ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2149/2022

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei.

I.1 Primul ciclu procesual:

I.1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 01.04.2011 sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, solicitând obligarea U.P.F.R. la calculul sumei de repartizat proporțional cu difuzarea fonogramelor pentru anii 2009-2010, provenită din utilizarea de către Societatea Română de Televiziune de fonograme produse de către reclamantă, sumă care include repartiția pentru postul SRTV, repartiția pentru cablu, repartiția pentru ambiental, repartiția pentru copia privată; obligarea U.P.F.R. la plata către reclamantă a acestor sume, cu plata dobânzii legale, calculate de la data introducerii acțiunii până la rămânerea irevocabilă a hotărârii precum și actualizarea acestor sume cu rata inflației până la achitarea lor efectivă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

I.1.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță.

Prin sentința civilă nr. 273/05.03.2015 Tribunalul București – secția a V-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a respins cererea de obligare la calculul sumelor datorate, ca rămasă fără obiect.

I.1.3 Hotărârea pronunțată în apel.

Prin decizia nr. 389A din 25 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată; a admis apelul declarat de reclamantă și, drept consecință, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis acțiunea în parte; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 70.455 RON remunerație aferentă perioadei 2009-2010, precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, din care se vor scădea sumele consemnate potrivit procesului-verbal din 18.05.2011 încheiat de B. în dosarul nr. x/2011, actualizate cu rata inflației; s-a menținut în rest sentința și a fost respinsă cererea intimatei U.P.F.R. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

I.1.4 Hotărârea pronunțată în recurs

Prin decizia nr. 264 din 13 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă a respins excepția nulității recursului formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., invocată de recurenta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și excepția nulității recursului formulat de pârâta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, invocată de recurenta S.C. A. SRL

A admis recursurile declarate de reclamantă și de pârâtă împotriva deciziei nr. 389A din data de 25 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

I.2. Al doilea ciclu procesual

I.2.1. Decizia instanței de apel, în rejudecare

Prin decizia nr. 1040A din 20 iunie 2019, pronunțată în dosarul cu nr. x/2011, Curtea de apel București – secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea doamnei expert C., și a majorat onorariul de expertiză cu suma de 1.000 RON, în sarcina apelantei-reclamante.

A admis apelul declarat de apelanta-reclamantă și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii în parte. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 130.989,30 RON (fără TVA) cu titlu de remunerație aferentă perioadei 2009-2010, precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective. A păstrat, în rest, sentința.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2500 RON onorariu de expertiză, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

I.2.2. Decizia instanței de recurs

Prin decizia nr. 296 din 4 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă a admis recursurile declarate de reclamantă și de pârâtă, a casat decizia civilă nr. 1040A din 20 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a trimis cauza aceleiași curți de apel spre rejudecare.

I.3 Al treilea ciclu procesual

I.3.1 Decizia instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 962A din data de 16.06.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea doamnei expert C. și a majorat onorariul de expertiză cu suma de 2.000 RON, în sarcina apelantei-reclamante.

A admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 273/05.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a Civilă, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea în parte, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250.889,66 RON reprezentând remunerație aferentă anilor 2009-2010, actualizată cu indicele de inflație de la data de 01.12.2011 până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferente de la data de 01.12.2011 și până la data plății efective.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 669.654,87 RON reprezentând remunerație aferentă anilor 2009 - 2010 actualizată de la data de 01.12.2014 până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferente de la data de 01.12.2014 până la data plății efective.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A obligat intimata pârâta la plata către apelanta reclamantă a sumei de 4500 RON cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel, reprezentând onorariu de expertiză.

I.3.2. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunțate cu ocazia celei de-a treia judecăți în apel a declarat recurs pârâta D..

