ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2026

Deliberând asupra apelurilor formulate, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 43/F din data de 20 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. C. pen. (7 acte materiale) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 67 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 97 C. pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 30/F din data de 06 iulie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 74/A din data de 05 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 10 luni aplicată prin sentința penală nr. 30/F din data de 06 iulie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 74/A din data de 05 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni și 10 zile închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani 9 luni și 10 zile închisoare.

În baza art. 97 alin. (2) C. pen. raportat la art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani 9 luni și 10 zile închisoare aplicată inculpatului pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen., care curge, conform art. 97 alin. (2) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv de la data de 05 martie 2024.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei mun. Brașov sau Bibliotecii Județene George Barițiu Brașov.

Conform art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a pus în vedere inculpatului consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor și ale săvârșirii de noi infracțiuni, conform art. 96 din C. pen., respectiv:

"Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei. Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei."

În baza art. 397 C. proc. pen. cu aplicarea art. 19 și art. 25 C. proc. pen., raportat la art. 1357 și urm. C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, reprezentat de Agenția Națională de Administrară Fiscală, prin mandatar Direcția Generală Regională al Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, și în consecință, a fost obligat inculpatul A. să plătească acesteia suma de 435.107 RON, din care suma de 323.403 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată și suma de 111.704 RON cu titlu de impozit pe venit, la care se adaugă accesoriile ce curg de drept, până la data plății efective.

Au fost respinse restul pretențiilor civile.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 11 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 249 alin. (1), (2) și 5 C. proc. pen., s-a menținut măsura asigurătorie instituită prin ordonanța nr. 424/147/P/2018 din data de 17 mai 2024, asupra sumelor de bani ce se regăsesc în conturile bancare deschise la B., C. și D., aparținând inculpatului A. și măsura popririi sumelor viitoare din conturile bancare aparținând aceluiași inculpat, până la concurența sumei de 435.107 RON.

În baza art. 162 C. proc. pen., s-a dispus atașarea la dosar, după rămânerea definitivă a hotărârii, a celor patru medii de stocare (3 CD-R și un DVD-R) și a coletului conținând contractele de asistență juridică din perioada 2011-2017, depuse la Curtea de Apel Brașov și înregistrate în Registrul de evidență a mijloacelor materiale de probă la poziția nr. 9/2024 din 07 iunie 2024.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, o copie a dispozitivului acesteia să se comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În baza art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) lit. a), alin. (2) din O.G. nr. 39/2015, s-a dispus ca, în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive, un extras de pe dispozitivul prezentei hotărâri să se comunice organului fiscal competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal inculpatul, pentru efectuarea mențiunilor în cazierul fiscal al acestora.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.950 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta în faza de urmărire penală și judecata în fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul A. a fost înscris în Baroul Brașov în data de 03 iulie 2002, fiind suspendat din exercițiul profesiei în data de 30 octombrie 2020 .

În calitatea sa de avocat, întrucât desfășura o activitate producătoare de venituri, conform dispozițiilor inserate în Legea contabilității nr. 82/1991, inculpatul avea obligația de a conduce contabilitate în partidă simplă, fiind înregistrat în acest sens la organele fiscale, în concordanță cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, abrogată în urma intrării în vigoare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care conține dispoziții similare.

Conform art. 6 din Legea nr. 82/1991, orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

Pe baza registrelor contabile care se impun a fi întocmite (cum ar fi registrul de încasări și plăți), inculpatul avea obligația de a întocmi declarațiile fiscale specifice și să le depună în termenele prevăzute de lege.

Una din aceste declarații este Declarația privind venitul realizat - D200 pe baza căreia organul fiscal stabilește impozitul pe venit pentru activități independente - profesii liberale, cum ar fi și profesia inculpatului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului anual impozabil declarat de contribuabil.

Potrivit Anexei 2 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 52/2012, modificat prin Ordinul nr. 3605/2015, formularul 200 trebuie depus anual, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Ori de câte ori, contribuabilul constată erori în declarația anterioară, acesta trebuie să completeze o declarație rectificativă.

Sumele înscrise în registrele contabile trebuie să corespundă cu sumele declarate la organul fiscal.

Însă, în cazul inculpatului, în urma verificărilor efectuate de reprezentanții AJFP Brașov, precum și în faza de urmărire penală, de către organul judiciar, s-au constatat inadvertențe în actele contabile și declarațiile depuse pentru perioada 2011-2017, existând diferențe semnificative între veniturile realizate, sumele declarate și cuantumul veniturilor înregistrate, deși acestea ar trebui să fie identice.

Astfel, deși în perioada de referință (2011-2017), inculpatul a realizat venituri brute a căror sumă totală se ridică la 2.300.797 RON, acesta a înregistrat doar în total suma de 1.171.900 RON și a declarat 1.116.000 RON, rezultând astfel diferența de 1.184.797 RON ce reprezintă venituri brute realizate, dar sustrase de la impozitare.

