ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 498/2023

Ședința publică din data de 02 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – C. proc. civ. a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., anularea Hotărârii CNCD nr. 321/24.03.2021", prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 3000 RON.

Curtea de Apel București – C. proc. civ. a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1598 din 8 noiembrie 2021, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul B., pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

Totodată, a respins, în rest, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. procedură civilă

Recurentul-reclamant susține că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, respectiv a dreptului la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ.), egalitatea (art. 8 C. proc. civ.), dreptul de dispoziție al părților (art. 9 C. proc. civ.), obligațiile părților în desfășurarea procesului (art. 10 C. proc. civ.), contradictorialitate (art. 14 C. proc. civ.), rolul judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 C. proc. civ.).

Prima instanță a reținut o situație de fapt stabilită fără ca în cauză să se fi administrat probe în acest sens și fără a avea posibilitatea de a formula apărări cu privire la acestea.

Recurentul-reclamant susține că a aflat pentru prima oară în sentința recurată că postarea sa a fost preluată și de alte publicații online, decât cele două menționate în hotărârea CNCD atacată, la dosar neexistând nicio dovadă în acest sens.

Instanța de fond a apreciat că este nereală susținerea reclamantului în sensul că numai două publicații au preluat postarea, însă aceasta este de fapt susținerea pârâtului prin hotărârea atacată.

În lipsa administrării oricăror probe, prima instanță a reținut un număr de urmăritori și altul de prieteni pe care reclamantul le-ar avea pe Facebook, însă numărul diferă de cel indicat în întâmpinare, care, de asemenea, nu este însoțit de nicio probă.

Nu este clar nici la care moment este stabilit acest număr, pentru a se putea formula apărări în consecință, iar instanța de fond nu a dorit să se administreze probe în apărare.

Și cu privire la poziția pe care reclamantul o are în societate, instanța de fond a procedat similar, invocându-se căutări pe Google, care nu au fost puse în discuție și față de care nu există nicio probă la dosar, încălcându-se principiul egalității părților în procesul civil.

Aceeași este abordarea primei instanțe și cu privire la partea din postare care constituie fapta de discriminare.

În hotărârea CNCD atacată este citat repetat și minimal analizat în concret un singur fragment, respectiv, "pensionarii care Urăsc pe tineri și «schimbările» din jur – atât de plini de ură că până și familia lor fuge de ei".

În partea introductivă a hotărârii CNCD este inserat mesajul integral, dar fără vreo subliniere a anumitor paragrafe, iar prin întâmpinare se realizează astfel de sublinieri pe care prima instanță le preia ca atare, ignorând conținutul hotărârii atacate.

De asemenea, nici din perspectiva temeiului de drept al sancționării recurentului-reclamant nu s-a respectat dreptul la un proces echitabil, nefiind clar în care din cele două teze ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000 se încadrează fapta menționată, deoarece instigarea la ură este o faptă mai gravă, iar atingerea demnității unui grup este o chestiune ce ține, inclusiv de particularități subiective.

3.2. Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii – art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivarea admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât B., prima instanță nu a făcut nicio referire la argumentul principal adus de către reclamant și anume faptul că hotărârea CNCD atacată face referire la petiția nr. 7568/24.11.2020, care ar fi dus la formularea unei autosesizări la dosar.

Împrejurarea că disp. art. 19 din O.G. nr. 137/2000 permit sesizarea din oficiu a Consiliului director al CNCD, iar art. 13 din Ordinul nr. 144/2008 reglementează autosesizarea invocată de prima instanță ca argumente în motivarea admiterii excepției, nu răspund argumentului indicat, și anume, existența unei petiții ce a stat la baza hotărârii CNCD.

Prima instanță nu a răspuns cu primire la motivul legat de depășirea atribuțiilor CNCD în pronunțarea Hotărârii nr. 321/24.03.2021, respectiv lipsa oricărei analize, alta decât cea a necesității limitării dreptului la liberă exprimare.

Intimatul-pârât nu are printre atribuții limitarea acestui drept, ci investigarea și sancționarea faptei de discriminare, în cadrul acestei analize este chemat să stabilească necesitatea atingerii dreptului la liberă exprimare.

Recurentul-reclamant susține că a invocat prin cererea de chemare în judecată faptul că prin procedura în fața CNCD s-a încălcat dreptul la o procedură echitabilă, deoarece autosesizarea nemotivată nu cuprinde decât o trimitere generală la art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și întreaga postare, astfel că nu s-au putut face apărări concrete.

