ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.01.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 97/2023

HOTĂRÂRE
12.01.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 97/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.09.2020 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție:

Prin sentința civilă nr. 42 din 20 ianuarie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție;

A anulat Ordinul nr. 274/18.06.2020, în parte, în ceea ce îl privește pe reclamant;

A obligat pârâtul să emită un nou Ordin prin care să stabilească indemnizația de încadrare a reclamantului potrivit principiului ierarhizării, pe verticală și pe orizontală începând cu 01.01.2018;

A obligat pârâtul la plata diferenței de drepturi salariale rezultate, actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale de la data scadenței și până la data plății.

Împotriva sentinței civile nr. 42 din 20 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului.

În motivarea recursului arată că sentința recurată este netemeinică, având în vedere că reclamantul are calitatea de specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, acesta solicitând indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de procuror din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, deși reglementările legii salarizării stabilesc explicit și expres că această majorare cu privire la vechimea în funcția de conducere a procurorilor nu se acordă în cazul specialiștilor DNA.

Susține că salarizarea specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv Direcția Națională Anticorupție și DIICOT, este reglementată în art. 22 alin. (1) și (2) din Secțiunea 6, Cap. VIII al Anexei la Legea nr. 153/2017, iar trimiterea generică la Cap. I lit. B) nr. crt. 4 trebuie coroborată cu nota de subsol, care la pct. 1 prevede că prin vechime în funcție, în sensul respectivului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.

Astfel, apreciază că din interpretarea acestor texte rezultă ca legiuitorul a dorit stabilirea salariului unui specialist DNA/DIICOT/PICCJ numai în funcție de vechimea în muncă (pe orizontală), prevăzută în rubrica "bază 0-3 ani", întrucât faptul că legiuitorul a ținut să precizeze ce se înțelege prin vechimea în funcție, trebuie interpretat în sensul limitării la funcțiile prevăzute în nota de subsol.

Mai arată că funcționarii publici, deci și specialiștii, au beneficiat și beneficiază în anul 2018 de sporul de stabilitate, care înseamnă vechimea continuă în aceeași instituție, spor ce se acordă la 2, 3, 4, 5, 6, 7 ani vechime în aceeași unitate, în procent de 5%, 8%, 11%, 14%, 17% și 20%, salarizarea pe anul 2018 realizându-se după principiul "similar în plată" pentru funcții, grad, gradații egale și aceleași condiții de muncă, ceea ce demonstrează că legiuitorul nu a dorit să asimileze cele două funcții (magistrat și specialist DNA/DIICOT/PICCJ), ci numai să echivaleze salariile specialiștilor, dar cu limitarea la salariul de bază al unui procuror cu grad de judecătorie, în funcție de gradația corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.

Recurentul-pârât subliniază faptul că pentru luna ianuarie 2018 salariile au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, respectiv: salariul de bază a fost majorat cu 25%, fără a depăși nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare maxim prevăzute de lege pentru anul 2022 (care cuprinde gradațiile aferente tranșelor de vechime în muncă), cuantumul brut al tuturor sporurilor avute în luna decembrie 2017, majorat cu 25%.

În acest sens, arată că deși venitul brut al specialiștilor a crescut, ca urmare a transferului contribuțiilor sociale către angajat și plafonării salariului la cel maxim prevăzut pentru anul 2022 (creșterea salariului de bază a variat între 0,3% - 2,75%, astfel că niciun specialist nu a beneficiat de majorarea salariului de bază cu 25%), venitul net a scăzut cu sume cuprinse între 24 și 1217 RON.

Susține că în nota de subsol a tabelelor din Cap. I, la care face referire art. 22 alin. (2), se menționează la pct. 4 că pentru celelalte funcții din anexă sunt prevăzute clasele pentru cele 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă.

Prin urmare, arată că nu poate fi asimilată vechimea în funcția de specialist în cadrul DNA cu vechimea în funcția de judecător, procuror ori personal asimilat acestora.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea excepțiilor procesuale invocate prin recurs și respingerea apărărilor pe fondul cauzei, ca neîntemeiate, având în vedere că prin cererea de recurs nu se aduc probe noi asupra cărora instanța de fond să nu se fi pronunțat.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție: anularea Ordinului nr. 274/18.06.2020, punctul 52 și a Ordinului de soluționare a contestației nr. 406 din 18.08.2020 a Direcției Naționale Anticorupție; obligarea pârâtei la emiterea unui Ordin de calculare și plată a drepturilor salariale prin stabilirea unui salariu de bază potrivit "principiului ierarhizării, pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu" conform art. 6 lit. f) raportat la dispozițiile art. 22. alin. (1) din Secțiunea a 6-a, Cap. VIII, Anexa V - Familia ocupațională Justiție și Curtea Constituțională și la Nota 3. Cap. I lit. A) din Anexa VID - Familia ocupațională de funcții bugetare Administrație din Legea - cadru nr. 153/28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.01.2018 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor; plata drepturilor de mai sus, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății; plata dobânzilor legale cuvenite pentru drepturile restante, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești.