În plus, în perioada 2011-2012, cabinetul de avocat a ținut evidența onorariilor încasate prin întocmirea Jurnalului privind operațiuni diverse, apoi, în perioada 2013-2015 a fost întocmit Registrul de încasări și plăți, iar în anii 2016 și 2017, inculpatul nu a ținut niciun fel de evidență contabilă.

De asemenea, având în vedere că veniturile realizate prin cabinetul său de avocatură depășeau, începând cu anul 2011, plafonul de 35.000 de euro stabilit prin art. 152 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv de 65.000 de euro impus de art. 310 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (în vigoare din 01.01.2016), inculpatul datora și taxă pe valoare adăugată, nefiind supus regimului special de scutire prevăzut de textele indicate.

Prin raportul de constatare întocmit în faza de urmărire penală, au fost detaliate, pe fiecare an fiscal vizat de acuzațiile formulate de procurorul de caz, sumele înregistrate și/sau declarate de inculpat .

Pe anul 2011, s-a arătat că la data de 07.02.2012, s-a înregistrat D200 - Declarația de venit realizat pentru anul 2011 sub nr. x, prin care s-a declarat obținerea venitului brut de 118.000 RON și a venitului net de 98.000 RON.

În dosarul de evidență contabilă denumit "Venituri 2011" existau ca documente justificative chitanțele emise pentru încasarea onorariilor în numerar conform contractelor de asistență juridică, iar ca documente financiar-contabile au fost întocmite lunar centralizatoare ale sumelor încasate și Jurnalul privind operațiuni diverse aferent perioadei ianuarie - decembrie 2011.

Dosarul de evidența contabilă denumit "Cheltuieli 2011" era compus din facturi, chitanțe, bonuri fiscale primite de la furnizori reprezentând achiziții de diverse bunuri și servicii. Sumele plătite erau centralizate lunar, fără însă să fie consemnate și cumulate într-un document contabil cu semnificația înregistrării de cheltuieli corespunzătoare anului fiscal. Pentru clienții persoane juridice cabinetul a întocmit facturi.

Totalul sumelor încasate cu numerar reprezentând venituri realizate și consemnate în Jurnalul pentru operațiuni diverse era de 253.169 RON, rezultând astfel o diferență de 135.169 RON între venitul brut declarat ca realizat și totalul veniturilor realizate din încasarea onorariilor în numerar înregistrate în contabilitate.

Referitor la veniturile realizate în anul 2012, la data de 27.05.2013, s-a depus formularul D200 prin care s-a declarat obținerea venitului brut de 159.000 RON și a venitului net de 114.000 RON.

În dosarul de evidență contabilă denumit "Venituri 2012" se regăseau, în momentul verificării efectuate în cursul urmăririi penale, ca documente justificative, chitanțele emise pentru încasarea onorariilor în numerar conform contractelor de asistență juridică, iar ca documente financiar-contabile au fost întocmite lunar centralizatoare ale sumelor încasate și Jurnalul privind operațiuni diverse aferent perioadei ianuarie - decembrie 2012.

Dosarul de evidența contabilă denumit "Cheltuieli 2012" era compus din facturi, chitanțe, bonuri fiscale primite de la furnizori reprezentând achiziții de diverse bunuri și servicii. Sumele plătite erau centralizate lunar și anual, fără însă să fie consemnate și cumulate într-un document contabil cu semnificația înregistrării de cheltuieli corespunzătoare anului fiscal.

Totalul sumelor încasate cu numerar reprezentând venituri realizate și consemnate Jurnalul pentru operațiuni diverse era de 353.521 RON, iar totalul sumelor plătite reprezentând cheltuieli aferente activității este de 36.855,75 RON, existând și pentru anul 2012 diferențe între sumele înregistrate și cele declarate.

În cursul verificării documentelor aferente anului fiscal 2013, s-a constatat că s-a depus formularul D200 la data de 23.05.2014, prin care pentru 2013 s-a declarat obținerea venitului brut de 160.000 RON și a venitului net de 115.000 RON.

În dosarul de evidența contabilă denumit "Venituri 2013" se regăseau ca documente justificative chitanțele emise pentru încasarea onorariilor în numerar conform contractelor de asistență juridică, iar ca documente financiar-contabile au fost întocmite lunar centralizatoare ale sumelor încasate și Fișa de cont pentru operațiuni diverse aferentă perioadei ianuarie - decembrie 2013.

S-a întocmit registrul imobilizărilor cu ocazia achiziției la data de 01.04.2013 a unui autoturism cu valoarea de intrare de 142.281,72 RON.

Totalul sumelor încasate cu numerar reprezentând venituri realizate și consemnate în Fișa de cont pentru operațiuni diverse era de 196.280 RON care depășea suma declarată la organul fiscal în vederea calculării datoriilor către stat.

Pentru anul 2014, la data de 22.05.2015, s-a înregistrat formularul D200 prin care s-a declarat pentru anul fiscal menționat obținerea venitului brut de 125.000 RON și a venitului net de 100.000 RON.

În dosarul de evidența contabilă denumit "Venituri 2014" s-au găsit ca documente justificative chitanțele emise pentru încasarea onorariilor în numerar conform contractelor de asistență juridică, iar ca documente financiar-contabile a fost întocmită Fișa de cont pentru operațiuni diverse aferentă perioadei ianuarie - decembrie 2014.

