ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 618/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 noiembrie 2020, pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ("CNCD", "Consiliul") și B., a solicitat anularea Hotărârii nr. 451/27.05.2020, pronunțată de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2020 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin sentința civilă nr. 21 din 31 martie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B.;

(ii) a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 451/27.05.2020 emisă de pârâtul CNCD, cu excepția articolului 1 și motivelor care au stat la baza adoptării acestuia;

(iii) a obligat pârâții la plata în solidar, în favoarea reclamantului, a sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocațial.

Împotriva sentinței civile nr. 21 din 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs atât pârâtul Național pentru Combaterea Discriminării, cât și B..

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul CNCD a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, întrucât hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

În motivarea recursului, pârâtul afirmă, contrar susținerilor instanței de fond potrivit cărora în cuprinsul hotărârii nu sunt individualizate faptele imputate reclamantului, că la pct. 5 din hotărârea CNCD contestată sunt menționate câteva dintre comentariile cititorilor paginii de Facebook a intimatului-reclamant la postările acestuia din datele de 28.09.2019, 29.09.2018, 05.12.2019 și 11.01.2020. Deși respectivele comentarii nu-i aparțin intimatului-reclamant, acestea sunt de natură a aduce atingere conviețuirii pașnice dintre români și maghiari.

Subliniază recurentul-pârât că intimatul-reclamant nu a fost sancționat pentru preluarea unor știri pe blogul său personal, ci pentru că nu a acționat cu bună-credință, neluând măsurile adecvate pentru înlăturarea de pe pagina de Facebook a comentariilor care pot duce la proliferarea urii etnice.

Mai arată recurentul că postările intimatului abordau subiecte de interes public care atingeau subiecte discutabile, intimatul fiind conștient, în calitate de om politic, de reacțiile generate în rândul cititorilor săi și de faptul că acestea vor genera divergențe de opinii și chiar comentarii ofensatoare.

Totodată, susține recurentul-pârât, în calitate de administrator al paginii de Facebook, intimatul-reclamant avea obligația de a filtra comentariile virulente ale cititorilor, menținându-le pe acelea care nu aduc atingere demnității, nu promovează ura și intoleranța. Nu poate fi invocată lipsa oricărei responsabilități a administratorului paginii de Facebook, persoană fizică sau juridică, căreia îi revine o obligație de garanție obiectivă, având responsabilități față de utilizatorii și comentatorii paginii de Facebook. Intimatul-reclamant putea și trebuia să cenzureze/să elimine comentariile cu conținut degradant, umilitor și ofensator la adresa persoanelor cu apartenență la comunitatea maghiară, activitatea de administrare a unor spații online neputând fi folosită sau tolerată în scopuri contrare drepturilor constituționale și legale.

În sensul celor expuse anterior, recurentul-pârât CNCD solicită a fi avută în vedrea jurisprudența CEDO în cauza Delfi vs. Estonia, dar și deciziile ÎCCJ nr. 2617/2019 și nr. 6178/2019.

Din perspectiva dreptului la liberă exprimare, arată recurentul-pârât că acest drept comportă și obligații și responsabilități, iar câtă vreme comentariile de pe pagina de Facebook a intimatului lezează dreptul la demnitate al comunității maghiare, acestea nu pot fi protejate de art. 10 din Convenția EDO, sens în care invocă Decizia nr. 62/2007 a Curții Constituționale.

3.2. Pârâta B. a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Consideră recurenta-pârâtă că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 2 și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, apreciind incorect că faptele intimatului-reclamant nu îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate discriminatorii, întrucât se încadrează în categoria opiniilor politice și sunt justificate de interesul public al subiectelor aduse în discuție.

