ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 297/2023

Ședința publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3526 din 28 noiembrie 2019 Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată. A admis acțiunea precizată formulată de reclamanta COMPANIA DE APĂ ARAD S.A. și a obligat pârâta A. la plata sumei de 998.777,77 RON, reprezentând contravaloarea garanției de bună execuție emisă în baza Poliței de asigurare nr. x din 27 iulie 2011; a obligat pârâta și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal începând cu data de 7 martie 2016 și până la data plății efective.

Prin decizia civilă nr. 1551/A din 4 noiembrie 2020 Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă respinge ca nefondat apelul declarat de către pârâta A.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, apelanta-pârâtă formulează recurs, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe invocând o serie de critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Criticile circumscrise primului motiv de casare, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează o pretinsă motivare contradictorie a instanței de apel care stabilește că instrumentul de garantare emis de către recurentă sub forma unui contract de asigurare nu este o garanție autonomă și independentă, pentru ca, ulterior să concluzioneze că atunci când contractul de bază încetează prin reziliere din culpa asiguratului urmare a neexecutării obligațiilor garantate, o asemenea încetare nu are niciun efect în privința valabilității garanției de bună execuție.

Recurenta invocă și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 91 din H.G. nr. 925/2006.

Dezvoltând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac relevă greșita interpretare și aplicare a legii cu privire la calificarea opiniei oficiale a ANAP publicată la data de 9 noiembrie 2016, greșita interpretare și aplicare a legii civile cu privire la momentul începerii curgerii termenului special de prescripție din materia asigurărilor.

Având în vedere motivul de casare de ordine publică invocat de recurentă, în ședință publică, constând în greșita calificare a căii de atac împotriva sentinței primei instanțe, Înalta Curte va analiza cu precădere acest motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat prezenta cerere de chemare în judecată în 2 martie 2018 fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, solicitând obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 998.777,77 RON contravaloare garanție de bună execuție emisă în baza Poliței de asigurare nr. x din 27 iulie 2011, precum și la plata dobânzii legale aferente.

Raporturile juridice dintre părțile din prezenta cauză sunt grefate pe contractul de lucrări nr. x din 12 iulie 2011 încheiat de către intimată, în calitate de beneficiar/autoritate contractantă și CONFORT S.A, în calitate de antreprenor.

Întrucât acest contract de lucrări are natura unui contract de achiziție publică guvernat de dispozițiile O.G. nr. 34/2006, iar polița de asigurare emisă de către recurentă (fosta B.) a fost încheiată în temeiul art. 98 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 101/2016, care a reglementat, cu caracter special, regimul juridic al căilor de atac în materia achizițiilor publice.

Potrivit art. 53 din Legea nr. 101/2016, (forma în vigoare la data sesizării instanței de fond) procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor, se soluționează în primă instanță, de către secția de contencios administrativ a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, iar potrivit art. 55 alin. (3) calea de atac este recursul în termen de 10 zile de la comunicare la aceeași secție specializată a curții de apel.

Anterior deciziei ce formează obiectul recursului, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 40 din 18 mai 2020 a stabilit că "hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară".

Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, instanța de control judiciar trebuia să recalifice calea de atac și să judece ca fiind recurs, iar nu apel.

Calificarea greșită a căii de atac a avut drept consecință nelegala compunere a completului de judecată decizia fiind pronunțată în complet format din doi judecători, în loc de trei judecători conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe având compunerea legală prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. (fostă A.) împotriva deciziei civile nr. 1551/A din 4 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 februarie 2023.