ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3613/2022

Ședința publică din data de 17 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 25.09.2020, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând:

Prin sentința civilă nr. 1327 pronunțată la data de 11 decembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, se susține faptul că la pronunțarea sentintei recurate, instanța a avut în vedere motive străine de natura cauzei, sens în care se arată că:

- deși nu au solicitat prin cererea de chemare în judecată să se aibă în vedere și vechimea în funcție, instanța de judecată a avut în vedere acest aspect,

- deși nu au susținut că cele două noțiuni cu care operează legea, respectiv personal de specialitate juridică asimilat magistraților și personal asimilat sunt noțiuni distincte, instanța de judecată a reținut acest aspect

- instanța de fond a reținut, în privința reclamantului B., că se aplică autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 5511/19.10.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr., x/2017 și sentința civilă nr. 486/29.10.2019 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2018, însă instanța de judecată nu a avut în vedere că decizia civilă nr. 5511/19.10.2018 privește un alt temei de drept, respectiv Legea nr. 284/2010 iar decizia instanței nu a analizat fondul cauzei, acțiunea fiind respinsă prin absența procedurii prealabile, iar prin sentința civilă nr. 486/29.10.2019 este soluționată plângerea cu privire la Ordinul nr. 537/20.12.2017 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, deci o cauză care are un alt obiect decât cel al prezentei acțiuni.

În dezvoltarea acestor argumente arată recurenții că urmare emiterii Ordinului nr. 274/18.06.2020 atacat salariul de bază al specialiștilor petenți a fost determinat prin neaplicarea și a criteriului vechimii în funcție prevăzut de Legea nr. 153/2017 ca aplicabil acestei categorii de personal.

În raport de dispozițiile art. 22 alin. (1) Secțiunea a 6-a, Cap. VIII din Anexa V la Legea cadru nr. 153/2017 se susține că în aplicarea legii, determinarea salariului de bază pentru specialiștii din cadrul DNA se face printr-o normă de trimitere la valoarea nominală a indemnizațiilor de încadrare din aceeași lege, trimitere realizată la întreg nr. crt. 4 al Cap. I, lit. B) Anexa nr. V din Legea cadru 153/2017 număr care cuprinde o ierarhizare atât pe orizontală cât și pe verticală.

Se arată că pe orizontală sunt criteriile la vechimea în muncă, iar pe verticală sunt criteriile de individualizare care se raportează la vechimea în funcție, iar prin alegerea ultimului criteriu pe orizontală "Baza 0-3 ani" vechimea în funcție este ignorată în totalitate, singura căreia i se dă relevanță cuvenită fiind vechimea în muncă.

Legea cadru nr. 153/2017 menționează la art. 6 principiile care reglementează sistemul de salarizare introdus între care se regăsește și cel de la lit. f) principiul ierarhizării "pe verticală și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu ...".

Totodată, invocă recurenții și dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 153/2017, și susțin că remunerarea recurenților sub aspectul salariului de bază – de referință în aplicarea majorării prevăzute prin Nota nr. x din Cap. I lit. A) din Anexa VIII și a sporurilor specifice reglementate conform art. 38 alin. (3) lit. A) și art. 4, art. 5 din Legea cadru nr. 153/2017 - în forma și cuantumul reținut prrin ordinul contestat este realizată cu aplicarea dispozițiilor Anexei nr. V Cap. I, li. B nr. crt. 4 dar doar prin limitarea la un singur criteriu de ierarhizare, pe orizontală – al vechimii în muncă, fără a fi avute n vedere și ierarhizarea pe verticală determinată de vechimea în funcția de specialist în cadrul DNA.

Dacă nivelul de salarizare al funcției de specialist este legat de Cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Tabelul din Anexa nr. V la Legea cadru nr. 153/2017 atunci prevederile acestuia trebuie aplicate integral, în cazul tuturor categoriilor de personal din cadrul instituției publice, care sunt vizate de dispozițiile în cauză, fără nicio discriminare.

