ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 72 din data de 11.02.2021 pronunțată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 16 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. , pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și pentru infracțiunea de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) C. pen., întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunile.

În baza art. 1352 C. civ., s-au respins acțiunile civile formulate de părțile civile B. și C..

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluti Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău și părțile civile B. și C..

Prin decizia penală nr. 233 din data de 28.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., au fost respinse, ca tardiv formulate, apelurile formulate de partile civile B. si C., împotriva sentinței penale nr. 72/11.02.2021 pronunțată de Judecătoria Buzău, secția Penală.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, împotriva sentinței penale nr. 72/11.02.2021 pronunțată de Judecătoria Buzău, secția Penală, în dosarul nr. x/2019.

A fost desființată în parte sentința apelată și în rejudecare:

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (reținând în sarcina inculpatului o culpă de 50 %).

În baza art. 349 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

În baza art. 38 alin. (2) C. pen. si art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani, sporită cu 2 luni, dispunându-se în final să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a fost stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Buzau, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Buzau sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca supravegherea executării obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. să se facă de Serviciul de Probațiune Prahova.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, în cadrul S.C. D. S.R.L. Buzau sau în cadrul S.C. E. S.R.L. Buzau.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Buzau.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 96 alin. (1) și art. 96 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse și a săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice și Judiciare întrucât infracțiunea de ucidere din culpă este prevăzută în anexa legii.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. și art. 19, art. 20 C. proc. pen. rap. la art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1373 C. civ., art. 1382 C. civ., art. 1385 C. civ.,art. 1386 C. civ., art. 1390 alin. (1), (2), (3) C. civ., art. 1391 alin. (2) C. civ., au fost admise în parte acțiunile civile exercitate de părțile civile și a fost obligat inculpatul, in solidar cu partea responsabila civilmente S.C. CTT SUD 200 S.R.L., să plătească 100.000 RON către fiecare din părțile civile B. și C., și o suma de 1/8 din salariul minim net pe economie/lunar până la împlinirea vârstei de 18 ani, către partea civilă C..

*****

Împotriva deciziei din apel, nr. 233 din 28.02.2022, la data de 30.03.2022, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat F., prin mail, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, apărarea inculpatului A. a solicitat să se dispună achitarea recurentului inculpat în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. coroborat în principal cu art. 16 lit. b) C. proc. pen.., fapta nefiind prevăzută de legea penală, într-un prim subsidiar potrivit art. 16 lit. a) C. proc. pen.. - fapta nu există, iar într-un al doilea subsidiar potrivit art. 16 lit. c) - nu există probe că inculpatul ar fi săvârșit pretinsele infracțiuni și, în consecință, respingerea acțiunii civile formulată de părțile civile pentru ipoteza prevăzută de art. 16 lit. a) și c) C. proc. pen.., iar în măsura în care se va reține ipoteza prevăzută de art. 16 lit. b) C. proc. pen., s-a solicitat se se lase nesoluționată latura civilă.

Într-un alt subsidiar, s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal potrivit art. 396 alin. (6) coroborat cu art. 16 lit. h) C. proc. pen.., coroborat cu art. 23 și 31 C. pen.), inculpatul neavând cum să prevadă împrejurarea că victima va urca în pod ori că tavanul se va rupe, aflându-ne astfel în prezența unui caz fortuit, ipoteză în care, de asemenea, s-a solicitat respingerea acțiunii civile.

În esență, în motivarea cererii de recurs în casație, s-a susținut că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și a infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., reținându-se că în perioada decembrie 2018 - 16.01.2019, în calitate de administrator al S.C. CTT SUD 2010 S.R.L. a primit la muncă pe defunctul G., fără a încheia cu acesta un contract de muncă, fără a fi verificat din punct de vedere medical, fără a-i fi întocmită fișa postului, fără a fi instruit cu privire la măsurile legale de sănătate și securitate în muncă și fără a fi supravegheat în procesul muncii, elemente ce s-au interpus în lanțul cauzal ce a condus ca, în data de 16.01.2019, în timp ce victima executa activități lucrative în podul unei hale, să se producă o ruptură a tavanului din rigips ce a generat căderea defunctului și producerea unor leziuni traumatice ce i-au cauzat în mod direct decesul la aceeași dată.

