ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1477/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. S.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei de sancționare nr. 936/18.07.2019, emisă de către pârâtă și, în consecință, revocarea tuturor măsurilor dispuse în temeiul acesteia, printre care și cea a sancționării Președintelui Consiliului de administrație al B., dl. A., cu amendă în cuantum de 16.000 RON, și cea a publicării Deciziei pe site-ul ASF.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1265 din 19 noiembrie 2020, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. S.A. și excepția inadmisibilității, invocate de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Totodată, a respins cererea formulată de reclamanți ca neîntemeiată

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și B. S.A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. Motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., respectiv încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 249 C. proc. civ. privind sarcina probei și aspecte contradictorii, fără relevanță în soluționarea dosarului.

Recurenții-reclamanți reclamă existența unor considerente contradictorii, din moment ce instanța de fond nu a avut în vedere că B. a susținut și dovedit că intimata-pârâtă nu a transmis niciuna dintre adrese, iar rapoartele fax au fost depuse de la propriul aparat al autorității, fără să se facă dovada că au fost trimise la numărul de fax al societății.

Societatea nu avea posibilitatea să modifice setările aparatului de fax al intimatei-pârâte cu privire la numărul de destinație al faxului, cum nu putea să își modifice propriile setări pentru ca operatorul ASF să nu afișeze numărul la care se transmite faxul.

Intimata-pârâtă era obligată să depună la dosar dovezi din care să rezulte că aparatul de fax al acesteia a asigurat transmiterea documentelor la numărul de fax al societății, potrivit disp. art. 154 alin. (1) și (6) C. proc. civ.

Instanța de fond era obligată, potrivit jurisprudenței CEDO din cauza Anghel contra României, să rețină că intimata-pârâtă avea obligația să dovedească transmiterea faxurilor și să dețină confirmarea de primire.

3.2. Motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică are în vedere aplicarea greșită a disp. art. 126 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 24/2017, documentele au fost transmise ulterior, prin e-mail, după ce s-a dispus amendarea, astfel că nu s-a putut lua cunoștință de conținutul acestora și, prin urmare, nu există premisa față de care sancțiunea este aplicată, respectiv "refuzul nejustificat al oricărei persoanei de a răspunde solicitărilor ASF".

Recurenții-reclamanți susțin aplicarea greșită a disp. art. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind menținută o sancțiune contravențională, deși nu există vinovăție prevăzută de lege pentru a se decide sancționarea și nici fapta contravențională.

Se arată că nu există niciun motiv pentru a nu se răspunde solicitărilor ASF, dacă acestea ar fi fost recepționate efectiv, iar textul prev. de art. 126 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 24/2017 permite sancționarea în cazul în care refuzul nejustificat împiedică în mod efectiv ASF să își exercite atribuțiile legale.

Or, susțin recurenții-reclamanți, prin adresele în discuție s-a solicitat doar un punct de vedere în legătură cu faptul că solicitarea "nu a respectat prevederile legale în materia convocării AGOA...".

Refuzul de a exprima un punct de vedere subiectiv, față de aspectele sesizate de un acționar, nu împiedică autoritatea să verifice dacă s-au respectat sau nu prevederile legale.

Din acest motiv nu există vinovăția prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 2/2001, pentru a se dispune o sancțiune în temeiul disp. art. 126 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 24/2017.

Recurenții-reclamanți invocă și încălcarea disp. art. 126 alin. (2) lit. e), art. 127 alin. (1) lit. c) pct. 1(i), art. 130 alin. (1), art. 131, art. 133 alin. (3) din Legea nr. 24/2017 din moment ce s-a menținut măsura dispusă prin art. 2 din Decizia nr. 936/18.07.2019, susținând că din cuprinsul acestor prevederi legale, ASF are doar posibilitatea să aplice amenda și nu să dispună alte măsuri, respectiv obligația de a răspunde în termen de 5 zile de la data emiterii deciziei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare 1. În ceea ce privește motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. (5) și (6) teza a II-a C. proc. civ., când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și când hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Recurenții-reclamanți invocă încălcarea disp. art. 249 C. proc. civ., referitoare la sarcina probei, în sensul că "cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească", iar intimata-pârâtă nu a dovedit că a transmis prin fax adresele nr. x/09.05.2019 și nr. y/06.06.2019, întrucât raportul de transmitere prin fax depus la dosar nu conține numărul de telefon al destinatarului (reclamanții).