Hotărârea CNCD nu stabilește în mod coerent elemente esențiale, încadrarea faptei într-una din cele două ipoteze, criteriul de discriminare, dreptul grupului vizat care este pus în balanță cu dreptul la liberă exprimare.

Prima instanță a respins aceste argumente cu motivarea că reclamantul a cunoscut fapta și temeiul juridic, deoarece s-au formulat apărări atât în procedura jurisdicțională, cât și prin cererea de chemare în judecată, deși chiar prima instanță complinește lipsurile din cuprinsul actului atacat arătând care este criteriul de discriminare.

Cu privire la încadrarea faptei în disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000, motivarea este contradictorie, menținându-se că s-ar încadra în teza a doua a articolului, dar se aduc argumente în sensul că postarea reprezintă un discurs instigator la ură, care nu se bucură de protecția dreptului la liberă exprimare, ceea ce este reglementat la prima teză a articolului.

Și cu privire la criteriul de discriminare, motivarea este contradictorie, deși se reține că aceasta este vârsta, se face referire la categoria socială a pensionarilor sau a votanților C., în final, cea mai mare parte a motivării referindu-se la votanții pensionari C..

3.3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 2 din aceeași ordonanță, precum și cu greșita aplicare a art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 8 din Convenție fiind incident din perspectiva modului în care fapta este încadrată în teza a doua, art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Recurentul-reclamant arată că nicio persoană nu s-a simțit lezată în propria demnitate pentru a formula o petiție către CNCD, iar hotărârea autorității a fost pronunțată ca urmare a unei petiții formulate de un membru al Consiliului Director, care nu este pensionar.

Astfel, nu se poate susține că presupusa atingere adusă demnității unei categorii de persoane a atins gradul necesar de severitate pentru a putea reprezenta o atingere adusă dreptului la viață privată, în înțelesul Convenției, pentru a se putea trece la punerea în balanță a acestui drept cu cel la liberă exprimare.

Prima instanță a reținut că pensionarii/persoanele în vârstă reprezintă o categorie care se bucură de o protecție specială, potrivit jurisprudenței CEDO, ceea ce pare să justifice de ce ar fi prezumată atingerea adusă demnității acestora, însă nu se indică nicio hotărâre CEDO.

Recurentul-reclamant evidențiază jurisprudența CEDO în domeniu, arătând că instanța de la Strasbourg a admis că "vârsta" este un posibil criteriu de discriminare enumerat la "alte motive" în cuprinsul art. 14 din Convenție, însă nu a acordat aceeași greutate ca altor criterii.

Dacă se apreciază că acest grad minim de severitate a fost atins se impune o analiză prin punerea în balanță a celor două criterii pe baza condițiilor stabilite de CEDO, dar nu pentru a se stabili dacă declarațiile constituie element de incitare la ură, ci care dintre drepturi primează.

Analiza instanței de fond, cât și a intimatului-pârât a fost viciată pentru că s-a propus un scop diferit din care rezultă o preferință implicită, prezumată pentru dreptul la demnitate, indicându-se Hotărârea din cauza Gheorghe Florin Popescu v. România.

Libertatea de exprimare este aplicabilă nu numai informațiilor și ideilor care sunt primite favorabil, deși sunt privite ca inofensive sau cu indiferență, ci și acelora care ofensează, șochează sau deranjează.

Nu există nicio reglementare națională sau europeană din care să rezulte că dreptul la liberă exprimare este mai restrâns în cazul persoanelor cu experiență în comunicarea publică sau cu o anumită pregătire profesională.

În mod greșit, prima instanță a stabilit că postarea recurentului-reclamant nu reprezintă o contribuție la o dezbatere publică, în contextul în care se referă în mod expres la analiza votanților unui partid, în timpul campaniei electorale și conține explicit îndemnul de a vota pentru a contracara pe cei enumerați în postare.

Instanța de fond a generat și o răsturnare a analizei necesității limitării dreptului la liberă exprimare, ajungându-se la concluzia că recurentul-reclamant ar fi trebuit să se exprime într-un anumit fel, că s-au utilizat în mod gratuit judecăți de valoare lipsite de orice bază factuală, eliminându-se din analiză scopul postării.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recurentul-reclamant invocă încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, cuprinse la art. 8, art. 9, art. 10, art. 14 și art. 22 din C. proc. civ., respectiv dreptul la un proces echitabil, egalitatea, dreptul de dispoziție al părților, obligațiile părților în desfășurarea procesului, contradictorialitatea și rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Prima critică se referă la reținerea de către prima instanță a faptului că postarea a fost preluată și de alte publicații online decât cele două menționate în hotărârea CNCD, că există un număr de urmăritori și altul de prieteni pe care reclamantul îi are pe Facebook, număr diferit decât cel deja știut, fără să existe nicio dovadă în acest sens și fără să se pună în discuția părților această împrejurare, însă aceste aspecte au fost avute în vedere la analiza făcută de către judecătorul fondului în privința stabilirii existenței faptei de discriminare.

