ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1347/2022

Ședința publică din data de 8 martie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.09.2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, B. - Director OI Pocu Men și Ministerul Fondurilor Europene, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

- aplicarea unei amenzi Directorului OI POCU MEN, de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere, începând din data de 27.07.2020 și până la executarea efectivă a sentinței nr. 953/05.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ si Fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2855/25.06.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016;

- obligarea Ministerului Educației Naționale - Direcția OI POCU și a Ministerului Fondurilor Europene la plata:

• în principal, a unei penalități în valoare de 10.904,53 RON pe zi de întârziere,

• în subsidiar, a unei penalități în valoare de 1.000 RON pe zi de întârziere, pentru aceeași perioada (27.07.2020 - executarea efectiva a obligațiilor).

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1271 din 23 noiembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Fondurilor Europene și a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, pentru lipsa calității procesuale pasive.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale – Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman (OI – POCU) și Directorul OI – POCU MEN, B..

A aplicat Directorului OI – POCU MEN, B., amenda de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii și până la executarea efectivă a sentinței civile nr. 953/5.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin respingerea recursurilor prin decizia civilă nr. 2855/25.06.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.

A obligat pârâtul Ministerul Educației Naționale – Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman (OI – POCU) să-i plătească reclamantei penalități de 500 RON pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la executarea efectivă a sentinței civile nr. 953/5.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, definitivă prin respingerea recursurilor prin decizia civilă nr. 2855/25.06.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1271 din 23 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pârâții Ministerul Educației - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman și B. – Director OI POCU MEC au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs s-a referit la faptul că recurenta nu mai are atribuții în soluționarea cererii reclamantei. S-a afirmat că, în prezent, contractul de finanțare al proiectului x încheiat la data de 21.04.2014 a încetat la data de 21.04.2017 or eligibilitatea cheltuielilor nu se aplică în afara unui contract de finanțare încheiat de autoritatea contractantă cu beneficiarii. Reanalizarea acestor cheltuieli ar echivala cu reactivarea contractului de finanțare după împlinirea termenului acestuia fără niciun act adițional l contractului prin care părțile contractante să confină la prelungirea duratei acestuia.

Activitatea de control a modului de implementare a contractului după împlinirea termenului acestuia nu se întemeia pe prevederile contractului ci pe prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 iar stabilirea neregulilor a fost realizată înăuntrul termenului de 5 ani prevăzut de această prevedere legală.

De asemenea, s-a afirmat că instituția funcționează conform prevederilor Acordului de delegare a unor operațiuni POCU, fiind lipsit de efecte juridice Acordul de delegare POSDRU, astfel încât nu poate da curs executării Deciziei nr. 2855/2020, întrucât nu are delegate decât activități de control și monitorizare. Conform punctului III alin. (3) fila x din Acordul de delegare a anumitor atribuții privind implementarea Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, AM-POCU este responsabilă pentru luarea deciziei finale privind eligibilitatea cheltuielilor și pentru efectuarea plății.

Recurenta a susținut că a efectuat demersurile dispuse imperativ de Instrucțiunea AM nr. 58197/26.09.2017, rezultatele fiind transmise prin poștă electronică către DGPECU prin adresa nr. x/28.09.2020 pentru ca AM să se achite de obligația de plată a sumelor dispuse de instanță prin anularea scrisorilor de informare a beneficiarilor.

Un al doilea motiv de recurs se referă la data de la care prima instanță a aplicat sancțiunile, recurenta afirmând că decizia supusă executării a fost primită de instituție la data de 22.07.2020 și nu poate produce efecte decât de la data comunicării, de la care curge și termenul de executare.

În fine, prin cel de al treilea motiv de recurs recurenta a afirmat că a întreprins demersurile dispuse imperativ de Instrucțiunea AM nr. 58197/26.09.2017, rezultatele fiind transmise prin poștă electronică către DGPECU prin adresa nr. x/28.09.2020, înainte de pronunțarea Hotărârii nr. 1271/2020 astfel încât obligația de executare a deciziei nr. 2855/26.06.2020 a fost îndeplinită.

