ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 718/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 718/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 22 martie 2023
Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, la 19.04.2022, sub dosar nr. x/2022, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., a chemat în judecată pârâta K. Baia Mare, solicitând instanței obligarea unității de învățământ la calculul și plata, în favoarea membrilor de sindicat, personal nedidactic, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, precum și a diferențelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, după cum urmează: începând cu 02.11.2018 și în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar pentru A.; începând cu 31.01.2018 și în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar, pentru B., C., D., E., F., G., H., I., J.; actualizarea cu indicele de inflație a sumelor calculate conform punctului 1 și plata sumelor rezultate; calculul și plata dobânzii legale - daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor bănești calculate conform punctelor 1 și 2 începând cu data de la care se cuvin diferențele salariale și până la achitarea integrală a acestor diferențe.
Prin sentința civilă nr. 834 din 20 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea astfel formulată.
Prin decizia civilă nr. 1947/A/2022 din 24.10.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. împotriva sentinței civile nr. 834 din 20.05.2022 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. x/2022, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâta K. și în consecință a dispus obligarea pârâtei la calculul și plata, în favoarea membrilor de sindicat, a sporului pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, precum și a diferențelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, după cum urmează: începând cu 02.11.2018 și în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar pentru A.; începând cu 31.01.2018 și în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar, pentru B., C., D., E., F., G., H., I., J.; actualizarea cu indicele de inflație a sumelor astfel calculate și plata sumelor rezultate; calculul și plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor bănești astfel calculate începând cu data de la care se cuvin diferențele salariale și până la achitarea integrală a acestor diferențe.
II. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la 07.04.2022, pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr. de dosar x/2022, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș a solicitat obligarea pârâtei Școala Gimnazială Crasna Vișeului la calcularea și plata, în favoarea membrilor de sindicat L., M., N., O., personal nedidactic, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, precum și a diferențelor rezultate din neacordarea acestuia, începând cu 31.01.2018 pentru L., M., N., respectiv cu 01.03.2020 pentru O. și în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar, actualizarea cu indicele de inflație a sumelor calculate, respectiv calculul și plata dobânzii legale penalizatoare aferente începând cu data de la care se cuvin diferențele și până la achitarea acestora.
Prin sentința civilă nr. 880 din data de 31 mai 2022 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul civil nr. x/2022 a fost respinsă acțiunea astfel formulată.
Prin decizia civilă nr. 2092/A/2022 pronunțată la data de 02.11.2022 în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, în numele membrilor de sindicat L., M., N. și O. împotriva sentinței civile nr. 880 din 31.05.2022 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. x/2022, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâta Școala Gimazială Crasna Vișeului și în consecință a dispus obligarea pârâtei la calculul și plata, în favoarea membrilor de sindicat, a sporului pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, precum și a diferențelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, după cum urmează:
- începând cu 31.01.2018 și în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar pentru L., M., N.;
- începând cu 01.03.2020 și în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar, pentru O.;
actualizarea cu indicele de inflație a sumelor astfel calculate și plata sumelor rezultate; calculul și plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor bănești astfel calculate începând cu data de la care se cuvin diferențele salariale și până la achitarea integrală a acestor diferențe.
III. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.04.2022, sub dosar nr. x/2022, pe rolul Tribunalului Maramureș, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, în reprezentarea membrilor de sindicat P. și Q., în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Baia Mare, obligarea pârâtei unitatea de învățământ la:
calcularea și plata, în favoarea membrilor de sindicat reclamanți, personal didactic de conducere, îndrumare și control, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, precum și a diferențelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, după cum urmează: în perioada 31.01.2018 - 31.08.2021 pentru P.; începând cu 01.09.2021 si în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar pentru Q.;
2.actualizarea cu indicele de inflație a sumelor calculate conform punctului 1. și plata sumelor rezultate;
3.calculul și plata dobânzii legale - daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor bănești calculate conform punctelor l., și 2. începând cu data de la care se cuvin diferențele salariale și până la achitarea integrală a diferențelor salariale.
Prin sentința civilă nr. 1009 din 22 iunie 2022 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. x/2022 a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea.
Prin decizia civilă nr. 2256/A/2022 pronunțată la data de 14.11.2022 în dosarul x/2022, Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș în numele membrelor de sindicat P. și Q., împotriva sentinței civile nr. 1009 din 22.06.2022 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. x/2022, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș Maramureș, în numele membrelor de sindicat, în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 Baia Mare, și în consecință a dispus obligarea pârâtei la calculul și plata, în favoarea membrilor de sindicat, a sporului pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, precum și a diferențelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, după cum urmează: în perioada 31.01.2018-31.08.2021 pentru P.; începând cu 01.09.2021 și în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar, pentru Q.; actualizarea cu indicele de inflație a sumelor astfel calculate și plata sumelor rezultate; calculul și plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor bănești astfel calculate începând cu data de la care se cuvin diferențele salariale și până la achitarea integrală a acestora.
IV. În litigiul finalizat cu decizia a cărei revizuire s-a solicitat, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, la 04.02.2022, sub dosar nr. x/2022, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, în numele membrilor de sindicat R., S., T., U., V., W. și X., l-a chemat în judecată pe pârâtul Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus, solicitând instanței obligarea unității de învățământ la calculul și plata, în favoarea membrilor de sindicat, personal nedidactic, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, precum și a diferențelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, începând cu 31.01.2018 și în continuare până la acordarea acestuia pe statul de plată lunar; actualizarea cu indicele de inflație a sumelor calculate conform punctului 1 și plata sumelor rezultate; precum și calculul și plata dobânzii legale - daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor bănești calculate conform punctelor 1 și 2 începând cu data de la care se cuvin diferențele salariale și până la achitarea integrală a acestor diferențe.
