ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 352/2025

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociația Pentru Drepturi Conexe (U.P.F.R.) în contradictoriu cu pârâta A S.R.L., s-a solicitat obligarea pârâtei la: comunicarea la sediul U.P.F.R. a informațiilor necesare determinării remunerațiilor datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor, operelor cinematografice și altor opere audiovizuale și totodată obligarea pârâtei la obținerea autorizației licență neexclusivă din partea U.P.F.R. pentru comunicarea publică a fonogramelor, operelor cinematografice și altor opere audiovizuale; plata remunerației unice echitabile, inclusiv TVA-ul aferent, reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora în spațiile deținute de pârâta cu orice titlu, începând cu 01.06.2017 - la zi (data efectuării raportului de expertiză sau a depunerii cererii precizate în instanță de către UPFR).

Remunerația datorată de pârâtă a fost estimată de reclamantă pentru perioada 01.06.2017 - 31.07.2022 la suma de 8.565,5 lei fără TVA (respectiv 10.192,95 Iei TVA inclus); plata remunerației, inclusiv TVA-ul aferent, reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale în spațiile deținute de pârâtă cu orice titlu, începând cu 01.06.2017 - la zi (data efectuării raportului de expertiză sau a depunerii cererii precizate în instanță de către UPFR), având în vedere mandatul acordat U.P.F.R.de către B prin Decizia ORDA nr. 6/2016. A estimat că remunerația datorată de pârâtă pentru perioada 01.06.2017 - 31.03.2022 este în cuantum de 2.910 lei fără TVA (respectiv 3.462 lei TVA inclus); plata daunelor-interese moratorii, pentru neplata sau plata cu întârziere a remunerațiilor, datorate de la scadență până la data achitării efective și integrale a remunerațiilor datorate, conform metodologiilor în vigoare corespunzătoare fiecărui tip de remunerație; în subsidiar, în cazul în care pârâta nu își îndeplinește obligația de furnizare a informațiilor necesare pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 republicată, obligarea pârâtei la daune materiale cuantificate la triplul sumelor legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite; plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 563/16.05.2023, pronunțată de Tribunalul București-Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2022 s-a admis în parte cererea privind pe reclamanta Uniunea Producătorilor De Fonograme Din România - Asociația Pentru Drepturi Conexe, în contradictoriu cu pârâta A S.R.L.

A obligat pârâta să achite reclamantei următoarele sume: - 8565,50 lei (fără TVA) reprezentând remunerație unică echitabilă datorată de către pârâta producătorilor de fonograme pentru comunicarea publica a fonogramelor sau reproducerilor acestora în spațiile deținute de pârâtă în perioada 01.06.2017-31.07.2022, precum și 7.692,24 lei cu titlu de daune moratorii materializate în penalități de întârziere de 0,1 %/zi, aferente perioadei 01.06.2017-25.04.2023; - 2910 lei (fara TVA) reprezentând remunerație datorată de către pârâtă autorilor operelor audiovizuale (B) pentru comunicarea publică a operelor audiovizuale în perioada 01.06.2017 - 31.07.2022, precum și 293,25 lei cu titlu de daune moratorii materializate în dobânda legală pentru perioada 31.07.2017 - 25.04.2023, aferente debitului principal. Pârâta datorează în continuare penalități de întârziere în valoare de 0,1 %/zi producătorilor de fonograme, respectiv dobânda legală autorilor de opere audiovizuale până la data achitării integrale a remunerațiilor.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbre, onorariu avocat și taxa furnizare informații ONRC.

Prin decizia civilă nr. 642A din data de 05.06.2024 Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă A S.R.L., ca nefondat cu obligarea acesteia la plata către intimata a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac declarată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 642A din data de 05.06.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A S.R.L.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă la data de 26 septembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x.

Prin recursul formulat, invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta A S.R.L. a solicitat casarea în tot a Deciziei civile nr. 642A/2024 și, în rejudecare admiterea apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 563/16.05.2023 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/3/2022.

În susținerea recursului său recurenta a arătat că instanța de apel a respins în mod greșit criticile formulate împotriva Încheierii de ședință din data de 28.02.2023 prin care Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă a respins cererea recurentei de repunere în termenul de a formula întâmpinare, ca neîntemeiată. În acest sens a arătat că la adresa din Vatra Dornei, str. (...), județul Suceava, unde este înregistrat sediul recurentei și unde a fost comunicată citația emisă la data de 17 august 2022 de Tribunalul București, sunt mai multe clădiri (spații) iar factorul poștal nu a intrat la recepția hotelului pentru a lăsa citația către un angajat al acesteia, ci a l-a lăsat la ușa uneia dintre clădirile de la adresa respectivă, unde activitatea este închisă de mai mult timp. Plicul a fost găsit întâmplător de unul dintre angajații recurentei abia la începutul lunii octombrie 2022 fiind ulterior înmânat reprezentantului legal al societății.