1.4. Hotărârea contestată

Prin Decizia nr. 1772 din 22 martie 2021 a Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a respins recursul declarat de recurenții-pârâți Ministerul Educației - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman și B. – Director OI POCU MEC împotriva sentinței civile nr. 1271 din 23 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

2.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție contestatorii Ministerul Educației – Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman și B. – Director OI POCU MEC au formulat, în temeiul art. 503 alin. (2) si alin. (3) din C. proc. civ., contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1772/2021 emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la aspectele de nelegalitate a deciziei atacate, s-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 431 alin. (2) și art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât în cauza nr. x/2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în hotărârea definitivă și irevocabilă nr. x/2020, a tranșat calitatea procesuală a părților litigante, statuând explicit faptul că obligația plății îi revine autorității de management, respectiv Ministerului Fondurilor Europene, ceea ce îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă în litigiu, instanța de executare stabilind sancțiuni împotriva altor părți litigante.

O.I. P.O.C.U., fost O.I. P.O.S.D.R.U. este doar o structură de control, monitorizare, constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare, care niciodată nu a primit delegare pentru a face plăti, cum din eroare a reținut instanța de recurs.

S-a arătat că, pentru punerea în practică a Deciziei I. C. civ..J. nr. 2855/2020 s-a procedat la executarea de bunăvoie a dispozițiilor instanței, autoritatea întreprinzând, în mod legal și în termen, toate obligațiile care reveneau din punct de vedere instituțional pentru executarea deciziei, dispunându-se verificarea pe fond a cererilor de plată și de rambursare, comunicând documentele către D.G. P.E.C.U. - ordonatorul de plăți al O.I. P.O.C.U. M.E., înăuntrul termenului de 30 zile prevăzut de prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pretenția reclamanților fiind nefondată.

Soluția instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale, respectiv al omisiunii instanței de a cerceta cauza în fond si prin prisma întregului material probator. Instanța de recurs a considerat că adresa nr. x/2020 nu constituie un act de analizare a unor contestații, așa cum fusese stabilit prin titlul executoriu supus executării, fără a solicita efectuarea probei de conținut a documentelor transmise la data de 28.09.2020, aspectele invocate pe calea recursului rămânând neanalizate.

Decizia a fost pronunțată cu depășirea/încălcarea atribuțiilor legale ale Directorului O.I. P.O.C.U. M.E. si ale O.I. P.O.C.U. M.E., aceasta nefiind decât o structură de control, monitorizare, constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare care niciodată nu a primit delegare pentru a face plăți, așa cum din eroare a reținut instanța de recurs și care prin deciziile Directorului B., de la data receptării Deciziei ICCJ nr. 2855/2020, a întreprins în termenul legal, în mod voluntar, toate măsurile legitime si legale, conform atributelor legale, care reies din Instrucțiunea DGPECU nr. 58197/2017, Ordinul MFE nr. 4409/2015 și acordul de delegare a anumitor atribuții privind implementarea programului.

S-a arătat că atât O.I. P.O.C.U. M.E. cât si Directorul B. au emis/întocmit noile scrisori de informare a beneficiarului în soluționarea cererilor de plata si a cererilor de rambursare, transmițând DGPECU documentele în cauză, punând în practică voluntar decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2855/2020 înainte de data de 17.09.2020 când s-a înregistrat pe rolul instanței de fond cauza nr. x/2020, aspect de care instanța nu a ținut cont în judecarea cauzei.

S-a solicitat admiterea contestației în anulare formulate împotriva hotărârii civile nr. 1772/2021 emise de Î.C.C.J., în temeiul art. 503 alin. (2) si alin. (3) C. proc. civ., anularea Hotărârii Civile nr. 1772/2021 emise de Î.C.C.J. și soluționarea cauzei printr-o nouă hotărâre prin care să se respingă cererea ca rămasa fără obiect.

