ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată în cauză de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 154/24.12.2021 a Judecătoriei Rupea, pronunțată în dosarul penal nr. x/2020, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prev. de art. 350 alin. (1), (3) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea și părțile civile B., C. și D..

Prin decizia penală nr. 253/AP din data de 27 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea și părțile civile D., B. și C. împotriva sentinței penale nr. 154/24.12.2021 a Judecătoriei Rupea, pronunțată în dosarul penal nr. x/2020

A fost desființată sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplic. art. 153 alin. (1), art. 154 alin. (1) lit. e) și art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă prev. de art. 350 alin. (1), (3) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 91 și urm. C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1), (2) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune Sibiu conform programului stabilit de consilierul de probațiune

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile

- să comunice schimbarea locului de muncă

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probațiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, la alegerea serviciului

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., inculpatul va efectua 60 de zile muncă în folosul comunității, în cadrul Muzeului Național Brukenthal sau al Bibliotecii Județene Astra, în măsura în care starea de sănătate îi permite.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C. pen. referitoare la posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii cu intenție a unei noi infracțiuni sau al nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și în situația neîndeplinirii obligațiilor civile.

Au fost admise în parte acțiunile civile formulate în cauză și, în baza art. 1357, 1373 și 1382 C. civ., a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Energotehnica S.R.L. Sibiu la plata următoarelor sume:

- 30.000 euro cu titlu de daune morale, și suma de 8194 RON reprezentând daune materiale, către partea civilă D.

- câte 25.000 euro reprezentând daune morale pentru fiecare dintre părțile civile B. și C.

În baza art. 276 alin. (1), (2) și 4 rap. la art. 274 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare realizate de partea civilă B. în cuantum de 3000 RON.

În baza art. 274 alin. (1), (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2000 RON cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală și fond, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Decizia din apel, nr. 253/AP din data de 27 martie 2025, a Curții de Apel Brașov, a fost comunicată inculpatului A. la data de 03.04.2025, .

v

Împotriva deciziei din apel, nr. 253/AP din data de 27 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, la data de 06.05.2025, prin e-mail, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales E., cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Prin cerere de recurs în casație, inculpatul A., prin apărător, a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând să se dispună:

- admiterea cererii de suspendare a executării hotărârii atacate, impunând respectarea de către inculpat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2);

- în principal, casarea parțială a deciziei atacate și achitarea inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. și respingerea pretenților civile ale părților civile, ca nefondate;

- în subsidiar, rejudecarea de către instanța de apel ori de către instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente celelalte cazuri de casare prevăzute la art. 438,.

În esență, în cuprinsul cererii de recurs în casație, inculpatul A. a arătat că, prin decizia nr. 253/AP/2025 a Curții de Apel Brașov, s-a reținut în ceea ce îl privește săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., susținând că în mod vădit eronat instanța a constatat faptul că rezultatul efectiv produs, în concret, decesul angajatului F., reprezintă consecința directă a acțiunii sale, acesta electrocutându-se ca urmare a efectuării lucrarii sub tensiune și fără folosirea mănușilor de protecție.

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel a constatat că trebuie stabilit lanțul de cauzalitate care a condus la respectivul rezultat, împrejurare în care a fost cercetată din nou acțiunea inculpatului, care face obiect al rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea din data de 31.07.2017, dispus în dosarul penal nr. x/2017, respectiv obiect al dosarului penal nr. x/2020 al Judecătoriei Rupea, care prin sentința penală nr. 154/24.12.2021 a dispus achitarea sa raportat la prevederile art. 396 alin. (5) C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 16 lit. c) C. pen., întrucât s-a constatat de către instanța de fond că nu există probe care să conducă la concluzia că a savârșit vreo infracțiune.

A arătat apărarea că sentința pronunțată de Judecătoria Rupea este temeinică și legală, menționând că fapta de care este cercetat nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. pen.