Prin sentința civilă nr. 705/2022 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a fost respinsăcererea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, în numele membrilor de sindicat R., S., T., U., V., W. și X., împotriva pârâtului Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș, în numele membrilor de sindicat R., S., T., U., V., W. și X. a formulat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 100/A/2023 din 18 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.
V. Împotriva acestei din urmă decizii, revizuentul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș în numele membrilor de sindicat: R., S., T., U., V., W. și X., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire și anularea în tot a hotărârii atacate.
Revizuentul a susținut, în esență, că, anterior pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, prin deciziile nr. 2256 din 14.11.2022, nr. 1947 din 24.10.2022 și nr. 2092 din 2.11.2022, toate pronunțate de Curtea de Apel Cluj, s-au admis apelurile și au fost admise acțiunile, fiind acordat membrilor de sindicat sporul pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, precum și diferențele salariate rezultate din neacordarea acestuia, actualizate cu indicele de inflație a sumelor astfel calculate și plata sumelor rezultate, dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor bănești astfel calculate începând cu data de la care se cuvin diferențele salariate și până ta achitarea integrală a acestor diferențe.
Revizuentul a învederat că atât în prezentul dosar, cât și în cele indicate mai sus, reclamant este Sindicatul Liber din învățământ Maramureș, pârâtă este o unitate de învățământ, obiectul îl reprezintă calcularea și plata, în favoarea membrilor săi de sindicat (reclamanți), a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, precum și a diferențelor salariale rezultate din neacordarea acestuia, doar că în dosarele cu nr. x/2022, y/2022, z/2022 Curtea de Apel Cluj a admis apelul său, a modificat în tot sentința atacată și a dispus calculul și plata sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, iar, ulterior, tot Curtea de Apel Cluj, în dosarul cu nr. x/2022 a respins apelul său.
Astfel, deciziile civile pronunțate de Curtea de Apel Cluj asupra aceluiași obiect dedus judecății conțin dispoziții potrivnice.
Mai mult, în baza principiului egalității cetățenilor în fața legii și, implicit, a autorităților judecătorești este necesară asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești. Practica unitară, vizând cauzele civile identice/similare din punct de vedere al cererilor și pretențiilor astfel evidențiate in petitul acțiunilor introductive, trebuie să înlăture incertitudinea juridică, fiind asigurat astfel dreptul și obligația corelativă, la o interpretare unitară a legii.
VI. Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, urmează a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, reținând următoarele considerente:
Înalta Curte subliniază că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.
Potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
Astfel, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.
Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
De asemenea, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, hotărârile sa fie pronunțate în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității lucrului judecat, ori dacă a fost invocată să nu se fi discutat și să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire.
Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, situație în care executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depășirea acestei situații creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.
În motivarea cererii de revizuire se menționează că anterior pronunțării hotărârii atacate s-au mai dat deciziile nr. 226 din 14.11.2022, nr. 1947 din 24.10.2022 și nr. 2092 din 2.11.2022, toate ale Curții de Apel Cluj, prin care sporul pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare a fost acordat membrilor de sindicat.
Prin urmare, revizuentul susține că la nivelul Curții de Apel Cluj practica judecătorească în litigiile având ca obiect sporul pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare pentru angajații din învățământ nu este unitară.
Or, practica neunitară a instanțelor datorată aplicării și interpretării greșite a unor norme de drept material nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., această cale de atac neavând menirea de a remedia astfel de situații.
Scopul reglementării acestui caz de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în cauză.
Câtă vreme în motivele de revizuire se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărârile instanțelor, pronunțate în cauze similare, în privința altor părți care sunt în aceeași situație ca și revizuentul, aceștia din urmă nu pot obține anularea hotărârilor, întrucât practica neunitară a instanțelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte constată că demersul judiciar pendinte nu a fost determinat de existența unor hotărâri judecătorești potrivnice în sensul dispoziției legale mai sus amintite, ci de nemulțumirea revizuentului față de soluția nefavorabilă pronunțată de Curtea de Apel Cluj prin decizia atacată, prin raportare la soluțiile pronunțate în alte cauze.
Mai mult, hotărârea atacată nu este potrivnică deciziilor invocate de revizuent, întrucât nu se încalcă autoritatea de lucru judecat a acestora, respectiv efectul pozitiv prevăzut la art. 431 alin. (2) C. proc. civ.
Verificând deciziile invocate ca fiind potrivnice se constată că, deși vizează acordarea aceluiași spor pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare, salariații în calitate de membri ai sindicatului și unitatea în care își desfășoară activitatea sunt diferiți. Or, acordarea acestui spor pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare depinde de condițiile efective și numărul factorilor de risc reținuți în concret în buletinul de expertizare, nefiind stabilit tuturor indiferent de condițiile de muncă.
Prin urmare, Înalta Curte arată că, în condițiile în care elementele de fapt din cadrul dosarelor invocate de revizuent sunt diferite, sporul pentru desfășurarea activității în condiții periculoase sau vătămătoare fiind analizat în concret pentru fiecare angajat în parte, rezultă că între litigiile invocate și prezenta acțiune nu există o legătură care să justifice constatarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.
În aceste condiții, Înalta Curte reține că, în speță, nu este întrunită condiția cumulativă a identității chestiunilor litigioase dezlegate în hotărârile indicate de revizuent cu cea din cauza dedusă judecății.
Față de considerentele expuse, văzând și cerințele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 513 C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș în numele membrilor de sindicat: R., S., T., U., V., W. și X..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș în numele membrilor de sindicat: R., S., T., U., V., W. și X. împotriva deciziei civile nr. 100/A/2023 din 18 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2023.