Registrul imobilizărilor întocmit consemna o valoare amortizată calculată la 20 luni de 47.427,20 RON (18.970,88 + 28.456,32 RON).

În registrul de încasări și plăți au fost consemnate încasări în numerar în sumă totală de 231.615 RON și plăți în numerar în sumă totală de 28.907,40 RON, constatându-se deci o diferență în minus între venitul brut declarat ca realizat (125.000 RON) și totalul veniturilor realizate din încasarea onorariilor în numerar înregistrate în contabilitate (231.615 RON).

Pentru anul 2015, la data de 24.05.2016, a fost înregistrat la organul fiscal formularul D200 prin care s-a declarat obținerea venitului brut de 154.000 RON și a venitului net de 119.000 RON.

În dosarul de evidența contabilă denumit "Venituri 2015" au fost găsite, ca documente justificative, chitanțele emise pentru încasarea onorariilor în numerar conform contractelor de asistență juridică, iar ca documente financiar-contabile a fost întocmită Fișa de cont pentru operațiuni diverse aferentă perioadei ianuarie - decembrie 2015.

În registrul imobilizărilor întocmit s-a consemnat o valoare amortizată calculată la 32 luni de 75.883,52 RON (18.970,88 + 28.456,32 RON + 28.456,32 RON).

Totalul sumelor încasate cu numerar reprezentând venituri realizate și consemnate Fișa de cont pentru operațiuni diverse era de 137.315 RON, deci mai mic decât cel declarat prin formularul D200. De asemenea, în Registrul de încasări și plăți, pe lângă suma totală de 137.315 RON înscrisă la încasări, au fost înregistrate plăți în numerar în sumă totală de 31.257,14 RON.

Referitor la veniturile realizate în anul 2016, la data de 25.05.2017, s-a înregistrat D200 - Declarația de venit realizat prin care s-a declarat obținerea venitului brut de 250.000 RON și a venitului net de 165.000 RON.

În dosarul de evidența contabilă denumit "2016" s-au atașat, ca documente justificative, chitanțele emise pentru încasarea onorariilor în numerar conform contractelor de asistență juridică, precum și chitanțele emise și regăsite în 3 blocuri chitanțier.

Pentru anul 2016, inculpatul nu a întocmit Registrul de încasări și plăți și niciun alt document de evidență financiar-contabilă.

Cu privire la anul 2017, s-a constatat că formularul D200 a fost înregistrat la organul fiscal în data de 31.07.2018, iar prin acesta s-a declarat un venit brut total de 150.000 RON și un venit net de 120.000 RON.

Documentele justificative emise în anul 2017 au constat în chitanțele întocmite pentru încasarea onorariilor în numerar conform contractelor de asistență juridică, acestea regăsindu-se în 3 blocuri chitanțier.

Nici pentru anul 2017, nu a fost întocmit Registrul de încasări și plăți și niciun alt document de evidență financiar-contabilă.

Se poate observa că inculpatul fie nu a înregistrat în tot sau în parte veniturile realizate, fie nu a declarat sumele încasate în realitate în vederea stabilirii impozitului aferent.

Inculpatul nu a efectuat demersurile nici pentru a se înregistra ca plătitor de TVA, sustrăgându-se astfel plății datoriilor la bugetului consolidat al statului. Conform art. 152 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, persoana impozabilă a cărei cifră de afaceri este mai mare sau egală cu plafonul de scutire prevăzut de lege (inițial 35.000 de euro, iar ulterior, prin modificările survenite în legislația fiscală în urma intrării în vigoare a Legii nr. 24/2012, 65.000 de euro) trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, în termen de 10 zile de la data atingerii ori depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrată în scopuri de taxă.

Pentru stabilirea veniturilor realizate de inculpat, au fost avute în vedere și analizate contractele de asistență juridică identificate și atașate la dosarul cauzei, documentele justificative pentru încasarea onorariilor, documentele de evidență contabilă, precum și operațiunile înregistrate în rulajele bancare efectuate prin conturile sale, precum și declarațiile martorilor.

Contrar susținerilor apărării, veniturile nu au fost stabilite doar prin raportare la contractele de asistență juridică încheiate care, într-adevăr, luate separat nu atestă și încasarea de către inculpat a onorariului inserat în convenția cu clientul. Din contră, fiecare sumă considerată a face parte din veniturile realizate de inculpat, în calitate de avocat, a fost confirmată fie de înscrisurile găsite în contabilitatea cabinetului de avocat, fie prin declarațiile martorilor audiați. În unele cazuri, achitarea onorariului rezultă atât din chitanțele identificate de organul judiciar, cât și din depozițiile clienților inculpatului, audiați în calitate de martori.

