ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 808/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 martie 2015, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Inspectoratul Școlar București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

- constatarea nelegalității Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 4895/10.11.2014, prin care a fost aprobată Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul 2015 - 2016, ordin emis în temeiul O.U.G. nr. 49/2014 de modificare a Legii nr. 1/2011, pentru motive de discriminare, conform dispozițiilor art. 2 alin. (3), art. 3 și art. 7 lit. a) și b) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și anularea ordinului contestat;

- admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 69 din O.U.G. nr. 49/2014, care completează art. 252 din Legea nr. 1/2011, precum și a prevederilor alin. (7) al art. 252 din Legea nr. 1/2011, acestea reprezentând o încălcare flagrantă a dispozițiilor art. 16, coroborate cu art. 41 alin. (1) din Constituția României, respectiv încălcarea principiului egalității în drepturi în privința accesului la muncă și a alegerii locului de muncă;

- suspendarea, în temeiul art. 14 și art. 15 din Legea 554/2004, a efectelor dispozițiilor art. I pct. 69 din O.U.G. nr. 49/2014, precum și a dispozițiilor Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 4895/10.11.2014, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

1.2. Prin încheierea de ședință din 08.06.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins, ca neîntemeiate, excepția netimbrării, invocată de pârâtul Guvernul României și excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării Științifice, cu privire la cererea vizând anularea Ordinului nr. 4895/2014;

(ii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Inspectoratul Școlar București și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(iii) a luat act de cererea reclamantelor privind renunțarea la judecata celui de-al treilea capăt al acțiunii;

(iv) a respins excepția inadmisibilității și excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâți cu privire la capătul al treilea al acțiunii introductive, ca rămasă fără obiect;

(v) a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității, invocată de pârâți cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de reclamante;

(vi) a admis cererea reclamantelor privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 69 din O.U.G. nr. 49/2014 de completare a dispozițiilor art. 252 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, prin raportare la dispozițiile art. 16 și art. 41 alin. (1) din Constituția României;

(vii) a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea, de Curtea Constituțională, a excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

1.3. Prin Decizia nr. 900 din 17 decembrie 2015, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de către reclamantele A. și B. în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a constatat că dispozițiile art. 252 alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.

1.4. Prin încheierea din 28 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a repus cauza pe rol, ca urmare a comunicării și atașării la dosarul cauzei a Deciziei nr. 900/2015, pronunțată de Curtea Constituțională și a dispus rectificarea citativului, în sensul că, părți în dosar sunt reclamantele și pârâții Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

1.5. La termenul de judecată din 28 martie 2016, reclamantele, prin precizare verbală consemnată în încheierea de ședință, au arătat că, prin răspunsul la întâmpinare, au înțeles să se prevaleze și de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 4895/10.11.2014.

1.6. La termenul de judecată din 28 martie 2016, prima instanță a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, cu referire la dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de reclamante cu privire la pct. 1 din cererea de chemare în judecată, respectiv cu privire la cererea întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința civilă nr. 1035 din 28 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată în temeiul art. 4 și art. 9 din Legea nr. 554/2004, de reclamantele B. și A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva Sentinței civile nr. 1035/28.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele A. și B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În susținerea recursului, reclamantele au criticat modalitatea de interpretare și aplicare, de către instanța de fond, a dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 9 alin. (3) și (5) din același act normativ.

Astfel, recurentele-reclamante au susținut că dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează acțiunea în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ (în speță, Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4895/10.11.2014), justificată de elementele de nelegalitate reprezentate de nesocotirea dispozițiilor art. 2 alin. (3), art. 3 și art. 7 lit. a) și b) din O.G. nr. 137/2000. Cauza juridică a primului capăt de cerere a fost stabilită, astfel, prin chiar cererea introductivă și nu a fost modificată ulterior respingerii excepției de neconstituționalitate.

Faptul că elementul de discriminare a fost introdus prin ordonanța de guvern declarată constituțională nu poate justifica, în sine, încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 și nici omisiunea instanței de fond de a cerceta unul din capetele de cerere.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 5 iulie 2016, intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice) a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Rezoluția din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele A. și B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Critica de nelegalitate formulată de reclamante cu privire la hotărârea recurată vizează, în esență, nesoluționarea, pe fond, a primului capăt al cererii de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care permit atacarea unui act administrativ cu caracter normativ pe calea acțiunii în anulare, exercitată conform prevederilor Legii nr. 554/2004.

Examinând cererea de chemare în judecată formulată de recurentele-reclamante, Înalta Curte constată că primul petit al acțiunii privește solicitarea de constatare a nelegalității Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 4895/10.11.2014 și, pe cale de consecință, de anulare a acestui act administrativ, iar prin cel de-al doilea petit se solicită admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 69 din O.U.G. nr. 49/2014, prin care au fost modificate prevederile art. 252 alin. (7) din Legea nr. 1/2011. Reclamantele și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 8 și 9 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, acestea nu au fost prezentate de reclamante drept temei al cererii de chemare în judecată, fiind invocate prin răspunsul la întâmpinare, însă ca apărare față de excepția inadmisibilității acțiunii, susținute de pârâții Guvernul României și Ministerul Educației Naționale, prin raportare la caracterul normativ al ordinului contestat.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 permit atacarea unui act administrativ cu caracter normativ printr-o acțiune în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, dar în cauză reclamantele nu au formulat o astfel de cerere, care ar fi presupus prezentarea motivelor de nelegalitate ale acestui act, distinct de chestiunea neconstituționalității ordonanței de urgență a guvernului, ci au recurs la procedura prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, din analiza motivelor cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamantele nu au prezentat motive de nelegalitate proprii Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 4895/10.11.2014, pretinsa nelegalitate (reprezentată de discriminarea reclamantelor, cadre didactice titularizate în învățământul privat, în raport de cadrele didactice titularizate în învățământul de stat) fiind întemeiată exclusiv pe caracterul neconstituțional al prevederilor art. I pct. 69 din O.U.G. nr. 49/2014, prin care a fost modificat art. 252 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, ale cărei dispoziții au fost avute în vedere la elaborarea ordinului.

Înalta Curte constată că, după soluționarea excepției de neconstituționalitate, prefigurând soluția respingerii, ca inadmisibilă, a acțiunii, în raport de prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurentele-reclamante au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, urmărind să schimbe cauza juridică a primului capăt de cerere, dintr-o acțiune întemeiată pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1 și ale art. 8 din Legea nr. 554/2004. Or, această manifestare de voință, care se circumscrie unei modificări a cererii, trebuia formulată în condițiile și cu respectarea termenului prevăzut de art. 204 din C. proc. civ., sub sancțiunea neluării în seamă.

În raport de această situație, Înalta Curte apreciază a fi corectă soluția instanței de fond, care a statuat cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, atât timp cât unicul motiv de nelegalitate al actului administrativ contestat l-a reprezentat caracterul neconstituțional al ordonanței de guvern, iar cu privire la acest aspect Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin Decizia nr. 900 din 17 decembrie 2015, respingând excepția de neconstituționalitate.

Pe cale de consecință, este nefondată critica recurentelor-reclamante cu privire la pretinsa necercetare a primului capăt de cerere, acesta fiind analizat de prima instanță, însă din perspectiva excepției inadmisibilității, examinată cu prioritate față de aspectele de fond, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantele A. și B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 1035 din 28 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV