ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 506/2022

HOTĂRÂRE

02.03.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 506/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 12.10.2020, sub nr. x/2020, creditoarea A. a solicitat validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 149/2019 al B.E.J. B. asupra veniturilor debitorului C. în mâinile terțului poprit D.. Totodată, au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5949/2021 din 3 iunie 2021, s-a admis excepția de necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care executarea silită în cadrul dosarului execuțional nr. x/2019 al B.E.J. B. a fost încuviințată prin încheierea din data de 12.02.2019 pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în dosarul nr. x/2019 .

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț sub nr. x/2020, iar la termenul de judecată din data de 09.12.2021, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale de ordine publică.

Prin sentința civilă nr. 4547 din 9 decembrie 2021, s-a admis excepția necompetenței teritoriale de ordine publică a Judecătoriei Piatra-Neamț, invocată de instanță din oficiu; a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București competența de soluționare a cererii având ca obiect validare poprire formulate de creditoarea A.; totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia, judecata cauzei fiind suspendată până la soluționarea conflictului de competență.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ. și art. 651 C. proc. civ.

Din verificările efectuate, din dispoziția instanței, a reieșit că debitorul C. figurează cu domiciliul activ în București de la data de 04.06.2001, anterior având domiciliul în București, sector 2 . În cauză, la data sesizării organului de executare, respectiv anul 2019, debitorul avea domiciliul în București, motiv pentru care instanța de executare este Judecătoria Sectorului 2 București.

Instanța a reținut că, deși în cauză executarea silită în cadrul dosarului execuțional nr. x/2019 al B.E.J. B. a fost încuviințată prin încheierea din data de 12.02.2019 pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în dosarul nr. x/2019, pentru verificarea competenței instanței de a soluționa o cerere de validare a popririi, se impune analizarea în concret și efectivă a elementului ce atrage competența teritorială exclusivă, respectiv a domiciliului debitorului la data sesizării organului de executare.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, secția Civilă, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Determinarea instanței de executare în soluționarea prezentei cereri de validare de poprire se face prin raportare la dispozițiile art. 790 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 651 din același cod, norme legale prin care se stabilește că aceasta se introduce la instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliu sau, după caz, sediul debitorul, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În cauză, se constată că executarea silită în cadrul dosarului execuțional nr. x/2019 al B.E.J. B. a fost încuviințată prin încheierea din data de 12.02.2019 pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în dosarul nr. x/2019.

În sensul respectării principiului unicității instanței de executare a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 20/2021 din 27 septembrie 2021, pronunțată dosarul nr. x/2021 și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021.

Astfel cum a dispus Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 20/2021 din 27 septembrie 2021, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel. Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

Prin urmare, în condițiile în care competența teritorială de soluționare a unei cereri de validare a popririi se determină în funcție de instanța de executare (respectiv instanța care a încuviințat executarea silită), așa cum prevăd dispozițiile art. 790 alin. (1) C. proc. civ., ținând cont și de cele statuate prin Decizia nr. 20/2021 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, Judecătoriei Piatra Neamț îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, secția Civilă.