De asemenea, se critică considerentele referitoare la poziția pe care reclamantul o are în societate, situație stabilită în urma unor căutări făcute de judecător pe Google, fără să fie puse în discuția părților și fără să existe nicio probă la dosar.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate, având în vedere că cele sus-menționate nu au fost puse în discuția părților și nu sunt probate, neexistând nicio dovadă depusă la dosar, apreciindu-se că, sub acest aspect, prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv disp. art. 6, art. 8 și art. 14 din C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte reține că este fondată și critica referitoare la preluarea unor paragrafe și apărări din întâmpinare, deși în hotărârea CNCD atacată acestea nu există, constatându-se că din acest punct de vedere prima instanță a ignorat conținutul hotărârii, ceea ce conduce la încălcarea disp. art. 6, art. 8 și art. 14 din C. proc. civ.

Din perspectiva temeiului de drept al sancționării recurentului-reclamant, acesta consideră că prin considerentele sentinței recurate nu s-a lămurit care dintre cele două ipoteze ale disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000 sunt incidente înc auză.

Înalta Curte reține că este fondată această critică, întrucât atât prin hotărârea CNCD, cât și prin sentința de fond se face referire la ambele ipoteze ale textului, instigarea la ură și atingerea demnității unui grup, caz în care nu i-a permis reclamantului să formuleze apărări consistente, de unde rezultă că au fost încălcate dis part. 6 din C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant susține că, în privința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., argumentul esențial referitor la existența unei petiții și nu a unei autosesizări din partea oricărui membru al Consiliului Director la CNCD nu a fost analizat și, mai mult, nu s-a depus la dosar nota de autosesizare.

Înalta Curte va respinge ca nefondată această critică, la dosarul de fond există Nota de autosesizare nr. x/24.11.2020, neavând relevanță că aceasta este numită în hotărârea CNCD "petiție", eroarea neputând să afecteze respectarea disp. art. 19 din O.G. nr. 137/2000, cum în mod corect a arătat și prima instanță.

Cu privire la critica legată de depășirea atribuțiilor CNCD la pronunțarea Hotărârii nr. 321/24.03.2021, se reține că recurentul-reclamant a invocat în fața instanței de fond că motivarea acestei hotărâri este în sensul justificării unei ingerințe în dreptul la liberă exprimare, nu are în vedere și nu analizează dacă postarea respectă principiul nediscriminării.

Instanța de fond motivează în sensul existenței competenței CNCD de a investiga încălcarea disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000, însă nu răspunde la susținerea reclamantului, argumentul adus de acesta fiind esențial în dezvoltarea cauzei, iar critica este fondată.

Referitor la respingerea de către prima instanță a argumentului că lipsurile/incoerențele hotărârii CNCD atacate îi afectează posibilitățile concrete de a se apăra, Înalta Curte observă că judecătorul fondului a răspuns la această cerere, reclamantul fiind nemulțumit de răspuns, însă această împrejurare nu echivalează cu inexistența motivării, astfel cum este cuprinsă în disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În fine, recurentul-reclamant susține existența unor motive contradictorii în privința criteriului de discriminare, când deși se reține că acest criteriu este cel al vârstei înaintate, se face referire la categoria socială a pensionarilor și respectiv la cea a votanților C. sau la adresa pensionarilor votanți C..

Înalta Curte reține că această critică este fondată, instanța de fond nereușind să ajungă la nicio concluzie în privința criteriului de discriminare, amestecând nepermis criteriul de discriminare în funcție de vârstă, categorie socială sau apartenență politică.

Recurentul-reclamant invocă aplicarea greșită a disp. art. 2 și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, făcând referire la ambiguitatea criteriului de discriminare, la teza aplicabilă din cuprinsul disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și la răsturnarea analizei necesității limitării dreptului la liberă exprimare, aspecte care au fost deja analizate cu ocazia considerentelor expuse în privința motivelor de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Întrucât criticile fondate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., conduc la soluția de casare cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, motivele de nelegalitate referitoare la pct. 8 vor fi analizate cu ocazia reluării judecării fondului pricinii.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să se dispună admiterea recursului reclamantului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond care va ține seama de cele arătate în prezenta decizie de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1598 din 8 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.