Astfel, prin motivele de recurs, apărarea inculpatului a învederat Înaltei Curți de Casație și Justiție faptul că din probele existente la dosar, nu reiese că inculpatul ar fi dat vreo dispoziție niciunui angajat aflat în subordinea sa, de a efectua vreo reparație la vreun sistem electric.

S-a susținut prin recursul în casație faptul că întregul ansamblu probator susține prezumpția sa de nevinovăție, în special faptul că nu a dispus niciodată ca vreun angajat al societății să efectueze vreo lucrare în afara lucrărilor la care societatea ENERGOTEHNICA S.R.L. Sibiu s-a angajat.

A menționat apărarea că atât martorul G. (care s-a deplasat împreună cu defunctul F. să efectueze lucrarea de reparare a instalației electrice în urma căruia a intervenit decesul victimei), cât și ceilalți martori care au fost audiați în cauză, (H., I., J., K., etc.), au atestat faptul că inculpatul nu a recomandat și nici nu a îndemnat să fie executată vreo lucrare de reparare a instalației electrice în urma căreia victima a decedat.

A precizat că singura dispoziție dată, la finalul lucrărilor societății ENERGOTEHNICA S.R.L. Sibiu, în data de 05.09.2017, în jurul orelor 17:30, a fost aceea de a se parca PRB-ul de către numiții G. și F., în curtea L..

În opinia apărării, judecătorii Curții de apel au constatat total greșit că lucrătorul "a fost trimis să efectueze o reparație fără a primi informații cu privire la riscurile asociate acestei activități și fără a fi instruit în legatură cu aceste riscuri, în conditiile în care activitatea sa obisnuită nu presupunea lucrul sub tensiune", așa cum se susține în cuprinsul paragrafului 1 și 2 de la pag. 25 din cuprinsul deciziei atacate.

Astfel, s-a susținut că, în mod vădit eronat curtea a constatat că este realizat, din punct de vedere al laturii obiective, conținutul infracțiunii de ucidere din culpă, constând în adresarea vreunei directive către F., mai cu seamă în cadrul obligațiilor de muncă ale acestuia sau chiar în afara lor, de a efectua vreo reparație.

În ceea ce priveste încadrarea în art. 192 alin. (2) C. pen., apărarea recurentului inculpat a susținut că instanța de apel nu a motivat și nu a precizat, în concret în conținutul deciziei atacate, proba în temeiul căreia a stabilit că inculpatul nu a respectat dispozițiile legale ori măsurile de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, în contextul în care instanței de apel îi revenea obligația de a motiva, justificat, decizia de condamnare.

A considerat inculpatul că este abuzivă condamnarea sa, în contextul în care, așa cum reiese din declarațiile testimoniale, martorul acuzării, nespecificat în concret în conținutul deciziei atacate, dar care a depus o mărturie mincinoasă, se afla, la momentul în care a dat indicația de a fi parcat acel PRB, în spatele său la circa 8-10 metri, împrejumre în care nu a avut cum să audă ceea ce a vorbit. De asemenea, niciun alt martor ocular din cadrul echipei de lucru pe care o coordona inculpatul nu a susținut declarația mincinoasă a numitului M., contrazicând-o expres și efectiv. A susținut că declarația mincinoasă a survenit ca urmare a instigării de către părțile vătamate D. și B., care cu prilejul priveghiului defunctului F., i-au cerut martorului să declare că inculpatul ar fi indicat repararea instalației electrice "pentru a ajuta la succesiune" (aspect care reiese din conținutul declarației părților civile date în fața organelor de umărire penală cât și cu prilejul fondului cauzei).

Chiar fără a se face o referire concretă de către instanța de apel la această probă, a considerat inculpatul că aceata ar fi fost sursa de motivare a condamnarii sale, probă, care în opinia sa, este neconcludentă și neutilă soluționarii cauzei, fără a fi fost coroborată cu întreg ansamblul probator, care a condus la condamnarea inculpatului în mod totat injust și nelegal.

