ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1672/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

După deliberare asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 05.05.2021, formulată de către reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), s-a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata:

În subsidiar, în cazul în care pârâta nu furnizează toate informațiile necesare pentru stabilirea remunerațiilor datorate în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicată (fostul art. 139 din lege), reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata triplului remunerațiilor legal datorate, estimate la suma de 203.976 RON.

Prin sentința civilă nr. 1785/28.11.2022, Tribunalul București – secția a V-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România-Asociația pentru Drepturi Conexe în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.

Tribunalul a obligat pârâta la plata remunerației în sumă de 10.734,99 RON (TVA inclus), reprezentând remunerație datorată producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în spațiile deținute de pârâtă pentru perioada 01.04.2018 - 31.08.2022.

Tribunalul a obligat pârâta la plata remunerației în sumă de 10.924,20 RON (TVA inclus), reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale în spatiile deținute de pârâtă cu orice titlu pentru perioada 01.04.2018 - 31.08.2022.

Tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 7.466,70 RON, compusă din 7,436,57 RON și 30,13 RON reprezentând daune interese moratorii, pentru neplata remunerațiilor datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental, datorate pentru perioada 01.04.2018 - 31.03.2022 în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aplicată la valoarea remunerațiilor lunare datorate conform art. 3.4 din Decizia ORDA nr. 120/2016 și respectiv pentru perioada 01.04.2022-31.08.2022 în cuantumul dobânzii legale pe zi de întârziere aplicată la valoarea remunerațiilor lunare conform art. 165 alin. (9

1

) din Legea nr. 8/1996 republicată raportat la O.G. nr. 13/2011, precum și în continuare de la data de 01.09.2022 și până la data plății efective și integrale a remunerației datorate.

Tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 2.114,12 RON reprezentând daune interese datorate pentru neplata sau plata cu întârziere a remunerațiilor pentru comunicare publică de opere cinematografice și alte opere audiovizuale în scop ambiental calculate până la data de 31.08.2022 precum și în continuare, de la data de 01.09.2022 până la data plații integrale a remunerației datorate.

Tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 2.053,80 RON reprezentând actualizare a remunerațiilor datorate de către pârâtă pentru comunicarea publică în scop ambiental a fonogramelor și operelor cinematografice și alte opere audiovizuale, la momentul actualizării pretențiilor prin concluziile scrise.

Tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.520 RON.

Prin decizia nr. 1242A/04.10.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1785/28.11.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România – Asociația pentru Drepturi Conexe. A obligat apelanta la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, către intimata reclamantă.

Împotriva deciziei nr. 1242A/04.10.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta A. S.R.L.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că hotărârea civilă prin care s-a soluționat cererea de chemare în judecată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, de obligare a pârâtei la plata sumei de 10.924,20 RON (TV inclus), sumă ce reprezintă drepturi patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice și alte opere audiovizuale în spațiile deținute de A. S.R.L.

Recurenta a susținut că, în perioada 01.04.2018 - 31.08.2022, A. S.R.L. nu a avut un contract cu privire la autorii de opere audiovizuale, nu a transmis opere audiovizuale la punctele de lucru, nu a primit niciodată vreun act, factură sau înștiințare de plată că ar avea de plată drepturi patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice, nici în perioada 01.04.2018 - 31.08.2022, nici înainte și nici după această perioadă.

Recurenta a arătat că, în soluționarea celui de-al patrulea capăt al cererii, instanța a obligat pârâta la plata sumei de 2.114,12 RON, daune interese pentru neplata sau plata cu întârziere a remunerațiilor pentru comunicarea publică de opere cinematografice și altor opere audiovizuale în scop ambiental în perioada 01.04.2018 - 31.08.2022, suma nefiind însă datorată.

Cât privește cel de-al cincilea capăt de cerere, recurenta a susținut că sumele datorate pentru comunicarea publică în scop ambiental a fonogramelor sunt amestecate cu sumele cuvenite autorilor de opere audiovizuale și operelor cinematografice.

