ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 670/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

- obligarea pârâților să stabilească corect drepturile salariale cuvenite reclamanților, începând cu data de 01.01.2011, în conformitate cu prevederile Legii nr. 284/2010 și ale Legii nr. 285/2010;

- obligarea pârâților să stabilească corect drepturile salariale ale reclamanților, începând cu data de 01.06.2012, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 19/2012;

- obligarea pârâților să stabilească corect drepturile salariale cuvenite, începând cu data de 01.12,2012, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 19/2012;

- obligarea pârâților să stabilească drepturile salariale cuvenite (salariu de bază + sporuri), începând cu data de 09.04.2015, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, ținând cont și de drepturile salariale stabilite potrivit petitelor anterioare;

- obligarea pârâților să stabilească drepturile salariale cuvenite, începând cu data de 01.12.2015, în conformitate cu prevederile Legii nr. 293/2015, respectiv să majoreze cu 10% drepturile salariale determinate;

- obligarea pârâților să stabilească drepturile salariale cuvenite, în conformitate cu dispozițiile art. 3

l

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 și cu prevederile pct. 32 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, începând cu data de 01.08.2016, la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică;

- obligarea pârâților să stabilească drepturile salariale cuvenite, începând cu data de 01.07.2017, în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, pornind de la drepturile salariale stabilite pentru data 30.06.2017 (conform petitelor anterioare);

- obligarea pârâților să stabilească drepturile salariale cuvenite, începând cu data de 01.01.2018, în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, pornind de la drepturile salariate stabilite;

- obligarea pârâților la plata diferențelor dintre drepturile salariale rezultate după stabilirea cuantumului acestora în condițiile petitelor sus-menționate și sumele încasate, începând cu data de 01.01.2011 și în viitor, actualizate cu coeficientul indicelui de inflație, plus dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- pentru persoanele încadrate ulterior datei de 01.01.2011, s-au reiterat solicitările din petitele menționate, după caz, ținând cont de data încadrării fiecărui reclamant în parte.

În drept, reclamanții au invocat Legea nr. 53/2003, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 83/2014, Legea nr. 71/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, C. civ., legislația națională și internațională privind discriminarea, Constituția României.

Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 3467 din 5 decembrie 2018, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți, în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 56 din 6 martie 2019, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Prin decizia nr. 3537 din 21 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2018*, la data de 19 august 2019.

La 23.09.2019 s-a înregistrat la dosar precizare/completare a acțiunii formulată de către reclamanți împreună cu alte persoane.

Prin cererea de intervenție principală depusă la dosar în data de 18.12.2019, intervenienții YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Tribunalului Satu Mare, GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO. PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Satu Mare, ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH., CNP IIIII., JJJJJ., personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Carei, KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecatoriei Negresti-Oas, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Satu Mare, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Justiției să se dispună următoarele:

- obligarea pârâților să recunoască si să stabilească drepturile salariale ale intervenienților pe baza valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 01.01.2008-31.03.2008 și a sporurilor în procentele maxime prevăzute de lege/hotărâri judecătorești;

- obligarea pârâților să recunoască si să stabilească drepturile salariale ale intervenienților pe baza valorii de referință sectoriala de 421,2 RON, pentru perioada 01.04.2008-30.09.2008 și a sporurilor în procentele maxime prevăzute de lege/hotărâri judecătorești;

- obligarea pârâților să recunoască si să stabilească drepturile salariale ale intervenienților pe baza valorii de referință sectorială de 440,15 RON, pentru perioada 01.10.2008-30.11.2015 și a sporurilor în procentele maxime prevăzute de lege/hotărâri judecătorești, iar altele ca si sporuri (sporul de fidelitate și sporul de vechime în muncă), rămânând în afara bazei: sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica în procent de 25% din salariul de bază, sporul pentru păstrarea confidențialității în procent de 5% din salariul de bază si sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15% din salariul de bază);

- obligarea pârâților să recunoască si să stabilească drepturile salariale ale intervenienților pe baza valorii de referință sectorială de 484,17 RON, pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, precum și după data de 31.12.2017, în cazul reclamanților ale căror drepturi salariale nu au fost plafonate în baza dispozițiilor Legii nr. 153/2017 și a sporurilor în procentele maxime prevăzute de lege/hotărâri judecătorești;

- obligarea pârâților ca, la stabilirea drepturilor salariale pretinse (salariu de bază + sporuri) în condițiile petitelor anterioare, să respecte și dispozițiile art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, care prevăd acordarea salariilor de bază și a sporurilor la nivelul maxim din cadrul instituției sau autorității publice;

- obligarea pârâților ca, începând cu data de 01.08.2019, să stabilească drepturile salariale ale intervenienților, atât în considerarea celor solicitate în petitele anterioare, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016 și cu prevederile pct. 32 din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, la nivelul maxim al salariului de bază existent in plata pentru aceeași funcție, grad/treapta, gradație, respectiv vechime in munca si vechime în specialitate din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică;

