ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 510/2023

Ședința publică din data de 27 martie 2023

I Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, la data de 11 februarie 2021, sub nr. x/2021, creditoarea A. (în calitate de moștenitoare a defunctului creditor B.) a chemat în judecată pe debitorul C. și pe terțul poprit PFA C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună validarea popririi înființate de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D. și E. prin adresa de înființare a popririi emisă la data de 11.01.2021 în dosarul de executare nr. 236N/N/2016, asupra veniturilor și a oricăror sume de bani pe care debitorul le încasează de la terțul poprit, până la stingerea integrală a debitului de 15.239 RON (reprezentând cheltuielile de judecată și cheltuielile de executare din dosarul BEJ F.), a sumei de 33.575 euro (rezultând din sentința civilă nr. 6919/22.12.2011 a Judecătoriei Piatra Neamț), precum și a cheltuielilor de executare din dosarul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești D. și E.. A solicitat totodată, și cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 790 C. proc. civ.

2.1 Prin sentința civilă nr. 3585 din data de 29 octombrie 2021, Judecătoria Piatra-Neamț – secția civilă a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect validare poprire, formulate de creditoarea A. în contradictoriu cu debitorul C. și terțul poprit PFA C., în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București – secția a II-a Civilă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Piatra-Neamț – secția civilă a reținut că potrivit dispozițiilor art. 790 C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea de validare poprire este instanța de executare care, în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Totodată, a reținut că prin încheierea pronunțată la data de 30.08.2016 în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 5 București, a fost încuviințată executarea silită, la cererea creditorului B., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6919 din data de 22.12.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în dosarul nr. x/2010.

Or, în aplicarea art. 666, art. 651 alin. (3) și 790 C. proc. civ., instanța de executare încuviințează executarea silită și își validează, implicit, în această procedură, calitatea de instanță competentă să soluționeze litigiile privind cererile de validare a popririi sau contestațiile la executare.

Așa fiind, a apreciat că în cauză instanța de executare este Judecătoria Sectorului 5 București, competența acesteia fiind dobândită prin încheierea pronunțată la data de 30.08.2016 în dosarul nr. x/2016, de încuviințare a executării silite formulate de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D. și E..

Astfel, conform principiului esențial al unicității instanței de executare, consacrat de art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța care a încuviințat executarea silită este competentă să soluționeze și orice alt incident în legătură cu aceasta.

A mai reținut instanța că în această materie, normele ce reglementează competența teritorială a instanțelor judecătorești au caracter imperativ.

Ca atare, față de caracterul imperativ al normelor de competență teritorială în această materie, în baza art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. coroborat cu art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1), art. 651 și art. 790 din același act normativ, instanța a admis excepția invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

2.2 Prin sentința civilă nr. 1700 din data de 22 februarie 2023, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția invocată din oficiu a necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și a declinat competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect validare poprire, privind pe creditoarea A., în contradictoriu cu debitorul C. și cu terțul poprit P.F.A. C., în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț; a constatat ivit un conflict negativ de competență între Judecătoria Piatra-Neamț și Judecătoria Sectorului 5 București, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul nr. x/2021 instanței competente să soluționeze conflictul, și anume Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția civilă.

Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că, deși este în discuție o necompetență teritorială exclusivă (cea în materie de incidente la executare, precum cererea de validare poprire, prevăzută de art. 790 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. din C. proc. civ. 2010, în forma în vigoare la data începerii executării silite, prin înregistrarea cererii creditorului de executare silită, în sensul art. 622 alin. (2) C. proc. civ., obiect al dosarului de executare nr. 236N/N/2016), legiuitorul a stabilit un termen până la care excepția necompetenței teritoriale poate fi invocată de către judecător ori de către părți, sub sancțiunea, în caz contrar, a decăderii, instanța (fie ea necompetentă teritorial) trebuind a soluționa cauza cu care a fost învestită.

De asemenea, a reținut că legiuitorul a stabilit un moment procesual până la care poate fi invocată excepția necompetenței materiale sau teritoriale de ordine publică, și anume, primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Totodată, legiuitorul a stabilit obligația instanței de verificare a competenței, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, indiferent că ar fi incidente norme de competență de ordine publică (cu excepția celor privind competența generală, necompetența generală putând fi invocată "în orice stare a pricinii", potrivit art. 130 alin. (1) C. proc. civ.) ori de ordine privată, toate acestea potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

A mai reținut că instanța poate acorda un singur termen, când pentru stabilirea competenței ar fi necesare "lămuriri ori probe suplimentare", potrivit art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

În prezenta cauză, niciuna dintre părți nu a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Piatra-Neamț, excepția corespunzătoare fiind invocată de către instanță din oficiu, însă abia la al treilea termen de judecată, din data de 15.10.2021, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acel termen de judecată, de la dosarul Judecătoriei Piatra-Neamț, la al 3-lea termen de judecată instanța invocând excepția necompetenței teritoriale exclusive – toate acestea în condițiile în care instanța a prorogat aspectul privind verificarea competenței la două termene de judecată succesive, primul termen de judecată fiind în data de 11.06.2021, iar al doilea termen de judecată fiind în data de 20.08.2021, la acest al doilea termen de judecată instanța intrând chiar în aspecte privind probatoriul propus de părți, solicitând lămuriri executorului judecătoresc privind creanța până la concurența căreia a fost înființată poprirea (mai exact, sumele încasate).

