ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 679/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a Civilă sub nr. x/2001 din data de 25 septembrie 2020, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata: 1. remunerației unice echitabile, inclusiv TVA-ul aferent, reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora în spațiile deținute de pârâtă cu orice titlu, pentru perioada iulie 2018 la zi (data efectuării raportului de expertiză), estimată provizoriu la suma de 9.667 RON (la care se adaugă TVA), remunerația finală datorată urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză; 2. remunerației pentru reproducerea fonogramelor, aferentă perioadei iulie - august 2020, în valoare de 200 RON (la care se adaugă TVA); 3. daunelor-interese moratorii, pentru neplata sau plata cu întârziere a remunerațiilor, datorate de la scadență până la data achitării efective și integrale a remunerațiilor datorate, conform metodologiilor în vigoare; 4. în subsidiar, în cazul în care pârâta nu își îndeplinește obligația de furnizare a informațiilor necesare pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicată, obligarea pârâtei la daune materiale cuantificate la triplul sumelor legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, calculate potrivit situațiilor financiare publicate la Registrul comerțului sau declarate la Ministerul Finanțelor; 5. cheltuielilor de judecata.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 1035 din data de 23 iunie 2021, Tribunalul București, secția a V-a Civilă a admis acțiunea formulată de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, obligând pârâta A. S.R.L. la plata sumei de 9.160,16 RON + TVA - 1.740,43 RON +749,97 RON-remunerații actualizate aferente comunicării publice în scop lucrativ în perioada 01.07.2018-31.12.2019+8.422,52 RON - penalități calculate până în 31.05.2021 și la plata în continuare a penalităților până la plata datoriei principale, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.600 de RON.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 1359A din 5 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă A. S.R.L., schimbând în parte sentința apelată în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 749,97 RON reprezentând actualizarea remunerației cu inflația, păstrând în rest sentința apelată. Totodată, a respins cererea intimatei referitoare la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea apelului. II. Căile de atac exercitate în cauză: Împotriva deciziei nr. 1359A din 5 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020 au declarat recurs atât reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru Drepturi Conexe, cât și pârâta A. S.R.L. Recursul promovat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru Drepturi Conexe a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 24 noiembrie 2022, sub nr. x/2020, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, iar recursul promovat de pârâta A. S.R.L. a fost înregistrat la Înalta Curte la data de 29 noiembrie 2022. 1. Motivele recursului declarat de către reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru Drepturi Conexe: Prin recursul declarat de către reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru Drepturi Conexe împotriva deciziei nr. 1359A din 5 octombrie 2022 a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1531 C. civ., care consacră principiul reparației integrale a prejudiciului. Repararea prejudiciului potrivit art. 1531 C. civ. trebuie să aibă în vedere principiul reparării integrale, ceea ce înseamnă că trebuie acoperit atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Astfel, în afara penalităților de întârziere - daune moratorii, creditorul obligației de plată poate pretinde și actualizarea cu rata inflației, concluzie fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții: penalitățile reprezintă prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești. Din acest motiv, doctrina și jurisprudența permit cumulul daunelor moratorii cu actualizarea sumei datorate, citând în acest sens o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a arătat că actualizarea sumei în raport de rata inflației nu poate fi considerată o sancțiune, ci mai degrabă o modalitate de asigurare a unui echilibru valoric în condițiile de instabilitate a monedei naționale, menită să îl protejeze pe creditor în fața debitorului rău-platnic, riscul devalorizării monedei naționale aparținând, astfel, debitorului. Un alt argument de natură legislativă în sensul cumulării penalităților de întârziere cu actualizarea sumei cu rata inflației, sunt dispozițiile O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, care prevedeau în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective, în vreme ce noul C. civ. prevede în o serie de articole indexarea de drept a creanței. Concluzionând, reclamanta arată că indexarea reprezintă procedeul de reevaluare de plin drept a cuantumului unei sume obiect al obligației pecuniare, în funcție de variația unui indice de referință, stabilit prin voința părților sau cea a unei autorități, astfel că decizia instanței de apel care a statuat că acordarea cumulativă a penalităților de întârziere cu sumele rezultate din actualizarea debitului echivalează cu o dublă reparație, este nelegală. 2. Motivele recursului declarat de către pârâta A. S.R.L.: Prin recursul declarat de către pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1359A din 5 octombrie 2022 a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În susținerea recursului, ulterior expunerii situației de fapt și a parcursului dosarului, pârâta a invocat aplicarea greșită a art. 1819 C. civ., precum și prevederile deciziei ORDA nr. 10/2016 în ce privește luna august 2019, constând în perceperea unei remunerații fixe în cuantum de 367 RON. În ce privește primul motiv de recurs, pârâta arată că nu putea fi incident art. 1819 alin. (2) din C. civ., respectiv continuarea locațiunii timp de un an de la desființarea titlului, astfel cum a reținut instanța de apel, în lipsa unui acord al părților în acest sens, prevăzut în contract sau printr-un act adițional ulterior. În sprijinul acestui motiv de recurs, pârâta a procedat la expunerea extensivă a unor considerente din decizia nr. 27 din 21 ianuarie 2021 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în care s-a procedat la interpretarea dispozițiilor art. 1119 C. civ., care a statuat că data încetării contractului este cea a pronunțării sentinței penale, iar în lipsa unei clauze exprese în contractul de locațiune nu ar putea opera prelungirea efectelor contractului în temeiul alin. (2) al art. 1119 C. civ. În ce privește al doilea motiv de recurs, pârâta arată că prin decizia civilă nr. 784A din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a schimbat în parte Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizualului, în scop ambiental sau lucrativ, iar potrivit metodologiei modificate, pentru activitățile desfășurate în scop ambiental în spații închise sau deschise situate în orașe sau stațiuni turistice, sunt prevăzute alte sume față de cele acordate de către instanțele fondului, astfel că pârâta nu își explică modalitatea în care au fost determinate sumele la care a fost obligată. Prin raportare la împrejurarea că în luna august 2019 construcțiile edificate au fost afectate de un incendiu, nu a mai fost posibilă desfășurarea activității de comunicare publică, din balanța de verificare aferentă lunii august 2019 rezultând că societatea a avut un rulaj de numai 470,58 RON. Or, numai pentru această încasare, concluzia potrivit căreia se poate dispune perceperea integrală a remunerației, deși activitatea nu a fost efectiv desfășurată, este nelegală. 3. Apărările părților: Prin întâmpinarea formulată la data de 5 ianuarie 2023, intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru Drepturi Conexe a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. În combaterea primului motiv de recurs, intimata-reclamantă arată că deși titlul locatorului a fost desființat prin decizia penală pronunțară în data de 7 februarie 2019, ca efect al art. 1819 alin. (2) C. civ. a fost prelungită valabilitatea contractului de locațiune, legiuitorul instituind astfel o protecție pentru locatarul de bună-credință, așa încât, în mod corect au reținut instanța de fond și cea de apel că aceste dispoziții sunt incidente în cauză. Pe de altă parte, prin raportare la obiectul dosarului, valabilitatea titlului în baza căruia se desfășoară activitatea în spațiu nu are relevanță din punctul de vedere al obligației recurentei de a plăti remunerațiile, întrucât rămânerea definitivă a deciziei penale, ce a avut loc în 7 februarie 2019, nu echivalează cu părăsirea în fapt a locației și încetarea activității. Dimpotrivă, însăși recurenta recunoaște că aceasta și-a desfășurat activitatea în acea locație, singura critică vizând în fapt înlăturarea obligației de plată pentru luna august, întrucât în data de 13 august 2019, locația unde își desfășura activitatea a ars. Nu în ultimul rând, potrivit mențiunii din Registrul Comerțului, reiese că titlul în baza căruia a fost deschis punctul de lucru era valabil până la data de 4 august 2023. Concluzionând asupra acestui prim motiv de recurs, arată că instanța de judecată nu a fost învestită cu o analiză a valabilității sau nevalabilității titlului așa încât nu pot fi reținute criticile recurentei. În ce privește critica potrivit căreia în mod greșit s-a stabilit obligația de plată în sarcina pârâtei în cuantum de 367 RON aferentă lunii august 2019, ca efect al aplicării greșite a prevederilor Deciziei ORDA nr. 10/2016, trebuie înlăturată de vreme ce remunerația datorată producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică în scop lucrativ este o remunerație forfetară, aceasta fiind datorată indiferent dacă activitatea s-a desfășurat pentru o singură zi ori pentru o lună întreagă, neputându-se stabili proporțional cu perioada efectivă a comunicării. Așadar, întrucât recurenta a comunicat public fonograme până în data de 13 august 2019, în cauză sunt incidente dispozițiile deciziei ORDA 10/2016, cuantumul minim fiind stabilit tocmai în considerarea veniturilor încasate de recurentă în luna august 2019. În ce privește criticile vizând obligarea la plata sumelor de bani aferente activităților desfășurate în scop ambiental, de vreme ce reclamanta și-a restrâns pretențiile formulate, sunt neavenite. Pentru aceste motive, intimata-reclamantă solicită respingerea recursului formulat de către recurenta-pârâtă.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Reținând incidența dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 25 septembrie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. Prin rezoluția din data de 9 februarie 2023, în temeiul dispozițiilor art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 2 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursurilor declarate de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru Drepturi Conexe și de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1359A din 5 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin recursul declarat de către reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociația pentru Drepturi Conexe se critică aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1531 C. civ., care consacră principiul reparației integrale a prejudiciului, prin înlăturarea de către instanța de apel a obligației de plată a contravalorii actualizării debitului cu rata inflației. Înalta Curte reține că instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost precizată, obligând pârâta la plata către reclamantă a debitului principal în cuantum de 9.160 RON, a taxei pe valoarea adăugată aferentă debitului principal în cuantum de 1.740,43 RON, a sumei de 749,97 RON reprezentând actualizarea debitului principal cu rata inflației, precum și a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, în cuantum de 8.422,52 RON (calculate de la scadență până la data de 31 mai 2021) și în continuare până la plata datoriei principale. Curtea de Apel a reținut că în mod greșit au fost cumulate penalitățile de întârziere evaluate convențional pentru neplata la termen a remunerațiilor, cu actualizarea debitului cu rata inflației, întrucât penalitățile sunt stabilite tocmai ca echivalent al daunelor decurgând din neîndeplinirea la timp a obligației, fie că este vorba despre damnum emergens (pagubă decurgând din devalorizarea monedei), fie că este vorba despre lucrum cessans (beneficii nerealizate). Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în răspundere civilă contractuală, izvorâtă din prevederile Contractului nr. x din 26 iulie 2018 "în vederea obținerii Licenței neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor și a operelor cinematografice ori alte opere audiovizuale, precum și pentru reproducerea fonogramelor destinate exclusiv comunicării publice ambientale și lucrative" (denumit în cele ce urmează "Contractul") ale cărei dispoziții se completează cu metodologiile adoptate în aplicarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. În vigoare la data încheierii contractului, precum și în perioada de referință ce face obiectul analizei instanței, este Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, publicată prin Decizia ORDA nr. 10/2016, denumită în cele ce urmează și "Metodologia". Prin art. 6 Contract, părțile au stipulat un mecanism de reparație pentru executarea neconformă a obligației de plată a remunerației, sub forma daunelor moratorii al căror cuantum nu este în mod expres indicat, ci se face trimitere la metodologiile în vigoare: pentru întârzierea achitării remunerației utilizatorul datorează penalități în cuantumul prevăzut de metodologii, din valoarea sumei scadente. Art. 3.4 din Metodologie prevede că pentru întârzieri la plata remunerațiilor, utilizatorii datorează penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere din sumele neachitate la scadență, aceștia fiind de drept puși în întârziere, fără a fi necesară notificarea acestora. Potrivit art. 1516 alin. (1) C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, art. 1516 alin. (2) C. civ. reglementând remediile în caz de neexecutare din partea debitorului. Pe de altă parte, art. 1530 C. civ., care dă dreptul la daune-interese pentru orice abatere de la principiul forței obligatorii a contractului sub forma neexecutării, nu distinge după cum executarea este defectuoasă sub aspect temporal, cantitativ ori calitativ, de mică ori de mare însemnătate. În cauză, instanțele fondului au reținut neexecutarea obligației asumate contractual de către debitor - pârâta din prezenta cauză, prin aceea că nu a achitat la termen remunerațiile cuvenite, neexecutare în raport de care s-a reținut și dreptul creditoarei - reclamanta din prezenta cauză, la remedii. În vreme ce instanța de fond a acordat reclamantei atât daune-interese în cuantum de 0,10% din debitul principal, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței, până la data plății efective, cât și actualizarea debitului principal cu rata inflației, instanța de apel a reținut că nu este posibil cumulul remediilor contractuale în această formă, întrucât ar echivala cu o dublă reparație. Din perspectiva înlăturării obligației de plată a sumei rezultate ca urmare a actualizării debitului principal cu rata inflației, Înalta Curte reține că stabilirea întinderii daunelor-interese pentru neîndeplinirea la scadență a obligațiilor de plată s-a realizat convențional în cauza dedusă judecății, întrucât chiar în cuprinsul contractului s-a făcut trimitere la metodologiile în vigoare. Neîndeplinirea obligației de a plăti o sumă de bani la scadență produce în patrimoniul creditorului un prejudiciu compus din pierderea efectiv suferită de creditor (paguba efectivă - damnum emergens) și beneficiul de care creditorul a fost lipsit (beneficiul nerealizat - lucrum cessans). Regula supletivă în materie prevede că, în cazul neîndeplinirii la scadență a obligațiilor de plată, debitorul este ținut să achite (i) actualizarea cu rata inflației, pentru a compensa paguba efectiv produsă prin devalorizarea monetară și (ii) dobânda legală penalizatoare, pentru a acoperi beneficiul nerealizat, anume lipsa de folosință asupra sumei de bani datorate de către debitor. Părțile au însă libertatea de a stabili contractual cuantumul daunelor interese pentru executarea cu întârziere a obligației de plată, caz în care cuantumul daunelor-interese este rezultatul unei evaluări realizate de părți, care are în vedere prejudiciul previzibil a fi încercat în caz de neexecutare, atât sub forma pagubei efective, cât și a beneficiului nerealizat . Prin urmare, de vreme ce părțile nu au convenit contractual indexarea debitului cu rata inflației, suplimentar penalității de întârziere în procent de 0,1% pe zi, se consideră că părțile au avut în vedere la stabilirea acestui nivel al despăgubirilor atât paguba produsă prin devalorizarea monetară, cât și potențialul beneficiu nerealizat de către creditor. În atari condiții, având în vedere principiul forței obligatorii a contractului, pârâta datorează, pentru repararea prejudiciului creat prin plata cu întârziere, numai daune interese în procentul convenit de 0,1% pe zi de întârziere, debitorul fiind ținut să repare prejudiciul creat exclusiv în limitele agreate. Din acest motiv, Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al recursului declarat de către reclamantă, pe care îl va respinge în consecință. Recursul declarat de către pârâta A. S.R.L. întemeiat pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care se critică pe de-o parte aplicarea greșită a art. 1119 C. civ., iar pe de altă parte prevederile Deciziei ORDA nr. 10/2016, este de asemenea nefondat. Primul motiv de recurs, critică reținerea în mod greșit de către instanțele fondului a incidenței în cauză a art. 1819 alin. (2) din C. civ., respectiv continuarea locațiunii timp de un an de la desființarea titlului locatorului, în lipsa unui acord al părților, prin raportare la împrejurarea că în luna februarie a anului 2019 a fost desființat titlul locatorului asupra terenului. Înalta Curte reține că deși obiectul învestirii instanței nu l-a făcut analiza întrunirii condițiilor presupuse de art. 1819 alin. (2) C. civ., instanțele fondului au analizat și reținut incidența acestui text legal în cauză, ca urmare a apărărilor formulate prin întâmpinare de către pârâtă, precum și ca urmare a invocării lor de către reclamantă, în raport de situația de fapt expusă de pârâtă prin întâmpinare. Contrar susținerilor pârâtei, art. 1819 alin. (2) C. civ. produce efecte independent de o prevedere expresă în contractul de locațiune în acest sens, ipoteza încheierii unui act adițional ulterior desființării titlului locatorului fiind exclusă de plano, de vreme ce locatorul nu mai are calitate pentru a dispune în privința bunului. Așadar, art. 1819 alin. (2) C. civ. reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor locatarului de bună-credință, prin aceea că locațiunea va continua să producă efecte și după desființarea titlului locatorului, pentru durata stipulată de părți, fără însă a putea depăși un an de la data desființării titlului locatorului. Înalta Curte reține ca fiind lipsită de relevanță decizia pronunțată de Tribunalul București, invocată de recurenta-pârâtă cu titlu de practică judiciară, de vreme ce a da relevanță unei chestiuni de drept dezlegate de o altă instanță, într-o altă cauză ce nu privește părțile, ar echivala cu introducerea pe cale judiciară a sistemului precedentului judiciar, aspect inadmisibil de vreme ce acesta nu se regăsește în izvoarele dreptului civil, reglementate de art. 1 din C. civ., dezlegările în drept fiind obligatorii doar în cazul instrumentelor juridice speciale de unificare a practicii. În cauza de față, instanțele fondului au reținut, în baza probatoriului administrat, că desființarea titlului locatorului nu a determinat încetarea activității, pârâta continuând să își desfășoare activitatea în punctul de lucru până la data distrugerii construcției ca urmare a incendiului, aspect ce reiese inclusiv din poziția procesuală a părții. De asemenea, în raport de obiectul dedus judecății, în cauză nu prezintă relevanță dacă pârâta utiliza punctul de lucru în baza unui titlu, de vreme ce art. 1 din Metodologie definește utilizatorul ca fiind persoana care deține ori folosește cu orice titlu spații în care se desfășoară activitatea pentru care sunt datorate remunerații. Așadar, relevantă cauzei este împrejurarea că din probatoriul administrat, instanțele fondului au putut concluziona în sensul în care, deși la data de 07 februarie 2019 a rămas definitivă decizia penală prin care s-a dispus desființarea titlului locatorului, pârâta a continuat să folosească spațiul respectiv. Așadar, prin considerentele care au făcut vorbire despre dispozițiile art. 1819 alin. (2) C. civ., instanțele fondului au statuat asupra apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare, însă, în raport de cadrul normativ aplicabil, este lipsit de relevanță împrejurarea că pârâta a folosit spațiul cu titlu sau fără titlu, de vreme ce prezintă relevanță împrejurarea folosirii acestuia în scop lucrativ. Drept urmare, simpla desființare a titlului nu produce efectele juridice de exonerare de la plata remunerațiilor datorate și a accesoriilor acestora. Pe de altă parte, în ipoteza în care pârâta pretinde - în mod implicit, prin recursul formulat că odată cu desființarea titlului a avut loc și încetarea activității, chiar în ipoteza în care o atare susținere ar fi reală, în cauză deveneau incidente dispozițiile art. 2.7 din Metodologie, potrivit cărora: Încetarea valabilității autorizației-licență neexclusivă, ca urmare a încetării activității, a suspendării temporare a activității desfășurate de utilizator sau a încetării comunicării publice a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual operează în condițiile în care, cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de încetarea ori suspendarea temporară a activității sau a încetării comunicării publice, utilizatorul comunică organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți, respectiv ale producătorilor de fonograme care au eliberat autorizația-licență neexclusivă, o declarație pe propria răspundere, semnată și ștampilată de reprezentantul legal al 20 utilizatorului, care atestă data încetării ori a suspendării temporare a activității desfășurate sau a încetării comunicării publice. În cazul în care utilizatorul nu înaintează declarația pe propria răspundere privind încetarea, suspendarea temporară a activității sau încetarea comunicării publice a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în termenul anterior indicat, acesta datorează în continuare remunerațiile stabilite prin prezenta metodologie, conform autorizației-licență neexclusivă, fără a putea invoca o eventuală încetare a comunicării publice. În acest context nu era suficientă exprimarea unui refuz de plată a remunerațiilor datorate, ci era necesar ca utilizatorul să notifice încetarea activității, omisiunea de a proceda astfel conducând la menținerea obligațiilor de plată în sarcina sa, astfel cum în mod corect au reținut instanțele de fond. În ce privește al doilea motiv de recurs, vizând greșita aplicare a Deciziei ORDA nr. 10/2016 prin care a fost publicată Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, se constată caracterul său nefondat. Criticile recurentei vizează pe de-o parte remunerația calculată pentru luna august 2019, iar pe de altă parte sume de bani aferente activităților desfășurate în perioada analizată, în scop ambiental. Înalta Curte reține că instanțele fondului nu au analizat și nu au dispus obligarea pârâtei la plata vreunei sume de bani aferente activităților desfășurate în scop ambiental, ca efect al restrângerii pretențiilor reclamantei în fața instanței de fond, astfel că o atare critică apare ca fiind inadmisibilă, urmând a fi analizată exclusiv critica vizând greșita aplicare a Deciziei ORDA nr. 10/2016 prin obligarea pârâtei la plata remunerației aferente lunii august 2019. Potrivit lit. I)2.3 din Metodologie, remunerația lunară datorată pentru utilizarea fonogramelor în cluburi, baruri cu program de varietăți, bar cu program night club, discotecă, videotecă, restaurant (cu program de varietăți), cabaret, spațiu în care funcționează: tonomat, karaoke, multimedia etc. - spații închise sau deschise situate în orașe sau stațiuni turistice, se determină procentual, în raport de suprafață și de veniturile brute obținute, suma datorată aferentă lunii august 2019 fiind determinată în cauză prin raportare la aceste criterii. Argumentul recurentei potrivit căruia ar fi nelegală obligarea sa la plata unei remunerații în cuantum de 376 RON în raport de un venit realizat în luna august 2019 de numai 470,59 RON, este lipsită de o bază argumentativă, critica fiind formulată mai degrabă din perspectiva unui criteriu de echitate. Înalta Curte reține că potrivit Metodologiei, remunerațiile echitabile prevăzute în tabele se consideră datorate indiferent de durata efectivă a comunicării publice și de numărul fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau al reproducerilor acestora și/sau al prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, comunicate public în regim ambiental sau lucrativ. Așadar, de vreme ce în baza probatoriului administrat în fața instanțelor de fond, acestea au statuat că pârâta a utilizat punctul de lucru timp de 12 zile din luna august 2019, prin raportare la prevederile antecitate, reiese că aceasta datorează remunerația inclusiv pentru luna august 2019. Înalta Curte reține că potrivit art. 1 alin. (2) C. proc. civ., în înfăptuirea justiției, instanțele judecătorești îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, asigurând aplicarea legii și garantarea supremației acesteia, astfel încât, de vreme ce o atare obligație de plată incumbă pârâtei în temeiul contractului intervenit între părți, care se aplică cu putere de lege între acestea, cât și a cadrului legal incident, instanțele de fond nu ar fi putut proceda la exonerarea acesteia de la obligația de plată a remunerațiilor datorate potrivit Metodologiei aplicabile, în virtutea echității, prin raportare la situația de fapt expusă. Singura împrejurare în care situațiile litigioase ar putea fi soluționate în echitate, este în procedura arbitrală, în măsura în care părțile convin în mod expres ca litigiul să fie soluționat astfel; în toate celelalte cazuri, litigiile deduse judecății se soluționează în baza dreptului. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.