ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5161/2023

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.02.2021, sub numărul x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, suspendarea Deciziei de sancționarenr. 1300/03.11.2020 și a Deciziei nr. 58/19.01.2021 de respingere a plângerii prealabile emise de pârâtă, până la soluționarea în fond a cauzei, precum și anularea, în tot, a celor două decizii atacate și revocarea tuturor măsurilor dispuse în temeiul acestora, respectiv cea a sancționării reclamantului, cu amendă în cuantum de 130.000 RON, precum și cea a publicării deciziei pe site-ul instituției pârâte.

Prin sentința nr. 1017 din 20 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1017 din 20 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - reclamant exprimă critici sistematizate astfel:

I Sentința a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material si anume art. 21 indice 5 lit. b) legea 147/2021 și 12 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și cu aplicarea greșită a normelor de drept material (a aplicat un text de lege care nu mai era in vigoare la data pronunțării și care reglementa cuantumul amenzi) - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

II. Hotărârea cuprinde motive contradictorii in raport cu actele cauzei (art. 488 pct. 6), întrucât, deși la dosarul cauzei sunt depuse acte cu veniturile concrete ale recurentului, totuși instanța îi atribuie, prin hotărârea atacata, venituri nete pe care le calculează ea însăși după un raționament nelegal și nejustificat.

Mai mult, vorbește de pericolul existent la individualizarea pedepsei, dar acest pericol dispare instantaneu in cazul celuilalt administrator B. (vicepreședinte SIF Oltenia).

Așadar pentru aceeași pretinsa fapta săvârșită atât de recurent, cât și de B., recurentul primește sactiunea amenzii, existând o pretinsa fapta contravenționala, iar B. care a votat la fel nu primește nici o sancțiune, deoarece pentru acesta din urma, fapta nu reprezintă o contravenție.

Ședința AGA, ținuta prin votul recurentului conform statutului, având Avizele ASF necesare, a fost legală și temeinica.

Drept urmare, sanctionarea recurentului, ulterior desfășurării adunării convocate in conformitate cu Adresa x/28.08.2020, este lipsita de orice fundamentare factuală si legală si este doar rezultatul interpretării forțate unor texte legale.

Mai arată recurentul că deține calitatea de administrator neexecutiv și nu făcea parte din conducerea superioară, motiv pentru care nu primea aceeași indemnizație ca și a membrilor consiliului de administrație care făceau parte din conducerea superioară.

In acest sens, suma de 275.934 de RON calculata de instanța ca venit in 2019 este nejustificata și contrara actelor de la dosarul cauzei.

Practic instanța a ignorat atât actele cu veniturile recurentului pe anul 2019, cât și prevederile art. 21 indice 5 lit. b) legea 147/2021 și 12 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și astfel a stabilit contrar actelor și prevederilor arătate ca recurentul a avut un venit de 275.934 RON și că i se poate aplica o sancțiune egala cu 47% din acest venit.

In hotărârea atacată instanța nici măcar nu a evocat și nu s-a pronunțat raportat la prevederile art. 21 indice 5 lit. b) legea 147/2021.

III. Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), in sensul ca instanța a încălcat prevederile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

Practic, neaducerea la cunoștiința contravenientului a faptei pentru care este sancționat are ca efect nulitatea deciziei de sancționare în raport de dispozițiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

In hotărârea atacata, instanța încalcă aceste prevederi legale, justificând ca poate fi încălcat acest text de lege pentru ca recurentului i s-a adus la cunoștința starea de fapt, fără a ține seama de faptul că in cauza avem o norma imperativă și nu una supletiva.

IV. Hotărârea cuprinde motive contradictorii in raport cu actele cauzei (art. 488 pct. 6) si a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), in sensul ca instanța a încălcat prevederile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 coroborat cu art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

Deși instanța retine ca recurentului i-au fost comunicate motivele de drept, totuși din toate actele evocate de instanța rezulta fără tăgadă ca motivele de drept in concret care i-au fost aduse la cunoștința sunt cele prevăzute de art. 46 alin. (4) din lg. 24/2017, articol pe intimata l-a menționat in adresa nr. x/15.09.2020.

