ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2289/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea introductivă de instanță reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și Asociația "Moldovița", solicitând ca în urma probatoriului ce se va administra să se dispună:

Prin sentința civilă nr. 734 din 13 aprilie 2021, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Asociația "Moldovița".

Prin decizia civilă nr. 1328 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 734 din 13 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosar nr. x/2020, în contradictoriu cu pârâții B. și Asociația "Moldovița", a schimbat sentința civilă nr. 734 din 13 aprilie 2021 a Tribunalului Suceava, în sensul că a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâții să înlăture de pe pagina de C. a D. denumită "Legea Codrului" parte din înregistrările postate în data de 29.07.2020, prin care se aduce atingere dreptului la viață privată al reclamantului; a obligat pârâții să înlăture de pe pagina de C. a D. denumită "Legea Codrului" comentariile la înregistrările postate în data de 29.07.2020; a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON reprezentând daune morale, precum și la publicarea, pe cheltuiala proprie, a deciziei într-un ziar de circulație națională; a respins celelalte pretenții, ca nefondate.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, au formulat recurs pârâții B. și Asociația "Moldovița", criticând decizia pentru motive de nelegalitate, fiind invocate motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții arată că decizia cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Învederează că, deși la paginile 16 și 17 din decizie, instanța de apel a considerat că, în mod corect, instanța de fond a constatat că nu este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite în ceea ce privește încălcarea dreptului la onoare și reputație, apelul nefiind întemeiat, precum și că nu s-a probat folosirea de către pârâții intimați a imaginii sau vocii reclamantului, în cadrul postării supuse analizei, spre finalul raționamentului, Curtea de Apel conchide, în mod contradictoriu față de prima parte, și constată săvârșirea unei fapte ilicite de către recurenți, nu față de persoana reclamantului, ci față de părinții acestuia.

În opinia recurenților, decizia Curții de Apel Suceava este contradictorie întrucât faptele ilicite potențial suferite și efectiv reclamate de A. sunt greșit redirecționate spre a fi săvârșite față de părinții acestuia. În continuarea acestui raționament se arată că, deși instanța nu constată existența unor fapte ilicite săvârșite în contradictoriu cu reclamantul, diametral opus față de petitul acțiunii constată existența unor fapte ilicite săvârșite față de părinții acestuia.

Recurenții susțin că, în măsura în care există fapte ilicite săvârșite la adresa părinților reclamantului, instanța de apel trebuia să descrie circumstanțiat contextul și implicațiile săvârșirii faptei, nu doar să se limiteze la a atribui unor cuvinte o anumită gravitate, etichetând fapta ca fiind una ilicită.

Recurenții apreciază că motivarea instanței de apel este contradictorie și inconsecventă din moment ce, raportându-se la aceleași texte de lege, același moment al afirmațiilor, precum și aceeași stare de surescitare a recurentului, găsește altă gravitate și agresivitate a afirmațiilor, prin prisma faptului că reprezintă referiri la familie lipsite de baza factuală.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții apreciază că decizia este dată cu aplicarea greșită a art. 74-75 din C. civ. întrucât nu s-a demonstrat factual îndeplinirea condițiilor cerute de legea civilă pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală. În concret, arată recurenții, nu s-a demonstrat nicio consecință defavorabilă reclamantului și nici părinților acestuia care să genereze un prejudiciu, mai ales că, atât prima instanță, cât și instanța de apel rețin că întregul material postat vizează în mare parte problema furtului ilegal de material lemnos.

În privința cuantumului despăgubirilor stabilite în mod solidar în sarcina celor doi recurenți, se arată faptul că se face o aplicare greșită a normelor de drept material întrucât nu a fost stabilit care este prejudiciul concret care să genereze ulterior obligația de reparație, iar aparenta denigrare a părinților reclamanților a fost reținută doar în sarcina pârâtului persoană fizică, nefiind reținută nicio faptă ilicită săvârșită de Asociația "Moldovița". Având în vedere împrejurarea că solidaritatea presupune ca ambii pârâți să fie obligați pentru aceeași faptă, prin raportare la art. 1445 C. civ., solicită a se observa faptul că nu există o analiză clară a răspunderii pentru fiecare dintre persoanele aparent răspunzătoare, nefiind vorba de o faptă ilicită comună.

Învederează că pentru angajarea răspunderii civile delictuale nu este suficient să existe o faptă prejudiciabilă, fiind necesar ca aceasta să fie ilicită, iar, în cauza dedusă judecății, instanța de apel nu a analizat existența unor împrejurări care înlăturau caracterul ilicit la faptei imputate.

Concluzionând, recurenții arată că activitatea desfășurată este permisă atât de articolul 75 din C. civ., cât și de articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reprezentând o aducere la cunoștința publicului a unor informații de interes național. Susțin că afirmațiile făcute nu aduc niciun beneficiu recurenților, astfel încât nu există rea-credință sau o exercitare abuzivă, cu scop defăimător, limitele legale și cutumiare nefiind depășite.

Prin întâmpinare, intimatul A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la 17 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele.

În dezvoltarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au arătat că decizia cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei. Înalta Curte reține că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar în altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța sau dacă există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, aspecte ce însă nu se verifică în cauză.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Din perspectiva celor expuse, și a criticilor formulate de recurenți întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,Înalta Curte examinând considerentele hotărârii recurate reține că instanța de apel a analizat motivele de apel invocate, argumentând atât în fapt cât și în drept soluția adoptată, neexistând elemente străine de natura cauzei și, nici contradictorii în condițiile în care în conturarea și examinarea condițiilor răspunderii civile delictuale a reținut că afirmațiile făcute de intimați pe rețeaua de socializare C. cu ocazia postării și publicării în direct de către pârâtul intimat B. pe pagina publică "Legea codrului", administrată pârâta intimată D., a videoclipurilor din data de 29.07.2020, au fost analizate din perspectiva dreptului la viața privată, ce este indisolubil legat de dreptul la imagine, onoare și reputație.

Astfel, instanța de apel a reținut că dreptul la viața privată "îl va analiza raportat la viața de familie a reclamantului apelant, astfel cum este aceasta ocrotită de dispozițiile art. 8 CEDO și în limitele dreptului la exprimare reglementat de art. 10 CEDO. Viața de familie are înțelesul pe care Curtea europeană a drepturilor omului l-a dat acestei noțiuni, în aplicarea art. 8 din Convenție. Raporturile dintre părinți și copii sunt raporturi de familie deoarece copiii sunt cuprinși de plin drept în noțiunea de familie".

"În aprecierea depășirii limitelor libertății de exprimare și necesitatea respectării dreptului la viața privată, respectiv dreptul la imagine și dreptul la reputație, Curtea Europeană a avut în vedere mai multe criterii, cum ar fi calitatea și funcția persoanei criticate, forma/stilul și contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza N.Dellakeza c. România), interesul public pentru tema dezbătută (cauza B. c. România), buna-credință a jurnalistului (cauza I. C. civ. România), raportul dintre judecățile de valoare și situațiile faptice, doza de exagerare a limbajului artistic, proporționalitatea sancțiunii cu fapta, precum și motivarea hotărârii (cauza B. c. România, cauza D. c. România)".

În motivarea soluției adoptate instanța de apel a reținut că "sub denumirea "atingerile aduse vieții private" art. 74 C. civ. enumeră o serie de fapte care pot fi considerate delicte civile prin care se încalcă drepturile reglementate de art. 71 C. civ. (dreptul la viața privată), art. 72 C. civ. (dreptul la demnitate) și art. 73 C. civ. (dreptul la propria imagine). Reunirea în cadrul aceluiași articol a unor fapte care, aparent, aduc atingere unor drepturi diferite ne relevă, o dată în plus, strânsa legătură existentă între cele trei drepturi care, în realitate, fac toate parte din conținutul dreptului la viață privată, privit în sens larg". În aceeași argumentare/motivare necontradictorie și fără elemente străine de natura cauzei, instanța de apel, în analiza elementelor răspunderii civile delictuale din perspectiva atingerii adusă dreptului la viața privată și de familie a reținut că "alineatul al doilea al art. 75 C. civ. are în vedere exact situațiile în care, prin exercitarea propriilor drepturi, o persoană ar putea aduce atingere drepturilor altuia. Asemenea atingeri nu vor fi considerate încălcări ale drepturilor altuia, deci nu vor fi sancționabile, dacă au fost comise în exercitarea propriilor drepturi și libertăți constituționale.

Pentru ca asemenea situații să se încadreze în limitarea prevăzută de textul citat este necesar ca exercitarea propriilor drepturi și libertăți constituționale să îndeplinească o dublă condiție: exercitarea să se facă cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite vom fi în prezența abuzului de drept.

Pe de altă parte, având în vedere că majoritatea atingerilor pe care particularii le pot aduce drepturilor în discuție aparținând altor persoane se realizează în exercitarea dreptului la libera exprimare, reamintim că textul art. 10 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului face referire la "îndatoriri și responsabilități" care le revin celor care exercită libertățile care compun libertatea de exprimare. Prevederea citată constituie justificarea pentru aplicarea unor sancțiuni în cazul exercitărilor "iresponsabile".

Chiar dacă, uneori, în exercitarea dreptului la liberă exprimare este permisă o oarecare exagerare, tocmai pentru a scoate în evidență aspecte care să atragă atenția oricărui cetățean ce se dorește a fi corect informat, cu atât mai mult cu cât în colectivitățile mici, în lipsa unei prese locale, rolul acesteia este parțial preluat chiar de către adversarii celui supus observației comunității, analiza trebuie făcută cu rezerva impusă de dispozițiile legale în vigoare, întrucât limita criticii, fie ea și subiectivă, trebuie dată de buna-credință a celui care o face.