În acest sens s-au reținut aspectele consemnate în Tabelul - Anexă 3 la raportul de constatare din conținutul căruia reiese că în situația în care persoana care figura în contractul de asistență juridică în calitate de client nu a fost găsită sau căutată de organul de urmărire penală și nici nu au putut fi identificate înscrisuri doveditoare privind plata onorariului inserat în contract, s-a considerat că inculpatul nu a încasat nicio sumă de la respectivul client. Cu titlu exemplificativ, au fost indicate contractele nr. x/11.01.2011 prin care s-a fixat onorariul de 4.300 RON, nr. 23/27.04.2011, nr. 24/28.04.2011, nr. x/28.02.2012, nr. x/22.02.2013, nr. x/21.03.2013, nr. x/12.03.2014, nr. x/13.03.2014, nr. x/07.01.2015.

De asemenea, în lipsa actelor doveditoare, în beneficiul inculpatului, au fost avute în vedere și declarațiile martorilor care au susținut că nu au achitat nicio sumă inculpatului ulterior încheierii contractului de asistență juridică, în aceste situații, în cuprinsul tabelului întocmit de specialistul care a efectuat constatarea tehnică-științifică, fiind trecut zero la rubrica aferentă sumei încasate în baza contractelor respective.

În continuare, s-a reținut că în cazul în care persoana care figura în contractul de asistență juridică în calitate de client nu s-a prezentat în fața organului de urmărire penală în vederea audierii, nu a fost avut în vedere întregul onorariu care figura în contract, ci doar suma rezultată din înscrisurile doveditoare (cu titlu exemplificativ s-a amintit situația clientului E. care a încheiat contractul cu inculpatul pentru onorariul de 4.000 de RON, dar în lipsa declarației sale, s-a avut în vedere ca fiind plătită din partea sa doar suma de 1.500 de RON conform chitanței eliberate la data de 23.02.2012; situația clientului F. cu care s-a încheiat contractul nr. x/09.01.2013 pentru onorariul de 15.400 RON, dar doar suma de 6.550 RON a fost dovedită prin înscrisuri și avută în vedere la stabilirea veniturilor realizate de inculpat, precum și contractul nr. x/29.07.2015, pentru suma de 1.000 de RON).

La fel s-a procedat și în situațiile în care clienții audiați nu își mai aduceau aminte de cuantumul sumei achitate inculpatului cu titlu de onorariu, fiind trecută și în aceste cazuri, doar sumele dovedite prin înscrisuri, iar în lipsa actelor doveditoare s-a considerat că inculpatul nu a încasat nicio sumă (de exemplu în cazul contractului nr. x/15.02.2012 încheiat cu G. pentru onorariul în cuantum de 4.400 RON, s-a avut în vedere doar suma de 2.000 RON achitată prin chitanța nr. x/15.05.2012; contractul nr. x/02.11.2012, încheiat tot cu G. pentru onorariul de 6.100 RON, în cazul căruia nu s-a trecut nicio sumă la rubrica aferentă onorariului încasat, având în vedere că acesta nu își aducea aminte cât a plătit și nu existau acte doveditoare, aceeași fiind și situația contractului nr. x din 15.11.2012, încheiat cu H. S.R.L., prin reprezentant I., a contractului nr. x/05.06.2015 încheiat cu J. și a contractului x/09.11.2015 încheiat cu K. și L.).

De asemenea, în cazurile în care clienții inculpatului declarau că ar fi plătit un onorariu mai mare decât cel inserat în contractul de asistență juridică, se avea în vedere fie suma ce rezulta din înscrisurile doveditoare, fie valoarea din contract în lipsa unor asemenea înscrisuri (de exemplu în cazul lui M., care a încheiat contractul nr. x/2011; N. - contract nr. x/04.11.2011; O. - contract nr. x/26.01.2012; P. - contract nr. x/22.02.2012; Q. - contract nr. x/16.05.2012; R. - contract nr. x/25.11.2013; S. - contract nr. x/22.03.2016; T. - contract nr. x/04.01.2017; U. - contract nr. x/28.09.2017).

În situația în care martorii confirmau plata onorariului inserat în contract, declarația lor a fost avută în vedere chiar dacă lipseau actele doveditoare sau chitanțele erau emise doar pentru o parte din cuantumul onorariului ce figura în contract (de exemplu, V. - contract nr. x/09.09.2011, W. - contract nr. x/20.10.2011 X. - contract nr. x/21.06.2012, Y. - contract nr. x/2012, Z. - contract nr. x/16.11.2012, AA. - contract nr. x/29.11.2012; BB. - contract nr. x/11.01.2013; CC. - contract nr. x/11.03.2013; DD. - contract nr. x/26.03.2013; EE. - contract nr. x/16.01.2014; FF. - contract nr. x/31.03.2014; GG. - contract nr. x/08.04.2014; HH. - contract nr. x/13.03.2015).

Tot în beneficiul inculpatului s-au avut în vedere depozițiile martorilor care au susținut că au achitat inculpatului un onorariu mai mic decât cel ce figura în contract, fiind reținute la calculul veniturilor realizate de inculpat doar sumele confirmate de martori ca fiind efectiv plătite cu titlu de onorariu, neluându-se în considerare cuantumul stabilit prin contract (de exemplu O. - contractul nr. x/30.08.2011; II. - contract nr. x/18.11.2013; JJ. - contract nr. x/05.08.2015 încheiat pentru un onorariu de 8.800 de RON, însă fiind avută în vedere la calcul doar suma de 500 de RON confirmată de martoră).