Așadar, instanța retine in hotărârea atacata ca starea de drept care a fost adusă la cunoștința recurentului este cea prevăzută de art. 46 alin. (4) din lg. 24/2017, dar ca intimata ASF poate sa îi aplice sactiunile prevăzute de art. 92, astfel încălcând prevederile art. 133 alin. (1)1 din Legea nr. 24/2017 coroborat dispozițiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

V. Hotărârea cuprinde motive contradictorii in raport cu actele cauzei (art. 488 pct. 6), in condițiile in care instanța pune semnul egal între doua documente diferite și anume, nota de constatare si nota de aprobare a sancțiuni .

Totodată a pronunțat hotărârea cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) in condițiile in care a încălcat normele art. 133 alin. (1) și (2) din lg. 24/2017 și art. 21 indice 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2012.

Nota de constare nu este unul și același act cu nota de aprobare a sancțiuni, mai precis nota de constatare trebuie întocmita de direcția de specialitate in care se consemnează eventualele fapte contravenționale ca in orice proces-verbal de contravenție, iar in baza acestei note se face propunere de emitere a deciziei de sancționare către Consiliul de Conducere al intimatei (ASF) prin intermediul unei alte note și anume - Nota de de aprobare a sancțiuni.

Așadar, hotărârea atacata a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 133 alin. (1)-(3) din Legea nr. 24/2017.

VI. Fapta pentru care am fost sancționat nu este prevăzuta de lege, iar hotărârea a fost pronunța cu încălcarea art. 1 din O.G. nr. 2/2001 și art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017.

Instanța de fond evoca pericolul existent la individualizarea pedepsei recurentului, dar acest pericol dispare instantaneu in cazul celuilalt administrator B. (vicepreședinte SIF Oltenia).

Prin Decizia CA din data de 10.07.2020 a fost aprobata convocarea AGOA si a fost imputernicita Conducerea Superioară (conducerea executiva) sa stabilească termenul si condițiile ședinței astfel incat sa fie corelate cu soluțiile instanței.

Nu suntem in ipoteza in care administratorii au respins cererea de convocare, împuternicirea acordata conducerii fiind o măsura justificata de evitarea suprapunerii mai multor adunări generale care sa bulverseze ordinea societară.

Convocarea AGOA o fac in mod direct administratorii executivi, recurentul nefăcând parte din aceasta conducere și neputând influența data convocării AGOA.

Pentru a fi in prezenta faptei reținute trebuie sa existe dovada vinovăției, condiție necesară pentru atragerea răspunderii contravenționale.

Sunt încălcate și prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 și art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017,

Potrivit art. 1 din Ordonanța nr. 2/2001 "Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București."

Astfel, pentru a se putea dispune sancțiunea contravențională, este necesar a fi îndeplinite toate condițiile de existență a faptei a căror sancționare s-a dispus.

Potrivit jurisprudenței CEDO, sancțiunile contravenționale sunt asimilabile noțiunii de "acuzație în materie penală". Conceptul de "acuzație în materie penală" are o semnificație "autonomă", independentă de clasificările utilizate de sistemele juridice naționale ale statelor membre (Adolf împotriva Austriei, pct. 30).

Instanța europeană a decis că art. 6 parag. 1 CEDO nu face nicio distincție între fapte pedepsite de legea penală și fapte care, dată fiind lipsa lor de pericol social, nu sunt pedepsite de o asemenea lege; el se aplică oricărei acuzații în materie penală.

A mai statuat Curtea, inclusiv în materia sancțiunilor contravenționale, că lipsa gravității sancțiunilor aflate în joc nu poate scuti o pedeapsă de caracterul său penal, iar acest lucru nu rămâne mai puțin valabil nici atunci când, potrivit legii naționale, amenda nu poate fi înlocuită cu o pedeapsă privativă de libertate pe motiv de neplată (Ozturk împotriva Germaniei; Huseyin Turan împotriva Turciei).

Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. Este adevărat că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, dar această prezumție este una relativă, iar nu una absolută, așa cum reiese și din prevederile O.G. nr. 2/2001, unde, la art. 34 alin. (1)., se prevede că "instanța competentă să soluționeze plângerea (...) administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării".