Arată recurenta-pârâtă că libertatea de exprimare este un drept esențial, însă nu unul absolut, exercitarea sa presupunând îndatoriri și responsabilități și fiind supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege. Prin dispozițiile art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție, legiuitorul a stabilit limitele exercitării dreptului la liberă exprimare, statuând că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine și, totodată, sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Susține recurenta-pârâtă că, pentru justa soluționare a cauzei, trebuie analizat dacă intimatul-reclamant a urmărit doar informarea publicului cu privire la un subiect de interes public sau a urmărit instigarea la un comportament discriminatoriu, degradant, nejustificat, plin de ură la adresa membrilor comunității maghiare, de natură a aduce atingere demnității celor vizați, astfel cum a statuat și CEDO în cauza Irlande c Royaumme-Uni. Intimatul-reclamant a facilitat exprimarea pe pagina sa de Facebook a unor mesaje denigratoare la adresa comunității maghiare, printr-o formă agresivă, cu îndemnuri la ură împotriva grupului țintă. Acesta folosește în mod intenționat platforma sa politică pe rețele de socializare, pentru a cumula voturi și susținători, recurgând la postări cu mesaje având un titlu sau o formulare provocatoare.

Deși subiectele aduse în discuție sunt de interes public, consideră recurenta că este necesar a se analiza și stilul și limbajul utilizate, promovarea limbii române, care face parte din programul politic al partidului intimatului-reclamant, putând fi realizată prin programe speciale derulate în rândul populației maghiare, iar nu în maniera exprimată de intimat. Acesta nu recunoaște dreptul la respectarea limbii maghiare, consacrat de tratatele internaționale și de prevederile constituționale și, în loc să promoveze conviețuirea liniștită dintre maghiari și români, instigă în mod constant la ură și discriminare.

Referitor la postările ce au făcut obiectul sesizării CNCD, recurenta-pârâtă redă conținutul acestora și învederează că: postarea din 28.09.2019 poate fi accesată și în prezent pe pagina de Facebook a intimatului-reclamant, având 6300 vizualizări și generând 30 reacții, 2 comentarii și 7 distribuiri; postarea din 29.08.2019 poate fi accesată și în prezent pe pagina de Facebook a intimatului-reclamant și a generat 2 reacții, 33 comentarii și o distribuire; postarea din 05.12.2019 poate fi accesată și în prezent pe pagina de Facebook a intimatului-reclamant și a generat 143 reacții, 69 comentarii și 24 distribuiri; postarea din 11.01.2020 poate fi accesată și în prezent pe pagina de Facebook a intimatului-reclamant și a generat 61 reacții, 14 comentarii și 9 distribuiri.

Subliniază recurenta-pârâtă că intimatul-reclamant nu a promovat niciodată o soluție și nu a susținut ajutorul dat celor de etnie maghiară să învețe limba română, doar a expus opinii fără o bază factuală obiectivă. Limbajul și expresiile folosite se încadrează în sintagma afirmațiilor degradante, iar acest comportament nu poate fi justificat de interesul public și nu poate fi acceptat într-o societate democratică, contrar celor reținute de instanța de fond, fiind îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii intimatului-reclamant pentru fapte de discriminare.

În opinia recurentei-pârâte, există o diferență între informare cu privire la diverse probleme sociale și economice și maniera în care intimatul-reclamant a acționat și care excede limitelor dreptului la liberă exprimare, prevăzut de art. 10 din Convenția EDO. Calitatea de politician nu îi conferă intimatului-reclamant limite mai largi ale libertății de exprimare, ci dimpotrivă, responsabilitatea acestuia de a oferi informații cititorilor săi trebuie tratată cu mai multă rigurozitate.

Recurenta-pârâtă consideră că prima instanță a reținut greșit că intimatul-reclamant nu poate fi ținut răspunzător, întrucât nu are calitatea de organ de presă, pentru a avea la dispoziție mecanisme și obligații specifice pentru cenzurarea comentariilor cititorilor, aceasta fiind o sarcină excesivă, de natură a afecta libertatea de exprimare. Contrar celor reținute de instanța de fond, obligația de a cenzura comentariilor cititorilor revine nu doar organelor de presă, ci tuturor persoanelor care sunt administratori ai unei pagini de internet, chestiune deja consacrată în practica instanțelor europene și în jurisprudența națională (cauza Delfi c. Estonia, decizia ÎCCJ nr. 3216/2014, sentința civilă nr. 383/2019 a Judecătoriei Hunedaoar, pronunțată în dosarul nr. x/2018).