S-a susținut faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut faptul că dovada înmânării citației a fost semnată de numitul C reprezentantul legal al recurentei deoarece această împrejurare care nu corespunde realității, întrucât semnătura nu ar aparține administratorului societății recurente.

În acest context recurenta a susținut că citarea sa a fost realizată în mod defectuos aceasta fiind imposibilitate obiectivă de a intra în posesia citației și a cererii de chemare în judecată și de a formula întâmpinare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 186 alin. (2) C. proc. civ. pentru admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a întâmpinării.

Prin memoriul de recurs a fost criticată hotărârea recurată și pentru greșita respingere a excepțiilor procesuale invocate.

Astfel excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București a fost în mod greșit respinsă în contextul în care locul săvârșirii faptei este localitatea Vatra Dornei, județul Suceava, respectiv sediul punctelor de lucru pentru care reclamanta solicită plata remunerațiilor pretins datorate producătorilor de fonograme, acțiunea fiind, în opinia recurentei, de competența Tribunalului Suceava, și nu a Tribunalului București.

În ceea ce privește excepția prescripției, recurenta a arătat că acțiunea în despăgubiri ce are ca temei răspunderea civilă delictuală este supusă prescripției extinctive în termenul general de prescripție de 3 ani de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și persoana care răspunde de ea (art. 2528 alin. (1) C. civ.).

În speța de față, întrucât reclamanta avea obligația de verificare a existenței licențelor exclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor și a îndeplinirii de către recurentă a prezumtivelor obligații de plată, rezultă că data de la care începe să curgă termenul de prescripție este data când recurenta ar fi trebuit sa facă plata remunerațiilor pretins datorate. Potrivit pct. 4 din Decizia ORDA nr. 266/2011 plata remunerațiilor datorate de utilizatori se efectuează lunar, termenul de plată fiind data de 15 a lunii pentru care se face plata.

Raportat la aceste considerente recurenta a susținut că pentru pretențiile aferente perioadei 01.06.2017-11.06.2019 dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că, instanța de apel, în mod greșit a reținut îndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale în contextul în care recurenta nu a săvârșit pretinsa faptă ilicită.

Contrar celor reținute de instanța de fond și de instanța de apel, recurenta a susținut că nu are calitatea de utilizator în sensul prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, nefiind obligată la încheierea licențelor autorizații/licențe neexclusive cu reclamanta pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual.

Invocând dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 recurenta a susținut că utilizarea televizoarelor în incinta Hotelului D și în incinta restaurantului din cadrul hotelului, unități situate în municipiul Vatra Dornei servește unui cadru privat (vizualizarea emisiunilor de către personalul angajat al recurentei) iar această utilizare nu este de natură să aducă clientelă restaurantelor și hotelului, nefiind o comunicare publică în sensul Legii nr. 8/1996 și nici nu poate face obiectul vreunei comunicări publice în sensul art. 8 alin. (2) din Directiva 92/100 privind dreptul de închiriere si de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale.

Față de modul de utilizare a televizoarelor în incinta spațiilor menționate de reclamantă în petitul cererii, trebuie interpretată în același mod, și anume că nu reprezintă comunicare publică susceptibilă de gestiune colectivă obligatorie.

Cu privire la acest aspect recurenta a arătat că deține abonamente de televiziune prin cablu pentru toate locațiile la care a făcut referire intimata-reclamantă în petitul cererii (Hotel D și Restaurant D), plătind pentru dreptul de a viziona programele astfel că nu i se poate impune obligativitatea de a achita de două ori o taxă pentru același serviciu prestat. Recurenta nu comunică public opere (pe suport audio sau video), ci folosește doar serviciile furnizate de providerul de televiziune prin cablu, pentru care achită un abonament.

Prin cererea de recurs s-a susținut faptul că retransmiterea prin cablu de servicii de programe de radiodifuziune și/sau televiziune destinate recepționării de către public a operelor muzicale, operelor cinematografice sau altor opere audiovizuale, operelor scrise, operelor din domeniul artelor vizuale, a videogramelor și a fonogramelor a fost reglementată de Decizia O.R.D.A. nr. 32712010 — publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 327 din 15 decembrie 2010. Prin Decizia O.R.D.A. nr. 791/2014 — publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 571 din 31 iulie 2014, a fost desemnată Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) drept colector al remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor și titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu.

Astfel, pentru retransmiterea prin cablu de servicii de programe de radiodifuziune și/sau televiziune destinate recepționării de către public a operelor muzicale, operelor cinematografice sau altor opere audiovizuale, operelor scrise, operelor din domeniul artelor vizuale, a videogramelor și a fonogramelor, U.P.F.R. colectează drepturile cuvenite titularilor de drepturi de autor de la providerul de televiziune prin cablu, respectiv E, fiind neîntemeiată perceperea unei a doua taxe de același fel de la recurentă.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului la plata căruia a fost obligată, recurenta a susținut că instanța de apel a reținut în mod eronat că prejudiciul a fost determinat în mod corect de către instanța de fond.