Au fost avute în vedere declarațiile martorilor-clienți ai inculpatului și sub aspectul sumelor restituite de inculpat, acestea fiind scăzute din veniturile realizate de inculpat (de exemplu, KK. care a încheiat cu inculpatul contractul nr. x/04.05.2012 sau LL., client al inculpatului conform contractului nr. x/10.05.2012, MM. - contract nr. x/19.11.2012, NN. - contract nr. x/25.10.2013, OO. - contract nr. x/11.11.2013, PP. - contract nr. x/26.11.2014, QQ. - contract nr. x/19.05.2015, R. - contract nr. x/28.11.2015).

În această ordine de idei, s-a mai reținut că, deși s-a solicitat de către apărare efectuarea de verificări la Baroul Brașov pentru a se stabili sumele care au fost supuse restituirii, cererea în probațiune a fost respinsă întrucât rezulta din actele dosarului cuantumul onorariilor restituite în perioada 2011-2017, fiind indicat expres nu numai de martori, dar și în cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifice întocmit, plângerile formulate de clienții inculpatului și deciziile emise de Baroul Brașov fiind atașate la dosarul de urmărire penală . Concluziile specialistului au fost în sensul că onorariile restituite de către suspect persoanelor fizice sau juridice, fie din proprie inițiativă, fie în urma deciziilor Baroului Brașov erau în sumă totală de 63.150 RON. Toate sumele restituite au fost luate în considerare la stabilirea pentru fiecare an fiscal a încasărilor obținute/veniturilor realizate de către Cabinetul de Avocat A., prin diminuarea acestora. Trebuie precizat că s-a procedat la diminuarea veniturilor doar cu sumele efectiv restituite în perioada de referință, 2011-2017, nu și cele restituite ulterior și care trebuiau evidențiate în declarațiile aferente următorilor ani fiscali.

Față de toate datele mai sus expuse, nu s-au putut accepta criticile formulate, în mod indirect, de către apărare în cursul cercetării judecătorești privind neaudierea tuturor clienților inculpatului din perioada 2011-2017 pentru stabilirea situației de fapt și a cuantumului prejudiciului, mai ales în condițiile în care, față de specificul infracțiunii evaziunii fiscale, materialul probatoriu constă, în cele mai multe cazuri, în înscrisuri, iar în speță nu au fost avute în vedere, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, contractele pentru care nu au fost identificate acte doveditoare sau persoanele cu care au fost încheiate.

În concluzie, astfel cum în mod expres s-a indicat și în cuprinsul raportului de constatare, au fost considerate venituri:

- toate sumele încasate atestate de documente justificative (chitanțe, extrase de cont, lista remitere/transfer de bani) aferente contractelor;

- diferențele dintre sumele încasate atestate de documentele justificative și onorariile consemnate în contracte, dacă beneficiarii serviciilor de asistență juridică confirmau efectuarea de plăți mai mari decât cele înscrise în documentele justificative ori documentele justificative nu au fost întocmite;

- toate sumele încasate confirmate ca plătite de beneficiarii serviciilor de asistență juridică, dacă sumele plătite erau mai mici decât onorariile consemnate în contracte și documentele justificative nu au fost întocmite.

Cu privire la cheltuielile făcute de inculpat, prin raportul de constatare au fost analizate toate documentele justificative primite pentru bunuri și servicii achiziționate regăsite în actele evidenței contabile, documentele de evidență contabilă, operațiunile înregistrate în rulajele bancare efectuate prin conturile Cabinetului de avocat A. și conturile personale, precum și orice alte documente din care au rezultat efectuarea de operațiuni cu semnificația de plăți.

Conform raportului de constatare, pentru anii 2011-2012, plățile efectuate au fost identificate pe baza documentelor justificative de tip chitanță și bon fiscal, foi de vărsământ sau ordine de plată în cazul depunerii de numerar în conturile furnizorilor și extraselor de cont, la care s-au adăugat operațiunile de plăți înscrise în centralizatoarele lunare întocmite cu ocazia constituirii evidenței contabile.

Pentru anii 2013-2015, nu exista atașat niciun document justificativ de plată, operațiunile de plăți au fost identificate pe baza consemnărilor din registrul de încasări și plăți întocmit anual și extraselor de cont. Din registrul imobilizărilor a rezultat că la data de 01.04.2013 cabinetul a achiziționat un autoturism cu valoare de intrare de 142.281,72 RON, pentru care a stabilit un plan de amortizare liniară în 60 de luni, respectiv perioada mai 2013 - aprilie 2018 cu o amortizare lunară de 2.371,36 RON.

Pentru anii 2016-2017, nu a fost întocmit registrul de încasări și plăți și nu exista atașat niciun document justificativ de plată, operațiunile de plăți fiind identificate doar pe baza extraselor de cont.