- obligarea pârâților să stabilească drepturile salariale începând cu data de 01.07.2017, în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, pornind de la drepturile salariale stabilite pentru data 30.06.2017;

- obligarea pârâților să stabilească drepturile salariale începând cu data de 01.01.2018, în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, pornind de la drepturile salariale stabilite în condițiile petitului anterior;

- obligarea pârâților la calculul și plata diferențelor dintre drepturile salariale rezultate după stabilirea cuantumului acestora în condițiile petitelor anterioare din cerere și sumele efectiv încasate, începând cu data de 01.01.2008 și în viitor, actualizate cu coeficientul indicelui de inflație, plus dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- pentru persoanele încadrate ulterior datei de 01.01.2008, au reiterat solicitările din petitele anterioare, după caz, ținând cont de data încadrării fiecărui reclamant în parte.

- anularea situației create prin discriminare și obligarea pârâtului de ordin 2 să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea lor, cu privire la drepturile salariale rezultate după stabilirea cuantumului acestora începând cu data de 01.01.2008, respectiv pentru persoanele încadrate ulterior datei de 01.01.2008, începând cu data încadrării fiecărui reclamant în parte.

În subsidiar, au solicitat obligarea pârâților Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Satu Mare să stabilească corect drepturile salariale ale intervenienților.

Prin sentința civilă nr. 1471 din 29 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca tardivă completarea de acțiune formulată la data de 23.09.2019, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Tribunalul Satu Mare și Curtea de Apel Oradea, s-a respins excepția lipsei de obiect, invocată de pârâta Curtea de Apel Oradea și s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind drepturile anterioare datei de 1 iulie 2015 referitor la cererea introductivă precizată și cu privire la drepturile anterioare datei de 1 decembrie 2016, în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu.

Totodată, s-a admis în parte acțiunea introductivă precizată și cererea de intervenție în interes propriu, pârâții Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Satu Mare fiind obligați la calculul drepturilor salariale ținând cont de data încadrării fiecărui reclamant, prin raportare la valoarea de referință sectorială în cuantum de 440,15 RON pentru perioada 1.07.2015-30.11.2015 și 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

Pârâții Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Satu Mare au fost obligați la calculul drepturilor salariale ale reclamanților, ținând cont de data încadrării fiecărui reclamant, începând cu data de 01.01.2018 conform prevederilor Legii nr. 153/2017 prin raportare la drepturile salariale stabilite pentru perioada 01.07.2017 - 31.12.2017 și la plata diferențelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit mențiunilor de mai sus și venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă până la data plății efective.

De asemenea, pârâții Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Satu Mare au fost obligați la calculul drepturilor salariale ale intervenienților, ținând cont de data încadrării fiecărui intervenient, prin raportare la valoarea de referință sectorială în cuantum de 484,17 RON pentru perioada 01.12.2016-31.12.2017, precum și după această dată în cazul intervenienților ale căror drepturi salariale nu au fost plafonate în baza Legii nr. 153/2017.

Pârâții Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Satu Mare au fost obligați la calculul drepturilor salariale ale intervenienților, ținând cont de data încadrării fiecărui intervenient, începând cu data de 01.01.2018 conform prevederilor Legii nr. 153/2017 prin raportare la drepturile salariale stabilite pentru perioada 01.07.2017-31.12.2017 precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențele referitoare la salarizarea intervenienților.

Pârâții Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Satu Mare au fost obligați la plata către intervenienți a diferențelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit mențiunilor de mai sus și venitul efectiv plătit, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă până la data plății efective.

A fost respinsă în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată precizată și cererea de intervenție în interes propriu.

Prin decizia civilă nr. 250/A/2021 din 25 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți și de intervenienții în interes propriu împotriva încheierii din 3 iunie 2020 și a sentinței atacate.

De asemenea, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Curtea de Apel Oradea împotriva aceleași sentințe.

La 13 decembrie 2021, contestatorii au formulat cerere de recuzare a doamnelor judecător WWWWW. și XXXXX., care compun completul de judecată Al din cadrul Curții de Apel Cluj, învestit cu soluționarea contestației în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 44 raportat la art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 din C. proc. civ.. și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

Prin încheierea din camera de consiliu de la 21 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea formulată de contestatori privind recuzarea completului Al, format din doamnele judecător WWWWW. și XXXXX..

Prin decizia civilă nr. 218/A/2022 din 11 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă excepția nelegalei compuneri a completului.

Totodată a fost admisă excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimații Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Satu Mare și, în consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare.

