ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 60/2022

Obiectul cauzei Prin acțiunea civilă formulată la 27 iunie 2018 și înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă, reclamanții Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș și A. au solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L. și C.: - să constate caracterul ilicit al faptelor săvârșite de pârâți, cu consecința obligării acestora, în solidar, la plata sumei de 250.000 RON, reprezentând reparație patrimonială pentru prejudiciul nepatrimonial; - să constate caracterul ilicit al faptelor săvârșite de pârâți, vătămarea fiind imputabilă autorilor faptei prejudiciabile, cu consecința obligării acestora, în solidar, la plata sumei de 250.000 RON, reprezentând reparație patrimonială pentru prejudiciul moral cauzat, ca o consecință a încălcării dreptului la onoare, demnitate, reputație, imagine, viață privată nepatrimoniale aparținând reclamantei A., prin publicarea unor afirmații denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare și mincinoase de către pârâtul C., în calitate de redactor-șef și administrator al S.C. B. S.R.L., prin intermediul portalului de știri on-line jurnalmm, cu ocazia publicării la 20 mai 2017 și 23 mai 2017 a 2 articole cu denumirea: "Parodie la alegerile Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș. Agenție de turism, o nouă afacere menită să "recicleze" o parte dintre cei peste 600.000 euro care se adună anual din cotizații" și "Maramureșul, vacă de muls a FSLI. A. devine "mută" când este întrebată de declarația de avere și de suma virată la Centru"; - obligarea pârâților ca prin intermediul portalului de știri on-line - jurnalmm, pe cheltuiala lor, să procedeze la redarea dispozitivului hotărârii pronunțate de instanța de judecată, pe o perioadă de o săptămână; - obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu derularea prezentului litigiu.

Sentința pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 238 din 18 martie 2019 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților și au fost obligați să plătească pârâților suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri au exercitat apel reclamanții.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 253/A din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul. A obligat pe apelanți să plătească intimaților B. S.R.L. și C. suma de 2.850 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs reclamanții Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș și A.. În cuprinsul cererilor de recurs, recurenții-reclamanți susțin, în esență, că instanța de apel a omis să analizeze toate motivele de apel formulate de reclamanți, nefiind respectate exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Cu referire la acest aspect, consideră că sunt operante motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată nu conține argumentele pentru care au fost respinse motivele de apel. De asemenea, nu au fost examinate aspectele ce țin de relația conflictuală dintre intimatul-pârât C. și recurenți și nici calitatea acestui intimat-pârât, fiind ignorată astfel reaua-credință care a stat la baza motivației părții în publicarea articolelor. Astfel, analiza efectivă a acestor motive ar fi devoalat faptul că articolele publicate de intimatul-pârât nu intra în sfera de protecție a dreptului la liberă exprimare. Totodată, a fost lăsată complet neanalizată reaua-credință a lui C. și toate circumstanțele de fapt care denotă urmărirea unor interese personale, cu toate că instanța a fost învestită să se pronunțe asupra acestor aspecte prin motivele de apel. Or, dacă s-ar fi analizat susținerile apelanților, s-ar |fi observat că intimatul-pârât C. nu se află sub incidența prevederilor art. 10 din CEDO, fiind eronat raționamentul prin care se consideră că acesta ar fi protejat de libertatea de exprimare. Mai arată că este lipsit de orice echivoc că articolele publicate sunt expresia unor orgolii personale ce nu au la bază un scop legitim. În continuare, se susține că instanța de apel a reținut, în considerentele hotărârii, că recurenta-reclamantă A. nu are calitatea de om politic și a validat susținerea tribunalului în sensul că este o persoană publică, ceea ce justifică atât depășirea limitelor dreptului la liberă exprimare, cât și existența echilibrului între două drepturi fundamentale - dreptul la liberă exprimare și dreptul la reputație, demnitate și onoare. Or, din considerentele hotărârii nu rezultă care este motivul pentru care s-a apreciat că această calitate este prezentă în persoana recurentei-reclamante, precizându-se doar că subiectele expuse nu sunt destinate societății în mod general, ci unui public determinat. De asemenea, s-a apreciat, în mod eronat, faptul că intimatul-pârât C. beneficiază de limitele extinse ale dreptului la liberă exprimare și s-a interpretat, greșit, norma de drept aplicabilă în speță, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Consideră că, în mod greșit, instanța de apel a ales să protejeze libertatea de exprimare a intimatului-pârât în detrimentul drepturilor recurenților-reclamanți la onoare, demnitate și bună reputație, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 din CEDO. În egală măsură, apreciază că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor privind fapta ilicită și prejudiciul și a constatat că articolele publicate nu sunt în măsură să prejudicieze demnitatea, onoarea ori imaginea recurenților-reclamanți, în condițiile în care erau îndeplinite cerințele pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților. În concluzie, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în principal, rejudecarea cauzei și admiterea apelului cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, iar, în subsidiar, trimiterea pricinii, spre rejudecare, la instanța de apel. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți S.C. B. S.R.L. și C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune dovezi în justificarea acestora.