În Anexa 5 la raport au fost prezentate detaliat sumele plătite ce au putut fi considerate cheltuieli ale cabinetului, precum și taxa pe valoare adăugată aferentă (plata chiriei, a utilităților, facturii de telefon, inclusiv a cotei datorate UNBR și casei de asigurări, comisioanele bancare, contravaloarea autoturismului, valoarea de amortizare), rezultând suma de 246.905,93 RON cu acest titlu, sumă care a fost avută în vedere la calculul prejudiciului, motiv pentru care nu se pot reține apărările contrare formulate în faza de judecată privind natura sumelor încasate de inculpat de la clienți, sume care ar fi inclus și cheltuielile necesare exercitării atribuțiilor sale de avocat. Inculpatul era obligat a înregistra separat aceste sume în actele contabile privind cheltuielile efectuate prin cabinetul de avocat. Aceeași concluzie este valabilă și în cazul în care ar fi existat situații în care inculpatul ar fi restituit sau plătit o parte din onorariul încasat colegilor săi cu care colabora sau care îl substituiau în fața instanțelor judecătorești, fiind necesară evidențierea separată și a acestor sume.

În cursul cercetări judecătorești, au fost reaudiați, în parte, martorii ascultați de organul de urmărire penală, ocazie cu care s-a putut constata că aceștia și-au menținut declarațiile anterioare, confirmând efectuarea plății onorariului și a sumelor solicitate de inculpat, eventualele diferențe existente între depozițiile date în diverse etape ale procesului penal putându-se datora trecerii timpului care afectează memoria și capacitatea de redare exactă și detaliată a evenimentelor de către persoana care le-a trăit.

La data de 13 august 2025, inculpatul a depus concluzii scrise prin care a reiterat, în parte, apărările formulate prin avocatul său ales cu ocazia dezbaterilor. Acesta a arătat că avea obligația de a ține o contabilitate în partidă simplă și nu în partidă dublă cum impune legea contabilității activităților comerciale. Or, nu s-a afirmat în nici un moment că ar fi avut obligații similare societăților comerciale, aspect care rezultă atât din conținutul rechizitoriului, cât și în urma lecturării raportului de constatare încheiat în faza de urmărire penală care în partea introductivă prezintă cu claritate obligațiile pe care le avea inculpatul, ambele acte fiind comunicate acestuia.

Tot prin concluziile scrise, inculpatul a invocat faptul că nu are studii de contabilitate, însă nici aceste apărări nu pot conduce la constatarea lipsei intenției de a comite infracțiunea de evaziune fiscală din moment ce pentru respectarea obligațiilor ce îi reveneau inculpatului în urma realizării de venituri din activitatea desfășurată, era suficientă doar consultarea legislației incidente în materie, ceea ce putea fi realizat de orice contribuabil, cu atât mai mult de un profesionist al dreptului.

Nici faptul că inculpatul a pus la dispoziția parchetului toate documentele în baza cărora s-au constatat diferențe între sumele încasate și cele declarate nu înlătură vinovăția inculpatului în forma intenției, comportamentul său în faza de urmărire penală nefiind apt a influența latura subiectivă a infracțiunii comise anterior.

În final, se reține că prin concluziile scrise, inculpatul a mai invocat prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea de evaziune fiscală cu privire la TVA, arătând că în cazul acestei taxe datorate statului, legea fiscală prevede obligativitatea depunerii declarației o dată la 3 luni de la data la care se presupune că s-a depășit pragul încasărilor.

Curtea nu a putut accepta aceste susțineri, fiind în mod evident contrare dispozițiilor art. 154 alin. (2) C. pen., conform cărora în cazul infracțiunilor continuate, termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, adică de la data epuizării.

Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu constă în faptul că nu a declarat la organul fiscal, în termenul prevăzut de lege, că venitul său a depășit plafonul de 35.000 de euro, respectiv 65.000 de euro, pentru a se putea calcula termenul de prescripție în modalitatea avută în vedere de inculpat, ci în neplata, în perioada 2011-2017, a taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, respectiv nedeclararea, în aceeași perioadă, a veniturilor realizate, faptă care s-a epuizat la momentul în care trebuiau achitate taxele aferente acestor venituri, respectiv declarate veniturile realizate în ultimul an fiscal vizat de acuzații (cel târziu data de 25 mai 2018).

La data de 19 august 2025, inculpatul a mai depus concluzii scrise prin care a invocat aspecte care țin exclusiv de punerea în executare a soluției vizând latura civilă a cauzei (poprirea instituită pe contul soției sale).

Față de ansamblul probatoriu mai sus prezentat, contrar susținerilor apărării, a rezultat dincolo de orice dubiu rezonabil că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, este nejustificată și imputabilă inculpatului, comisă în forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv cu intenție directă, latura subiectivă rezultând din modul de operare, respectiv înregistrarea doar parțială a veniturilor și nedeclararea în totalitate de sumelor încasate de la clienți, ceea ce a condus la imposibilitatea stabilirii cuantumului real al sumelor datorate bugetului de stat (impozit pe profit și TVA).