S-a arătat că instanța de fond, în urma probatoriilor administrate în cauză și a unei ample cercetări judecătorești efectuate, prin sentința penală nr. 72/11.02.2021 pronunțată de Judecătoria Buzău, a dispus achitarea inculpatului, stabilind că nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunile respective.

Împotriva acestei soluții, părțile civile C. și B. au formulat apel, care în mod corect și legal a fost respins de instanța de control judiciar ca tardiv formulat, sub acest aspect necriticându-se hotărârea instanței de apel.

De asemenea, și Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a formulat apel împotriva hotărârii instanței de fond, doar pe latură penală, motivat de greșita interpretare a probelor de la dosar, mai exact a declarațiilor martorilor audiați în cauză în fata instanței de fond, apel care a fost admis.

Așadar, s-a arătat că prin decizia penală nr. 233/28.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, urmare a admiterii apelului formulat de Parchet, instanța de control judiciar a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și la 6 luni închisoare pentru infracțiunea de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani, sporită cu 2 luni, respectiv 2 ani și 2 luni închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani.

A menționat apărarea inculpatului că instanța de control judiciar, cu depășirea limitelor cu care a fost învestită prin apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, apelul vizând doar latura penală, iar nu și latura civilă a cauzei, iar apelul părților civile a fost respins ca tardiv formulat, s-a pronunțat și pe latură civilă, admițând în parte acțiunile civile exercitate de părțile civile și obligând inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. CTT SUD 2010 S.R.L., să plătească 100.000 RON către fiecare din părțile civile B. și C., și o sumă de 1/8 din salariul minim net pe economie/lunar până la împlinirea vârstei de 18 ani, către partea civilă C..

Astfel, apărătorul recurentului inculpat apreciază că hotărârea instanței de apel este nelegală, în condițiile în care instanța de control judiciar a dispus condamnarea inculpatului, fără a proceda la audierea acestuia și pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală.

S-a mai susținut că întreg raționamentul logico-juridic al instanței de apel, de condamnare a inculpatului nu are la bază nicio probă certă care să poată conduce la răsturnarea prezumției de nevinovăție a inculpatului, instanța de apel reținând că, conduita inculpatului a generat lanțul cauzal având ca și finalitate accidentul de muncă soldat cu moartea victimei, fără însă a demonstra legătura de cauzalitate, respectiv dacă inculpatul ar fi încheiat contract de muncă cu victima și i-ar fi întocmit fișa postului, victima nu ar mai fi consumat băuturi alcoolice în timpul programului și nu s-ar mai fi urcat în pod sau ruptura tavanului din rigips nu s-ar mai fi produs. Ori, s-a arătat că dimpotrivă din actele și lucrările dosarului, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă această legătură de cauzalitate, nu rezultă că această conduită a inculpatului a condus la întreg șirul de evenimente ce a avut ca și finalitate moartea victimei, ba mai mult rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul nu avea cum să prevadă împrejurarea că victima va urca în pod ori că tavanul se va rupe.

Pentru motivele expuse în cuprinsul recursului în casație formulat, în temeiul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărarea recurentului inculpat a susținut că pretinsele fapte imputate inculpatului nu constituie fapte penale.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a arătat că apelul Parchetului a vizat doar latura penală a cauzei, instanța neputându-se pronunța decât în limitele cu care a fost învestită. În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că instanța se putea pronunța și asupra laturii civile, apărarea inculpatului a solicitat în principal respingerea acțiunii civile în ipoteza achitării inculpatului potrivit art. 16 lit. a) și c) C. proc. pen., precum și în ipoteza încetării procesului penal potrivit art. 16 lit. h) C. proc. pen., iar în ceea ce privește ipoteza achitării potrivit art. 16 lit. b) C. proc. pen., lăsarea nesoluționată a laturii civile.