Referitor la încheierea recurată se susține că cererea de recuzare (conform principiului accesorium sequitur principale) și, implicit, contestația în anulare, au fost soluționate de către un complet care nu a fost alcătuit conform dispozițiilor legale, respectiv de către un complet de apel format din doi judecători, deși se impunea să fie soluționate de către un complet de apel format din trei judecători, prin raportare la dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și la data de 23 iulie 2018, data înregistrării pe rolul Tribunalul Cluj a cererii introductive de instanță care formează obiectul dosarului nr. x/2018

Potrivit recurenților, încheierea de soluționare a cererii de recuzare este nulă, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ., care prevăd că hotărârea se pronunță în ședință publică.

Mai arată recurenții că judecătorii recuzați s-au antepronunțat (indirect, prin continuarea judecății contestației în anulare) cu privire la excepția nelegalei compuneri a completului învestit cu soluționarea contestației în anulare și, implicit cu privire la motivul căii extraordinare de atac în retractare, contrar celor reținute în încheierea atacată.

În continuare recurenții susțin că instanța care a soluționat cererea de recuzare în mod greșit nu a constatat nelegala compunere a completului de judecată, excepția fiind analizată la ultimul termen de judecată a contestației în anulare.

În aprecierea recurenților există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea completului de judecată învestit cu soluționarea contestației în anulare.

În ceea ce privește decizia civilă recurată, aceștia au solicitat să se rețină că excepția nelegalei compuneri a fost greșit soluționată, astfel că hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă. De asemenea, se arată că instanța de apel s-a pronunțat cu privire la un cadru procesual străin cauzei, respectiv față de colegii recurenților care nu au formulat contestație în anulare, respectiv YYYYY., Q., ZZZZZ., etc.

Intimatul Tribunalul Satu Mare a depus la 14 iulie 2022 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat împotriva încheierii ca neîntemeiat, iar în ceea ce privește recursul formulat împotriva deciziei a solicitat, în principal, respingerea acestuia, ca inadmisibil, și, în subsidiar, ca neîntemeiat.

La 7 decembrie 2022 recurenți au depus note scrise.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 decembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au exercitat acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 16 martie 2023.

La termenul din 16 martie 2023, în complet de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția tardivității formulării recursului împotriva încheierii din 21 decembrie 2021, invocată din oficiu și inadmisibilității recursului împotriva deciziei recurate, invocată de intimatul Tribunalul Satu Mare, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) Cod procedură civilă.

Înalta Curte urmează a admite excepția tardivității, invocată din oficiu și să anuleze recursul împotriva încheierii din 21 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

În cauză fiind formulat recurs împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de recuzare, sunt incidente dispozițiile art. 53 alin. (1) Cod procedură civilă potrivit cărora "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri"

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că încheierea recurată a fost dată într-o contestație în anulare formulată împotriva unei decizii pronunțate în apel, într-un conflict de muncă. Prin urmare, decizia pronunțată în apel fiind definitivă potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că și decizia pronunțată în contestația în anulare este definitivă, în conformitate cu dispozițiile art. 508 alin. (4) Cod procedură civilă.

Așadar, potrivit dispozițiilor legale evocate, termenul de recurs împotriva încheierii de respingere a cerii de recuzare este de 5 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate în contestația în anulare, acest termen urmând a fi calculat pe zile, fără a intra în calcul ziua în care începe să curgă termenul, nici ziua când aceasta se împlinește, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Termenul de recurs instituit de art. 53 alin. (1) C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

În cauză, se constată că decizia prin care s-a soluționat contestația în anulare a fost comunicată recurenților la 23 mai 2022, așa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale iar cererea de recurs a fost transmisă, prin poștă electronică, la 30 mai 2022, ora 23:56 către registratura Curții de Apel Cluj, fiind înregistrată la 31 mai 2022, astfel cum atestă data înscrisă pe ștampila aplicată pe cererea de recurs .

Întrucât ultima zi a termenului de 5 zile a căzut într-o zi nelucrătoare, acesta a fost prelungit până în prima zi lucrătoare, respectiv 30 mai 2022, conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 182 alin. (1) și (2) C. proc. civ., termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul, iar, dacă este vorba despre un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile.

Programul de lucru al instanțelor este de 8 ore zilnic și începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheie la ora 16:00, conform art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Prin urmare, cum nu s-a susținut și nici nu a existat vreo dovadă în sensul că programul de lucru în cadrul Curții de Apel Cluj nu s-ar desfășura în intervalul orar ce constituie regula instituită de dispozițiile anterior menționate, depunerea la această instanță a recursului, prin e-mail, în ultima zi a termenului, după ora 16:00, este socotită a fi fost realizată cu nerespectarea termenului legal, având în vedere că acesta a fost înregistrat în evidența instanței a doua zi, respectiv pe data de 31 mai 2022.

În acest sens, se reține că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017 a fost publicată decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale privind dezlegarea modului de interpretare a dispozițiilor art. 182 și art. 183 Cod procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă acțiunea introdusă prin e-mail/fax, în ultima zi a termenului ce se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotită a fi făcută în termen.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen".