În expunerea motivelor recursului, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 5, 6, 8 și 9 C. proc. civ. 1865, recurenta-pârâtă a dezvoltat pe larg critici referitoare la două chestiuni, care sunt în esență următoarele:

Primul motiv de recurs a fost întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1865, susținându-se că decizia atacată nu respectă dezlegările obligatorii din decizia de casare, întrucât situația de fapt nu a fost lămurită pe deplin prin efectuarea unei expertize judiciare care să permită stabilirea ponderii utilizării fonogramelor reclamantei din totalul fonogramelor ce rezultă din playlist-urile primite de D. de la SRTV pentru anii 2009-2010.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că în mod nelegal instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea hotărârii o expertiză contabilă care s-a bazat pe playlist-urile primite în anul 2011 de la SRTV, în ciuda faptului că pârâta solicitase refacerea raportului de expertiză cu luarea în considerare a tuturor playlist-urilor comunicate de SRTV, independent de faptul că au fost sau nu prelucrate de D..

În esență, recurenta arată că fișierul numit "Centralizator SRTV – Proces E.", utilizat de expertiza contabilă, nu avea în vedere toate informațiile ce rezultau din prelucrările ulterioare efectuate de D. și că în mod nelegal instanța de apel a respins solicitarea sa de refacere în modalitatea arătată a expertizei contabile.

Arată recurenta că fișierele comunicate în anul 2011 de utilizator nu au putut să fie prelucrate în modalitatea ce permitea extragerea tuturor informațiilor, deoarece tehnica digitală care face posibilă conversia fișierelor JPEG și PDF în Excel a devenit accesibilă mult mai târziu; de aceea, prelucrarea ulterioară de către D. a playlist-urilor a condus la rezultate diferite cu privire la fonogramele utilizate de SRTV.

În continuare, recurenta pârâtă a dezvoltat, legat de aceeași chestiune, critici referitoare la netemeinicia răspunsului expertului prin prisma acestei împrejurări, critici întemeiate de recurentă pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865.

Într-un alt motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. 1865, recurenta pârâtă a susținut că în mod nelegal instanța de apel a procedat la obligarea sa la plata remunerațiilor corespunzătoare repartizării individuale, după care a acordat acesteia un procent suplimentar de 54% din sumele neidentificate și cele aflate în divergență, respectiv suma de 669.654,87 RON, deși acestea nu se cuveneau reclamantei și deși nu fuseseră solicitate prin cererea introductivă.

Consideră recurenta pârâtă că instanța de apel nelegal a apreciat că reclamanta nu a distins în acțiune între sumele cuvenite conform repartiției individuale și sumele cuvenite în cadrul repartiției comune, precum și că repartiția comună nu făcea obiectul cauzei.

În susținerea acestor critici a mai arătat recurenta că, de altfel, în primele două cicluri procesuale, în divergență între părți a fost exclusiv problema stabilirii drepturilor rezultate din repartizarea individuală, iar problema repartiției comune nu a fost avută în vedere.

Concluzia aceasta, susține recurenta, este sprijinită de considerentele deciziei nr. 264/2017 a instanței de recurs referitoare la referitoare la aplicarea prevederilor art. 134 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, din care rezultă că Înalta Curte a avut în vedere numai repartiția individuală a remunerațiilor și că nu s-a pus problema solicitării sumelor aferente repartiției comune din sumele nerevendicate și nerepartizate.

Pentru toate aceste motive, consideră ca instanța de apel a interpretat în mod eronat cererea de chemare în judecată și a dat acesteia o valență juridică care, în realitate, nu a fost urmărită de la bun început de către reclamantă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 5, 6, 8 și 9, art. 312 alin. (1)-(2) și art. 313 C. proc. civ. 1865.

I.3.3. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în temeiul art. 312 C. proc. civ. respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile nr. 962/16.06.2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a Civilă ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Circumstanțele relevante pentru soluționarea prezentului recurs, ce includ și dezlegările cu caracter obligatoriu cuprinse în deciziile de casare din primele două cicluri procesuale sunt următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 01.04.2011, reclamanta, producător de fonograme, titulara unor drepturi conexe dintre cele gestionate colectiv de pârâta D., a cerut instanței să dispună ca determinarea sumelor de repartizat către titulari să se realizeze proporțional cu difuzarea fonogramelor în anii 2009-2010 pe posturile aparținând Societății Române de Televiziune (SRTV) în ceea ce privește repartiția pentru postul menționat, pentru cablu, pentru muzica ambientală și pentru copia privată.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamantă a acestor sume, la plata dobânzilor legale de la data introducerii acțiunii și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și actualizarea cu rata inflației a debitului principal până la achitarea sa efectivă.