Referitor la latura subiectivă a infracțiunii pentru care a fost condamant în opinia sa vădit nelegal, prin cererea de recurs în casație inculpatul a arătat că aceasta nu are relevanță în cuprinsul prezentului recurs în casatie, întrucat nu există latura subiectivă în ceea ce îl priveste, respectiv nu este incidentă nicio formă a vinovăției, atâta vreme cât fapta pentru care a fost condamnat nu reprezintă infracțiune.

A menționat inculpatul că indicația ca PRB-ul să fi fost parcat, conform îndatoririlor profesionale, nu se circumscrie laturii obiective a infracțiunii de ucidere din culpă, împrejurare în care textul de lege pe care înțelege să îl invoce ca și motiv de drept al prezentului recurs în casație, îl reprezintă art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În final, a precizat inculpatul că, în condițiile în care acțiunea sa verbală a fost clară, limitativă și expresă: ca PRB-ul să fie parcat (nu mai mult decât atât), aceasta nu a avut ca și consecință acțiunea individuală a victimei de a efectua o reparație a vreunui sistem electric sau o altă acțiune care nu avea legatură cu îndatoririle de serviciu, astfel că, după o justă achitare, condamnarea sa a fost una nelegală.

Pentru motivele artătate în scris, inculpatul A. a solicitat să se constate incidența prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. care susțin prezumția de nevinovăție în ceea ce îl privește, urmând a se dispune admiterea prezentului recurs în casație așa cum a fost formulat.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror, conform dovezii de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație de față.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat Înaltei Curți și înregistrat la data de 03.06.2025 pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 24.06.2025, dată până la care s-a depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

**************

Verificând cerințele legale pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și 6, art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Dispozițiile art. 435 din C. proc. pen. prevăd că recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Totodată, potrivit art. 268 alin. (1) din C. proc. pen. "când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen".

Art. 269 alin. (2) din C. proc. pen. reglementează modul de calcul al termenelor procedurale pe zile în sensul că "la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește."

(4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

În cauză, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost declarată tardiv, cu depășirea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., având în vedere că decizia din apel, nr. 253/AP din data de 27 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, a fost comunicată inculpatului la data de 03.04.2025, iar cererea de recurs în casație a fost formulată, prin e-mail, la data de 06.05.2025, .

Astfel, din cuprinsul actelor dosarului, rezultă că decizia instanței de apel nr. 253/AP din data de 27 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a fost comunicată inculpatului A. la data de 03.04.2025, astfel cum rezultă din dovada de primire a deciziei aflată la fila x din volumul 2 al dosarului de apel, decizia fiind comunicată la domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat E. din Sibiu, județul Sibiu.

Totodată, din actele dosarului rezultă că la termenul de judecată din data de 22.03.2022 de la Curtea de Apel Brașov, fiind prezent inculpatul A., după legitimarea acestuia, la interpelarea instanței, inculpatul personal a precizat că dorește ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la sediul cabinetului de avocat din mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu, conform mențiunilor din încheierea de ședință de la acea dată, fila x verso, dosar apel, vol. 1.

Termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casație împotriva deciziei din apel a început să curgă, conform art. 435 din C. proc. pen., de la comunicarea deciziei nr. 253/AP/2025 a Curții de Apel Brașov, respectiv, în speță, de la data de 03.04.2025, fără a se lua în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua în care acesta se împlinește, astfel cum prevăd dispozițiile art. 269 din C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale.

Așadar, în speță, termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. în interiorul căruia inculpatul A. putea face recurs în casație împotriva deciziei instanței de apel, s-a împlinit luni 05.05.2025.

Or, în cauză, cererea de recurs în casație a fost formulată de apărătorul ales al inculpatului A., avocat E., prin e-mail, marți 06.05.2025, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosar recurs, cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile legale anterior menționate.

Așa cum s-a arătat, dispozițiile art. 268 din C. proc. pen. reglementează consecința nerespectării termenelor prevăzute de lege, astfel că, atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului.

