ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 926/2025

Ședința publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 12.04.2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. și C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să anuleze polița de asigurare de garanții contractuale seria x nr. x/31.03.2016 a contractului de asigurare și a actului adițional nr. x/27.06.2017; în subsidiar, desființarea de drept a poliței de asigurare și a actului adițional anterior menționate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5/2024 din 04.01.2024, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca lipsită de interes.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel.

Prin decizia nr. 1639/07.11.2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul, a anulat sentința apelată și a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, după prezentarea parcursului judiciar și a situației de fapt ce a generat prezentul litigiu, a susținut că sunt incidente ipotezele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a afirmat că hotărârea atacată se bazează pe niște raționamente care, fie nu constituie veritabile motivări, fie cuprinde motive străine de natura cauzei.

Referitor la motivele străine reținute în cuprinsul hotărârii, a susținut că sunt eronate susținerile potrivit cărora tribunalul (i) ar fi statuat asupra naturii juridice de "garanție de bună-execuție sau poliță de asigurare", de vreme ce în realitate acesta a statuat că nu ne aflăm în prezența unei scrisori de garanție în sensul art. 2.321 C. civ., (ii) ar fi dezlegat apărări/susțineri ce stau la baza pretențiilor ce fac obiectul altui dosar - nr. x/2018 or că s-ar fi pronunțat asupra unor aspecte cu care nu ar fi fost învestită, câtă vreme susținerea referitoare la calificarea poliței de asigurare drept garanție autonomă în sensul art. 2.321 C. civ. a fost învederată de pârâta C. S.A. nu doar în cadrul dosarului menționat, ci și în prezenta cauză.

Recurenta a mai invocat caracterul superficial al motivării hotărârii atacate, constând în aceea că pretențiile din dosarul anterior menționat ar fi diferite de răspunderea de care a fost exonerat antreprenorul B. S.R.L. prin sentința arbitrală, context în care a făcut trimitere la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sub un prim aspect, a subliniat că a avut calitatea de chemată în garanție în dosarul nr. x/2018, fiind contrară realității susținerea potrivit căreia nu ar fi avut calitatea de parte în acea cauză.; acest considerent este și un motiv străin de natura cauzei, în sensul ipotezei de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, instanța de apel și-a motivat soluția de respingere a excepției lipsei de interes în funcție de subiectul de drept care a invocat-o, aspect contrar atât principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., cât și principiului dreptului la apărare, consacrat de art. 13 C. proc. civ. Totodată, aceasta încalcă și dispozițiile art. 247 alin. (1) C. proc. civ., raportate la art. 246 alin. (1) și art. 32-33 C. proc. civ., care prevăd că excepția lipsei de interes poate fi invocată de oricare dintre părți.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit art. 1.270 alin. (1) C. civ., rap. la art. 1.9-1.10, coroborat cu art. 13.4-13.5 din condițiile generale privind asigurarea de garanții, și la dispozițiile clauzei de garantare, precum și art. 2.199 alin. (1) C. civ., coroborat cu art. 89-90 din H.G. nr. 925/2006.

La 03.03.2025, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.

La 31.03.2025, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar conform art. 27 din același Cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Autoarea căii de atac a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1639/07.11.2024 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, într-o cerere în materie de asigurări pornită la 12.04.2021.

Astfel, cererea dedusă judecății vizează anularea poliței de asigurare de garanții contractuale seria x nr. x/31.03.2016 a contractului de asigurare și a actului adițional nr. x/27.06.2017, iar, în subsidiar, desființarea de drept a poliței de asigurare și a actului adițional menționate.

Înalta Curte subliniază, în dezacord cu afirmațiile recurentei, că litigiul are ca obiect exclusiv raporturi născute dintr-un contract de asigurare, vizând validitatea și efectele unei polițe de asigurare; în consecință, acesta se circumscrie sferei speciale reglementate de dispozițiile legale incidente în materia asigurărilor, indiferent de modalitatea în care partea a înțeles să își formuleze cererea introductivă.

Prin urmare, simpla invocare de către recurentă a unor dispoziții generale din C. civ. nu poate conduce la concluzia că litigiul ar fi guvernat exclusiv de dreptul comun, întrucât normele prevăzute la art. 2.204-2.205 C. civ. fac parte din secțiunea privind contractele de asigurare, având caracter special.

Totodată, trimiterea la decizia nr. 845/2015 a instanței supreme nu prezintă relevanță, deoarece în acea cauză raportul juridic dedus judecății a fost unul de regres al asigurătorului împotriva autorului prejudiciului, și nu unul referitor la validitatea și efectele contractului de asigurare. De altfel, nici decizia nr. 13/2024 a instanței supreme, invocată de recurentă, nu este aplicabil, întrucât aceasta viza calificarea unor litigii din materia protecției consumatorilor.

Așadar, având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speță sunt incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin acest act normativ, potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile în materia asigurărilor".

Întrucât, obiectul recursului îl constituie o decizie pronunțată în apel, în cadrul unei cereri în materia asigurărilor, Înalta Curte constată că decizia atacată era definitivă încă de la pronunțare, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Prin urmare, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil și, întrucât recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatei, în baza art. 451, 452 și 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., la plata sumei de 26.130,25 RON, reprezentând cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1639/07.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. și intimata-pârâtă C. S.A.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 26.130,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2025.