Recurenta a considerat că decizia civilă recurată este rezultatul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, fiind nelegală.

Recurenta a expus paragrafe din Hotărârea din 18 noiembrie 2020 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-147/19, care arată că o înregistrare audiovizuală care conține fixarea unei opere audiovizuale nu poate fi calificată drept "fonogramă" în sensul articolului 8 aliniatul 2 din Directiva 92/100 sau al articolului 8, aliniatului 2 din Directiva 2006/115.

Recurenta a considerat că, raportat la interpretările făcute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-147/19, procesele-verbale întocmite de reclamantă (necomunicate, inopozabile) nu pot produce niciun efect în direcția unor prezumții legale de utilizare a fonogramelor prin simpla recepție a unor transmisiuni TV ale canalelor comerciale, astfel că reclamanta nu datorează remunerații reclamantei.

Recurenta a arătat că termenul din contractul încheiat cu reclamanta a expirat însă este totuși de remarcat că nu există nicio probă la dosarul cauzei din care să rezulte îndeplinirea obligației contractuale de către reclamantă în legătură cu emiterea facturilor/înștiințărilor de plată, pentru prelungirea autorizației și, implicit, în legătură cu prelungirea valabilității contractului.

Recurenta a arătat că nu au fost emise facturi/înștiințări de plată conform contractului, de către reclamantă, corelativ neexistând nicio obligație de plată din partea recurentei, nu au fost realizate condițiile de prelungire a contractului, din culpa reclamantei, care nu a respectat prevederile art. 6, prevederi care obligau să emită factura sau înștiințarea de plată pentru prelungirea autorizației cu 5 zile înainte de expirarea valabilității acesteia; un contract încheiat în 2009 și expirat în 2010 din culpa reclamatei nu poate produce efecte în perioada 2018 - 2020.

Recurenta a arătat că nu a publicat și nu publică opere cinematografice și alte opere audiovizuale, în spațiile la care se face referire în dosar, neexistând nicio probă în acest sens.

Recurenta a mai arătat că inexistența obligațiilor de plată principale atrage nelegalitatea accesoriilor.

În drept, recurenta a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Nu au fost invocate motive de recurs de ordine publică.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității căii de atac, arătând că pârâta a invocat criticile pentru prima dată în recurs, nefiind invocate prin apel.

În subsidiar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând recursul în raport de excepția nulității, invocată de reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se constată că, prin memoriul de recurs, pârâta a susținut că hotărârea civilă nr. 1785/2022 prin care s-a soluționat cererea de chemare în judecată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere. Recurenta a expus în continuare critici vizând modul în care au fost soluționate de prima instanță cererile formulate, vizând lipsa unui contract cu autorii de opere audiovizuale, netransmiterea operelor vizuale la punctele de lucru, nerecepționarea vreunui act, facturi sau înștiințări de plată din care să rezulte că ar avea de plată drepturi patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice.

De asemenea, cât privește obligarea pârâtei la plata sumei de 2.053,80 RON, a susținut că sumele datorate pentru comunicarea publică în scop ambiental a fonogramelor sunt amestecate cu sumele patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale și operelor cinematografice.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, pârâta societatea A. S.R.L. a declarat apel, motivând că are un singur punct de lucru unde difuzează muzică ambientală (Tg. Mureș), iar în mod greșit în cauză s-a reținut că ar exista trei astfel de spații de exploatare aparținând societății; a mai susținut că procesele-verbale întocmite de inspectorii specializați ai reclamantei nu sunt opozabile pârâtei; de asemenea, apelanta a susținut că nu s-a ținut cont de existența autorizațiilor pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental eliberate de B. și nici de plățile efectuate de pârâtă în favoarea B..