Procedura de filtru: Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 28 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, stabilind termen, cu citare părți, la 20 ianuarie 2022, pentru soluționarea pe fond a acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente: Prin criticile formulate în conținutul cererilor de recurs, încadrate formal în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele de recurs vizează neanalizarea ansamblului elementelor libertății de exprimare și absența unei motivări pertinente privind existența unui subiect de interes public, a calității de persoană publică și exercitarea dreptului la liberă exprimare de către jurnaliști cu bună-credință, în limitele prevăzute de art. 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și art. 75 din C. civ.. În același sens, se reproșează instanței de apel neanalizarea circumstanțelor cauzei, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, enunțată în conținutul motivelor de recurs, precum și aplicarea greșită a normelor de drept intern care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, motive ce s-ar putea circumscrie pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. Or, reținând că reclamanții critică soluția adoptată în cauză, din perspectiva nemotivării deciziei instanței de apel, precum și a neanalizării depline a elementelor de fapt, ce trebuie subordonate dispozițiilor legale relevante și incidente speței deduse judecății și în considerarea naturii extraordinare a căii de atac a recursului, ce nu permite instanței de recurs reaprecierea probelor și reconsiderarea situației de fapt, atribut exclusiv al instanțelor fondului, precum și din perspectiva necesității ca instanța de recurs să realizeze un examen de legalitate cu privire la decizia recurată, Înalta Curte va expune următoarele considerații: Fiind învestite cu o acțiune în răspundere civilă delictuală în materia delictelor de presă, instanțele fondului aveau obligația de a realiza o analiză a două drepturi fundamentale aflate în conflict, prin punerea în balanță a dreptului la respectarea vieții private și a dreptului la demnitate ale reclamanților, pretins a fi încălcate, și a dreptului la libertatea de exprimare a pârâților, cu privire la care pârâții au susținut că a fost exercitat în limitele sale interne, în acord cu dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a aduce atingere drepturilor reclamanților. Într-o asemenea ipoteză, având în vedere că cele două drepturi sunt recunoscute și protejate în mod egal atât de legislația națională, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența dezvoltată în acest domeniu care, împreună, formează un bloc de convenționalitate, obligatoriu pentru instanțele naționale, Înalta Curte apreciază că se impunea analiza conflictului între cele două drepturi și prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a concluziona dacă, în cauză, va fi apreciat ca fiind incident art. 75 alin. (2) din C. civ. În aprecierea depășirii limitelor libertății de exprimare și necesității respectării dreptului la viața privată, respectiv dreptul la imagine și dreptul la reputație, Curtea Europeană, într-o jurisprudență constantă, a avut în vedere calitatea și funcția persoanei criticate; forma/stilul și contextul mesajului critic; contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza c. Românei); interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan c. României); buna-credință a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu c. României); raportul dintre judecățile de valoare și situațiile faptice; doza de exagerare a limbajului artistic; proporționalitatea sancțiunii cu fapta imputată, precum și motivarea hotărârii, respectiv motivele pertinente și suficiente pe care autoritățile le invocă pentru a justifica ingerința în dreptul la libertatea de exprimare (cauza Bugan c. României, cauza Dumitru c. României, cauza Cumpănă și Mazăre c. României). În același sens, criteriile relevante pentru punerea în balanță a celor două drepturi au fost sintetizate în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, în cauza Von Hannover împotriva Germaniei și în cauza Axel Springer AG împotriva Germaniei, hotărârea din 7 februarie 2012. Un criteriu esențial, în viziunea Curții Europene, îl reprezintă contribuția pe care a avut-o la o dezbatere de interes general publicarea articolelor de presă de către jurnaliști. În cauză, intimații-pârâți s-au apărat invocând faptul că cele două articole au fost scrise într-o manieră critică, dar acest fapt nu a dus la producerea unui prejudiciu de imagine, respectiv la crearea unei imagini defavorabile a reclamanților ori la lezarea demnității, onoarei, afectarea vieții private, astfel cum s-a susținut în cererea de chemare în judecat, raportat la calitatea reclamantei A., de