În subsidiar, s-a mai solicitat cenzurarea și micșorarea pretențiilor acordate părților civile, cuantumul despăgubirilor solicitate, 100.000 RON pentru fiecare parte civilă, fiind apreciat mult prea ridicat. Totodată, s-a menționat că pentru cuantificarea prejudiciului moral trebuie să se țină cont inclusiv de situația personală și financiară și a celui care este obligat la plata daunelor morale, în cazul de față inculpatul neavând disponibilități bănești, iar societatea parte responsabilă civilmente se află în procedura falimentului.

În consecință, pentru motivele arătate în scris, apărarea recurentului inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea în parte a deciziei penale nr. 233/28.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în ceea ce privește soluția ce vizează apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău și soluționarea laturii civile, iar în rejudecarea apelul Parchetului, să se dispună respingerea ca neîntemeiat și, în consecință să se dispună, în principal, achitarea inculpatului, iar, în subsidiar, încetarea procesului penal, cu consecința respingerii acțiunii civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția Penală la data de 19.07.2022, când s-a stabilit termen la data de 20.09.2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 20 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 233 din data de 28.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și s-a trimis cauza completului care judecă recursul în casație, în compunere de 3 judecători, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.. Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei penale atacate formulată de inculpat.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casație de la termenul din 29.11.2022, s-au luat concluziile apărării recurentului și ale parchetului, acestea fiind redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat în cauză de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate efectuată de instanța de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, prin decizia atacată, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă (reținând în sarcina inculpatului o culpă de 50 %), prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (2) C. pen. si art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare, dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani.

Recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație, criticile acestuia fiind întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, se reține că, prin cererea dedusă judecății, în temeiul cazului de casare invocat, s-a solicitat de către apărare achitarea inculpatului A., astfel:

- în principal, în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. b) C. proc. pen.. - fapta nu este prevăzută de legea penală și în consecință, să se lase nesoluționată latura civilă;

- într-un prim subsidiar, potrivit art. 16 lit. a) C. proc. pen.. - fapta nu există, cu consecința respingerii acțiunii civile;

- într-un al doilea subsidiar, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. c) C. proc. pen. - nu există probe că inculpatul ar fi săvârșit pretinsele infracțiuni și în consecință respingerea acțiunii civile;

- într-un alt subsidiar, s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal potrivit art. 396 alin. (6) coroborat cu art. 16 lit. h) C. proc. pen.., coroborat cu art. 23 și 31 C. pen. - inculpatul neavând cum să prevadă împrejurarea că victima va urca în pod ori că tavanul se va rupe, aflându-ne astfel în prezența unui caz fortuit, ipoteză în care, de asemenea, s-a solicitat respingerea acțiunii civile.

De asemenea, apărarea recurentului inculpat a criticat, prin intermediul căii extraordinare de atac de față, decizia instanței de apel de admitere a apelului formulat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău împotriva hotărârii instanței de fond, apel care a fost formulat doar pe latură penală, însă Curtea de apel a soluționat și latura civilă, admițând acțiunea civilă formulată de părțile civile și obligându-l pe inculpatul A. la plata unor despăgubiri de 100.000 RON pentru fiecare parte civilă (într-un cuantum apreciat de inculpat ca fiind prea ridicat, solicitându-se micșorarea pretențiilor). În opinia apărării recurentului, instanța de apel nu putea să se pronunțe asupra acțiunii civile, întrucât apelul parchetului a vizat doar latura penală a cauzei, depășind limitele cu care a fost învestită.