Or, în cauza de față, referirile agresive ale pârâtului intimat B. cu privire la părinții reclamantului, în contextul în care aceștia nu au nicio legătură cu situația faptică asupra căreia a declarat pârâtul intimat că dorea să atragă atenția – tăierile ilegale de pădure – depășesc în opinia curții echilibrul între libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, constituind afirmații susceptibile să afecteze reputația unei persoane și care depășesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenție (în acest sens, a se vedea și hotărârea pronunțată în cauza P. c. România, par. 39). Aceste afirmații cu privire la părinții reclamantului nu pot constitui nici măcar judecăți de valoare. Curtea Europeană a statuat că unele afirmații sunt protejate de art. 10 CEDO dacă se bazează pe fapte adevărate sau sunt susținute de o argumentare logică a autorului lor. Totuși, chiar și atunci când o informație constituie o judecată de valoare privită pe fondul împrejurărilor concrete ale cauzei, ea poate fi excesivă în absența unei baze factuale. În consecință, chiar dacă nu se poate pretinde dovada judecății de valoare, este necesară furnizarea unui minim suport factual al mesajului emis prin exprimarea judecății respective.

Exigența unei minime argumentări și cerința furnizării unei elementare baze factuale joacă un rol deosebit de important, având în vedere influența exercitată de rețelele de socializare în societatea contemporană: nu numai că informează, dar sugerează, de asemenea, prin modul în care prezintă informațiile, maniera în care informația trebuie să fie evaluată de destinatar.

Atât timp cât afirmațiile pârâtului nu au niciun fel de bază factuală sau argumentare logică, sunt sancționabile conform interpretării CEDO, depășind în mod vădit limitele libertății de exprimare.

În același sens, curtea consideră că această categorie de afirmații ale pârâtului nici nu sunt făcute cu bună credință (sub forma erorii scuzabile, adică a convingerii eronate și neculpabile a unei persoane că are un drept și că acționează potrivit legii), curtea considerând că aceste afirmații ale pârâtului sunt pur gratuite, fără legătură cu obiectul dezbaterii, menite să îl înjosească pe reclamant și familia acestuia în comunitate".

Din perspectiva acestor considerente, instanța de apel a constatat că afirmațiile pârâtului sunt "fără legătură cu obiectul dezbaterii, menite să îl înjosească pe reclamant și familia acestuia în comunitate, că în această situație a existat o faptă ilicită constând în încălcarea dreptului reclamantului apelant la viața de familie,,

"Viața de familie are înțelesul pe care Curtea europeană a drepturilor omului l-a dat acestei noțiuni, în aplicarea art. 8 din Convenție. Raporturile dintre părinți și copii sunt raporturi de familie deoarece copiii sunt cuprinși de plin drept în noțiunea de "familie".

Cum instanța de apel a analizat raporturile juridice dintre părți din perspectiva încălcării "dreptului reclamantului apelant la viața privată în sensul larg al acesteia", cu referire la "viața de familie" raportat la art. 8 din Convenție, Înalta Curte reține că hotărârea recurată nu conține nici elemente străine de natura cauzei și nici contradictorii, fiind nefondate susținerile recurenților legate de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. .

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" invocat, de recurenți ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce nu se verifică însă în cauză.

Cum în litigiul pendinte, afirmațiile pârâților vizau aspecte legate de viața privată și implicit legate de familia din care face parte reclamantul, afirmații ce nu aveau nicio legătură cu funcția publică exercitată la acel moment de reclamant, și nici nu aveau legătură cu tema dezbaterii, și față de, caracterul injurios, amenințător al unor comentarii de genul "împușcați, așa scăpați de nemernici, …", "omorât f…tul morții mamei", "nenorociți ar trebui împușcați", "tu trebuie să fii stârpit neapărat", "A. e un huligan, trebuie ars de viu, familie de hoți și trădători", "Ăsta trebuie omorât ca pe pui", etc. - Înalta Curte reține că în mod legal și corect instanța de apel a constatat că "au fost de natură să îi aducă" reclamantului " o atingere integrității psihice,,.

Înalta Curte mai reține că, în raport de obiectul dedus judecații, instanța de apel a examinat cauza din perspectiva întrunirii cumulative a condițiilor acestei răspunderi prin prisma dispozițiilor art. 1349 și 1357 C. civ., ale art. 71 și 75 C. civ., art. 253 C. civ., ale art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și prin raportare la jurisprudența CEDO în ce privește criteriile de cuantificare a daunelor morale solicitate.

În ceea ce privește stabilirea prejudiciului, Înalta Curte constată că, instanța de apel în mod legal și corect s-a raportat la jurisprudența CEDO atât în ce privește criteriile generale ce vizează gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, în raport de care despăgubirile acordate trebuie să fie proporționale cu atingerea adusă (cauza Tolstov Miloslavskv c. Regatul Unit) precum și în ce privește existența raportului de cauzalitate, în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în jurisprudența sa "că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, în prezent practica judiciară a instanțelor române deducând existența prejudiciului moral din simpla existența a faptei ilicite, de natură să determine un astfel de prejudiciu".

Din perspectiva celor expuse, a obiectului dedus judecății și a întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale,Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurenților legate de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cum nici una din criticile recurenților nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Asociația "Moldovița" și B. împotriva deciziei nr. 1328 din 16 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția I civilă în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Asociația "Moldovița" și B. împotriva deciziei nr. 1328 din 16 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.