Instanța de apel a răspuns criticilor formulate, reținând, în urma aprecierii materialului probator, difuzarea de opere muzicale și, prin urmare, și de fonograme sau prestații artistice din domeniul audiovizual nu doar în punctul de lucru unde pârâta a recunoscut difuzarea de muzică ambientală, ci și în celelalte puncte de lucru. De asemenea, instanța de apel a reținut că împrejurarea că pârâta a achitat remunerațiile datorate autorilor de opere muzicale prin intermediul B. nu o scutește de plata remunerațiilor datorate pentru comunicarea de fonograme în favoarea reclamantei UPFR, fiind vorba despre drepturi de autor distincte.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel pârâta a declarat recurs, ce urmează a fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că "motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor."

În acest sens, se observă că aspectele invocate în cererea de recurs nu au format obiectul criticilor din apel. Astfel, împrejurările privind raporturile contractuale dintre părți și cele care se referă la modul în care reclamanta și-ar fi respectat anumite obligații, cum ar fi cea de emitere a facturilor fiscale, nu au fost invocate în calea devolutivă de atac, criticile formulate în cadrul acesteia vizând aspecte de fapt privind difuzarea operelor muzicale în punctele de lucru deținute de societatea pârâtă și împrejurarea că aceasta a achitat remunerații unei alte entități, B.. În consecință, decizia instanței de apel nu conține alte dezlegări, cu privire la chestiunea comunicării publice a operelor audiovizuale și cinematografice, aspecte privind raporturile contractuale cu reclamanta sau care să vizeze dezlegările Curții Europene de Justiție privind încorporarea fonogramelor în opere audio-vizuale, asemenea critici nefiind formulate în calea de atac a apelului.

Principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părților din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel, a formulat, prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, critici diferite de cele invocate în recurs, în contextul în care situația de fapt și de drept reținută de prima instanță a fost validată în apel, cum este cazul în speță, nu are posibilitatea de a invoca, în calea de atac a recursului, pentru prima dată, susțineri și apărări direct în această etapă procesuală, pe care le-ar fi putut invoca în calea devolutivă de atac, întrucât se opun prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., expuse mai sus.

În aceste condiții, neinvocând critici în calea devolutivă de atac cu privire la raporturile contractuale dintre părți și la modul în care reclamanta și-ar fi respectat anumite obligații contractuale sau cu privire la dezlegările Curții Europene de Justiție referitor la încorporarea fonogramei în opere audio-vizuale, recurenta-pârâtă nu poate învedera direct în prezenta cale de atac aceste aspecte, întrucât în recurs nu se pot invoca omisso medio motive care nu au fost valorificate mai întâi în apel.

În consecință, respectivele critici nu pot fi primite nici din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât nu se poate susține obligația instanței de apel de a analiza aspecte care nu au fost invocate în calea de atac cu a cărei soluționare a fost aceasta învestită, nici din perspectiva celui reglementat de pct. 8 al aceluiași articol, întrucât, pentru a fi permisă examinarea lor în recurs, era necesară, astfel cum s-a arătat, invocarea lor în apel.

Pe de altă parte, aspectele invocate de recurentă pentru a demonstra ipoteza de fapt susținută, aceea că "nu a publicat și nu publică opere cinematografice și alte opere audiovizuale, în spațiile la care se face referire în dosar, neexistând nicio probă în acest sens" vizează în realitate valoarea probatorie acordată de instanță dovezilor administrate în cauză care nu pot forma obiect de analiză în recurs dată fiind neîncadrarea acestor argumente în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, o eventuală greșeală în stabilirea situației de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului întrucât acesta este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.

În consecință, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege iar instanța de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficiență uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reținute de instanța de fond ori de instanța de apel, și nici nu poate să verifice modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză.

Pentru toate aceste considerente, reținând incidența sancțiunii nulității atât din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. cât și din cea a art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1242A din 4 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România-Asociația pentru Drepturi Conexe.

Cât privește cererea formulată de intimata-reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluția care urmează a se pronunța asupra recursului declarat de aceasta.

În consecință, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor de la filele x către intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România-Asociația pentru Drepturi Conexe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1242A din 4 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România-Asociația pentru Drepturi Conexe.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România-Asociația pentru Drepturi Conexe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2024.