ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1708/2022

Ședința publică din data de 04 octombrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 06.08.2019, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la:

- plata remunerației echitabile (plus TVA) pentru comunicarea publica a fonogramelor in scop ambiental in cadrul punctelor de lucru deținute in intervalul 01.11.2014 - la zi (momentul efectuării raportului de expertiza), cu aplicarea dispozițiilor art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016 pentru spatiile nedeclarate de parata, suma ce urmează a fi actualizata cu indicele de inflație de la momentul efectuării raportului de expertiza, precum si a penalităților datorate pentru neplata sau plata cu întârziere a remunerațiilor datorate de la scadenta pana la data achitării efective si integrale a remunerațiilor datorate. Se estimează că suma datorata de parata este de 3.827,50 RON (fără TVA), remunerația finala datorata urmând a fi precizata după administrarea probatoriului in cauza;

- plata remunerației, inclusiv TVA-ui aferent, reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publica a repertoriului de opere cinematografice si alte opere audiovizuale in spatiile deținute de parata cu orice titlu, începând cu 01.03.2016 - la zi (data efectuării raportului de expertiza) suma ce urmează a fi actualizata cu indicele de inflație de la momentul efectuării raportului de expertiza, precum si a daunelor moratorii datorate, pentru neplata sau plata cu întârziere a remunerațiilor, datorate de la scadenta pana la data achitării efective si integrale a remunerațiilor datorate. Se estimează că remunerația parțiala datorata de parata pentru perioada dedusa judecații este in cuantum de 2.870 RON (fara TVA):

- în subsidiar, in cazul in care parata nu își îndeplinește obligațiile de a pune ia dispoziție informațiile necesare pentru corecta determinare a remunerației, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicata (fost art. 139 din lege), obligarea paratei ia daune materiale cuantificate la triplul sumelor legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite;

- la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 527/16.06.2020, pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a Civilă, s-a admis cererea precizată formulată de reclamanta Uniunea producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.642 RON, remunerație cuvenită producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică în scop ambiental a fonogramelor, aferentă perioadei 01.11.2014-29.02.2020. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.636,36 RON, penalități pentru neplata remunerației cuvenite producătorilor de fonograme, aferentă perioadei 01.11.2014-29.02.2020. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.360 RON, remunerație cuvenită autorilor de opere audiovizuale, aferentă perioadei 01.03.2016-29.02.2020. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 158,18 RON, daune moratorii calculate la nivelul dobânzii de referință a BNR, pentru perioada 01.03.2016-29.02.2020. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.100 RON, cheltuieli de judecata (taxa judiciară de timbru, onorariu avocat).

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 1518 A din 03 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul incident declarat de către apelanta-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), împotriva sentinței civile nr. 527/16.06.2020, pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

A admis apelul principal declarat de către apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 527/16.06.2020, pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2019.

A schimbat în tot sentința apelată, în sensul că:

A respins acțiunea ca neîntemeiată.

A obligat apelata reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 550 RON cheltuieli.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1518 A din 03 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociația pentru Drepturi Conexe.

II.1. Motivele de recurs

Se arată că principalul aspect care a stat la baza deciziei pronunțata de instanța de apel consta în lipsa din dosar a contractului nr. x/03.02.2014 în vederea obținerii licenței neexclusive de utilizare a muzicii, raportat și la faptul ca întreaga argumentație a instanței de fond și întâmpinării reclamantei UPFR la apelul paratei S.C. A. S.R.L. s-a făcut prin raportare la acest contract.

Instanța de fond a analizat acest contract, făcând referire la acest contract în considerentele sentinței la pag. 3 parag. 4 teza finala: "părțile încheind contractul nr. x/03.02.2014 în vederea obținerii Licenței neexclusive de utilizare a muzicii, având la baza declarațiile pe propria răspundere a reprezentantului societății parate" și la pag. 4 parag. 1 teza finala: "întrucât avea cunoștința de faptul ca încalcă drepturile titularilor de drepturi de autor și conexe, atât ca urmare a încheierii contractului nr. x/03.02.2014 în vedere obținerii Licenței neexclusive de utilizare a muzicii, având la baza declarațiile pe propria răspundere o reprezentantului societății pârâte, cât și prin 'înștiințările transmise periodic de către reclamanta." Este evident ca instanța de fond a avut acces la acest contract, 1-a analizat și si-a întemeiat convingerea pe acest document.