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinări față de ambele recursuri declarate de pârâți, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat de pârâți, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Din cuprinsul cererilor de recurs formulate de pârâți, Înalta Curte constată că pârâtul CNCD a formulat critici cu privire la ambele motive de nulitate reținute de instanța de fond, susținând, pe de-o parte, caracterul motivat al hotărârii contestate, iar pe de altă parte, întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea existenței faptei de discriminare, în timp ce recurenta-pârâtă B. s-a raportat doar la această din urmă chestiune disputată, necontestând concluzia instanței de fond referitoare la lipsa motivelor actului administrativ.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât CNCD prin care se susține că Hotărârea nr. 451/2020 îndeplinește cerința motivării actului administrativ.

Instanța de fond a reținut că în cuprinsul hotărârii nu sunt identificate în nici un fel nici postările ce fac obiectul analizei, nici comentariile cititorilor care ar cuprinde mesaje denigratoare și, deși se face referire la îndemnuri fără echivoc la ură împotriva comunității maghiare, nu rezultă care ar fi aceste îndemnuri și acestea nu sunt individualizate, spre a putea fi analizate de către instanță. Contestând aceste considerente, recurentul-pârât CNCD a susținut că postările în discuție sunt menționate la pct. 5 al Hotărârii, fiind redate câteva dintre comentariile cititorilor paginii de Facebook a intimatului-reclamant la postările acestuia.

Instanța de recurs constată că mențiunile de la pct. 5 al hotărârii nu fac parte din analiza Consiliului asupra cererii cu care a fost sesizat, ci reprezintă o redare a conținutului petiției înregistrată cu nr. x/22.01.2020 de B.. Afirmațiile redate se referă la o singură postare, din 28.09.2019, fiind selectate trei comentarii la această postare, deși petiția adresată CNCD privea patru postări, din datele de 28.09.2019, 29.09.2018, 05.12.2019 și 11.01.2020 și comentariile aferente. Or, prezentarea (parțială) a aspectelor ce fac obiectul sesizării petentei nu scutește autoritatea de obligația de a indica faptele ce fac obiectul analizei sale, cu atât mai mult cu cât, consecutiv constatării lipsei calității procesuale pasive a petentei B., Consiliul s-a autosesizat cu privire la "mesajele denigratoare la adresa comunității maghiare", conform pct. 13 al Hotărârii nr. 451/2020, fără a indica în mod expres dacă autosesizarea privește toate postările indicate de petentă și comentariile aferente, sau doar pe cea din 28.09.2019 și cele trei comentarii. Concluziv, în lipsa arătării exacte a faptelor intimatului-reclamant, respectiv a postărilor/comentariilor apreciate a contura conținutul faptei discriminatorii, nu se poate susține că a fost îndeplinită obligația de motivare a actului administrativ, existând și neclarități asupra obiectului autosesizării Consiliului.

Verificând mai departe conținutul hotărârii atacate, Înalta Curte constată că prezentarea faptelor imputate intimatului-reclamant și a raționamentului pe care Consiliul l-a folosit pentru a stabili caracterul discriminatoriu al acestora nu se regăsește în capitolul V – Motivele de fapt și de drept al hotărârii, care ar trebui să cuprindă considerentele care sprijină soluția.