În optica reclamantei, calculul realizat proporțional cu utilizarea semnifica împărțirea sumei plătite de utilizatorul SRTV pentru un trimestru la numărul total de minute regăsite în playlist-uri și verificate de pârâta D. ca aparținând membrilor, respectiv numărul de minute real folosite; această argumentare contesta criteriul audienței postului în cadrul operațiunii de repartizare a remunerațiilor.

Prima expertiză de specialitate întocmită în cauză la prima instanță (de expertul F.) a pus în discuție timpii reflectați în playlist-urile ce conțineau secundele identificate (pentru care se putea identifica titularul drepturilor conexe), secundele neidentificate și cele aflate în divergență, definite ca playlist-uri incomplete, propunând ca, față de prevederile Statutului D. astfel cum au fost modificate în anii 2009 și 2010, valoarea unei fonograme să se stabilească în raport cu timpul total de emisie al postului respectiv, iar pentru ipoteza în care D. încasează remunerațiile nedefalcat, pentru mai multe posturi (cum este cazul SRTV), valoarea fonogramei să fie ponderată cu audiența postului/cu audiența minimă măsurată.

Față de aceste argumente și având în vedere calculele efectuate, ce au avut în vedere secundele identificate, neidentificate și cele în divergență, prima instanță a respins acțiunea reclamantei, deoarece rezultatul acestor calcule atesta că reclamantei i se cuvine numai suma calculată de expert, care fusese deja consemnată la dispoziția sa de pârâtă.

Cu ocazia primei judecăți în apel, prin decizia nr. 389A din 25 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sentința tribunalului a fost schimbată în parte, în sensul admiterii parțiale a acțiunii și obligării pârâtei D. la plata sumei de 70.455 RON, dobânzi legale și actualizare; s-a reținut în această decizie că ponderarea valorii fonogramei cu criteriul audienței postului este nelegală, contravenind art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 (în forma aplicabilă litigiului) și Hotărârilor Adunării Generale a membrilor D. din 28.10.2009 și din 30.03.2010 – care se refereau la "durata de difuzare" a unei fonograme.

Totodată, s-a reținut că în cauză nu se pune problema unor playlist-uri incomplete, respectiv a unor date insuficiente pentru identificarea fonogramelor, deoarece SRTV a comunicat playlist-uri, iar audiența este relevantă numai atunci când acestea nu există sau sunt incomplete, situație neincidentă.

S-a mai arătat că afirmația D. că nu a analizat toate playlist-urile pentru că sunt prea voluminoase este contrară legii și contrazisă chiar de o adresă a pârâtei prin care aceasta arată că a calculat durata de utilizare a fonogramelor.

Curtea de apel a determinat suma datorată de pârâtă (70.455 RON) cu includerea în baza de calcul și a secundelor neidentificate și în divergență, difuzate pe toate posturile SRTV, proporțional cu ponderea utilizării lor în timpul de emisie.

Prima decizie de casare – nr. 264 din 13 februarie 2017 – a tranșat cu caracter irevocabil în sensul corectei aplicări a dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și al necesității utilizării criteriului utilizării reale, fiind corect înlăturate criteriile audienței posturilor și al veniturilor acestora.

De asemenea, Înalta Curte a statuat în sensul că este necontestată situația de fapt sub aspectul duratei reale de difuzare a fonogramelor, care este cunoscută, însă a admis recursul, casând decizia curții de apel în scopul raportării duratei de utilizare a fonogramei cuprinsă într-un playlist la toate fonogramele difuzate în cadrul unui post TV al utilizatorului, adică pentru necesitatea ca acest calcul să fie efectuat separat pentru fiecare post al SRTV, cu respectarea art. 131

1

din Legea nr. 8/1996, având în vedere împrejurarea că fiecare post TV se concretizează printr-o structură proprie de servicii și programe, inclusiv prin durata diferită de emisie.