În acest context, se apreciază totuși că, dacă instanța de apel a constatat ca instanța de fond și-a întemeiat argumentele pe un contract, pe care însa nu l-a regăsit în dosarul cauzei, se impunea a solicita intimatei reclamante UPFR sa depună la dosar acest contract care a stat la baza dezlegării cauzei, atât în fond cat și în apel.

Se mai invocă în cauză concluziile CJUE în analiza privind obligațiile unui operatorul hotelier care difuzează fonograme în camerele de hotel, așa cum rezulta din Hotărârea SGAE în cauza C-306/05, Hotărârea Phonograpbic Performance (Ireland) Limited/Irlanda în cauza C-162/10 și Hotărârea GEMĂ în cauza C-117/15. Astfel, în practica instanței europene s-a statuat în sensul ca instalarea în interiorul barului, a unui centru de refacere sau în camerele de hotel a unor aparate de radio si/sau televiziune, având semnalul necesar vizionarii anumitor canale, accesibile clienților hotelului, constituie o comunicare publica în sensul art. 3 alin. (1) din Directiva 2001/29, indiferent de tehnica de furnizare a semnalului utilizat.

CJUE a stabilit ca noțiunea de "comunicare publică" implică o apreciere individualizată și că, pentru o astfel de apreciere, trebuie să se țină cont de mai multe criterii complementare, neautonome și interdependente. Printre criteriile reținute se număra, în primul rând, rolul indispensabil al utilizatorului. Astfel, acest utilizator efectuează un act de comunicare atunci când intervine, pe deplin conștient de consecințele comportamentului sau, pentru a oferi clienților săi accesul la o emisiune radiodifuzata conținând o opera protejata. în al doilea rând, Curtea a menționat anumite elemente inerente noțiunii de public, respectiv "publicul" trebuie sa fie constituit dintr-un număr nedeterminat de potențiali destinatari și dintr-un număr destul de important de persoane. în al treilea rând, Curtea s-a pronunțat în sensul ca un criteriu relevant ii constituie de asemenea caracterul lucrativ al unei "comunicări publice. Cu alte cuvinte, publicul care face obiectul comunicării este, pe de o parte, vizat de utilizator și, pe de alta parte, receptiv într-un mod sau altul la comunicarea acestuia, iar nu "captat1 în mod accidental.

Intimata pârâta nu si-a probat propriile susțineri prin vreun mijloc de proba, nici cu referire la nedeținerea spatiilor, nici cu referire la lipsa de activitate aferenta anilor 2014, 2015, 2016,2019 și 2020.

Se consideră ca netemeinica și nelegala aprecierea instanței de apel conform căreia constatările din "procese-verbale ale inspectorilor UPFR care au consemnat ca B. al aparține A. S.R.L., însa aceste probe care emana de la reclamanta însăși nu sunt suficient de concludente, în lipsa coroborării cu alte mijloace de proba (evidente structuri turistice, mențiuni ale site-ului ori ale hotelului însuși cu privire la societatea care ii operează, evidente contabile certe), cu privire la apartenența hotelului la fondul de comerț al societății A. S.R.L.." Mențiunea instanței de apel este în contradicție cu dispozițiile pct. 10 din Metodologia publicata prin Decizia ORDA nr. 399/2006 astfel cum a fost modificata prin Decizia ORDA nr. 189/2013: "Organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor drept colectoare unice pentru drepturile artiștilor interpreți sau executanți și ale producătorilor de fonograme pot numi unul sau doi delegați pentru monitorizarea utilizării fonogramelor în scop ambiental ori lucrativ, având acces liber în spatiile închise sau deschise unde se realizează comunicarea publică. în baza legitimațiilor emise de organismele de gestiune colectivă sau a altor documente doveditoare (delegație), putând utiliza echipamente de înregistrare audio si/sau video portabile."

Mai mult, instanța de apel nu a coroborat mențiunile din cele doua procese-verbale ale inspectorului UPFR din 14.02.2018 și 18.10.2018 cu restul probatoriului administrat în cauza.

Mai mult, hotărârea instanței de apel este în contradicție și cu dispozițiile legale care reglementează activitatea operatorilor hotelieri cu privire la gradul de confort ce trebuie îndeplinit de unitatea de cazare pentru a obține o anumita certificare. Astfel, obținerea clasificării de 4 stele pentru B. este condiționata de îndeplinirea unor criterii obligatorii, individualizate în Anexa 1 la ordinul nr. 1051/03.03.2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism (care' reglementează perioada supusa judecații: 01.10.2011 - 14.06.2013), respectiv în Ordinul Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013 (incident pentru perioada 14.06.2013 - 30.04.2016) modificat prin Ordinul nr. 1179 din 10 octombrie 2018 al Ministerului Turismului.