În drept, fapta inculpatului care în perioada 2011-2017, în calitate de titular al Cabinetului de Avocat A., în baza aceleiași rezoluții infracționale și în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a obligațiilor fiscale, a omis evidențierea în actele contabile și/sau în alte documente legale, respectiv în declarațiile privind venitul realizat - D 200, a veniturilor rezultate din activitatea de asistență juridică, cauzând prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 435.107 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată de 323.403 RON și impozit pe venit de 111.704 RON, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale).

Prima instanță și-a însușit opinia procurorului de caz privind numărul actelor materiale, acesta fiind aferent fiecărui an fiscal în care inculpatul nu a declarat și/sau nu a înregistrat veniturile realizate, prin raportare și la dispozițiile legale mai sus invocate privind data depunerii formularului D200 - o dată pe an, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

În speță, întrucât de la data comiterii infracțiunii până la data pronunțării prezentei hotărâri legea care incriminează evaziunea fiscală a suferit modificări prin Legea nr. 126/2024 (publicată în Monitorul Oficial nr. 437 din 13 mai 2024), se impune stabilirea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen., cu luarea în considerare a celor stabilite de Curte Constituțională prin Decizia nr. 265/2014 conform căreia dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Anterior modificării survenite la data intrării în vigoare a Legii nr. 126/2024, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sancționa infracțiunea de evaziune fiscală cu pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani, iar în prezent, limitele de pedeapsă sunt majorate, minimul special fiind de 3 ani închisoare, iar maximul special de 10 ani închisoare, însă este prevăzută alternativ și pedeapsa amenzii penale. Întrucât, față de toate circumstanțele concrete ale cauzei, văzând perioada îndelungată a activității infracționale și având în vedere și calitatea inculpatului, instanța nu se va orienta spre pedeapsa alternativă a amenzii, considerând că ar reprezenta o sancțiune pur formală, nefiind aptă a atinge scopul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 253/2013. În aceste condiții, comparând limitele pedepsei închisorii prevăzute în cele două forme ale legii care incriminează fapta inculpatului A., s-a constatat că este favorabilă legea în vigoare la data faptei.

Față de limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală mai favorabilă, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., care se calculează, astfel cum s-a arătat mai sus, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (2) C. pen., de la data epuizării infracțiunii și nu s-a împlinit în prezent.

La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile reglementate de dispozițiile art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret s-a reținut calitatea pe care o avea inculpatul în perioada de referință 2011-2017, aceea de avocat, profesie care impune respectarea legislației și a ordinii de drept, inclusiv prin îndeplinirea tuturor obligațiilor aferente exercitării profesiei, printre care și a celor pe care legislația fiscală le prevede profesiilor liberale, constând în plata taxelor și impozitelor rezultate în urma prestării serviciilor din care se obțin venituri, o atitudine contrară fiind nedemnă unui profesionist al dreptului.

În plus, nu s-a putut trece cu vederea perioada infracțională îndelungată, inculpatul sustrăgându-se de la plata taxelor și impozitelor datorate statului timp de 7 ani consecutivi, cuantumul deosebit de mare al prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului și atitudinea inculpatului ulterior comiterii faptei, acesta atât în faza de judecată, cât și în faza de urmărire penală încercând tergiversarea soluționării cauzei prin formularea de cereri repetate de amânare, respectiv de reprogramare a audierii sale de către procuror.

S-au mai avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, vârsta acestuia - 51 de ani, studiile - superioare, starea civilă - divorțat, și antecedentele penale - inculpatul fiind condamnat anterior pentru o faptă concurentă.

Însă nu a putut fi omis nici durata de timp trecută de la data epuizării infracțiunii care este mai mare de șapte ani, organul de urmărire penală fiind sesizat în data de 16.12.2018, iar instanța de fond după mai mult de șase ani de la comiterea faptei de către inculpat, respectiv în data de 07 iunie 2024. Soluția ce se va pronunța nu va fi una definitivă, fiind supusă căii ordinare de atac a apelului. Or, după o durată îndelungată, s-a apreciat că nu mai reprezintă un interes stringent pentru societate aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special, o sancțiune aspră în asemenea împrejurări putând fi considerată excesivă și tardivă.

Prin raportare la toate circumstanțele mai sus expuse, instanța a considerat că o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, orientată spre minimul special este aptă a corija comportamentul inculpatului și de a îl determina să respecte în viitor dispozițiile legii penale.

