ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 380/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 04.10.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., obligarea pârâților la achitarea sumei de 280.000 RON cu titlul de daune morale pentru prejudiciile de imagine și ale reputației cauzate prin acuzele ce i-au fost aduse în emisiunea "E." de la F. din data de 05.10.2015, obligarea pârâților la achitarea sumei de 250.000 RON cu titlul de daune morale pentru prejudiciile de imagine cauzate prin declarațiile de presă date în mediul online (www.x.ro, www.x.ro), obligarea pârâților la a-i adresa lui scuze publice într-o publicație națională, precum și pe site-rile www.x.ro și www.x.ro, cât și obligarea acestora la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin cerere reconvențională, pârâții B. și C. au solicitat instanței să constate încălcarea drepturilor lor nepatrimoniale la onoare, demnitate, imagine și viață privată și obligarea reclamantului la plata sumei de 500.000 RON (câte 250.000 RON pentru fiecare pârât-reclamant) xu titlu de despăgubiri pentru această încălcare, precum și publicarea hotărârii judecătorești într-un ziar de largă circulație.

Prin sentința civilă nr. 2621 din 13.11.2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți B., C. și D., a obligat pe pârâtul-reclamant B. la plata către reclamant a sumei de 2000 RON, a publica prezenta hotărâre judecătorească și a solicita scuze publice reclamantului într-o publicație națională, precum și pe site-rile www.x.ro și www.x.ro și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată în ceea ce-i privește pe ceilalți doi pârâți. Totodată, a admis în parte cererea reconvențională, a constatat încălcarea dreptului la onoare, demnitate, reputație, imagine și viață privată ale pârâților-reclamanți, drepturi nepatrimoniale ce au fost nesocotite prin afirmațiile reținute în cadrul prezentei hotărâri, a obligat pe reclamantul-pârât la plata, către pârâții-reclamanți B. și C., a sumei de 4000 RON, câte 2000 RON pentru fiecare în parte, a publica prezenta hotărâre judecătorească într-un ziar cu întindere națională alături de scuze publice pentru reputația afectată a celor doi pârâți-reclamanți și a compensat cheltuielile de judecată solicitate de părți.

Prin decizia nr. 1800A data de 15 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant pârât A. împotriva sentinței civile nr. 2621/13.11.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu apelanții-pârâți-reclamanți B. și C. și intimatul-pârât-reclamant D..

S-a admis apelul declarat de apelanții pârâți reclamanți B. și C., împotriva sentinței civile nr. 2621/13.11.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu apelantul reclamant pârât A. și cu intimatul pârât reclamant D..

A fost schimbată în tot sentința civilă apelată în sensul că:

A respins, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de A..

A admis în parte cererea reconvențională.

A constatat încălcarea dreptului la onoare, demnitate, reputație și imagine a apelanților B. și C. de către A..

A obligat pe A. să plătească suma de 20.000 RON, câte 10.000 RON pentru fiecare în parte, către B. și C..

A obligat să publice prezenta hotărâre judecătorească într-un ziar cu întindere națională.

A fost obligat A. la plata sumei de 4.100 RON către B. și C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligat apelantul A. la plata sumei de 1.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către B. și la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către C..

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București reclamantul-pârât A. a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul-pârât a formulat, în esență, următoarele critici:

- drepturile reclamantului sunt izvorâte din dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe și din prevederile Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice este legală și nu poate fi calificată ca faptă ilicită;

- Instanța de judecată, în aplicarea greșită a art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat eronat că afirmațiile celor 2 intimați ar fi simple situații faptice;

- Din analiza înscrisurilor și a probelor reiese că fapta ilicită este comisă de intimați împreună, iar acestora le incumbă obligația de reparare integrală a prejudiciului, în temeiul dispozițiilor art. 1349 C. civ. coroborate cu prevederile art. 1385 din același cod;

- Aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., întrucât raționamentul juridic al Curții de Apel București în aprecierea existentei/inexistenței răspunderii civile delictuale - și a tuturor elementelor componente ale acesteia - este unul eronat, și, deci, premisele avute în vedere de instanța de apel cu ocazia soluționării cererilor cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată fiind eronate, soluția cu privire la cuantificare și acordarea acestora nu poate fi primită;

- Cu privire la soluția pronunțată pe cererea reconvențională, susține că s-au aplicat greșit art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât instanța de apel, în analizarea caracterului temeinic al pretențiilor apelanților, nu a mai procedat la analizarea afirmațiilor reclamantului și a probatoriului și a apreciat că, ex lege, aceste afirmații ar fi fapte ilicite;

- Afirmațiile din emisiunea din data de 09.12.2016 sunt situații de fapt dovedite și nu pot fi apreciate ca fiind de rea-credință, nefiind fapte ilicite, ci manifestări legale ale dreptului la exprimare.

- Respingerea solicitării reclamantului cu privire la prejudiciile aduse prin articolele publicate online nu este motivată în drept.

În ceea ce privește cererea reconvențională, arată că nu este motivat în drept caracterul presupus ilicit al afirmațiilor reclamantului și nici cuantumul despăgubirilor acordate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

La 25 mai 2021, cu respectarea termenului prevăzut de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ., intimații B. și C. au formulat întâmpinare, prin care au invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurentul a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepției nulității, respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09 noiembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1800 A din 15 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 8 februarie 2022, ora 900, în ședință publică, cu citarea părților, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 23 februarie 2022.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Circumstanțele cauzei relevante pentru soluționarea recursului sunt, în esență, următoarele:

Pretinzând prin acțiunea sa ce are ca obiect repararea prejudiciului produs prin faptele ilicite imputate pârâților că afirmațiile acestora au adus atingere imaginii și reputației sale, reclamantul s-a referit în cuprinsul cererii de chemare în judecată la mai multe astfel de acțiuni: declarațiile pârâților în cadrul emisiunii "E." din 05.10.2015, precum și declarații date în mediul online (cancan.ro, primatv.ro), cu precădere acuzația că reclamantul ar fi furat identitatea pârâților (prin promovarea unui eveniment în cadrul căruia au interpretat alte persoane, dar și acuzațiile cuprinse în titlurile emisiunii menționate:

"Două trupe, cu același nume! G. îl acuză pe A. că i-a furat!"; "G. îl acuză pe A. că le-a furat identitatea!"; "Confruntare în direct! G. sar la gâtul impresarului A."; "G.: A. ne-a furat identitatea. Numele G. este al nostru"; "G.: Impostorii au răcnit pe vocile noastre! Îi dăm în judecată!"

Cererea reconvențională a privit, simetric, repararea prejudiciului pretins a fi fost cauzat prin afirmațiile reclamantului referitoare la pârâții B. și C. în sensul lipsei calităților artistice ale acestora ("ceilalți nu au voce", "ceilalți erau dansatori").

Soluționând cele două cereri cu care a fost învestită, prima instanță a reținut că atât reclamantul, cât și pârâtul B. au făcut afirmații apte a aduce atingere valorilor nepatrimoniale a căror protecție s-a cerut prin cererea principală și prin cererea reconvențională; astfel, obligarea pârâtului B. la despăgubiri s-a dispus pentru afirmația acestuia din cuprinsul emisiunii "E." din 05.06.2015, adresată reclamantului:

"Noi nu furăm ca dumneavoastră", considerată a reprezenta o judecată de valoare ce depășește limitele libertății de exprimare și aduce atingere art. 8 din Convenția EDO, iar în privința reclamantului s-a reținut că în emisiunea din data de 09.12.2016 la care acesta a participat a afirmat despre pârâți "ceilalți nu au voce" și "ceilalți erau dansatori", apreciere calificată, de asemenea, ca fiind o judecată de valoare realizată cu scopul de a produce un prejudiciu artiștilor pârâți prin afectarea imaginii lor publice și a reputației de interpreți de opere muzicale.

Concomitent, Tribunalul București a reținut că afirmațiile pârâților din cuprinsul unor publicații tabloide (reclamate, de asemenea, prin cererea principală) nu constituie fapte ilicite față de contextul general al raporturilor juridice dintre părți (ce cuprind și existența la un moment anterior a unor relații contractuale, dar și desfășurarea unor litigii referitoare la drepturile asupra unor mărci înregistrate), context incert în care pârâții au intenționat a-și proteja poziția legală și nu a vătăma drepturile reclamantului.

Totodată, cu privire la ceilalți doi pârâți, C. și D., prima instanță a considerat că nu s-a făcut dovada că aceștia ar fi făcut vreo afirmație la adresa reclamantului care să poată fi calificată drept faptă ilicită, cererea principală fiind respinsă față de aceștia.

În fine, cu relevanță pentru analiza de față, în evaluarea prejudiciului Tribunalul a subliniat că situația conflictuală dintre părți și existența unor provocări reciproce fundamentează soluția de dimensionare a despăgubirilor la sumele menționate în dispozitivul sentinței, de 4000 RON în sarcina reclamantului (câte 2000 RON pentru fiecare pârât-reclamant) și respectiv 2000 RON în sarcina pârâtului căzut în pretenții, B..

Sentința a fost atacată cu apel atât de reclamantul A., cât și de pârâții reclamanți, instanța de apel fiind învestită cu cercetarea cauzei sub aspectul temeiniciei pretențiilor din cererea principală și a celor ce au făcut obiectul cererii reconvenționale. De asemenea, criticile au privit și existența faptelor ilicite, a lipsei (sau după caz a existenței) raportului de proporționalitate între necesitatea protejării drepturilor la care se referă art. 8 din CEDO și respectiv dreptul la liberă exprimare prevăzut de art. 10 din Convenție, cât și modalitatea de reparare a prejudiciilor pretins suferite.

Prin decizia atacată cu prezentul recurs, sentința primei instanțe a fost schimbată în parte, în sensul respingerii în tot a cererii principale și al redimensionării reparației morale pecuniare cuvenite pârâților-reclamanți, la câte 10.000 RON pentru fiecare, în total 20.000 RON.

Pentru a proceda astfel, Curtea de apel a reținut, în privința cererii principale: că nu s-a probat cu privire la pârâtul C. săvârșirea vreunei fapte ilicite cu ocazia participării la emisiunea TV din data de 5.10.2015; că afirmațiile pârâtului B. reprezintă situații faptice și nu judecăți de valoare și că aceste afirmații nu sunt contestate de reclamant, fiind totodată dovedit cu probele administrate că între părți au existat plângeri penale și procese civile (cu referire la litigiul în urma căruia reclamantului i s-a interzis cu caracter definitiv să utilizeze marca G.), astfel că aceste afirmații au un suport probatoriu suficient pentru a fi considerate afirmații reale și dovedite, ce nu reprezintă fapte ilicite.

A mai reținut Curtea de apel că nu este fondată critica din apel a reclamantului în sensul că prima instanță nu a analizat caracterul ilicit al declarațiilor din presă ale pârâților, instanța de apel argumentând sub acest aspect că în presa on-line au fost preluate afirmațiile părților din emisiunea TV evocată și că nu se poate angaja răspunderea pârâților pentru publicarea unor astfel de articole.

Cu privire la cererea reconvențională (soluția Tribunalului fiind criticată în ambele apeluri declarate), s-a consemnat preparator că nu a fost contestat caracterul ilicit al afirmațiilor reclamantului despre pârâții reclamanți "ceilalți nu au voce" și "ceilalți erau dansatori", el susținând în mod repetat că pârâții nu au calitățile vocale necesare pentru a fi interpreți de muzică și că fac "play-back" în concerte.

Consecutiv, au fost evaluate criticile pârâților referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate lor de prima instanță, cu concluzia că afirmațiile reclamantului au afectat în mod direct cariera și reputația lor profesională, ele având o semnificativă greutate în fața publicului pentru că reclamantul este manager muzical; atitudinea acestuia din urmă a fost considerată a fi caracterizată de rea-credință, deoarece ar fi trebuit să cunoască împrejurarea că afirmațiile sale vor afecta grav reputația pârâților.

Față de cele de mai sus, dintre motivele de recurs dezvoltate de recurentul reclamant, Înalta Curte găsește fondate pe cele care valorifică omisiunea instanței de a cerceta toate faptele astfel cum acestea au fost deduse judecății prin cererea de apel, respectiv omisiunea de analiză a tuturor motivelor apelului - argumentele expuse în decizia recurată neputând constitui un răspuns pentru o parte dintre acestea, după cum se va arăta.

Aceste motive de recurs se circumscriu cu precădere cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în sensul încălcării de către instanța de apel a prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., dar și a art. 477 alin. (1) C. proc. civ., norme ce nu sunt sancționate expres cu nulitatea; de aceea, nulitatea (virtuală) ce rezultă dintr-o asemenea încălcare (a cărei verificare este cerută de teza art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) este una condiționată de existența vătămării (conform art. 175 C. proc. civ.); ea rezultă în speță din absența unor dezlegări necesare în decizia recurată și, de vreme ce ele privesc faptele - ce scapă controlului de legalitate efectuat de instanța de recurs - recurentul este lipsit de posibilitatea concretă de a primi un răspuns pentru motivele de recurs care privesc greșita aplicare a legii.

Astfel, pe de-o parte, în cererea de apel s-a susținut absența din sentința apelată a unor verificări de fapt referitoare la o parte dintre afirmațiile care făceau obiectul cererii de chemare în judecată: este cazul susținerilor sale că titlurile emisiunii "E." (care sunt rulate în timpul desfășurării acesteia pe ecran, în partea inferioară) au fost, în realitate, însușite de pârâții care au participat la emisiune, ceea ce caracterizează aceste titluri ca fiind afirmații chiar ale pârâților.

Cu privire la aceste critici, decizia din apel nu cuprinde nicio argumentare, analiza temeiniciei cererii principale din cuprinsul hotărârii recurate referindu-se exclusiv la afirmațiile pârâtului B. din cadrul emisiunii și la reproducerea lor în presa tabloidă.

Această afirmație a reclamantului este strâns legată de critica din apel în sensul că greșit s-a reținut absența unei fapte ilicite a pârâtului C., pe care Curtea de apel a considerat-o nefondată cu argumentul neprobării vreunei afirmații cu caracter ilicit a acestuia.

Or, cât timp ambii pârâți reclamanți au participat la emisiunea în discuție, criticile referitoare la fapte necercetate ce sunt atribuite de reclamant ambilor pârâți relevă insuficienta analiză a faptelor imputate de acesta, iar calificarea acestor fapte ca fiind ilicite nu poate fi verificată de instanța de recurs, în absența dezlegărilor corespunzătoare ale instanței de apel (cu mențiunea că nici sentința primei instanțe nu se referă explicit la afirmațiile cuprinse în titluri).

Față de aceste împrejurări, tranșarea de către instanța de apel a împrejurării că cererea principală nu este fondată este incompletă.

Corespunzător, și analiza raportului de proporționalitate între libertatea de exprimare de care se bucură pârâții și drepturile nepatrimoniale a căror protecție este reclamată prin acțiune necesită o reevaluare, prin prisma eventualei constatări a unor alte afirmații ce ar putea reprezenta fapte ilicite.

Legat de afirmațiile pârâților, nefondat se susține de către recurent că ele ar reprezenta judecăți de valoare; dimpotrivă, cum corect a apreciat instanța de apel, acuzațiile că reclamantul a săvârșit un furt de identitate reprezintă o faptă concretă, verificabilă.

Din această perspectivă, Înalta Curte mai observă însă că hotărârea recurată nu cuprinde o argumentare legală asupra chestiunii bazei factuale care ar fi justificat afirmațiile pârâților la adresa reclamantului.

Desigur, soluționarea cererii prin care se pretinde repararea prejudiciului nepatrimonial suferit prin afirmații considerate defăimătoare de reclamant nu presupune și nici nu permite din perspectiva cadrului procesual verificarea deplină a caracterului de adevăr al afirmațiilor pârâtului. Dimpotrivă, este necesară doar verificarea existenței unei minime baze factuale care ar justifica asemenea afirmații, după cum se arată în jurisprudența consolidată a Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.

