ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 264/2017

Decizia nr. 264/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar SC B. SPRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Brașov, anularea în tot a Deciziei de impunere nr. F/BV/475 din 29 aprilie 2013, a Raportului de inspecție fiscală nr. F/BV din 29 aprilie 2013 și exonerarea societății de la plata impozitului pe profit suplimentar în sumă de 890.768 lei calculat pentru perioada 1 ianuarie 2008-31 decembrie 2010, cu accesoriile aferente și de la plata T.V.A. suplimentară în sumă de 385.812 lei pentru aceeași perioadă și a accesoriilor aferente.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii.

1.2. Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 89/F din 26 mai 2014 a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta C. Brașov și a respins ca prematură acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar SC B. SPRL.

2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Tâmpa Construct 2008 SRL prin lichidator judiciar SC B. SPRL invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

2.2. Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 3 martie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

2.3. Prin Încheierea de ședință din data de 4 octombrie 2016, completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond la data de 2 februarie 2017.

3.1. Recursul este nefondat, fiind respins potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare.

În motivarea recursului formulat, recurenta a susținut, în esență, că sentința recurată conține motive contradictorii. În opinia recurentei, deși instanța a constatat că nici la data introducerii acțiunii și nici la data pronunțării sentinței recurate, intimata-pârâtă nu a soluționat contestația formulată de societate, instanța a admis în mod nejustificat excepția prematurității formulării acțiunii.

A mai susținut recurenta că sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, apreciind că instanța a reținut în mod greșit că ar fi incidente dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc.

Prin întâmpinarea formulată de C. Brașov s-a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului.

În ceea ce privește excepția invocată, instanța urmează a o respinge, având în vedere că anunțul colectiv de publicare a Deciziei nr. 508 din 3 iunie 2014, a fost publicat pe pagina de internet a intimatei, la data de 8 august 2014, fiind considerat comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului, potrivit prevederilor art. 44 alin. (5) din Codul de publicară fiscală. Având în vedere cele anterior menționate precum și prevederile art. 68 C. proc. fisc., se poate concluziona că decizia menționată a fost comunicată ulterior promovării recursului.

Se susține de intimata-pârâtă că decizia de suspendare a procedurii de soluționare a contestației echivalează cu soluționarea contestației. Potrivit art. 216 C. proc. fisc., soluționarea contestației presupune emiterea unei decizii din partea organului fiscal în sensul admiterii în totalitate sau în parte a contestației ori respingerii contestației. Or, intimata nu a admis în totalitate sau în parte contestația și nici nu a respins-o și având în vedere că procedura administrativă de soluționare a contestației se va relua la încetarea motivului care a determinat suspendarea, excepția invocată este neîntemeiată.

În prealabil, instanța de recurs a constatat că din actele și lucrările dosarului rezultă situația de fapt care va fi prezentată în continuare.

Prin acțiunea de față, reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar SC B. SPRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Brașov, anularea în tot a Deciziei de impunere nr. F/BV/475 din 29 aprilie 2013, a Raportului de inspecție fiscală nr. F/BV din 29 aprilie 2013 și exonerarea societății de la plata impozitului pe profit suplimentar în sumă de 890.768 lei calculat pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010, cu accesoriile aferente și de la plata T.V.A. suplimentară în sumă de 385.812 lei pentru aceeași perioadă și a accesoriilor aferente.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că recurenta-reclamanta a înregistrat contestația administrativă sub nr. 36797 din 20 iunie 2013 și a fost înaintată Serviciului Soluționare Contestații din cadrul C. Brașov care a solicitat parchetului informații cu privire la stadiul dosarului penal în care se efectuează cercetări cu privire la reprezentanții legali ai societății la data de 22 noiembrie 2013, primind răspunsul la data de 31 decembrie 2013, după 40 de zile.

Din analiza înscrisurilor existente la dosar reiese faptul că acțiunea introductivă a fost înregistrată la instanța de judecată la data de 5 februarie 2014, în condițiile în care cele 40 de zile cu care s-a prelungit termenul inițial se împlineau la data de 10 februarie 2014. În această situație devin aplicabile prevederile art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Prin urmare, s-a constatat în mod corect faptul că nici la data promovării acțiunii și nici la data pronunțării sentinței recurate nu era soluționată contestația administrativă. Pe de altă parte instanța de fond a reținut că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 este un termen de recomandare și nu de decădere, astfel încât nerespectarea lui nu atrage nevalabilitatea actului administrativ, ci atrage doar sancțiuni pentru cei care se fac vinovați de nerespectarea lor.

Întrucât procedura administrativă nu s-a finalizat prin emiterea unei decizii în urma soluționării contestației, în condițiile în care intimata-pârâtă și-a exprimat explicit voința de a soluționa contestația, recurenta-reclamantă nu poate formula acțiunea în contencios administrativ conform art. 218 alin. (2) din O.G. nr 92/2003 privind C. proc. fisc.

Față de dispozițiile art. 213 din O.G. nr 92/2003 privind C. proc. fisc. se constată că o contestație trebuie analizată, în limitele sesizării, cu respectarea drepturilor contestatorului, pronunțându-se o soluție potrivit art. 216 din O.G. nr 92/2003 privind C. proc. fisc., în sensul admiterii totale sau parțiale ori a respingerii contestației. În primul caz, actul atacat se anulează total sau parțial.

În speță este deschisă calea oricărei din aceste soluții prevăzute de art. 216, iar în cazul unei soluții favorabile pentru contestatoare aceasta nu ar mai avea interesul să atace în instanță soluția.

În concluzie, este justificată soluția instanței de fond de admitere a excepției prematurității acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea unei decizii de impunere, întrucât nu s-a formulat și petit de anulare a deciziei prin care s-a soluționat contestația împotriva deciziei de impunere.

Pentru considerentele prezentate mai sus, recursul este nefondat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes invocată de C. Brașov.

Respinge recursul declarat de SC A. SPRL prin lichidator judiciar SC B. SPRL împotriva sentinței nr. 89 din 26 mai 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2017.