A mai susținut recurentul inculpat prin recursul în casație formulat în cauză, că este incident cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 lit. h) C. proc. pen., susținând că "probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul nu avea cum să prevadă împrejurarea că victima va părăsi locul unde trebuia să își desfășoare activitatea și va urca în pod ori că tavanul se va rupe, aflându-ne astfel în prezența unui caz fortuit ceea ce atrage încetarea procesului penal potrivit art. 396 alin. (6) coroborat cu art. 16 lit. h) C. proc. pen.. coroborat cu art. 23 și 31 C. pen.."

Referitor la solicitările de achitare a inculpatului întemeiate pe dispozițiile art. 16 lit. a), b) și c) C. proc. pen.., se reține că atât prin motivele de recurs în casație, cât și prin concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterilor, recurentul inculpat A., prin apărător, a criticat decizia de condamnare pronunțată în cauză de instanța de apel, invocându-se în esență următoarele:

- în baza întregului probatoriu administrat în cauză, se observă că decesul victimei s-a datorat în exclusivitate acțiunilor acesteia; victima a urmărit un interes personal, și-a depășit atribuțiile pentru care fusese încadrată și a fost singura vinovată de producerea evenimentului;

- neîncheierea unui contract de muncă, a fișei postului și lipsa verificării medicale nu constituie fapte penale, neintrând în elementul material al celor două infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și, ulterior, condamnat;

- prin raportare la activitatea victimei, la momentul evenimentului, aceasta nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deci nu se afla în procesul muncii, astfel încât pretinsele fapte imputate inculpatului nu constituie fapte penale;

- au fost respectate măsurile legale de securitate și sănătate în muncă; a fost efectuată protecția muncii, conform actelor existente la dosar;

- nu se poate stabili răspunderea penală a inculpatului pe temeiul neluării/nerespectării din culpă a tuturor măsurilor, având în vedere și faptul că victima și-a părăsit cu bună știință locul de desfășurare a activității pentru care a fost angajată și s-a deplasat, deși nu avea nicio obligație în acest sens, într-o zonă incompatibilă cu funcția pe care o deținea;

- inculpatul nu poate fi acuzat generic și abstract de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, atât timp cât accidentul nu s-a produs la locul de muncă al victimei și nici în timp ce aceasta își desfășura activitatea repartizată;

- nu există nicio probă concludentă care să demonstreze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpatul nu a asigurat instruirea victimei cu privire la activitatea pe care aceasta era îndrituită să o presteze;

- decesul victimei s-a produs exclusiv ca urmare a acțiunilor victimei și nu poate fi în niciun caz corelat cu obligațiile inculpatului în calitate de angajator;

- victima a urmărit un interes personal în deplasarea la locul producerii accidentului, după ce în prealabil consumase alcool și nu a ținut cont de urmările ce se puteau produce, împrejurări pe care inculpatul nu avea cum și de ce să le prevadă;

- probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul nu avea cum să prevadă împrejurarea că victima va părăsi locul unde trebuia să desfășoare activitatea și va urca în pod ori că tavanul se va rupe;

- fapta pentru care a fost învinuit inculpatul nu este prevăzută de legea penală în sensul legalității învinuirii și art. 7 din CEDO; s-a arătat că era imposibil ca inculpatul să prevadă că angajarea unui lucrător cu ziua ar putea să în antreneze răspunderea penală, împrejurare care nu echivalează cu neluarea măsurilor de protecție în muncă și nu reprezintă faptă penală.

Toate aceste argumente expuse în cuprinsul cererii de recurs în casație vizează situația de fapt reținută în cauză ori interpretarea dată de instanța de apel probatoriului administrat și reflectă, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei subsecvent reaprecierii și cenzurării probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel și dispunerii unei soluții favorabile inculpatului așa cum s-a solicitat în cauză – de achitare.

