ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 20/2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 1 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat obligarea pârâtului să aplice Decizia Curții Constituționale nr. 397/2013, respectiv să procedeze la titularizarea reclamantei pe post, începând cu data de 1 septembrie 2014, la Colegiul Național Gheorghe Lazăr sau la Școala nr. x Tudor Arghezi, precum și obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 1.000.000 RON.

1.2. Prin cererea precizatoare depusă la data de 15 martie 2018, reclamanții au învederat că obiectul cauzei îl reprezintă comunicarea de informații de interes public, conform Legii nr. 544/2001, precum și plata despăgubirilor prevăzute de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 544/2001 și au arătat că, prin cererea de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, solicită:

- obligarea pârâtului la comunicarea actului normativ emis cu privire la modificarea Legii nr. 1/2011, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 397/2013;

- obligarea pârâtului la comunicarea actului normativ emis în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 397/2013, cu privire la reîncadrarea profesorilor care au concurs CNU 2013 și medie de titular;

- plata salariilor neîncasate de reclamantă din anul 2014;

- obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 2.000.000 RON.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 1437 din 27 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut că reclamanții au formulat o cerere precizatoare, prin care au învederat că obiectul acțiunii îl reprezintă comunicarea de informații de interes public, conform Legii nr. 544/2001.

Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului, respectiv secției de contencios administrativ și fiscal în a cărui rază teritorială locuiesc reclamanții, în cazul de față Tribunalul București.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 13 iunie 2018, sub nr. x/2018.

Prin cererea depusă la data de 30 august 2018, reclamanții A. și B. au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În susținerea acestei cereri, reclamanții au învederat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă refuzul pârâtului Guvernul României de a aplica Decizia Curții Constituționale nr. 397/2013, refuz care a determinat retitularizarea fără concurs a unor profesori pensionari, în perioada 2014 - 2019. Prin urmare, arată reclamanții, pârâtul este obligat să emită un act normativ prin care să modifice prevederile Legii nr. 1/2011, pentru a fi pusă în acord cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 397/2013.

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat prin refuzul nejustificat, evaluat la 2.000.000 RON.

Prin Sentința civilă nr. 5999 din 4 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul București a reținut că reclamanții au solicitat instanței de contencios administrativ să constate refuzul nejustificat al pârâtului Guvernul României, de a pune în aplicare Decizia Curții Constituționale nr. 397/2013, precum și plata despăgubirilor în sumă de 2.000.000 RON. Capătul de cerere privitor la comunicarea de informații publice nu are caracter principal, ci, cel mult, se poate susține că acesta se subsumează scopului final urmărit de reclamanți, respectiv acela de a obține obligarea pârâtului la punerea în aplicare a Deciziei Curții Constituționale nr. 397/2013.

Prin urmare, date fiind capetele de cerere formulate, tribunalul a reținut că reclamanții au chemat în judecată, în calitate de pârât, o autoritate publică centrală, respectiv Guvernul României, iar potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile care se derulează în contradictoriu cu autoritățile publice centrale sunt în competența de soluționare a curților de apel.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Competența instanței de judecată în soluționarea cauzelor cu care a fost învestită se stabilește în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiul de drept al acesteia, fiind avute în vedere eventualele modificări/completări/precizări aduse cererii, ulterior înregistrării acesteia.

Din cuprinsul cererii inițiale, precum și al celor două precizări ulterioare, Înalta Curte constată că reclamanții au învestit instanța de judecată cu o acțiune în contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, prin care au solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Guvernul României de a pune în aplicare Decizia Curții Constituționale nr. 397/2013, prin emiterea unui act normativ care să modifice prevederile Legii nr. 1/2011, obligarea pârâtului la comunicarea actului normativ modificator, precum și plata despăgubirilor în sumă de 2.000.000 RON.

În acord cu opinia exprimată de Tribunalul București, Înalta Curte constată că pretențiile formulate de reclamanți cu privire la solicitarea comunicării de informații de interes public, constând în obligarea pârâtului de a comunica actul normativ modificator, precum și obligarea la plata despăgubirilor, sunt subsumate pretenției principale, respectiv cea referitoare la constatarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs dispozițiilor din decizia Curții Constituționale, pretenție care se circumscrie noțiunii de contencios administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că, și în situația în care, prin prima cerere precizatoare depusă în dosarul curții de apel, au fost invocate, de către reclamanți, prevederile Legii nr. 544/2001 privind accesul la informațiile publice, potrivit art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, având obligația de a stabili, în raport de pretențiile reclamanților, temeiul de drept aplicabil speței. De altfel, chiar reclamanții au învederat, prin ultima cerere precizatoare, depusă în dosarul tribunalului, că solicită stabilirea competenței instanței de judecată conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reluând aspectele referitoare la refuzul nejustificat al pârâtului de a pune în aplicare Decizia Curții Constituționale nr. 397/2013.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, este reprezentat de dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și nu de prevederile Legii nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public, iar competența de soluționare a cauzei este stabilită potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În raport de aceste texte de lege, întrucât pârâtul Guvernul României are calitatea de organ al administrației publice centrale, competența materială de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, iar competența teritorială revine curții de apel din circumscripția teritorială unde își au domiciliul sau sediul reclamanții ori pârâtul, iar în cauză, atât pârâtul, cât și reclamanții se află în circumscripția teritorială a Curții de Apel București.

Pentru considerentele expuse, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. și pe pârâtul Guvernul României, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - MM