În consecință, față de cele reținute anterior, constatând că recurentul inculpat A. nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., de la comunicarea deciziei instanței de apel, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost declarată tardiv, motiv pentru care nu îndeplinește condițiile de admisibilitate cerute de lege în conținutul art. 440 din C. proc. pen. anterior menționate.

De altfel, în plus, în cauză, având în vedere conținutul cererii de recurs în casație, astfel cum a fost formulată, se constată că recursul în casație formulat de inculpatul A., prin avocat, nu îndeplinește nici cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 438 din C. proc. pen., întrucât motivele invocate în susținerea recursului în casație relativ la starea de fapt, probatoriul cauzei și vinovăția inculpatului, nu pot fi analizate prin prisma niciunui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., în speță, fiind indicat doar formal cazul de casare pe care se întemeiază cererea (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.).

Astfel, sub acest aspect, Înalta Curte, judecătorul de filtru, reamintește că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege.

În speță, prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A., prin apărător, a arătat că, prin decizia nr. 253/AP/2025 a Curții de Apel Brașov, instanța de apel a reținut în mod vădit eronat în ceea ce îl privește pe inculpat săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., reținând eronat faptul că rezultatul efectiv produs, în concret, decesul angajatului F., reprezintă consecința directă a acțiunii inculpatului, susținând apărarea inculpatului că din probele existente la dosar nu reiese că inculpatul ar fi dat vreo dispoziție niciunui angajat aflat în subordinea sa, de a efectua vreo reparație la vreun sistem electric.

S-a susținut prin recursul în casație faptul că întregul ansamblu probator susține prezumpția sa de nevinovăție, în special faptul că nu a dispus niciodată ca vreun angajat al societății să efectueze vreo lucrare în afara lucrărilor la care societatea ENERGOTEHNICA S.R.L. Sibiu s-a angajat.

În concret, apărarea inculpatului a făcut referire la declarațiile martorilor audiați în cauză (G., (H., I., J., K., etc.), în sensul că au atestat faptul că inculpatul nu a recomandat și nici nu a îndemnat să fie executată vreo lucrare de reparare a instalației electrice în urma căreia victima a decedat, precizând că singura dispoziție dată, la finalul lucrărilor societății ENERGOTEHNICA S.R.L. Sibiu, în data de 05.09.2017, în jurul orelor 17:30, a fost aceea de a se parca PRB-ul de către numiții G. și F., în curtea L..

În opinia apărării, judecătorii Curții de apel au constatat total greșit că lucrătorul "a fost trimis să efectueze o reparație fără a primi informații cu privire la riscurile asociate acestei activități și fără a fi instruit în legatură cu aceste riscuri, în conditiile în care activitatea sa obisnuită nu presupunea lucrul sub tensiune", așa cum s-a menționat în cuprinsul deciziei atacate. Astfel, s-a susținut că, în mod vădit eronat instanța de apel a constatat că este realizat, din punct de vedere al laturii obiective, conținutul infracțiunii de ucidere din culpă, constând în adresarea vreunei directive către F., respectiv în cadrul obligațiilor de muncă ale acestuia sau chiar în afara lor, de a efectua vreo reparație și de asemenea, instanța de apel nu a motivat și nu a precizat în concret în conținutul deciziei atacate, care este proba în temeiul căreia a stabilit că inculpatul nu a respectat dispozițiile legale ori măsurile de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități.

A mai susținut inculpatul prin recursul în casație că este abuzivă condamnarea sa, în contextul în care, așa cum reiese din declarațiile testimoniale, martorul acuzării (nespecificat în concret în conținutul deciziei atacate, dar care a depus o mărturie mincinoasă), se afla la momentul în care a dat indicația de a fi parcat acel PRB, în spatele său, la circa 8-10 metri, împrejumre în care nu a avut cum să audă ceea ce a vorbit. De asemenea, s-a susținut că niciun alt martor ocular din cadrul echipei de lucru pe care o coordona inculpatul nu a susținut declarația mincinoasă a numitului M.. Astfel, în opinia apărării, proba constând în declarația martorului acuzării, pe care o consideră neconcludentă și neutilă soluționarii cauzei, fără a fi fost coroborată cu întreg ansamblul probator, a condus la condamnarea inculpatului în mod totat injust și nelegal.