Susțin recurenții că prin tehnica legislativă manifestată în reglementarea salarizării specialistului DNA, sub forma art. 22 din Secțiunea a 6-a, Cap. VIII din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a introdus un raționament care subliniază că salariul de bază se află sub incidența atât a criteriului vechimii în funcție, cât și al vechimii în muncă.

Întărirea acestei opțiuni a legiuitorului de remunerare a specialiștilor DNA este susținută inclusiv de modul în care legiuitorul a înțeles să remunereze specialistul DNA, de la înființarea instituției și până la 1 ianuarie 2018, elocventă în acest sens fiind ultima reglementare în materie, O.U.G. nr. 27/2006, raportat la Legea nr. 330/2009 și la Legea-cadru nr. 284/2010.

Afirmă recurenții că aprecierea Direcției Naționale Anticorupție, prin intermediul ordinului de salarizare contestat, că încadrarea specialiștilor sub aspectul salariului de bază se realizează prin raportare doar la vechimea în muncă, marchează o interpretare defectuoasă a Legii-cadru nr. 153/2017 în ansamblul său și o inadecvată utilizare a principiilor și regulilor de aplicare a legii așa cum sunt ele definite în chiar teoria generală a dreptului sau în dreptul civil.

Având în vedere Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, configurată într-un sistem de ierarhizare atât pe orizontală, cât și pe verticală, este fără putință de tăgadă faptul că determinarea salariului de bază individual poate să fie realizată doar prin utilizarea principiilor, criteriilor și regulilor prevăzute de lege, la concurența atât a vechimii în muncă, cât și a vechimii în funcția de specialist.

Dacă Direcția Națională Anticorupție acceptă că salariul specialistului se poate raporta la vechimea în funcția de magistrat al procurorului de judecătorie (în speță acceptă că se poate raporta la procurorul cu vechime în magistratură de 0-3 ani), atunci înseamnă că acest salariu se poate raporta și la o vechime de peste 3 ani, în baza principiului "ubi eadem legis rațio ibi eadem legis dispozitio" (unde este aceeași rațiune a legii, acolo este aceeași aplicare a ei).

Altfel spus, salariul de bază al specialistului este, conform art. 22 alin. (1) din Legea 153/2017 cel înscris în cuprinsul întregului nr. crt. 4 al cap. I, lit. B) Anexa nr. V din lege, fiind determinat la concurența criteriului vechimii în funcție și al vechimii în muncă.

În susținerea acestui argument se invocă modul de determinare a salariului de bază al altor specialiști din cadrul DNA, numiți în funcție ca și recurenții cu aplicarea prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002 și care sunt în prezent beneficiarii aplicării în salarizarea de bază a ierarhizării atât pe orizontală (al vechimii în muncă) cât și pe verticală (al vechimii în funcție).

Totodată, se arată că prin Decizia nr. 2291/2020 din 03.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție procedează la lămurirea și consolidarea metodei de determinare a salariului specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție prin aplicarea prevederilor art. 6 lit. f) din lege, respectiv a ierarhizării, pe verticală și pe orizontală, în cadrul domeniului de activitate.

De asemenea, susțin recurenții că în cazul specialiștilor IT din cadrul instanțelor de judecată, CSM, Inspecția Judiciară, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, salariului de bază este stabilit prin trimitere la dispozițiile art. 22 alin. (1), CAP. I lit. B) nr. crt. 4 din lege, aplicabile specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, prin considerarea atât a vechimii în muncă cât și a vechimii în funcție.

Intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei precizări prin care a solicitat ca instanța de recurs să aibă în vedere la soluționarea recursului și Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea Ordinului nr. 274/18.06.2020, pct. 47 și 60 și a Ordinelor de soluționare a contestației nr. 409 din 18.08.2020 și 407 din 18.08.2020 a Direcției Naționale Anticorupție și obligarea pârâtului la emiterea unui Ordin de calculare și plată a drepturilor salariale prin stabilirea unui salariu de bază potrivit "principiului ierarhizării, pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu" conform art. 6 lit. f), raportat la dispozițiile art. 22 alin. (1) din Secțiunea a 6-a, Cap. VIII, Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare Justiție și Curtea Constituțională și la Nota 3, Cap. I lit. A) din Anexa VIII - Familia ocupațională de funcții bugetare Administrație din Legea - cadru nr. 153/28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.01.2018 și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, din interpretarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (2) din Secțiunea 6, Cap. VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul a dorit stabilirea salariului unui specialist DNA/DIICOT/PICCJ numai în funcție de vechimea în muncă (pe orizontală), adică cel prevăzut în rubrica "bază 0-3 ani".