Toate acestea, deși instanța avea posibilitatea verificării competenței teritoriale, chiar în lipsa depunerii de către executorul judecătoresc a actelor de executare, la al doilea termen de judecată, din 20.08.2021, acest al 2-lea termen de judecată fiind acel singur termen acordat instanței pentru a se lămuri cu privire la aspectul privind competența sa teritorială, în sensul art. 131 alin. (2) C. proc. civ..– era suficient faptul că instanța cunoștea anul începerii executării silite și anume 2016 (pe baza numărului dosarului de executare nr. 236N/N/2016), în raport de care cunoștea legea aplicabilă în timp executării silite în cauză, putând, totodată, interoga baza de date privind evidența persoanelor (DEPABD), pentru a obține un istoric adrese ale debitorului, interesând adresa de domiciliu de la data începerii executării silite.

Or, prin modul în care a procedat, instanța a nesocotit atât art. 130 alin. (2) C. proc. civ., invocând excepția necompetenței teritoriale abia la al 3-lea termen de judecată, cât și art. 131 C. proc. civ., prin aceea că a acordat 2 termene de judecată pentru a obține lămuriri/probe suplimentare necesare verificării competenței.

Având în vedere că Judecătoria Piatra- Neamț a procedat cum s-a arătat anterior, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că a intervenit decăderea din dreptul de a invoca excepția necompetenței teritoriale (fie ea de ordine publică), pentru care motiv Judecătoria Piatra-Neamț a devenit exclusiv competentă teritorial a judeca cererea de validare poprire.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția invocată din oficiu a necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și a declinat competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect validare poprire, privind pe creditoarea A., în contradictoriu cu debitorul C. și cu terțul poprit P.F.A. C., în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț. În acord cu art. 133 pct. 2 C. proc. civ., instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență, deoarece două instanțe și-au declinat reciproc competența de soluționare a aceleiași pricini, declarându-se necompetente de a judeca respectiva cauză, iar în acord cu art. 134 C. proc. civ., întrucât Judecătoria Sectorului 5 București este instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență, fiind cea din urmă instanță care și-a declinat competența, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul nr. x/2021 instanței competente să soluționeze conflictul, și anume Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția civilă, în conformitate cu art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., în limitele configurate de instanțele de judecată aflate în conflict, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Piatra-Neamț și Judecătoria Sectorului 5 București.

Ivirea prezentului conflict negativ de competență a fost determinată de modul diferit în care cele două instanțe au stabilit competența teritorială de soluționare a cererii de validare a popririi formulate de A., moștenitoarea creditorului B..

Astfel, Judecătoria Piatra-Neamț a reținut incidența dispozițiilor art. 666, art. 651 alin. (3) și art. 790 C. proc. civ., apreciind că instanța de executare, respectiv Judecătoria Sectorului 5 București (instanța care a încuviințat executarea silită), este instanța competentă să soluționeze litigiile privind cererile de validare a popririi.

Judecătoria Sectorului 5 București a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 130-131 C. proc. civ., respectiv că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate.

Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, numita A., unic moștenitor al creditorului B., a solicitat validarea popririi înființate prin adresa emisă în dosarul de executare nr. 236N/N/2016 din data de 11.01.2021, asupra veniturilor și a oricăror sume de bani pe care debitorul C. le încasează de la terțul poprit, până la stingerea integrală a debitului de 15.239 RON (reprezentând cheltuielile de judecată și cheltuielile de executare din dosarul BEJ F.), a sumei de 33.575 euro (rezultând din sentința civilă nr. 6919/22.12.2011 a Judecătoriei Piatra-Neamț), precum si a cheltuielilor de executare din dosarul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești D. și E..

La termenul de judecată din data de 11 iunie 2021, Judecătoria Piatra-Neamț a apreciat că prioritar, trebuie verificată competența instanței în soluționarea cauzei, motiv pentru care a dispus emiterea unei adrese la B.E.J. D. și E., cu solicitarea de a comunica instanței încheierea de încuviințare executare silită pronunțată în dosarul de executare nr. 236N/N/2016. Pentru acest motiv a prorogat punerea în discuție a competenței, a estimării duratei de soluționare a procesului și a probatoriului și a acordat termen la data de 20 august 2021.

