ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 909/2022

Ședința publică din data de 16 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Educației Naționale a chemat în judecată pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței anularea parțială a Hotărârii nr. 266/24.04.2019 pronunțată de pârât în dosarul nr. x/2018, respectiv dispozițiile punctelor 4, 5 și 6 din hotărâre.

Prin încheierea de ședință din 23.06.2020, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, instanța a dispus introducerea în cauză a pârâtului A..

Prin sentința civilă nr. 957 din 6 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Educației Naționale în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A..

Împotriva sentinței civile nr. 957 din 6 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul Ministerul Educației, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

O primă critică adusă hotărârii vizează faptul că instanța, în mod eronat, a reținut tratamentul diferențiat, susținând recurentul că este același tratament juridic incident pentru toate cadrele didactice ai căror absolvenți sunt absolvenți de profil teologic și că aceasta a omis profilul unității de învățământ, de școală teologică, atunci când a analizat prezenta speță.

Contradicția din motivare rezultă din argumentarea cu privire la necesitatea menținerii avizului cultelor doar pentru cadrele didactice care predau religia. Or, ceea ce este justificat pentru cadrele didactice care predau religia se impune a fi justificat și pentru cadrele didactice care predau într-o unitate de învățământ de profil teologic, justificarea avizului cultului rezultând din specificul unității de învățământ.

Consideră recurentul că dispozițiile O.G. nr. 137/2000 nu sunt incidente în speță, pentru că organizarea învățământului teologic se face în mod unitar și fără tratament diferențiat.

Cea de a doua critică vizează faptul că instanța de fond a încălcat prevederile legale în baza cărora s-au încheiat protocoalele dintre Ministerul Educației și Cultele Religioase, respectiv dispozițiile art. 31 și art. 65 alin. (9) din Legea nr. 1/2011 și art. 34- 35 din Legea nr. 489/2006, republicată, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, considerând recurentul că avizul cultului reprezintă o cerință profesională iar justificarea avizului rezultă din specificul unității de învățământ, legiuitorul primar statuând în mod clar faptul că pentru personalul didactic din unitățile de învățământ teologic se solicită avizul cultului.

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin petiția înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/11.10.2018, petentul A. - director al Colegiului Național "B." din Oradea a sesizat Consiliul cu privire la caracterul discriminatoriu al unor prevederi din cuprinsul O.M.E.N. nr. 5485/11.10.2018 privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar, potrivit cărora, pentru ocuparea posturilor didactice sau a catedrelor din cadrul liceelor vocaționale teologice, este necesar avizul cultului respectiv.

Prin Hotărârea nr. 266/24.04.2019 emisă în dosarul nr. x/2018, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât că:

Prin aceeași hotărâre, la punctele 5 și 6 a aplicat sancțiunea de avertisment conform prevederilor art. 5 alin. (2) lit. a), art. 6 și art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a recomandat reclamatului să modifice art. 4 alin. (2) din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2018-2019, anexă la O.M. nr. 5485/13.11.2017 privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar, în sensul de a condiționa doar angajarea cadrelor didactice care predau religia, de existența avizului acordat de culte.

In acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere de către reclamantul Ministerul Educației Naționale care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., anularea parțială a Hotărârii nr. 266/24.04.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, respectiv dispozițiile punctelor 4, 5 și 6 din hotărâre.

Prin sentința recurată, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamantul formulând critici, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la contradicția din motivare întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este nefondată.

Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, instanța de control judiciar constată că referirile din considerentele sentinței atacate, privitoare la necesitatea menținerii avizului cultului pentru cadrele didactice care predau religia, nu sunt de natură a constitui o contradicție în raționamentul judecătorului de fond care a analizat tratamentul diferențiat, prin raportare la dreptul a cărui exercitare a fost restrânsă, respectiv dreptul la angajare.

Nu sunt așadar identificate argumente contradictorii în expunerea raționamentului logico-juridic ce a condus la soluția pronunțată în primă instanță.

În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză.

Referitor la cea de a doua critică adusă sentinței primei instanțe, întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate și criticile formulate de recurentul-reclamant referitor la încălcarea prevederilor legale privitoare la solicitarea avizului cultului.

Prin Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2018-2019, anexă la Ordinul Ministrului nr. 5485/13.11.2017 privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar s-a prevăzut că: pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate care necesită atestate și avize suplimentare, în etapele de mobilitate a personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2018-2019, începând cu etapa de întregire de normă didactică de predare-învățare-evaluare, solicitanții inclusiv cadrele didactice titulare, trebuie să prezinte avizele, atestatele și documentele justificative necesare în perioadele de înscriere și de verificare a dosarelor/validare a fișelor de înscriere la aceste etape conform Calendarului după cum urmează: (…) d) avizul cultului sau avizul special al cultului recunoscut oficial de stat în baza Protocolului semnat cu Ministerul Educației Naționale, pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din cadrul seminariilor/liceelor vocaționale teologice și a posturilor didactice/catedrelor constituite din discipline teologice de specialitate, în care se precizează etapa de mobilitate pentru care au fost eliberate".

Conform prevederilor art. 65 alin. (9) din Legea nr. 1/20211: "Planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru învățământul teologic și confesional se elaborează de către Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu fiecare cult în parte, și sunt aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării", iar potrvit art. 35 din Legea nr. 489/2006, republicată, privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor: "Personalul didactic din unitățile de învățământ teologic integrate în învățământul de stat se recunoaște de către Ministerul Educației Naționale, în condițiile prevăzute de lege, cu acordul prealabil al organelor statutare ale cultelor religioase în cauză (…)".

Din interpretarea acestor dispoziții legale, anterior menționate, nu rezultă că legiuitorul a impus obligativitatea avizului cultului pentru ocuparea tuturor posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din cadrul seminariilor/liceelor vocaționale teologice. Cadrele didactice care au promovat examenele de titularizare se află în aceeași situație, indiferent dacă predau într-o școală laică sau o școală aparținând unui cult, religia neputând reprezenta o cerință profesională reală și determinantă pentru toate cadrele didactice care predau într-o școală cu profil teologic.

Așadar, leguitorul nu a impus condiția încadrării personalului didactic în unitățile de învățământ teologic cu avizul scris al cultului respectiv, neexistând nici-o dispoziție legală care să prevadă o astfel de condiție.

Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că prevederea cuprinsă în Metodologia cadru privind mobiliatea personalului didactiv din învățământul peuniversitar în anul școlar 2018 - 2019, conform căreia solicitarea avizului cultului este obligatorie pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din cadrul seminariilor/liceelor vocaționale teologice, reprezintă o discriminare în conformitate cu art. 2 alin. (1) și art. 6 din O.G . nr. 147/2000.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Educației împotriva sentinței nr. 957 din 6 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2022.