Recurentul-pârât s-a rezumat la a reda, în pct. 13-17 din hotărâre, o serie de argumente generice referitoare la definiția discriminării și a caracterului contravențional al faptei de discriminare, precum și la limitele libertății de exprimare, iar în privința intimatului-reclamant, a arătat că acesta a facilitat exprimarea pe Facebook a unor mesaje denigratoare la adresa comunității maghiare, printr-o formă agresivă, cu îndemnul fără echivoc spre ură împotriva comunității maghiare (pct. 15), comunitatea maghiară fiind discriminată pe criteriul etnic, expresiile jignitoare utilizate fiind de natură a aduce atingere dreptului minorităților prevăzut de Legea nr. 33/1995, orice discriminare bazată pe apartenența la o minoritate națională fiind interzisă (pct. 13, ultimul paragraf). Tot în pct. 15, a mai reținut CNCD că "Prin prezentarea opiniei sale în calitate de persoană publică pe o rețea de socializare, reclamatul (...) nu face altceva decât să îndemne pe cititor la ură împotriva grupului țintă".

Niciuna dintre referirile la intimatul-reclamant nu este însoțită de exemple care să individualizeze pretinsele facilitări ale exprimării unor mesaje denigratoare la adresa comunității maghiare, nu fixează momentul temporal la care s-au produs faptele și nici contextul în care s-au făcut afirmațiile discriminatorii. Deși CNCD susține existența unui "îndemn fără echivoc" spre ură împotriva minorității maghiare și că intimatul îndeamnă cititorii la ură împotriva grupului țintă, nu explică în ce modalitate s-a realizat acest îndemn și din ce postări/afirmații rezultă, cu atât mai mult cu cât, astfel cum susține și în recurs, fapta pentru care s-a dispus sancționarea intimatului-reclamant era aceea de facilitare a mesajelor denigratoare pe pagina sa de Facebook, iar nu de promovare personală a unor astfel de mesaje.

Înalta Curte reține că obligația de motivare a actului administrativ este esențială, în lipsa considerentelor care justifică emiterea actului neputând fi efectuat controlul judiciar de legalitate a măsurilor dispuse. Această obligație implică atât prezentarea motivelor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ, cât și a temeiurilor de drept care susțin decizia autorității, iar în cazul de față, obligația trebuia îndeplinită prin prezentarea, în cuprinsul hotărârii contestate, a totalității faptelor reținute în sarcina intimatului-reclamant, a textelor de lege aplicabile speței, dar și a raționamentului logico-juridic al CNCD, care să releve legătura dintre faptele intimatului și invocata discriminare a comunității maghiare.

Este de observat și că nemotivarea actului administrativ reprezintă o cauză de nulitate care, odată constatată de instanța de contencios administrativ, face inutilă analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamant.

În cauză, prima instanță a constatat în mod corect că hotărârea CNCD contestată nu este corespunzător motivată, aspect care era suficient pentru admiterea acțiunii și anularea actului administrativ. Este adevărat că instanța de fond a făcut și o analiză a celorlalte motive de nelegalitate invocate, care priveau condițiile legale pentru constatarea existenței faptei discriminatorii, însă Înalta Curte apreciază că o astfel de analiză este superfluă, în prezența unui act administrativ care nu respectă cerința motivării.

Cum, în recurs, pârâtul CNCD nu a prezentat argumente de natură a demonstra caracterul motivat al Hotărârii nr. 451/2020, Înalta Curte va menține soluția primei instanțe de anulare a hotărârii CNCD pentru viciul nemotivării actului administrativ.

În atare situație, câtă vreme se confirmă existența unui motiv de nulitate al actului administrativ, Înalta Curte constată că nu mai prezintă utilitate analiza criticilor formulate de recurenții-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. cu privire la îndeplinirea condițiilor de existență a faptei discriminatorii, întrucât, indiferent de considerentele instanței de control judiciar asupra acestei chestiuni, soluția de anulare a actului administrativ se menține.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., ca nefondate.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții-pârâți la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 3000 RON, reprezentând onorariu avocațial redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în raport de complexitatea redusă a cauzei, care se reflectă în activitatea desfășurată de avocat, urmând ca recurenții-pârâți să suporte aceste cheltuieli în cuantum egal, respectiv câte 1500 de RON fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. împotriva sentinței civile nr. 21 din 31 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții-pârâți la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată parțiale în sumă de 3000 RON, reprezentând onorariu avocațial, respectiv câte 1500 de RON fiecare.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.