II.2. Apărările formulate în cauză

În cauză nu au fost formulate apărări.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociația pentru Drepturi Conexe este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Criticile recurentei, întemeiate pe prevederile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se privesc a fi fondate, însă, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5, astfel cum se va arăta.

În conformitate cu dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, să enunțe direct cele constatate și dovezile care au determinat această convingere, să arate, de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, iar dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. În acest sens, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, trebuie să se dispună ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.

Înalta Curte reține temeinicia criticilor recurentei din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigențelor impuse de principiul dreptului la un proces echitabil. Dreptul recurentei la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, include și dreptul de a beneficia de examinarea reală și efectivă a apărărilor lor relevante pentru cauză, aspect care include stabilirea unei situații juridice reale și complete în cauză, în vederea aplicării corecte a normelor de drept incidente.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în faza procesuală a recursului a fost atașat cererii de recurs contractul în baza căruia s-a obținut licența neexclusivă de utilizare de fonograme, precum și autorizațiile cu privire la perioada pentru care intimata-pârâtă a înțeles să achite remunerația cuvenită autorilor de opere audiovizuale, susținându-se că plata efectuată de către partea adversă reprezintă o recunoaștere a calității de utilizator de fonograme.

Recursul este fondat deoarece raționamentul instanței cuprins în considerentele deciziei recurate se bazează pe inexistența contractului încheiat între părți. Astfel, curtea de apel reține că Tribunalul a constatat calitatea de utilizator a societății pârâte, fără a face trimitere la probele administrate și fără a examina situația rezultată din acestea.

Prin apelul declarat, prima manifestare procesuală directă a pârâtei, se contestă calitatea de utilizator, iar apărările formulate de reclamanta UPFR se întemeiază pe împrejurarea că între UPFR si S.C. A. S.R.L. a fost încheiat contractul nr. x/03.02.2014 in vederea obținerii licenței neexclusive de utilizare a muzicii.

Instanța de apel a reținut că acel contract, nr. x/03.02.2014 nu a fost depus nici la dosarul primei instanțe, nici la dosarul instanței de apel, deși prin întâmpinare, intimata face trimitere expresă la acest contract, iar prin cererea de chemare în judecată se afirmă că acest contract a fost încheiat cu societatea A. S.R.L.

Se motivează în considerente că revine organismului de gestiune colectivă care afirmă existența unor acte de utilizare, în speță de comunicare publică, să facă dovada deplină a susținerilor sale; este real că dovada utilizării poate decurge și din probe indirecte precum extrasele ONRC, dar extrasele ONRC cu privire la societatea A. S.R.L. care atestă sediul social în Zalău, str. x, jud. Sălaj nu pot face dovada singure, în circumstanțele cauzei de față, cu privire la astfel de acte de utilizare de altfel contestate.

S-a menționat că reclamanta nu a depus niciun contract, deși l-a invocat, iar pârâta afirmă extrajudiciar că respectivul contract a fost încheiat cu societatea C..

Instanța de apel a reținut că nici mențiunile extraselor din registrul comerțului care atestă existența generică a unei activități economice, nici sediul social la aceeași adresă nu au putut proba dincolo de orice dubiu rezonabil, deci într-o manieră de natură a forma convingerea intimă a instanței (art. 264 C. proc. civ.), existența faptelor pe care se întemeiază pretențiile formulate.

Așadar, urmare a depunerii, în recurs, a contractului nr. x/03.02.2014 încheiat între UPFR si S.C. A. S.R.L., se impune analiza pe fond a cauzei, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., se va admite recursul de față și se va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță, reținându-se caracterul fondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta corespunzând unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil.

Instanța de rejudecare va pune în discuția părților probele care se vor administra, cu respectarea normelor procedurale, statuând motivat și argumentat, urmând să procedeze la aplicarea dispoziților legale incidente.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociația pentru Drepturi Conexe împotriva deciziei civile nr. 1518 A din 03 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociația pentru Drepturi Conexe împotriva deciziei civile nr. 1518 A din 03 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 octombrie 2022.