ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 187 din data de 25 iunie 2021 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat s-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului A., prin apărător ales, de constatare a intervenției prescripției răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (persoane vătămate S.C. B. S.R.L. și S.C. C. SRL).

În temeiul art. 91 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 4 (patru) ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Buzău la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței si orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus condamnatului obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioada de 120 zile la Primăria Râmnicelu, jud. Buzău.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Buzău.

O copie a hotărârii se va comunica Serviciului de Probațiune Buzău, în baza art. 93 alin. (4) raportat la art. 576 C. proc. pen. pentru punerea în executare a obligațiilor prevăzute în dispozițiile art. 93 C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor dispuse sau comiterii unei noi infracțiuni.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. și art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 2 (doi) ani și 9 (nouă) luni închisoare aplicată inculpatului A. durata reținerii de 24 de ore, începând cu data de 02.11.2016, ora 15:00, până în data de 03.11.2016, ora 15:00.

S-a constatat că inculpatul A., a achitat suma de 1000 euro (4740 RON - echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plății) către S.C. C. S.R.L., prin ordin de plată din 08.02.2019, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

S-a constatat că inculpatul A., a achitat suma de 1100 euro (5236 RON - echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plății) către S.C. C. S.R.L., prin ordin de plată din 02.04.2019, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (1), (3) și (5) și art. 20 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 și art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. S.R.L. și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 78.120 euro cu titlu de daune materiale reprezentând prejudiciul suferit.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (1), (3) și (5) și art. 20 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1357 și art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. C. S.R.L. și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 51.007,90 RON cu titlu de daune materiale reprezentând prejudiciul suferit, la care se adaugă dobânzi de întârziere.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpatul A. și partea civilă S.C. C. S.R.L..

Prin decizia penală nr. 976 din data de 07 septembrie 2022 Curtea de Apel Ploiești a dispus următoarele:

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 187 din data de 25 iunie 2021 pronunțate de Judecătoria Râmnicu Sărat, pe care o desființează în latură penală, și pronunță o nouă hotărâre, după cum urmează:

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., urmare a constatării intervenirii prescripției răspunderii penale.

A luat act că inculpatul a fost reținut în ziua de 02.11.2016.

A menținut dispozițiile sentinței apelate cu privire la soluționarea laturii civile.

În baza art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. penală, a respins apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de partea civilă S.C. C. S.R.L., ca fiind nefondat.

Împotriva deciziei penale nr. 976 din data de 07 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, la data de 7 octombrie 2022.

În susținerea cererii de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen. "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

A apreciat că decizia penală nr. 976 din 07.09.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Ploiești este nelegală, întrucât, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (faptă săvârșită la data de 17.06.2015, precum și la data de 19.06.2015).

În acest sens, a solicitat a se avea în vedere natura juridică a actelor întreruptive de prescripție, precizând că "în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituția prescripției ca aparținând dreptului penal substanțial și ca atare aplică în materia prescripției regula legii penale mai favorabile. Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție. într-adevăr, în timp ce prescripția este o instituție de drept substanțial întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)."

La rândul său, Curtea Constituțională a reținut că așezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare și scopul normei.

De altfel, art. 155 C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014): "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură."

Prin urmare, actul întreruptiv este esențialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

Prin Decizia nr. 473/2018 instanța de control constituțional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituției prescripției, ceea ce este cert și constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituționalitate este faptul că legislațiile statelor semnatare ale Convenției trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenție, care reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii.

Curtea a reținut, de asemenea, că soluția legislativă criticată privește declararea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție, iar opțiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispozițiilor din materia prescripției, mai severe, inclusiv, pentru infracțiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispozițiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

Totodată, în Decizia nr. 341/2014, Curtea Constituțională a concluzionat că opțiunea legiuitorului privind reglementarea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 174 - 176 din C. pen. din 1969 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor de lege criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării, nu are drept consecință un prejudiciu constituțional relevant. Prin urmare, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 125 alin. (3) din C. pen. din 1969 nu încalcă Constituția, fiind compatibilă cu sistemul principiilor consacrate de prevederile legii fundamentale.

Plecând de la aceste coordonate de aplicare temporală a efectelor Deciziilor Curții Constituționale, astfel cum rezultă din cele mai sus menționate, a susținut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituționale au o natură juridică dublă, de normă de drept penal substanțial (cursul termenului de prescripție, prescripție specială a răspunderii penale) și de normă de drept penal procesual (actul de procedură îndeplinit în cauză, clasarea/încetarea procesului penal), în speță, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Or, actul procedural care întrerupe termenul de prescripție generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o norma procesual penală (de ex. începerea urmăririi penale, aducerea la cunoștință a calității de suspect, rechizitoriul, hotărârea judecătorească de primă instanță, etc.) nu poate intra sub incidența principiului specific dreptului penal substanțial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile.