De asemenea, instanța europeană a subliniat că existența unei baze factuale suficiente nu exclude de plano sancționarea afirmațiilor, fiind necesar un control al proporționalității dintre ingerința adusă dreptului la imagine și demnitate și dreptul la liberă exprimare al pârâtului.

În speță, prima instanță a statuat în considerentele sentinței că afirmația privind furtul de identitate (sau/și de marcă) nu este justificată, chiar dacă între părți au avut loc litigii de natură civilă și penală.

Este adevărat că optica tribunalului a fost schimbată în decizia instanței de apel cu privire la natura acestor afirmații - de a privi fapte concrete și nu judecăți de valoare - dar apreciind asupra caracterului ilicit al afirmațiilor, Curtea de apel nu a lămurit suficient de ce consideră că exista o bază factuală rezonabilă pentru ele, de vreme ce reclamantul afirma prin cererea sa de apel că era îndreptățit atât la folosirea mărcii G. - asupra căreia a afirmat calitatea de cotitular, unită cu împrejurarea anulării mărcii ulterior înregistrate de pârâți, TRUPA G. - cât și la schimbarea membrilor unei trupe muzicale pentru care avea calitatea de manager.

Mai mult decât atât, plecând de la premisa că faptele cu privire la care se formulează acuzațiile nu fac ele însele obiectul cercetării judecătorești în cauza de față, cercetarea existenței faptei ilicite nu presupunea doar verificarea existenței bazei factuale, ci totodată caracterul proporțional al atingerii aduse drepturilor nepatrimoniale a căror protecție se solicită cu dreptul la liberă exprimare al celui care a făcut respectivele afirmații.

Pe de altă parte, se observă din dezvoltarea apelului reclamantului că acesta a susținut greșita evaluare a primei instanțe cu privire la caracterul ilicit al afirmațiilor sale, ce făceau obiectul cererii reconvenționale; astfel, el a arătat că era îndreptățit, în calitate de manager muzical și de cotitular al mărcii G. să ia măsurile de care a fost acuzat de cei doi pârâți reconvenționali - respectiv de a-i înlocui pe aceștia într-un concert - dar mai ales, sub aspectul afirmațiilor sale ce fac obiectul reconvenționalei, că pârâții nu dețin calitățile artistice necesare pentru a interpreta opere muzicale.

Din această perspectivă, între criticile dezvoltate în cererea de apel formulată de reclamant și considerentele deciziei recurate există o discrepanță care relevă greșita calificare a acestor motive; astfel, Curtea de apel a consemnat că reclamantul nu a contestat existența faptei ilicite, analizând exclusiv conduita sa subiectivă și consecințele asupra imaginii pârâților, când în realitate acesta nu a contestat afirmațiile proprii, dar a susținut că acestea nu au avut caracter ilicit, acestea nefiind ipoteze echivalente în contextul speței.

În acest context, cercetarea motivelor de apel ale reclamantului ce priveau cererea reconvențională ar fi presupus, pe de-o parte, verificarea existenței unei baze factuale a afirmațiilor sale și, consecutiv, verificarea raportului de proporționalitate anterior menționat între atingerea adusă dreptului la imagine (de data aceasta al pârâților reclamanți) și dreptul la liberă exprimare al reclamantului, verificări ce lipsesc din decizia recurată.

De aceea, se constată că și în privința soluției date de instanța de apel cererii reconvenționale decizia recurată este nelegală, critica întemeiată pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ. fiind întemeiată din ambele perspective analizate anterior și impunând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ.

Față de aceste împrejurări, nu pot fi analizate criticile întemeiate pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în absența dezlegărilor de fapt specifice judecății în apel, după cum nu au a primi o soluție nici criticile ce privesc cheltuielile de judecată, soluția privind cererile accesorii fiind desființată odată cu casarea deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1800A din 15 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.