În analizarea acestor aspecte trebuie să se țină cont de toate aspectele care au stat la baza exprimării votului într-un anumit sens cât, mai ales, să se țină cont de faptul că A.S.F. a stabilit contravenția în sarcina subsemnatului anterior momentului luării la cunoștiință a obiecțiunilor formulate și ale aspectelor de fapt și de drept ce au stat la baza exprimării voturilor în cadrul ședințelor CA.

Pornind de la jurisprudența CEDO, recurentul arată că în analizarea conduitei sale, ASF trebuia să țină cont de toate aspectele ce au stat la baza exprimării votului în cadrul ședinței CA, cât și de obiecțiunile formulate.

În condițiile în care ASF ar fi procedat în acest sens, ar fi ajuns la concluzia că votul exprimat este în acord cu principiul bunei-credințe și cu dispozițiile legale incidente.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din C. civ., "Buna-credință se prezumă până la proba contrară."

Astfel, autoritatea care a constatat săvârșirea contravenției are obligația de a dovedi că persoana sancționată a săvârșit fapta cu vinovăție, și că prin votul exprimat recurentul a nesocotit dispozițiile art. 1441 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990 care instituie obligația în sarcina membrilor consiliului de administrație de a își exercita mandatul cu prudența și diligenta unui bun administrator, cu loialitate, în interesul societății, iar nu în interesul particular al unor acționari.

Or, raționamentul care a determinat exprimarea votului în cadrul ședinței CA SIF Oltenia din 10.07.2020 este similar cu raționamentul ASF din adresa nr. x/26.08.2020 în care a fost adus la cunoștința SIF OLTENIA S.A. că solicitarea de avizare formulată la data de 17.06.2020 a doi membrii CA cooptați provizoriu pe locurile rămase vacante "a rămas fără obiect ca urmare a sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj în Dosarul x/2019" având ca obiect acțiunile în anularea Hotărârii AGEA din data de 09.05.2020, precum și cu cel din Adresa VP1 nr. x/28.08.2020.

In Decizia de sancționare ASF reține că dispozițiile art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare, nu conține condiționări, Consiliul de Administrație fiind obligat să convoace AGA în situația în care cererea de convocare cuprinde dispoziții ce intră în atribuția adunării.

Argumentația ASF reținută în decizia de sancționare este contrazisă de Adresa ASF nr. x/28.08.2020, unde precizează că SIF Oltenia S.A. nu trebuie să dea curs cererilor de convocare formulate de SIF Banat- Crișana S.A. și SIF Muntenia S.A. în datele de 11.06.2020, respectiv 28.07.2020, ci SIF Oltenia S.A. trebuie să convoace AGOA pentru alegerea Consiliului de Administrație format din 5 membri (nu șase cum se solicita de către cei doi acționari), și să asigure derularea adunării cu respectarea prevederilor legale incidente conform noului Act constitutiv.

Nu în ultimul rând, trebuia să se țină cont dacă prin votul exprimat recurentul a încălcat dispozițiile art. 144 indice 1 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, respectiv dacă votul exprimat nu a fost în interesul socității și dacă decizia luată a afectat în vreun fel societatea.

Or, din contră, decizia adoptată a fost în interesul SIF Oltenia S.A.

VII. Hotărârea cuprinde motive contradictorii in raport cu actele cauzei (art. 488 pct. 6), iar in acest sens recurentul arată ca instanța, deși retine la punctul 7 pag 40 din hotărârea atacata, ca anexa la decizia de soluționare a plângerii prealabile nu este semnată, totuși in mod nejustificat precizează ca este valabilă pentru simplu fapt ca este precizat ca face parte din decizie.

Decizia in corpul sau nu cuprinde nici o motivare, dar are atașata o pretinsa anexa care nu este semnată și implicit nu este asumata de nici o persoana din ASF.

Or, orice decizie emisă de ASF trebuie asumata și semnată in integralitate de persoanele desemnate prin lege, pentru a fi supuse spre neschimbare și asumate in mod legal de semnatari.