Cu ocazia celei de-a doua judecăți în apel, a fost realizată o nouă expertiză contabilă – de expertul C. – care a avut în vedere, la examinarea playlist-urilor, fișierul denumit "centralizator SRTV – Proces E.".

A doua decizie de apel – nr. 1040A din 20 iunie 2019 – a admis din nou apelul declarat de reclamantă și a schimbat sentința primei instanțe, obligând pârâta la plata sumei de 130.989 RON și dobânzi legale; s-a reținut în această hotărâre: că susținerea pârâtei în sensul relevanței criteriului veniturilor și cheltuielilor postului a fost înlăturată în recurs, că noua determinare a cuantumului pretențiilor nu a exclus din baza de calcul secundele neidentificate și cele în divergență, precum și că nu s-a avut în vedere "durata de emisie" și "durata totală de utilizare a fonogramelor".

A doua judecată în recurs a fost finalizată prin decizia nr. 296 din 4 februarie 2020, prin care, casând decizia instanței de apel din al doilea ciclu procesual, s-a reținut din nou de către Înalta Curte, cu privire la modul de calcul al sumelor pretinse de reclamantă: că repartizarea sumelor încasate de la utilizator se face ținând cont de utilizarea fonogramelor din playlist-uri, că nu se aplică criterii cum sunt cele privind veniturile sau audiența posturilor și că pentru remunerațiile deja colectate și necesar a fi repartizate se aplică dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. d) și art. 131

1

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, ce au fost avute în vedere în mod corect de curtea de apel.

Motivul pentru care s-a apreciat întemeiat recursul a fost însă cel prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1865, astfel argumentat:

"Însă, Înalta Curte constată că aplicarea în concret a menționatelor dispoziții legale nu a fost realizată în coordonatele stabilite de instanța de casare, situație care atrage incidența motivului de casare reglementat prin art. 309 pct. 5 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, se constată că instanța de apel a dat eficiență lucrării de expertiză întocmită de expertul consilier G., lucrare care a determinat cuantumul remunerației cuvenite reclamantei prin raportare la un alt reper decât cel expres indicat de instanța de casare, respectiv s-a raportat la informații comunicate printr-o adresă emisă de utilizatorul SRTV în anul 2019, referitoare la utilizarea fonogramelor gestionate de D., deși instanța de casare stabilise neechivoc faptul că reperul necesar a fi avut în vedere era reprezentat de playlist-ul care a fost comunicat de SRTV către D., ca document care reflecta în mod necontestat situația duratei de difuzare a fonogramelor din playlist-uri.

Procedând astfel, instanța de rejudecare a apelului s-a abătut nu numai de la îndrumările explicite ale deciziei de casare, ci și de la imperativul respectării autorității de lucru judecat a statuărilor privind situația de fapt care trebuia să constituie premisa efectuării expertizei, anume cea stabilită la prima judecată în apel.

Împrejurarea reținută prin decizia recurată, în sensul că raportul întocmit de expertul desemnat de instanță – singurul care satisface exigențele art. 330 și urm. din C. proc. civ. – a avut ca reper un fișier brut denumit "centralizator SRTV – Proces E." care ar fi conținut informații neprocesate și neverificate de D., nu putea constitui un argument legal și pertinent pentru a se înlătura obligația de realizare a determinărilor valorice corespunzător reperului impus de decizia de casare, ci instanța de apel avea posibilitatea de a solicita lămurirea ori completarea respectivei lucrări de expertiză spre a se asigura că răspunsurile corespund obiectivelor stabilite și rigorilor impuse de decizia de casare.