La termenul de judecată din data de 20 august 2021, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu debitorul și terțul poprit, la dosar nefiind restituite dovezile de înmânare a citațiilor. La același termen, instanța a prorogat din nou pronunțarea cu privire la competență, având în vedere că B.E.J. D. și E. nu a transmis la dosar încheierea de încuviințare executare silită pronunțată în dosarul de executare nr. 236N/N/2016, a amânat cauza dispunând revenirea cu adresă ca în precedent la respectivul birou de executori judecătorești, precum și pentru a se indica sumele de bani încasate, a se preciza în ce monedă s-au încasat, care au fost raportate la debit și care la cheltuielile de executare și care la cheltuielile de judecată. S-a acordat termen de judecată la data de 15 octombrie 2021.

La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2021, cu procedura legal îndeplinită, după sosirea relațiilor solicitate, instanța a invocat din oficiu și a pus în discuție excepția de necompetență teritorială, reținând cauza în pronunțare cu privire la această excepție. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 29 octombrie 2021, când a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București – secția a II-a civilă.

Având în vedere obiectul cererii deduse judecății, Înalta Curte reține că validarea popririi reprezintă mijlocul procedural prin care creanța pe care debitorul poprit o deține asupra terțului poprit se transferă creditorului urmăritor. Așa cum rezultă din dispozițiile alin. (1) al art. 790 C. proc. civ., validarea popririi intervine numai atunci când terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile de consemnare sau plată a bunurilor/sumei indisponibilizate, inclusiv în cazul în care, în loc să se consemneze suma urmăribilă, o liberează debitorului poprit.

Validarea popririi este o procedură facultativă, cu caracter excepțional, care intervine numai la cererea creditorului, debitorului sau executorului judecătoresc.

Competența cererii de validare a popririi revine instanței de executare, potrivit dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., instanță care soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, ca validarea popririi.

Astfel, așa cum s-a reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021), încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

În cazul de față, se reține că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 5 București, prin încheierea din data de 30 august 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 . Deci, Judecătoria Sectorului 5 București este instanța de executare pe parcursul întregii durate a procedurii execuționale.

În ceea ce privește competența instanței de executare, Înalta Curte reține că sub aspect teritorial aceasta este una exclusivă, instanța de executare având de apreciat cu privire la respectarea unor norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, ceea ce imprimă și competenței acestei instanțe un caracter de ordine publică.

Din analiza coroborată a dispozițiilor art. 129 alin. (2) și ale art. 126 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că în materia competenței teritoriale, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, respectiv atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În ceea ce privește momentul procesual până la care poate fi invocată și verificată competența, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar potrivit dispozițiilor art. 131 C. proc. civ. "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

În speța pendinte, la primul termen de judecată cu părțile legal citate (11 iunie 2021), Judecătoria Piatra-Neamț, apreciind că pentru lămurirea competenței teritoriale este necesară încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată în dosarul de executare nr. 236N/N/2016, care nu se regăsea la dosar, a amânat cauza, prorogând totodată și discutarea excepției necompetenței teritoriale și a dispus emiterea unei adrese la BEJ D. și E., cu solicitarea de a comunica instanței respectiva încheiere.

Încheierea de încuviințare a executării silite a fost comunicată instanței abia pentru termenul de judecată din data de 15 octombrie 2021, al treilea termen de judecată acordat în cauză, însă al doilea termen cu procedura de citare legal îndeplinită. La acest termen de judecată, instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția necompetenței sale teritoriale, a reținut cauza în pronunțare cu privire la această excepție și a amânat pronunțarea pentru data de 29 octombrie 2021, când a admis excepția și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București – secția a II-a civilă.

Astfel, se observă facil că având în vedere că încheierea de încuviințare a executării silite nu se regăsea la dosar, părțile, deși legal citate, nu puteau formula concluzii cu privire la această excepție. Prin urmare, atât prevederile art. 130 C. proc. civ., cât și prevederile art. 131 C. proc. civ. au fost respectate de Judecătoria Piatra-Neamț.

În ceea ce privește motivarea Judecătoriei Sectorului 5 București, în sensul că Judecătoria Piatra-Neamț putea interoga baza de date privind evidența peroanelor (DEPABD), pentru a obține un istoric de adrese ale debitorului, interesând adresa de domiciliu de la data începerii executării silite, nu poate fi reținută ca fondată, deoarece, în stabilirea competenței teritoriale, era determinantă stabilirea concretă a instanței de judecată care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite, iar nu domiciliul respectiv al unui debitor, acesta putând varia în timp și fiind doar unul dintre criteriile de determinare în situații particulare (de exemplu, pluralitate de debitori).

În raport de situația de fapt reținută, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 790 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de validare a popririi dedusă judecății este Judecătoria Sectorului 5 București, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ., să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2023.