Așadar, Decizia nr. 58/19.01.2021 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă este nulă absolut, întrucât nu cuprinde motivarea în fapt și temeiul de drept, nu indică calea de atac potrivit legii nici nu îndeplinește condițiile de forma ale unui act administrativ având in vedere ca anexa la aceasta decizie nu este asumată și semnată de nicio persoana .

Recurentul invocă și practica Curții de apel București in cazul președintelui SIF Oltenia și a unui alt membru al CA, in care s-a dispus in cazul primului, anularea deciziei, iar in cazul celui de al doilea reducerea la 25% a contravalorii sancțiuni.

In drept își întemeiază recursul pe disp. art. 488 pct. 6 si 8 și urm C. proc. civ.

În probațiune, solicită proba cu acte.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

La data de 19 octombrie 2023, recurentul-reclamant a depus concluzii scrise, la care a atașat sentința nr. 402/2022, pronunțată de Curtea de Apel București, cu titlu de practică judiciară.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

În prezenta cauză este contestată decizia nr. 1300/03.11.2020 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care recurentul-reclamant A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 130.000 RON în temeiul dispozițiilor art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017 reținându-se că "în calitate de membru al consiliului de administrație, la data săvârșirii contravenției, prin conduita sa (a votat la pct. 5 al ordinii de zi a ședinței consiliului de administrație din data de 10.07.2020 respectiv aprobarea/respingerea convocării AGOA SIF Oltenia S.A. la solicitarea acționarilor SIF Banat Crișana S.A. și S.I.F. Muntenia S.A. conform adresei înregistrate la SIF Oltenia S.A. sub nr. x/11.06.2020 în sensul aprobării convocării AGOA solicitată de SIF BANAT Crișana S.A. și SIF Muntenia sa după clarificarea litigiilor ce fac obiectul dosarelor x/2019, y/2019, z/2020, astfel încât ordinea de zi propusă să fie corelată cu deciziile instanțelor de judecată ce se vor pronunța în aceste dosare, ceea ce a condus în fapt la imposibilitatea soluționării cererii acționarilor, cu încadrarea în termenele prevăzute de art. 119 alin. (2) din Legea 31/1990 și art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017) a afectat/lipsit de efect dreptul legal al acționarilor cu deținerea calificată prevăzută de lege de a solicita și obține convocarea AGA având pe ordinea de zi rezoluțiile propuse de aceștia."

Prin sentința recurată s-a dispus respingerea acțiunii, soluție împotriva căreia a declarat recurs reclamantul, invocând cazurile de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 si pct. 8 C. proc. civ.

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., lecturând sentința civilă atacată, Înalta Curte constată stabilirea în conținutul acesteia a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor relevante ale părților, expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de judecătorul fondului sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată.

În consecință, se constată că respectivele considerente sunt detaliate în mod corespunzător obligației legale de motivare a hotărârii pronunțate și nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât acest motiv de casare/nelegalitate nu este incident.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea de chemare în judecată în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material.

Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de recurent sentinței recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată, prima instanță arătând clar și complet de ce a respins acțiunea.

Motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material.

Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauză, contrar criticilor recurentului, instanța de fond a făcut o interpretare legală a normelor de drept material aplicabile în cauză.

I. Privind criticile recurentului referitoare la faptul că sentința a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, si anume ale art. 21 indice 5 lit. b) din Legea 147/2021 și art. 12 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, fiind aplicat un text de lege care nu mai era in vigoare la data pronunțării, Înalta Curte le va înlătura ca neîntemeiate pentru considerentele care vor urma.

Potrivit susținerilor recurentului, de la data faptei și până în prezent a intervenit o lege mai favorabilă, care prevede o sancțiune mai ușoară pentru contravenția reținută în sarcina sa, astfel că ar trebui să se aplice aceasta din urmă.

Recurentul a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor art. 92 alin. (23), în baza Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, în vigoare de la 01 aprilie 2017.

Actul normativ nou este, conform susținerilor recurentului, Legea nr. 147/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară.

Cele două acte normative au domenii diferite de aplicare.