Înalta Curte va respinge ca nefondate argumentele expuse prin recursul formulat de recurenții-reclamanți, avându-se în vedere că intimata-pârâtă, prin înscrisurile depuse la dosar, a demonstrat că toată corespondența adresată societății a fost comunicată în aceeași modalitate, fără să existe precizarea numărului de fax al destinatarului, dar cu mențiunea dovezii de comunicare "vodafone fax" și fără ca entitatea să invoce anterior lipsa dovezilor de comunicare.

În privința aplicării disp. art. 154 alin. (1) și (6) C. proc. civ., acestea se referă la dovezile de comunicare ale actelor de procedură transmise de către instanțele de judecată, fără să aibă incidență în prezenta cauză.

Referitor la aprecierile făcute de prima instanță în legătură cu existența unei culpe a reclamanților în configurarea aparatului fax, acestea nu pot fi apreciate ca fiind contradictorii, deoarece susțin ipoteza primirii corespondenței și nici străine de natura cauzei pentru aceleași argumente.

Cu privire la încălcarea disp. art. 10 C. proc. civ., obligația părților de a-și proba pretențiile, coroborat cu disp. art. 249 C. proc. civ. și cu jurisprudența CEDO din cauza Anghel contra României, Înalta Curte reține că intimata-pârâtă a dovedit comunicarea celor două adrese, iar această împrejurare nu are semnificația aplicării unei prezumții de legalitate a actului administrativ prin care s-a constatat contravenția în detrimentul dreptului la apărare al reclamanților.

O primă critică se referă la aplicarea greșită a disp. art. 126 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 24/2017, în situația în care cele două adrese nu au fost comunicate, aspect nefondat, în raport de considerentele expuse la pct. 1, cu ocazia analizării criticilor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cea de-a doua critică are în vedere aplicarea greșită a disp. art. 1 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea fiind aplicată în absența vinovăției datorată neprimirii corespondenței, Înalta Curte urmând să respingă argumentul, ca în precedent.

Recurenții-reclamanți au invocat încălcarea disp. art. 126 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 24/2017 și sub aspectul interpretării textului de lege, în sensul că refuzul nejustificat de a răspunde solicitărilor ASF trebuie să împiedice efectiv autoritatea să își exercite atribuțiile legale, fără ca norma să aibă în vedere numai emiterea unui punct de vedere.

Înalta Curte reamintește că dispozițiile art. 126 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 24/2017 au următorul conținut: "împiedicarea fără drept a exercitării drepturilor conferite de lege ASF, precum și refuzul nejustificat al oricărei persoane de a răspunde solicitărilor ASF".

Înalta Curte reține că textul sus-menționat are în vedere două ipoteze legale, ce se materializează în două contravenții distincte, împiedicarea fără drept a exercitării drepturilor conferite de către lege ASF și respectiv, cea de-a două incidentă în cauză, refuzul nejustificat al oricărei persoane de a răspunde solicitărilor ASF, fără ca legiuitorul să restrângă ipoteza numai atunci când s-ar împiedica în mod efectiv ASF să își exercite atribuțiile egale, astfel încât interpretarea oferită de recurenții-reclamanți este în contradicție cu principiul de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 127 alin. (1) lit. c) pct. 1(i), art. 130 alin. (1), art. 131, art. 133 alin. (2) din Legea nr. 24/2017, prin măsura dispusă la pct. 2 din Decizia nr. 936/18.07.2019, susținerile recurenților-reclamanți sunt contrazise de înseși prevederile art. 133 alin. (3) din Legea nr. 24/2017, potrivit cărora, decizia de sancționare conține sancțiunea principală, eventualele sancțiuni complementare și măsurile administrative aplicate.

Întrucât Măsura nr. 2 obligă pe recurentul-reclamant A. să răspundă, în termen de 5 zile la adresele transmise, aceasta se încadrează la ceea ce disp. art. 133 alin. (3) din Legea nr. 24/2017 permite, adică la aplicarea unei măsuri administrative, pe lângă sancțiunea principală, critica fiind astfel nefondată.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A. și B. S.A. împotriva sentinței nr. 1265 din 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.