De altfel, se constată că la pagina 3 ca raportului de expertiză, sub titlul 1.6 "Materialul documentar care a stat la baza efectuării expertizei a fost reprezentat de (…)" sunt menționate "Playlisturile brute. Playlisturile prelucrate, aferente anilor 2009-2010 și informațiile din Centralizator SRTV –proces E. puse la dispoziție de D.". Rezultă, din aceste mențiuni ale raportului de expertiză că, pentru a răspunde obiectivelor expertizei, expertul a avut în vedere inclusiv playlist-urile indicate de instanța de casare, iar acestea i-au fost puse la dispoziție chiar de către D., fiind deci lipsit de fundament considerentul pentru care s-a înlăturat acest mijloc de probă, anume acela că răspunsurile expertului ar fi fost formulate exclusiv prin raportare la documentul Centralizator SRTV- proces E., document care ar conține informații neverificate și neprocesate de D.. Sub acest aspect, este de reținut și faptul că D. nici nu a formulat vreo obiecțiune relativ la materialul documentar menționat, respectiv la proveniența și la cunoașterea acestuia, ci doar a făcut demersuri paralele cadrului procesual, procurând de la utilizatorul SRTV noi informații într-un format care nu corespunde celui de playlist, și comunicând aceste informații (fără o prealabilă încuviințare dată de instanță în urma unor dezbateri contradictorii) expertului desemnat și consilierilor experți ai părților din proces.

Necesitatea utilizării playlist-ului primit de D. de la utilizatorul SRTV derivă și din necesitatea asigurării unui tratament juridic egal între toți titularii de drepturi gestionate de acest organism de gestiune colectivă, nefiind de conceput ca remunerația ce a fost colectată pe baza datelor din playlist să fie repartizată – în contextul aceluiași cadru normativ – unor alți titulari de drepturi similare prin raportare la acest material documentar, iar reclamantei recurente să i se repartizeze același tip de remunerație în raport de o bază documentară distinctă.

De asemenea, în măsura în care instanța aprecia că expertul judiciar nu a avut în vedere totalul secundelor de difuzare a fonogramelor pe fiecare dintre cele patru posturi SRTV, respectiv că ar fi omis a avea în vedere categoriile "secunde neidentificate" și "secunde în divergență" în cadrul demersului de determinare a cuantumului remunerației cuvenite reclamantei, trebuia să semnaleze expertului acest viciu și să îi ceară formularea unei variante de răspuns în care să fie incluse și respectivele categorii, aceasta cu atât mai mult cu cât la judecata în primul ciclu procesual se stabilise că trebuie luate în calcul și respectivele categorii de secunde în procedura de repartizare a remunerațiilor, iar acest aspect nu fusese reformat de instanța de casare."

O altă chestiune relevantă care a determinat admiterea recursului pârâtei a privit omisiunea instanței de apel de a deduce din cuantumul sumei la care pârâta a fost obligată suma de 12.797,14 RON, deja consemnată de pârâtă la dispoziția reclamantei cu titlu de remunerație pentru perioada relevantă în cauză.

Cu ocazia celei de-a treia rejudecări a apelului, Curtea de apel, pronunțând decizia atacată cu recursul de față, a obligat pârâta la plata sumelor de 250.889,66 RON reprezentând remunerație aferentă anilor 2009-2010, actualizată de la data de 01.12.2011 și însoțită de dobânzi legale și respectiv de 669.654,87 RON reprezentând remunerație aferentă anilor 2009-2010, actualizată de la data de 01.12.2014 până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferente.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că expertiza completată în apel a avut în vedere playlist-urile primite de D. de la SRTV și prelucrate de D., iar deciziile de casare anterioare au statuat în mod clar și inechivoc că acestea sunt playlist-urile pe baza cărora trebuie determinate remunerațiile cuvenite de reclamantei.

Cu privire la sumele menționate în dispozitivul deciziei, s-a arătat că pentru repartiția prevăzută de art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 (repartiția individuală), suma cuvenită reclamantei este de 306.612,56 RON, din care s-au scăzut comisionul pârâtei (14%) și suma de 12.797,14 RON, achitată deja, rezultând suma de 250.899,66 RON.

Curtea de apel a apreciat însă că se cuvine obligarea pârâtei și la suma cuvenită cu titlu de repartiție colectivă, conform art. 129

1

teza finală din Legea nrt. 8/1996, respectiv 669.654,87 RON, argumentând în sensul că o atare remunerare nu a fost discutată în ciclurile procesuale anterioare și ea nu este acoperită de autoritatea de lucru judecat a deciziilor de casare, iar reclamanta nu a distins în acțiunea sa între cele două categorii de remunerație.

Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că prima critică dezvoltată (extensiv) de recurenta pârâtă D., referitoare la baza de calcul a remunerațiilor, este nefondată.

Astfel, cum în mod corect reține instanța de apel în decizia atacată, chestiunea playlist-urilor pe baza cărora se vor determina timpii de difuzare a fonogramelor reclamantei și a timpilor totali de difuzare de fonograme pe fiecare post TV al utilizatorului a fost tranșată cu caracter irevocabil și obligatoriu în ciclurile procesuale anterioare, astfel încât ea nu mai putea fi repusă în discuție în a treia judecată a apelului.

Rezultă astfel cu claritate din cele mai sus reproduse – considerentele citate ale celei de-a doua decizii de casare – că remunerațiile se vor determina pe baza playlist-ului comuncat de SRTV către D. și care nu a fost contestat în cauză, pe baza cărora s-au efectuat repartițiile și către alți titulari de drepturi.

Or, devin lipsite de relevanță toate argumentele expuse de recurenta pârâtă cu privire la speculațiile expertului, la modul de administrare a probei cu expertiză, la imposibilitatea de prelucrare adecvată a playlist-urilor la data comunicării lor de SRTV, în anul 2011 și, corespunzător, la prelucrarea ulterioară a fișierelor, care a relevat alte date, decizia nr. 296 din 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție statuând în mod expres în sens contrar argumentelor dezvoltate de recurenta pârâtă.

De aceea, motivul de recurs bazat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1865, ce valorifica o pretinsă încălcare a dispozițiilor obligatorii ale instanței de casare și, implicit, a art. 312 și art. 313 C. proc. civ. 1865, este nefondat.

Corespunzător, nu pot fi analizate nici susținerile referitoare la raportul de expertiză și care sunt întemeiate pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, pe de-o parte pentru că ele valorifică în principal chestiuni de netemeinicie (care tind la o reevaluare a probelor administrate) și pe de altă parte pentru că, în tot cazul, rezultă din analiza de mai sus că reperele realizării expertizei au fost corect determinate de instanța de apel față de considerentele lipsite de echivoc ale celei de-a doua instanțe de casare.

Este fondată însă critica ce se referă la obligarea pârâtei recurente la plata sumelor rezultate din repartiția colectivă.

Potrivit art. 129

1

din Legea nr. 8/1996 (în forma în vigoare la data sesizării instanței), "În cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular nu este asociat la niciun organism, competența revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri. Revendicarea de către titularii de drepturi nereprezentați a sumelor cuvenite se poate face în termen de 3 ani de la data notificării. După acest termen, sumele nerepartizate sau nerevendicate sunt utilizate potrivit hotărârii adunării generale, cu excepția cheltuielilor de administrare."

Prin urmare, după trecerea termenului evocat în text, pentru remunerațiile nerevendicate se va face o nouă repartiție, denumită în practică "repartiție comună", în opoziție cu prima repartiție, numită individuală, realizată conform art. 134 din lege.

În cauză este în dispută învestirea instanței cu o cerere ca remunerațiile ce vor fi acordate să cuprindă și sumele cuvenite în cadrul repartiției comune, instanța de apel apreciind că solicitarea reclamantei se referea și la aceste sume, pe care le-a pus în sarcina pârâtei prin dispozitivul deciziei recurate, argumentat cu absența în acțiunea introductivă a unor distincții referitoare la tipul repartizării din care să rezulte remunerațiile solicitate.

