ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1273/A din data de 22 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori s-a admis în parte contestația în anulare formulată de condamnatul contestator A..

S-a desființat în parte decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați (dosar nr. x/2015), doar în ceea ce îl privește pe inculpatul A., urmând a rejudeca apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 227/04.05.2018 a Tribunalului Constanța doar cu privire la prescripția răspunderii penale pentru cele două infracțiuni de conflict de interese (infracțiune redenumită prin Legea nr. 193/2017 - folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane) prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați.

S-a stabilit termen pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. sub aspectul mai sus menționat pentru data de 18.01.2023, cu citarea inculpatului.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Galați a reținut că în speță este aplicabil cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât contestatorul A. a fost condamnat în mod definitiv prin decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripția răspunderii penale, așa cum rezultă din Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.

Ținând seama că faptele deduse judecății au fost comise în perioada 2012 – 2015, iar decizia ce face obiectul prezentei contestații în anulare a fost pronunțată la data de 18.03.2021, Curtea a constatat că legea mai favorabilă aplicabilă la momentul pronunțării era C. pen. în forma în care dispozițiile art. 155 alin. (1) nu reglementau vreun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, ceea ce atrăgea incidența exclusivă a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.

Din examinarea deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați, s-a constatat că nu rezultă ca instanța să fi dezbătut și analizat incidența în cauză a prescripției răspunderii penale, prin prisma efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, situație în care, din perspectiva Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, această analiză se poate realiza pe calea prezentei contestații în anulare.

În acest context, Curtea a reținut că, întrucât cu ocazia pronunțării deciziei contestate de condamnatul A. nu s-au invocat chestiuni legate de prescripția răspunderii penale și nici instanța din oficiu nu a examinat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal, problema prescripției răspunderii penale se poate analiza pe calea contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. Curtea a constatat că limitele de pedeapsă sunt închisoarea de la 4 ani la 14 ani, astfel încât termenul de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani, conform art. 154 lit. b) din C. pen., termen care, în raport de data faptei, anul 2012, nu era împlinit la data pronunțării deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați.

Referitor la limitele de pedeapsă mai sus avute în vedere, s-a reținut că potrivit art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 limitele prevăzute pentru infracțiunea de abuz în serviciu se majorează cu o treime (închisoarea de la 2 la 7 ani, devine închisoarea de la 2 ani și 8 luni la 9 ani și 4 luni), iar conform art. 309 din C. pen. (referitoare la sancționarea infracțiunii de abuz în serviciu care a produs consecințe deosebit de grave) limitele astfel rezultate se majorează cu jumătate, ajungând astfel la un minim de 4 ani închisoare și la un maxim de 14 ani închisoare.

Din această perspectivă, Curtea nu a primit susținerea contestatorului A. vizând faptul că nu ar trebui luate în considerare limitele de pedeapsă majorate conform art. 309 din C. pen., câtă vreme acest text de lege este reținut în încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea și, în mod evident, și pedeapsa aplicată în cauză a fost dozată între limitele de pedeapsă ale închisorii de la 4 la 14 ani.

Curtea a remarcat că dispozițiile art. 154 alin. (1) din C. pen. au în vedere pedeapsa pentru infracțiunea comisă în concret, folosind sintagma când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită, ceea ce înseamnă că trebuie avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în concret pentru infracțiunea comisă atât în cazul în care se aceasta este într-o formă agravată, ce prevede pedepse mai mari decât infracțiunea de bază, cât și în cazul în care infracțiunea este într-o formă atenuată, sancționată mai puțin aspru decât forma de bază a infracțiunii.

Cât privește cauzele de reducere sau de majorare a pedepsei la care face referire art. 187 din C. pen., Curtea a notat că acestea vizează instituții precum tentativa și circumstanțe atenuante generale (cauze de reducere a pedepsei), respectiv forma continuată, recidiva, pluralitatea intermediară și circumstanțele agravante generale (cauze de majorare a pedepsei), astfel încât nu se poate reține că prevederile art. 309 din C. pen. ar institui o cauză de majorare a pedepsei, ci stabilesc practic o formă agravată a infracțiunii comise, cu alte limite de pedeapsă pentru infracțiunile prevăzute la art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307, atunci când aceste infracțiuni au produs consecințe deosebit de grave.

Ca atare, Curtea a considerat că în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen., săvârșită la în anul 2012, termenul de prescripție a răspunderii penale nu era împlinit la data pronunțării deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați.

Curtea a constatat că aceeași situație este și în cazul infracțiunii de abuz în serviciu (parte civilă B.), prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., în privința căreia s-a reținut că a fost comisă la data de 08.01.2015, limitele de pedeapsă pentru această infracțiune fiind închisoarea de la 2-7 ani astfel încât termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., fiind evident că acest termen nu era împlinit la data pronunțării deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați. De altfel, cu privire la această infracțiune, s-a reținut că însuși condamnatul contestator a menționat că în cauză nu era incidente dispozițiile referitoare la prescripția răspunderii penale.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că în cazul celor două infracțiuni de conflict de interese (infracțiune redenumită prin Legea nr. 193/2017 - folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane), prevăzute de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1-5 ani și a căror date de săvârșire sunt 07.02.2012, respectiv anul 2012, termenul de 5 ani al prescripției generale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. s-a împlinit în anul 2017, adică înainte de rămânerea definitivă a sentinței de condamnare, prin pronunțarea deciziei penale deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați.

Împotriva acestei decizii persoana condamnată A. a formulat apel.

Contestatorul nu a formulat motive scrise ale apelului declarat, iar susținerile sale orale și ale apărătorului din oficiu al acestuia sunt consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând apelul, cu prioritate sub aspectul admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 408 din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac.

Prin decizia penală nr. 1273/A din data de 22 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori s-a admis în parte contestația în anulare formulată de contestatorul A., decizie care este definitivă. Conform art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă. Or, decizia atacată cu apel a fost dată în apel, deci este definitivă.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 1273/A din data de 22 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 1273/A din data de 22 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2023.