Ulterior, prin decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Gorj, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 961 din 20 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotit a fi depus în termen".

Înalta Curte, subliniază că, față de dispozițiile art. 24 și 25 C. proc. civ., care prevăd că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămânând supuse acelei legi, și raportat la data demarării prezentului proces, 23 iulie 2018, acesta este supus normelor de procedură civilă anterioare modificărilor aduse de Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, intrate în vigoare la data de 21 decembrie 2018.

Ca atare, din perspectiva excepției tardivității, relevante în cauză sunt dispozițiile art. 182 și art. 183 C. proc. civ. în forma în vigoare la data inițierii prezentului litigiu (dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, prin care în enumerarea cuprinsă la art. 183 alin. (1) C. proc. civ. au fost introduse și actele de procedură trimise prin fax sau e-mail), astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, înaintarea recursului prin intermediul poștei electronice în ultima zi a termenului (30 mai 2022, ora 23:56), după ora la care se încheiase activitatea la Curtea de Apel Cluj, cerere înregistrată în evidența instanței a doua zi, respectiv pe data de 31 mai 2022, determină concluzia că această cale de atac a fost declarată cu încălcarea termenului reglementat de art. 53 alin. (1) C. proc. civ.

Este de menționat și că potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ. părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.

Cum, în cauză, recursul împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive, iar recurenții nici nu au dovedit că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, pentru a putea fi incidente prevederile art. 186 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a Cod procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 185 C. proc. civ., urmează a anula ca tardiv, recursul declarat de recurenți împotriva încheierii din 21 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Totodată, Înalta Curte urmează a admite excepția inadmisibilității invocată de intimatul Tribunalul Satu Mare și să respingă ca inadmisibil recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 218/A/2022 din 11 februarie 2022, pronunțate de aceeași instanță, pentru următoarele considerente:

Cauza are ca obiect recursul împotriva unei decizii pronunțate într-o contestație în anulare formulată împotriva unei hotărâri date în apel, într-o acțiune privind drepturi salariale. Prin urmare, în cauză fiind dedus soluționării un conflict de muncă, este aplicabilă legislația specială privind jurisdicția muncii.

Este de menționat și că potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ. "hotârârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Așadar, pentru a se verifica admisibilitatea căii de atac formulate în cauză, se va analiza litigiul în care a fost pronunțată hotărârea atacată cu contestație în anulare.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii".

Totodată, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, iar, potrivit art. 214 din același act normativ, hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Conform art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011 dispozițiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Având în vedere data promovării acțiunii, respectiv 23 iulie 2018, sunt aplicabile prevederile art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor efectuate prin Legea 310/2018, potrivit căruia nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, iar potrivit tezei II-a nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

De asemenea, sunt de amintit și prevederile art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora "în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 si până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârea prin care se soluționează în primă instanță un conflict de muncă este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunțate în apel. Prin urmare, și hotărârea pronunțată în contestația în anulare, în prezentul litigiu, este definitivă potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută la art. 457 Cod procedură civilă semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. În consecință, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una din garanțiile procesului echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) raportat la 508 alin. (4) din același cod, în virtutea principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul împotriva deciziei civile nr. 218/A/2022 din 11 februarie 2022, pronunțate Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții MMMMM., E., HHH., B., QQQQ., SSSSS., JJJ., KKK., F., RRRR., MMM., LLL., SS., IIIII., NNN., G., OOO., H., PPP., BBBBB., QQQ., PPPPP., UUU., RRR., J., UUUUU., GGG., TTT., K., L., VVV., FFFFF., MM., M., ZZ., LL., TT., P., AAA., A., VV., PPPP., NNNNN., FFF., YYYY., DDDDD., WWW., R., UU., QQQQQ., XXX., HHHHH., AAAAAA., NNNN., BBBBBB., T., EEEEE., YYY., ZZZ., U., XXXX., AAAA., OOOO., III., YY., V., BBBB., VVVV., W., CCCC., O., DDDD., X., DDD., EEEE., Z., WW., CCCCCC., TTTTT., AA., FFFF., NN., BB., GGGG., D., CC., CCCCC., KKKKK., GGGGG., VVVVV., AAAAA., BBB., LLLLL., TTTT., WWWW., ZZZZ., CCC., MMMM., DD., EE., OO., FF., OOOOO., RR., IIII., JJJJ., C., JJJJJ., HH., KKKK., SSSS., UUUU., II., XX., EEE., JJ., QQ. și KK. împotriva încheierii din 21 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, ca tardiv formulat.

Respinge recursul împotriva deciziei civile nr. 218/A/2022 din 11 februarie 2022, pronunțate de aceeași instanță, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2023.