Cu privire la pedeapsa complementară a cărei aplicare este obligatorie conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prima instanță a considerat că față de natura infracțiunii comise, inculpatul devine nedemn a exercita drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Sub aspectul dreptului reglementat la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., contrar opiniei procurorului de ședință, s-a considerat că nu se impune și interzicerea exercitării de către inculpat a profesiei de avocat din moment ce nu s-a folosit de această calitate pentru a comite infracțiunea cercetată în cauză, evaziunea fiscală având legătură cu obligațiile pe care le avea în calitatea sa de contribuabil, chiar dacă respectivele obligații au izvorât din veniturile obținute din serviciile pe care le presta ca și avocat.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 30/F din data de 06 iulie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 74/A din data de 05 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.. Prin aceeași sentință s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Întrucât fapta cercetată în prezenta cauză a fost comisă înainte de rămânerea definitivă a hotărârii mai sus menționate, s-a considerat că sunt îndeplinite condițiile concursului real de infracțiuni, prevăzute de art. 38 alin. (1) C. pen., precum și ale art. 97 C. pen. privind anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară de condamnare, urmând a fi contopită pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 10 luni aplicată prin sentința penală nr. 30/F din data de 06 iulie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 74/A din data de 05 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei rezultante s-a constatat că sunt întrunite cerințele art. 97 alin. (2) C. pen. raportat la art. 91 și urm. C. pen. în vederea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv pedeapsa rezultantă este sub 3 ani, inculpatul nu a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an și și-a manifestat acordul de a presta muncă în folosul comunității în cauza anterioară, iar în prezenta cauză, prin avocatul său ales, a solicitat, în subsidiar, suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultate în urma anulării suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară de condamnare.

Instanța a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a reținut că Statul român, prin ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov s-a constituit partea civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 1.383.256 RON, cu dobânzile și penalitățile calculate până la data plății efective, poziția procesuală fiind menținută și ulterior sesizării instanței .

Suma solicitată de partea civilă este compusă din:

- în contul TVA, obligații fiscale principale de 387.661 RON;

- în contul accesorii TVA, 306.515 RON

- în contul penalități de nedeclarare, 240.900 RON

Astfel, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 și art. 1357 C. civ.. Fapta ilicită a inculpatului există, fiind analizată detaliat mai sus, iar prejudiciul cauzat constă în suma datorată de inculpat la bugetul de stat, calculată prin raportul de expertiză întocmit în apel, existând o legătură de cauzalitate evidentă între fapta inculpatului și prejudiciul suferit de partea civilă. Sub aspectul vinovăției, s-a constatat că fapta a fost comisă cu intenție.

Acțiunea civilă exercitată de ANAF, prin reprezentant, este întemeiată doar în parte, având în vedere, pe de o parte, că suma solicitată include și obligații fiscale care nu au făcut obiectul acuzațiilor penale formulate împotriva inculpatului (contribuția de asigurări sociale de sănătate) și, pe de altă parte, modalitatea diferită de calcul al venitului brut, inclusiv a sumelor datorate cu titlu de TVA.

Astfel cum s-a reținut prin rechizitoriu, nu s-au avut în vedere sumele datorate de inculpat statului cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, apreciindu-se că întrucât în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 76/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților, dreptul la asigurări sociale al avocaților se exercită printr-un sistem unic, propriu și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, prin omisiunea declarării tuturor veniturilor realizate de către Cabinetul de Avocatură A., chiar dacă nu au fost plătite în mod corespunzător contribuțiile sociale, nu se poate susține că bugetul general consolidat al statului a fost în mod direct vătămat.

Apoi, sub aspectul calculului veniturilor realizate de inculpat prin raportare la care se stabilește și cuantumul obligațiilor principale datorate statului, instanța a constatat că potrivit Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2011, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1873/2011, atunci când prețul unui bun/serviciu a fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată datorate pentru operațiunea supusă taxei, prețul convenit trebuie considerat, în cazul în care furnizorul/prestatorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitată de administrația fiscală, ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată. În acest caz, taxa pe valoarea adăugată se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite. Prin taxa pe valoarea adăugată solicitată de administrația fiscală se înțelege taxa care ar fi trebuit colectată pentru operațiunea respectivă. Poate fi acceptată ca mijloc de probă a faptului că furnizorul/prestatorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată inclusiv o declarație pe propria răspundere a acestuia. Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 6/2014, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1820 din 30 decembrie 2014 conține dispoziții similare.

În acest sens a statuat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, stabilind prin jurisprudența sa că Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special articolele 73 și 78 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că, atunci când prețul unui bun a fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată datorate pentru operațiunea supusă taxei, prețul convenit trebuie considerat, în cazul în care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitată de administrația fiscală, ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată (cauzele conexate C-249/12 și C-250/12).

Depunerea unei declarații pe propria răspundere privind imposibilitatea de recuperare a TVA nu este o condiție esențială pentru a se putea aprecia asupra componenței sumei încasate de contribuabil (furnizorul serviciilor supuse taxării), organele competente putând analiza situația juridică a debitorului taxei pe valoare adăugată și în lipsa unei asemenea declarații. Or, în speță, este evident că inculpatul nu are nicio posibilitate să recupereze de la foștii săi clienți contravaloarea TVA mai ales că onorariul a fost unul fix, stabilit anterior prestării serviciilor juridice. Cu majoritatea beneficiarilor serviciilor de asistență juridică, inculpatul a avut contact doar pe perioada executării contractului.

Pentru motivele mai sus arătate instanța a avut în vedere cuantumul prejudiciului astfel cum a fost stabilit prin calculele efectuate prin raportul de constatare tehnico-științifică, cu excluderea din suma totală stabilită de specialistul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a sumei reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate. În consecință, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 435.107 RON, re