Faptul că legiuitorul a ținut să precizeze ce se înțelege prin "vechime în funcție" trebuie interpretat în sensul limitării la funcțiile special și limitativ prevăzute în nota de subsol.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept incidente cauzei.

Prioritar, față de prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, se va avea în vedere interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 31 din data de 17.05.2021 prin care s-a statuat:

"În interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție".

Prin decizia de unificare a practicii judiciare anterior evocată s-a reținut că faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în Capitolul I lit. B) din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție, ceea ce denotă că ierarhizarea salarizării în funcție de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu și categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare (paragraful 94), astfel că mențiunea expresă a legiuitorului privind înțelegerea noțiunii de "vechime în funcție" trebuie interpretată în sensul limitării la funcțiile special și limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată (paragraful 95).

De asemenea, prin aceeași decizie s-a reținut că:

"96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța muncii desfășurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradația rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradația rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeași lege.

Prin urmare, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța muncii desfășurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradația rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradația rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeași lege.

Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcție", se aplică și acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis în acest context.

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei, nu poate fi reținut.

Motivul de recurs evocat "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei" înglobează mai multe ipoteze care atrag casarea hotărârii, anume lipsa cu desăvârșire a considerentelor, prezența unora care nu au nicio legătură cu natura cauzei și contradictorialitatea în motivare, aceasta din urmă presupunând situația în care sunt unele argumente în care din care rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată.

Toate aceste ipoteze nu au corespondent în criticile formulate, recurenții reclamanți supunând dezbaterii modul în care au fost reținute de către prima instanță motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat.

Astfel, s-a susținut ipoteza existenței unor motive străine de natura cauzei pe considerentul că judecătorul fondului a avut în vedere argumente ce nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv nu au solicitat ca instanța să aibă în vedere și vechimea în funcție, și nu au susținut că cele două noțiuni cu care operează legea, respectiv personal de specialitate juridică asimilat magistraților și personal asimilat sunt noțiuni distincte.

Aceste argumente nu pot fi primite, constatându-se că și prin cererea de recurs recurenții reclamanți susțin că urmare emiterii Ordinului nr. 274/18.06.2020 atacat salariul de bază al specialiștilor petenți a fost determinat prin neaplicarea și a criteriului vechimii în funcție prevăzut de Legea nr. 153/2017 ca aplicabil acestei categorii de personal, iar cu referire la cel de-al doilea argument, instanța de judecată are în vedere faptul că chiar dacă nu au susținut că există o distincție între cele două noțiuni cu care operează legea, aceasta nu a produs recurenților nicio vătămare, judecătorul fondului fiind chemat a interpreta și aplica normele juridice incidente cauzei.

Prin ultima critică se susține că în mod greșit s-a reținut autoritatea de lucru judecat întrucât instanța de judecată nu a avut în vedere că decizia civilă nr. 5511/19.10.2018 privește un alt temei de drept, respectiv Legea nr. 284/2010 iar decizia instanței nu a analizat fondul cauzei, acțiunea fiind respinsă pentru absența procedurii prealabile, iar prin sentința civilă nr. 486/29.10.2019 este soluționată plângerea cu privire la Ordinul nr. 537/20.12.2017 al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, deci o cauză care are un alt obiect decât cel al prezentei acțiuni.

Cu referire la această critică, Înalta Curte constată că analiza unei astfel de critici, pe fondul său, rămâne fără suport față de statuările anterioare și în raport de Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legal.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1327 din 11 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2022.