ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.02.2020 pe rolul Curții de Apel București, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin premier, numirea într-un post didactic la Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" sau la Școala nr. 19 "Tudor Arghezi", ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale a României nr. 397/2013, dar și acordarea de daune materiale și morale în cuantum de 1.100.000 RON, întrucât prin neaplicarea deciziei CCR nr. 397/2013 au rămas fără loc de muncă.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1425 din 18 decembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Educației și Cercetării, ca inadmisibilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin premier C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții A. și B., invocând, în drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În motivarea recursului, s-a arătat că dispozițiile din legile și ordonanțele constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale a României, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, astfel încât Guvernul României este obligat să emită, de îndată, act normativ de aplicare a deciziei CCR nr. 397/2013. De asemenea, recurenta are interesul determinat, legitim, născut și actual de a fi reîncadrată în muncă, rezultatul obținut la concursul de titularizare conferindu-i întâietate în fața tuturor cadrelor didactice pensionate, reangajate fără concurs, conform deciziilor CCR nr. 397/2013, 106/2014 și dispozițiilor Legii nr. 53/2003.

Apărările formulate de intimați Intimatul-pârât Guvernul României, prin premier și intimatul-intervenient Ministerul Educației au depus întâmpinare, aceștia solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) C. proc. civ.,: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat ".(...) (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității." Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În speță, cazul de casare invocat de reclamanți în susținerea recursului este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;". O atare critică ar fi presupus indicarea expresă a regulilor de procedură și demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța de fond a condus la încalcarea acestora, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs. De asemenea, argumentele prezentate de recurenți nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs limitându-se la prezentarea situației de fapt care a condus la formularea cererii de chemare în judecată, fără a fi aduse critici raportate la conținutul concret al hotărârii atacate (fără a se face referiri la vreunul dintre considerentele instanței de fond). Constatând că recurenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor impuse de normele C. proc. civ. și nu au formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nul recursul promovat în cauză.