Așa cum au fost formulate criticile recurentului inculpat A. acestea vizează în realitatea netemeinica deciziei din apel, inculpatul fiind nemulțumit de faptul că s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prin motivele de recurs conturându-se din punctul de vedere al apărării o situație de fapt diferită decât cea reținută de instanța de apel.

În aceste coordonate, în raport cu motivele de recurs în casație astfel formulate, cu dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală – conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile făcând obiectul analizei prezentei căi de atac.

Obiectul cenzurii instanței de casație este limitat la chestiuni de drept, circumscrise, în speță, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a susținerilor vizând neprevederea faptei de către legea penală în ceea ce privește faptele reținute în sarcina recurentului inculpat din prezenta cauză.

În concret, în cauză, rezultă că susținerile recurentului inculpat A. subsumate noțiunii de condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul cazului de casare invocat, sunt raportate de apărarea inculpatului la circumstanțele comiterii faptelor imputate acestuia, la modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul cauzei ajungând la conturarea unei stări de fapt care este contrară celei pe care apărarea inculpatului încearcă să o expună prin motivele de recurs, solicitându-se, în realitate, o reinterpretare a probelor din dosar în sensul dorit de apărare, respectiv cu consecința pronunțării a unei soluții de achitare sau de încetare a procesului penal.

Tot în susținerea criticii potrivit căreia faptele imputate inculpatul nu sunt prevăzute de legea penală și astfel se impune achitarea lui, apărarea recurentului inculpatul a făcut referiri la greșita apreciere a instanței de apel în sensul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, susținându-se, pe baza elementelor probatorii din dosar și circumstanțele comiterii faptelor, că în realitate, singura vinovată de producerea evenimentului este victima, iar decesul victimei s-a datorat în exclusivitate acțiunilor acesteia.

Așadar, s-a susținut de către apărarea recurentului inculpat că "întreg raționamentul logico-juridic al instanței de apel, de condamnare a inculpatului, nu are la bază nicio probă certă care să poată conduce la răsturnarea prezumției de nevinovăție a inculpatului, instanța de apel reținând că, conduita inculpatului a generat lanțul cauzal având ca și finalitate accidentul de muncă soldat cu moartea victimei, fără însă a demonstra legătura de cauzalitate, respectiv dacă inculpatul ar fi încheiat contract de muncă cu victima și i-ar fi întocmit fișa postului, victima nu ar mai fi consumat băuturi alcoolice în timpul programului și nu s-ar mai fi urcat în pod sau ruptura tavanului din rigips nu s-ar mai fi produs. Ori, s-a arătat că dimpotrivă din actele și lucrările dosarului, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă această legătură de cauzalitate, nu rezultă că această conduită a inculpatului a condus la întreg șirul de evenimente ce a avut ca și finalitate moartea victimei, ba mai mult rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul nu avea cum să prevadă împrejurarea că victima va urca în pod ori că tavanul se va rupe."

De asemenea, prin motivele de recurs în casație, inculpatul, prin apărător, a susținut existența unei cauze de neimputabilitate, respectiv a cazului fortuit reglementat de art. 32 C. pen., în sprijinul acestei susțineri fiind făcute de asemenea referiri la probatoriul cauzei, respectiv s-a susținut în concret că: "probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul nu avea cum să prevadă împrejurarea că victima va părăsi locul unde trebuia să desfășoare activitatea și va urca în pod ori că tavanul se va rupe", solicitându-se pronunțarea unsei soluții de încetare a procesului penal, cu consecința respingerii acțiunii civile.

Totodată, prin motivele formulate, s-au formulat critici cu privire la soluția dispusă asupra laturii civile a cauzei, recurentul fiind nemulțumit de faptul că instanța de apel a admis acțiunea civilă și a dispus obligarea sa la plata unor despăgubiri într-un cuantum prea mare către părțile civile, solicitând în principal, respingerea acțiunii civile și în subsidiar, cenzurarea și micșorarea pretențiilor solicitate de părțile civile.