S-a mai arătat prin cererea de recurs în casație referitor la latura subiectivă a infracțiunii, faptul că nu există latura subiectivă în ceea ce îl priveste, respectiv nu este incidentă nicio formă a vinovăției, atâta vreme cât fapta pentru care a fost condamnat nu reprezintă infracțiune.

În final, a precizat inculpatul, prin apărător că în condițiile în care acțiunea sa verbală a fost clară, limitativă și expresă: ca PRB-ul să fie parcat (nu mai mult decât atât), aceasta nu a avut ca și consecință acțiunea individuală a victimei de a efectua o reparație a vreunui sistem electric sau o altă acțiune care nu avea legatură cu îndatoririle de serviciu, astfel că, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., pentru motivele artătate în scris, inculpatul A. a solicitat admiterea prezentului recurs în casație așa cum a fost formulat, achitarea sa și să se constate incidența prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. care susțin prezumția de nevinovăție în ceea ce îl privește.

Înalta Curte constată astfel cum au fost formulate criticile apărării inculpatului A. prin intermediul recursului în casație de față, că aspectele invocate prin motivele de recurs în casație privind neprevederea de legea penală a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul, care ar fi putut fi analizate prin intermediul cazului de casare indicat, au fost invocate prin raportare la probatoriul cauzei și situația de fapt reținută de instanța de apel, și nu prin raportare la aspecte de drept ce se impun a fi analizate în calea de atac a recursului în casație, motiv pentru care, se constată că în cauză nu este incident cazul de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta fiind așadar invocat doar formal în prezenta cauză.

În realitate, susținerile apărării inculpatului A. din cuprinsul cererii de recurs în casație vizează starea de fapt reținută de instanța de apel și modalitatea în care s-a reținut săvârșirii faptei în ceea ce îl privește pe inculpat urmare a interpretării probatoriului cauzei, solicitând apărarea o reinterpretare a probatoriului și a situației de fapt în raport de care, contrar celor constatate de instanța de apel, inculpatul susține că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

Or, toate argumentele din cuprinsul recursului în casație prin care se evocă situația de fapt reținută de instanța de apel ori interpretarea dată de aceasta probatoriului administrat în cauză, constituie, de fapt, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii nevinovăției inculpatului și stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel și dispunerii unei soluții favorabile așa cum a solicitat inculpatul A. - de achitare.

Critici precum vinovăția inculpatului, circumstanțele comiterii faptei sau modul de apreciere a situației de fapt și a probatoriului cauzei nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive.

Potrivit legii și jurisprudenței în materie, în acest cadru motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv în baza analizei mijloacelor de probă administrate prin hotărârea atacată, întrucât în prezenta cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.

Ca atare, față de cele menționate, reieșind în cauză că argumentele prezentate de apărarea inculpatului A. nu aduc în discuție aspecte de legalitate care s-ar putea circumscrie vreunui caz de recurs în casație dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., din această perspectivă, se apreciază neîndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) raportat la art. 438 din C. proc. pen.

Prin urmare, întrucât în etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate, Înalta Curte, față de cele anterior reținute în cauză, apreciază că recursul în casație formulat de inculpatul A. nu îndeplinește nici cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 438 din C. proc. pen., având în vedere că motivele invocate, așa cum au fost formulate, nu pot fi cenzurate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel că îndeplinirea formală a unei condiții, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație.

În concluzie, constatând că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., recursul în casație fiind declarat tardiv, cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 345 din C. proc. pen., iar de altfel în cauză nu este îndeplinită nici cerința prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., rap. la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii de recurs în casație.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 253/AP din data de 27 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 253/AP din data de 27 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2025.