președinte al Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș, respectiv raportat la calitatea acestei reclamante de persoană publică, în timp ce reclamanta A. a susținut că nu are calitatea de persoană politică sau publică, iar reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș că nu se încadrează sferei acestei noțiuni de persoană publică Or, este important de determinat dacă există, în cauză, un subiect de interes general și dacă referirile la persoana reclamantului erau cele care au determinat elaborarea acestor articole sau acestea au fost făcute doar contextual sau tangențial, iar analiza articolelor trebuie să fie ea însăși una contextuală și coroborată. Un al doilea criteriu de analizat este legat de calitatea celor care invocă dreptul la liberă exprimare și, corelativ, a celor care invocă afectarea dreptului la viață privată, precum și de notorietatea persoanei vizate și obiectul articolelor de presă. Din această perspectivă, se impune efectuarea distincției între persoanele care acționează în context privat și cele care acționează în context public, în calitate de personalități politice, care dețin funcții publice sau sunt persoane publice. În funcție de această distincție, se apreciază limitele în care persoana în cauză poate pretinde o protecție deosebită a dreptului său. În concret, în cazul persoanelor publice, protecția pe care o pot pretinde este mai laxă, iar în cazul persoanelor care nu pot fi considerate publice, acestea pot pretinde o respectare mai riguroasă a dreptului la viață privată. Chiar dacă acestea din urmă nu sunt persoane publice, însă ele se bucură de o anumită notorietate, în cazul în care imaginile sau știrile difuzate se raportează exclusiv la detalii din viața privată, libertatea de exprimare a ziariștilor sau a terților, în general, se impune a fi interpretată mai strict. În acest punct, instanța de apel trebuia să analizeze și susținerile reclamanților, sigur, făcute în contextul invocării gravității faptelor imputate pârâților, potrivit cărora nu se consideră persoane publice, fiind reținută eronat această calitate, în opinia acestora. Corelativ, trebuie reținută, în cauză, calitatea de jurnalist a autorului articolele pretins defăimătoare și particularitățile analizei dreptului la liberă exprimare, în cazul jurnaliștilor, raportat la dreptul publicului de a fi informat în mod corect despre subiectele de interes general. Un al treilea criteriu este reprezentat de comportamentul anterior al persoanei în cauză. În jurisprudența instanței europene, s-a arătat în acest sens că este relevant comportamentul persoanei în cauză înainte de difuzarea știrilor sau faptul că informațiile au făcut sau nu obiectul unei difuzări anterioare. Un alt criteriu de analizat este cel referitor la conținutul, forma și repercusiunile publicării articolelor, respectiv dacă informațiile au fost publicate într-un cotidian local sau național, dacă articolele au fost însoțite de caricaturi sau imagini defăimătoare și care au fost consecințele difuzării acestor articole. În cazul dedus judecății, se invocă de către reclamanți împrejurarea că publicarea articolelor ar fi atras supravegherea sau ar fi putut atrage consecințe penale. Or, instanța de apel trebuia să analizeze, în contextul particular al cauzei, dacă riscul supunerii unei persoane la o anchetă penală, ca urmare a publicării unor articole de presă reprezintă sau nu un prejudiciu ce decurge dintr-o pretinsă faptă ilicită. Un alt criteriu de analizat vizează circumstanțele în care a fost adus la cunoștința publicului subiectul în discuție și dacă a existat un acord prealabil al reclamanților în acest sens. În cadrul aceluiași criteriu sunt de observat natura sau gravitatea intruziunii în viața privată a reclamantei, repercusiunile asupra persoanei vizate și dacă au existat prejudicii de imagiune asupra persoanei sindicatului. Or, se observă că, și în acest punct, există puncte de vedere diferite ale părților pe care instanța de apel trebuia să le clarifice și să le ofere un răspuns adecvat. În același context procesual, în analiza limitelor privind libertatea de exprimare, trebuie pornit de la demersul de calificare a discursului ca referindu-se la imputarea unor fapte de natură obiectivă sau, dimpotrivă, la exprimarea unor judecăți de valoare, precum și de la atitudinea subiectivă a autorului articolelor denunțate ca fiind calomnioase. Această distincție este importantă, întrucât persoanelor care impută fapte obiective li se poate pretinde, în mod legitim, să dovedească o minimă bază factuală, pe când dovedirea adevărului unei judecăți de valoare nu poate fi solicitată (în caz contrar, aducându-se atingere chiar dreptului la libertatea de opinie), însă, în această din urmă ipoteză, se pretinde celui care afirmă să facă dovada bunei-credințe. În acest