Examinând cauza prin prisma criticilor așa cum au fost formulate de apărarea inculpatului A. prin recursul în casație de față, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate.

Astfel, se reține că, prin hotărârea de condamnare definitivă pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, atacată în cauză, s-a stabilit că, în drept, faptele inculpatului A., care în perioada decembrie-16.01.2019, în calitate de administrator al S.C. CTT SUD 2010 S.R.L., a primit la muncă pe defunctul G., fără a încheia cu acesta un contract de muncă, fără a fi întocmită o fișă a postului, fără a fi verificat din punct de vedere medical, fără a fi instruit cu privire la măsurile legale de sănătate și securitate în muncă, încălcând prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 și art. 13 lit. d), j), f) din Legea nr. 319/2006, aspecte ce au condus la producerea unui accident de munca în data de 16.01.2019, soldat cu decesul numitului G., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzute de art. 349 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a stabilit că, în drept, fapta inculpatului A., care în perioada decembrie-16.01.2019, în calitate de administrator al S.C. CTT SUD 2010 S.R.L., fără a încheia cu acesta un contract de muncă, fără a fi întocmită o fișă a postului, fără a fi verificat din punct de vedere medical, fără a fi instruit cu privire la măsurile legale de sănătate și securitate în munca, elemente ce au inițiat si s-au interpus în lanțul cauzal, ce a condus în data de 16.01.2019, în timp ce victima executa din inițiativă proprie activități la nivelul tavanului unei hale, să se producă o ruptura a tavanului de rigips ce a generat căderea defunctului și producerea unor leziuni traumatice ce i-au cauzat în mod direct decesul la aceeași dată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., ambele savarsite in concurs ideal.

Starea de fapt rețintă în cauză cu titlu definitiv prin decizia instanței de apel și care nu mai poate fi schimbată în actuala procedură, constă, în esență, în aceea că, inculpatul A., în perioada decembrie 2018-16.01.2019, în calitate de administrator al S.C. CTT SUD 2010 S.R.L. a primit la muncă pe defunctul G., fără a încheia cu acesta un contract de muncă, fără a fi verificat din punct de vedere medical, fără a-i fi întocmită fișa postului, fără a fi instruit cu privire la măsurile legale de sănătate și securitate în muncă și fără a fi supravegheat în procesul muncii.

În data de 16.01.2019, numitul G., în calitate de participant la procesul de muncă la societatea CTT SUD 2010 S.R.L, cu punct de lucru în comuna Poșta Câlnău, a căzut prin tavanul de rigips al unei magazii, suferind leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia.

A stabilit instanța de apel că probatoriul cauzei a relevat faptul că victima G. nu avea încheiat contract individual de munca cu S.C. CTT SUD 2010 S.R.L., la data de 16.01.2019, nefiind un lucrator decat în fapt, fără a fi întocmită o fișă a postului, fără a fi examinat din punct de vedere medical și psihologic, și fără a fi instruit cu privire la masurile legale de sănătate și securitate în muncă.

De asemenea, a statuat instanța de apel că: "Repartizarea victimei alături de un proces de muncă generator de pericole, chiar dacă nu avea sarcini in acest sens, fără examinările și instruirea prevăzute de legislația in vigoare, constituie o activitate culpabilă sub forma culpei cu prevedere, concurentă cu a victimei, dar și o fapta (comisă cu intenție indirectă) de neluare a masurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Aceasta conduită a inculpatului este certă, bazată pe probe și a generat lanțul cauzal ce s-a completat cu conduita victimei, care a exercitat activitatea inclusiv sub influența băuturilor alcoolice (1,20 g/l alcool pur in sange, conform raportului de necropsie).

Sub acest aspect, au fost încălcate disp. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, art. 13 lit. d), j), f) din Legea nr. 319/2006.

În acest sens, în cauză nu poate fi aplicat principiul in dubio pro reo, acuzația fiind dovedită în parte, în conformitate cu standardul impus de art. 103 C. proc. pen.