Recurentul-reclamant este specialist IT în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău.

Prin actele administrative a căror anulare s-a solicitat în prezenta cauză s-au stabilit drepturile salariale cuvenite intimatului-reclamant prin raportare la grila de salarizare pentru funcția de procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, cu o vechime în funcție de 0-3 ani, fără a se lua în considerare vechimea în specialitate, motiv pentru care acesta a înțeles să formuleze acțiune în instanță.

Prima instanță a admis cererea de chemare în judecată a reclamantului, a anulat Ordinul nr. 274/18.06.2020, în parte, în ceea ce îl privește pe reclamant și a obligat pârâtul să emită un nou Ordin prin care să stabilească indemnizația de încadrare a reclamantului potrivit principiului ierarhizării pe verticală și pe orizontală, începând cu data de 01.01.2018.

Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este greșită.

Înalta Curte constată că potrivit art. 22 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: "(1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4", iar la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 din Anexa V la Legea – cadru nr. 153/2017 se află funcția de "procuror cu grad de judecătorie", existând în cadrul tabelului aferent o ierarhizare pe verticală raportată la vechimea în funcție și o ierarhizare pe orizontală raportată la gradație, primul rând al ierarhiei fiind cel specific unei vechimi în funcție de "0-3 ani".

În Nota nr. 1 și nr. 3 la Capitolul I lit. A) și B) se prevede că "Prin vechime în funcție, în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție", respectiv că "indemnizația de încadrare/coeficientul cuprinde sporul de vechime în muncă corespunzător gradației."

Prin urmare, singura referință relevantă pentru stabilirea salariilor specialiștilor IT este cea de la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4 primul rând, vizând ierarhizarea aferentă unei vechimi în funcție de "0-3 ani" cu variațiile date de gradațiile diferite.

Astfel, specialiștii IT, deși asimilați indirect, prin trimiterea la salarizarea specialiștilor din cadrul PÎCCJ, din perspectiva salariului de bază celui reglementat pentru funcția de procuror cu grad de judecătorie, nu se bucură decât de variațiile salariului de bază în funcție de indemnizația stabilită pentru rândul aferent vechimii "0-3 ani" și gradațiilor corespunzătoare acesteia, întrucât nu pot acumula vechime, conform Notei nr. 1 la Capitolul I lit. B), în) funcțiile de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.

Înalta Curte constată că nu poate fi reținut în cauză nici aspectul referitor la modul de determinare a salariului de bază al specialiștilor IT din cadrul instanțelor de judecată, CSM, Inspecției Judiciare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde nivelul salariului este stabilit prin trimitere la dispozițiile art. 22 alin (1), Cap. I lit. B) nr. crt. 4 din lege, prin considerarea atât a vechimii în muncă, cât și a vechimii în funcție, în condițiile în care nu a fost făcută dovada unui asemenea fapt.

Pe de altă parte, instanța de recurs constată că pretențiile deduse judecății de către reclamant au făcut obiectul analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 31/2021 din data de 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27/07/2021 și obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 și a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție."

Prin decizia de unificare a practicii judiciare anterior evocată s-a reținut că faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în Capitolul I lit. B) din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție, denotă că ierarhizarea salarizării în funcție de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu și categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare (paragraful 94), astfel că mențiunea expresă a legiuitorului privind înțelegerea noțiunii de "vechime în funcție" trebuie interpretată în sensul limitării la funcțiile special și limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată (paragraful 95).

De asemenea, prin aceeași decizie s-a reținut că:

"96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța muncii desfășurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradația rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradația rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeași lege.

Dincolo de aceste aspecte, se impune a se observa că în privința unei eventuale discriminări între specialiștii IT și alte categorii de specialiști din sistemul judiciar, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa (Decizia nr. 428/4.07.2019, Decizia nr. 75/18.02.2020, Decizia nr. 126/10.03.2020) că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi. Prin Decizia nr. 408/13 iunie 2017, Curtea Constituțională a statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat (Hotărârea din 8 noiembrie 2005 pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în cauza Wieczorek împotriva Poloniei paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei paragraful 57).

Prin urmare, în cauză se relevă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței civile nr. 42 din 20 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței civile nr. 42 din 20 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-17
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3613/2022
Ședința publică din data de 17 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la 25.09.2020, reclamanții A. și B. au ch
ÎCCJ 2022-09-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3971/2022
Ședința publică din data de 15 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curț
ÎCCJ 2021-12-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6138/2021
Ședința publică din data de 7 decembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul C
ÎCCJ 2021-10-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4935/2021
Ședința publică din data de 22 octombrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Reclamanții A., B., C., D. și E., toți c
ÎCCJ 2022-02-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1046/2022
Ședința publică din data de 23 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistr
Sursă