Astfel a arătat că, în mod eronat, s-a reținut că fiecare dintre destinațiile funcționale ale complexului hotelier (hotel, restaurant, recepție, terasă) din municipiul Vatra Dornei reprezintă tot atâtea puncte de lucru. Destinațiile catalogate de reclamantă ca fiind puncte de lucru prezintă, în opinia recurentei, funcționalități diferite înglobate/deservind același complex hotelier, neavând regimul juridic specific unor puncte separate de lucru, în realitate fiind vorba despre un singur punct de lucru (o singură unitate), respectiv Complexul hotelier D (hotel și restaurant) din municipiul Vatra Dornei.

Tot cu privire determinarea cuantumului prejudiciului recurenta a susținut că nu s-a ținut cont de faptul că pentru perioada 16.03.2020-15.05.2020, în contextul pandemiei COVID-19 și al măsurilor general obligatorii adoptate de autorități în această perioadă, activitatea societății la punctele de lucru din cererea de chemare în judecată a fost afectată, până la întreruperea completă a acesteia, nefiind desfășurate acte de comunicare publică, astfel că cererea reclamantei pentru perioada 16.03.2020-15.05.2020 este neîntemeiată.

În ceea ce privește punctul de restaurantul F, recurenta a făcut precizarea că a fost închis în perioadele 01.04.2017-23.11.2017, 13.03.2018-22.11.2019, 09.03.2020-31.03.2020 motiv pentru care pentru aceste intervale recurenta nu aveam obligația de a achita sumele pretinse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Prin memoriul de recurs recurenta a criticat și faptul că instanța de apel a reținut în mod netemeinic faptul că este obligată Ia plata penalităților de întârziere pretinse de intimata-reclamantă în contextul în care penalitățile de întârziere trebuie calculate de la scadența remunerațiilor. Potrivit art. 3.4 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016, pentru întârzieri la plată utilizatorii datorează penalități de întârziere aferente sumelor neachitate la termen, care este reprezentat de momentul comunicării facturilor emise. Nu se poate considera că sumele invocate de reclamantă erau datorate de la data scadentă a remunerațiilor, ci acestea sunt datorate de la momentul emiterii și comunicării facturilor.

Prin urmare în lipsa facturilor emise de reclamantă și comunicate recurentei aceasta din urmă nu avea posibilitatea de a cunoaște sumele pe care le avea de plată.

În final, recurenta a arătat și faptul că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au făcut nicio referire la susținerile acesteia ci s-au limitat la a împărtăși modalitatea de calcul propusă de reclamantă, fără a menționa motivele pentru care argumentele recurentei au fost respinse.

La data de 11 noiembrie 2024 intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociația pentru Drepturi Conexe a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a invocat excepția tardivității formulării recursului precum și excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea formulată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 18 noiembrie 2024 conform procesului-verbal aflat la fila 43 din dosarul de recurs, însă nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind. 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 noiembrie 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 11 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză, când în baza dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității recursului, invocată din oficiu.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Analizând recursul din perspectiva excepției tardivității căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. În ceea ce privește modalitatea de calcul al acestui termen, sunt incidente dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește.

De asemenea conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: ,,Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.

În cauză, se observă că decizia civilă nr. 642A din data de 05 iunie 2024 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/3/2022, având ca obiect o cerere ce se circumscrie materiei dreptului de autor și drepturilor conexe, împrejurare în raport cu care termenul de declarare a recursului este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, în conformitate cu prevederile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., enunțate anterior, legea neprevăzând un alt termen derogatoriu de la cel de drept comun.

În speță, decizia instanței de apel a fost comunicată recurentei la data de 12 august 2024 (conform procesului-verbal de comunicare aflat la fila 61 din dosarul de apel) la adresa din București, str. (...) Sector 1 ce a fost indicată de către recurentă ca sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură prin cererea de apel formulată în cauză. (aflată la fila 3 din dosarul Curții de Apel București).

Cererea de recurs a fost înaintată prin intermediul poștei electronice în la data de 16 septembrie 2024 (fila 4 din dosarul de recurs).

Raportat la data comunicării deciziei recurate către recurenta-pârâtă, 12 august 2024, termenul pentru declararea recursului, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit anterior depunerii recursului, respectiv la data de 12 septembrie 2024 (într-o zi de joi).

În acest context, cererea de recurs a fost formulată și înregistrată la data de 16 septembrie 2024 peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. aplicabil în prezenta cauză.

Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii recurentei-reclamante din dreptul de a exercita recursul, sancțiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâta A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 642A din 05 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Înalta Curte constată că partea care a pierdut procesul este recurenta-pârâtă și, ca atare, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România – Asociația pentru Drepturi Conexe a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.785 lei (dovedite prin înscrisurile aflate la filele 48 și 49 din dosarul de recurs),

În raport cu soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererea de recurs și nici celelalte aspecte susținute în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 642A din 05 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.785 lei către intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România – Asociația pentru Drepturi Conexe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.