De asemenea, în susținerea nelegalității deciziei penale atacate, a mai solicitat a se avea în vedere actele de procedură întreruptive de prescripție din perioada 1 februarie 2014-25 iunie 2018, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum.

Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție. Curtea Constituțională a arătat, în Decizia nr. 358/2022 că între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022 "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

Întrucât întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere între 2018 și 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

În ceea ce privește actele de procedură întreruptive de prescripție după data de 30 mai 2022, a arătat că pentru termenele de prescripție generală neîmplinite (indiferent de data comiterii faptei) se aplică efectul întreruptiv de prescripție.

Se impune, în special în cauzele în care s-au efectuat acte care se comunică suspectului sau inculpatului în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022, să se efectueze de îndată acte cu această natură (exemplu: audiere, informare conform art. 83 C. proc. pen. sau art. 77 C. proc. pen., comunicare ordonanță dispunere expertiză sau predare expertiză etc).

A mai precizat că actele de procedură vor întrerupe cursul termenului de prescripție în condițiile O.U.G. nr. 71/2022.

În ceea ce-l privește inculpatul A., așa cum rezultă din actele dosarului de la data săvârșirii faptelor ce fac obiectul prezentului dosar, respectiv data de 17.06.2015 și de 19.06.2015 și până în prezent nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Astfel, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, termen care s-a întrerupt conform art. 155 alin. (1) C. pen. prin raportare la Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale prin efectuarea în cauză a actelor procesuale care s-au comunicat inculpatului, respectiv efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale precum și urmare a trimiterii sale în judecată.

A susținut, contrar celor reținute de instanță, în cauză nu a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la infracțiunea anterior arătată. Astfel, termenul de prescripție este de 5 ani, stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., iar faptele sunt comise la 17.06.2015 și 19.06.2015 (potrivit celor anterior menționate).

În ceea ce privește instituția termenului de prescripție, s-a reținut că în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (1) C. pen., cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

În cauză a operat întreruperea termenelor de prescripție a răspunderii penale cu privire la infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, întreruperi determinate de actele de procedură efectuate în cauză, fiind incidente prevederile art. 155 alin. (1) C. pen.. Art. 155 alin. (2) C. pen. stipulează că după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.

În acest context, a considerat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 154 alin. (4) lit. d) C. pen., de la data faptei și până în prezent nefiind depășit termenul de 5 ani cu încă o dată (10 ani), astfel că în cauză nu a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 976 din data de 07 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția Penală.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele și lucrările existente la dosar la data pronunțării hotărârii definitive, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În cauza de față, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani. (data săvârșirii ultimei acțiuni, 19.06.2015).

Sub acest aspect, instanța de recurs va evalua instituția prescripției răspunderii penale în raport de deciziile instanței de contencios constituțional nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție problema intervenirii prescripției răspunderii penale.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a României a constatat că: "soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională" .

Pe cale de consecință, ulterior pronunțării acestei decizii a instanței de contencios constituțional, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituționale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei, instanța de control constituțional a reținut că (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (par. 72); În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (par. 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (par. 74); Așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate." (par. 76).

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 – 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate inculpatului neputând fi valorificate în cauză.

Astfel, Decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Pe cale de consecință, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea săvârșită de inculpatul A. se raportează numai la dispozițiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziții legale referitoare la întreruperea cursului prescripției, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripție, cu consecința socotirii ca fiind împlinită durata termenului de prescripție, în cazul depășirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte constată că termenul de prescripție se calculează, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.

Raportat la aceste considerente, similar instanței de apel, Înalta Curte Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani.

Acesta a început să curgă la data săvârșirii ultimei acțiuni, 19.06.2015, având în vedere reținerea formei continuate a infracțiunii, astfel că termenul general al prescripției răspunderii penale s-a împlinit, conform art. 186 alin. (1) C. pen., la data de 20.06.2021 (după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripție a fost suspendat pe durata stării de urgență în baza decretelor prezidențiale nr. 195/16.03.2020 și nr. 240/14.04.2020).

Astfel, Înalta Curte constată că în raport de momentul săvârșirii faptei (19.06.2015), termenul general de prescripție pentru săvârșirea infracțiunii săvârșite de inculpatul A., calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a împlinit la data de 20.06.2021, anterior pronunțării deciziei penale a instanței de apel.

Ca urmare, Înalta Curte constată că soluția instanței de apel de dispunere a încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului A., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., este legală, susținerile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești fiind neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 976 din data de 07 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de către Parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 976 din data de 07 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de către Parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2023.