2.2. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru considerentele în continuare arătate:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

2.2.1. Potrivit primului motiv invocat, respectiv, conform dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când "dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Semnificația conceputului de "eroare materială" a fost dezvoltată doctrinar și jurisprudențial, păstrându-și actualitatea și în urma modificărilor survenite prin noul din C. proc. civ., prin opoziție cu eroarea de judecată, subliniindu-se că vizează greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural.

În speța dedusă judecății, contestatorii reclamă împrejurarea că Directorul O.I. P.O.C.U. M.E. si O.I. P.O.C.U. M.E. reprezintă doar o structură de control, monitorizare, constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare, care niciodată nu a primit delegare pentru a face plăti, așa cum din eroare a reținut instanța de recurs și că prin deciziile Directorului B., de la data receptării Deciziei Î.C.C.J. nr. 2855/2020, a întreprins în termenul legal, în mod voluntar, toate măsurile legitime si legale, conform atributelor legale, care reies din Instrucțiunea D.G.P.E.C.U. nr. 58197/2017, Ordinul MFE nr. 4409/2015 și acordul de delegare a anumitor atribuții privind implementarea programului.

Reține Înalta Curte că în jurisprudența CEDO s-a statuat că securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești (Ryabykh contra Rusiei). De asemenea, s-a arătat că puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei.

În realitate, ceea ce urmăresc contestatorii prin exercitarea căii de atac extraordinare de față este tocmai repunerea în discuție a soluției adoptate în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs.

Aceste erori invocate de contestatori nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că excedează prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care a conceput contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare și nu de reformare.

Din perspectiva analizei efectuate în prezenta decizie, se constată că motivele invocate de contestatori nu se circumscriu noțiunii de greșeală materială, astfel cum este reglementată în cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Conchizând, Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

În lipsa unor circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile invocate au fost analizate de ambele instanțe de judecată (fond și recurs).

2.2.2. În ceea ce privește contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Dispozițiile legale menționate au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv.

Fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță, care s-a pronunțat asupra motivelor de casare invocate de parte.

Pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., este necesar să se facă distincție între motivele de nelegalitate și argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent - dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 488 din C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Aspectele invocate de către contestatori, expuse în cadrul subpunctului 2.1. al prezentei hotărâri, respectiv, criticile privind încălcarea autorității de lucru judecat cu privire la cadrul procesual, criticile privind constatarea executării obligației stabilite prin decizia nr. 2855/25.06.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, anterior înregistrării dosarului nr. x/2020 și cele privind efectele adresei nr. x/28.09.2020 prin prisma prevederilor art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, nu reprezintă decât apărări formulate în calitate de pârâți și care nu ar fi fost analizate de către instanța de recurs, prin hotărârea atacată.

Înalta Curte nu poate accepta această teză pentru că adaugă nepermis la lege, într-o materie în care abordarea judecătorului nu poate fi decât restrictivă, adică limitată la motivele care îngăduie anularea unei hotărâri judecătorești trecute în puterea lucrului judecat.

După cum rezultă din hotărârea atacată, considerentele pentru care instanța de control judiciar, învestită cu un recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a adoptat această soluție, sunt clar explicate în decizia atacată, care răspunde tuturor exigențelor de motivare a unei hotărâri judecătorești, atât prin prisma dispozițiilor 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., dar și a art. 6 § 1 C.E.D.O.

2.2.3. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata A., Înalta Curte reține, față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", și față de factura depusă la dosar, care face dovada acestora, caracterul întemeiat al cererii, urmând a încuviința cererea de acordare a acestora.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate.

Față de cele de mai sus, cum în speță, motivele formulate nu se circumscriu dispozițiilor art. 503 alin. (1) pct. 2 sau 3 din C. proc. civ., contestatorii urmărind, în realitate, o rejudecare a recursului pentru motive nepermise de lege, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Ministerul Educației – Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman și B. – Director OI POCU MEC împotriva Deciziei nr. 1772 din 22 martie 2021 a Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Obligă contestatorii la plata sumei de 2380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului A..

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 martie 2022.