context, trebuie observat și faptul că hotărârile Curții de la Strasbourg indică principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe, în situația în care analizează o acuzație de defăimare, elementul determinant trebuind să fie buna - credință a autorului afirmațiilor care ar putea afecta reputația părții vătămate (cauza Radio France si alții c. Franței). În consecință, este necesară analiza atitudinii subiective a autorului articolelor de presă, în raport atât cu adevărul afirmațiilor sale, cât și cu scopul demersului său, reaua credință fiind înlăturată dacă se dovedește că acesta nu a acționat cu intenția de a afecta în mod gratuit reputația și imaginea reclamanților, ci a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, făcând o documentare în acest sens, adecvată scopului propus. În cauza dedusă judecății, instanța de recurs apreciază că aceste componente esențiale nu au fost analizate în concret de către instanțele de fond, care s-au limitat la o aplicare pur formală a principiilor ce guvernează libertatea de exprimare și la o analiză de ordin general, instanța de apel preluând în mare măsură considerentele primei instanțe care, de asemenea, enunțase, în mod predominant, considerente teoretice despre drepturile aflate în conflict. În același sens, instanța de apel, care a confirmat soluția pronunțată de prima instanță, nu a făcut propriul examen de necesitate și proporționalitate a ingerinței dispuse în cauză, în sensul de a analiza dacă această ingerință corespunde unui nevoi sociale imperioase de reglare a raporturilor sociale și de a păstra un just echilibru între imperativele apărării drepturilor individuale și cele ale protejării interesului general, între mijloace folosite și scopul urmărit, cu luarea în considerare a ansamblului elementelor ce constituie criterii ale analizei în materia libertății de exprimare, circumscrise, în mod necesar, condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv pentru fapta prepusului, reglementate în plan intern. În acest context, după analiza criteriilor enunțate, prin raportare la circumstanțele particulare ale cauzei, luând în considerare paradigma controlului Curții Europene în această materie, va trebui analizat de către instanța de apel dacă ingerința în dreptul la liberă exprimare a pârâților este prevăzută de o lege accesibilă și previzibilă; urmărește un scop legitim; este necesară într-o societate democratică și îndeplinește condiția proporționalității, invocând în acest sens motivele pertinente și suficiente la care se referă instanța de contencios european a drepturilor omului în jurisprudența referitoare la libertatea de exprimare. În urma acestei analize concrete și particulare a circumstanțelor cauzei deduse judecății, instanța de apel va trebui să statueze dacă fapta celor doi pârâți se încadrează sau nu în limitele art. 75 alin. (2) din C. civ., respectiv în cele reglementate de par. 2 al art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dacă sunt întrunite condițiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, astfel cum acestea se desprind din cuprinsul dispozițiilor art. 1357 și 1373 C. civ. În consecință, numai după deplina stabilire a situației de fapt, în cazul particular dedus judecății, după evaluarea concretă a conținutului articolelor publicate și a probelor care le susțin, și după analiza particulară a respectării dispozițiilor art. 10 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 30 alin. (6) din Constituție, analiză ce se va concretiza într-o motivare substanțială care să corespundă garanțiilor procesului echitabil, prin care să se răspundă argumentelor esențiale ale părților, se va putea aprecia asupra întrunirii cumulative a condițiilor de existență a răspunderii civile delictuale, reglementate de dispozițiile art. 1347, 1357 și 1373 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile a autorului articolelor, respectiv a comitentului acestuia, iar instanța de recurs va putea să cenzureze ea însăși modul de aplicare a dispozițiilor legale pertinente, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii pronunțate, evident, în ipoteza în care se va declanșa un asemenea control. Pentru argumentele expuse și în considerarea unei judecăți unitare a cauzei, constatând întemeiate motivele de recurs reglementate de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanții Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș și A. împotriva deciziei civile nr. 253/A din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Reținând că soluția care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de reclamanți în recurs, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecății, deci nu s-a tranșat asupra aspectului privind "partea care a pierdut procesul", în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.