Toate aceste abateri, în mod cumulativ, continuate cu conduita victimei, au avut un rol esențial în decesul defunctului G..

Sub aspectul culpei menționate, concurentă cu a victimei, Curtea va retine o proporție de 50% în raport de activitatea infracțională descrisă.

În raport cu cele reținute în fapt și în drept, instanța de apel a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele deduse judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, apreciind astfel că în cauză operează răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunile comise, dispunând în consecință condamnarea inculpatului A..

Prin urmare, se constată că în speță, instanța de apel a constatat că situația de fapt așa cum a fost reținută în cauză și probatoriul administrat relevă că faptele inculpatului A. se circumscriu infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și infracțiunii de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) C. pen.

Revenind la examinarea motivelor de recurs în casație subsumate de apărare cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., anterior menționate, Înalta Curte constată că așa cum au fost formulate criticile aduse hotărârii de condamnare, acestea vizează în concret circumstanțele comiterii faptei și evident, analizarea lor ar presupune o reapreciere a probatoriului din dosar și stabilirea unei situații de fapt diferite. Or, împrejurările de fapt stabilite prin hotărârea de condamnare nu mai pot fi modificate în recurs, intrând deja în puterea lucrului judecat.

Așa cum s-a argumentat în precedent, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu pot fi cenzurate de instanța supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

Analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

Prin urmare, toate susținerile formulate de recurentul inculpat A. prin intermediul recursului în casație de față, în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor imputate, fie întrucât conduita sa nu a condus la producerea accidentului de muncă soldat cu moartea victimei, fie că evenimentul s-a produs din vina exclusivă a victimei, care consumase alcool și care a părăsit cu bună știință locul de desfășurare a activității, precum și celelalte susțineri referitoare la probatoriul cauzei, nu pot fi examinate de instanța de casație în această procedură.

Deopotrivă solicitarea apărării recurentului inculpat A. de a se reține existența cauzei de neimputabilitate prevăzută de art. 32 C. pen. (cazul fortuit), raportată de apărare tot la probatoriul cauzei și circumstanțele comiterii faptei, nu poate fi cenzurată de instanța supremă în procedura recursului în casație, câtă vreme examinarea acesteia ar presupune reaprecierea stării de fapt și reinterpretarea probelor dosarului, cu consecința pronunțării unei soluții de încetare a procesului penal așa cum a solicitat apărarea recurentului.

Or, potrivit C. proc. pen., această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat în cele ce preced, instanța de apel a concluzionat pe baza stării de fapt stabilită cu titlu definitiv în cauză că, prin faptul că inculpatul a primit la muncă victima în condițiile arătate, inculpatul și-a asumat, dincolo de orice îndoială rezonabila, orice risc comportamental al acesteia, indiferent de activitățile lucrative la care a fost repartizată.

În ceea ce privește susținerile apărării privind modul de soluționare a acțiunii civile și solicitarea de micșorarea a pretențiilor acordate părților civile, de asemenea, excedează cenzurii instanței de casație prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat în cauză.

De asemenea, este neîntemeiată susținerea apărării potrivit căreia instanța de apel nu se putea pronunța asupra acțiunii civile, câtă vreme apelul parchetului a vizat doar latura penală a cauzei. Or, în cadrul apelului exercitat de parchet vizându-l pe inculpat, în raport cu soluția de condamnare dispusă în cauză, instanța de apel s-a pronunțat atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 25 C. proc. pen.. Prin urmare, critica apărării formulată sub acest aspect, este neîntemeiată.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, așa cum au fost formulate, criticile recurentului inculpat A. sunt neîntemeiate de vreme ce susținerile acestuia tind, în esență, la reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, aspecte care însă nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 233 din data de 28.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, ca nefondat.

Având în vedere soluția dispusă, în baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 233 din data de 28.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.