Or, Înalta Curte observă că întreg parcursul procesual ce a urmat din anul 2011, când a fost formulată cererea de chemare în judecată și până la a treia judecată în apel, această chestiune nu a fost adusă în discuție de vreuna dintre părți.

Astfel, deși primele două instanțe de apel au determinat prin deciziile (casate) numai sumele aferente repartiției individuale, o pretinsă omisiune a instanțelor de fond de a se pronunța cu privire la repartiția comună sau respingerea implicită a pretențiilor aferente acesteia din urmă nu au fost invocate prin căile de atac declarate de reclamantă și nici prin remediile specifice completării hotărârii; de asemenea, nici conținutul cererii de chemare în judecată nu face trimitere nici la operațiunea de repartiție colectivă per se și nici la dispoziția legală ce o reglementează.

Mai mult decât atât, la data sesizării instanței nici nu era împlinit termenul prevăzut de lege pentru aplicarea prevederilor art. 129

1

din lege în privința colectărilor realizate în anii 2009 și 2010 (perioada de referință a cauzei), astfel încât aceste sume nu puteau, obiectiv, să facă obiectul acțiunii introductive.

Este adevărat că art. 294 alin. (2) C. proc. civ. 1865 permitea a se cere în apel despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe (sau alte venituri ajunse la termen), dar o asemenea cerere era necesar a fi formulată expres în fața instanței de apel, ceea ce nu s-a petrecut în speță.

Este, de asemenea, de notat că discuția referitoare la baza de calcul a remunerațiilor (dacă ea include și secundele neidentificate sau în divergență) – care a fost, de asemenea, tranșată în ciclurile procesuale anterioare, după cum s-a arătat – este diferită de problema repartizării ulterioare a remunerațiilor pentru cazul celor nereclamate și nerepartizate, reglementată distinct de art. 129

1

din lege.

De aceea, faptul că în cele trei cicluri procesuale s-a discutat despre secundele neidentificate și cele în divergență nu echivalează, cum eronat susține intimata, cu pretinsa sa solicitare de obligare a pârâtei la plata sumelor rezultate din repartiția comună; dimpotrivă, includerea secundelor neidentificate și a celor în divergență în baza de calcul la care se raportează utilizarea fonogramelor reclamantei este fundamentul ce permite realizarea ulterioară a repartiției comune, deoarece asigură premisa că fonogramele pentru care nu s-au reclamat remunerații vor fi cele avute în vedere la acel moment.

Desigur, această dezlegare nu este de natură a nega dreptul reclamantei la remunerații rezultate din menționata repartizare (comună), însă ea nu poate fi realizată în litigiul pendinte, deoarece nu face obiectul învestirii instanței.

Rezultă, în aprecierea instanței de recurs, că acordarea sumelor rezultate din repartizarea colectivă excede limitelor învestirii instanței, ceea ce face aplicabil cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. 1865, "când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut", motiv de recurs ce reprezenta, sub imperiul legii procedurale aplicabile cauzei, modalitatea de sancționare a nesocotirii principiului disponibilității procesului civil.

În aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecința modificării în parte a deciziei recurate, în sensul înlăturării dispoziției de obligare a pârâtei la plata sumei de 669.654,87 RON și a dobânzilor legale aferente, celelalte dispoziții urmând a fi menținute.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. 1865 și văzând soluția de admitere a recursului declarat de recurenta pârâtă D., intimata reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate, pentru etapa recursului, în cuantum de 4810 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recurs (50 RON) și onorariul avocațial achitat conform facturii fiscale și ordinului de plată depuse la dosarul de recurs (4760 RON).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, cu sediul în București, împotriva deciziei civile nr. 962 A din 16 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., cu sediul în București.

Casează în parte decizia civilă recurată în privința dispoziției de obligare a pârâtei la plata sumei de 669.654,87 RON și a dobânzilor legale aferente, pe care o înlătură.

Obligă intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. să plătească recurentei pârâte Uniunea Producătorilor de Fonograme din România suma de 4.810 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Menține restul dispozițiilor deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2022.