Astfel, Legea nr. 24/2017 stabilește cadrul juridic aplicabil operațiunilor de piață având ca obiect instrumente financiare admise sau care urmează să fie admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau tranzacționate pe un sistem multilateral de tranzacționare sau pe un sistem organizat de tranzacționare supravegheat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, precum și emitenților de astfel de instrumente financiare, ofertelor publice de valori mobiliare și operațiunilor privind abuzul pe piață, astfel cum se arată în chiar primul articol al legii.

În schimb, Legea nr. 147/2021, la care face referire recurentul, are ca obiect înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, cuprinzând dispoziții aplicabile doar membrilor Consiliului A.S.F., precum și personalului acesteia.

Cum recurentul este membru a Consiliului de Administrație al SIF Oltenia S.A., și nu al Consiliului A.S.F., este evident că acestuia nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 147/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012, ci cele ale Legii nr. 24/2017, contrar susținerilor recurentului.

II. Privind faptul că sentința recurată ar cuprinde motive contradictorii in raport cu actele cauzei, întrucât, deși la dosarul cauzei sunt depuse acte doveditoare ale veniturilor concrete ale recurentului, totuși instanța îi atribuie, prin hotărârea atacata, venituri nete pe care le calculează ea însăși, Înalta Curte constată netemeinicia acestor critici.

Contrar criticilor recurentului, venitul net al acestuia a fost reținut de prima instanță în baza situațiilor financiare, care atestă că totalul veniturilor celor 7 membri ai consiliului de administrație au fost de 1.931.541 RON, ceea ce înseamnă un venit anual per membru de 275.934 RON.

În raport de acest venit anual, aplicarea unei amenzi de 130.000 RON reprezintă 47,11% din venit.

Totodată, s-a avut în vedere calitatea deținută de recurent în cadrul societății emitente, respectiv cea de membru al consiliului de administrație, persoană care are, potrivit legii, atribuții în ceea ce privește asigurarea desfășurării A.G.A., la solicitarea acționarilor îndreptățiți.

Potrivit dispozițiilor art. 127 pct. 2 din legea 24/2017, sancțiunea pentru fapta reținută în sarcina recurentului este amenda de la 10.000 RON până la cea mai mare valoare dintre 9.000.000 RON sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite.

Având în vedere limitele speciale ale amenzii stabilite de prevederile art. 127, respectiv 10 000 RON limita minima și 9 000 000 RON limita maximă, Înalta Curte notează că s-a stabilit o sancțiune orientată spre nivelul minim prevăzut de lege.

Cât despre referirile recurentului la sancționarea celuilalt administrator, B., vicepreședinte al SIF Oltenia, Înalta Curte reține că instanța nu a fost investită cu verificarea legalității sancțiunii aplicate administratorului B., astfel că nu era necesar să examineze un astfel de aspect.

Tot astfel, judecătorul fondului nu trebuia să analizeze prevederile art. 21 indice 5 lit. b) legea 147/2021, acest act normativ nefiind incident în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat mai sus.

III. Privind faptul că sentința recurată ar fi fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, această critică este neîntemeiată. Astfel, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că din cuprinsul adresei nr. x/15.09.2020 reiese că recurentului i s-au comunicat elementele de fapt care au făcut obiectul verificării.

În cuprinsul acestei adrese sunt redate pe larg aspectele privind solicitarea acționarilor S.I.F. Oltenia de convocare a A.G.O.A., precum și modalitatea de soluționare a acestei solicitări, respectiv faptul că s-a decis convocarea A.G.O.A. după clarificarea litigiilor care fac obiectul dosarelor nr. x/2019, nr. y/2019, nr. z/2020 și mandatarea conducerii superioare a SIF Oltenia de a aproba data și condițiile de desfășurare a AGOA.

Totodată, este lipsit de relevanță faptul că în adresă se face trimitere, alături de prevederile art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017, și la prevederile art. 46 alin. (4) din aceeași lege, mai ales în condițiile în care dispozițiile în discuție în final nu au fost aplicate.

IV. Înalta Curte va înlătura și criticile recurentului conform cărora instanța de fond a încălcat prevederile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 coroborat cu art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001.

Dispozițiile art. 133 alin. (1) din Legea 24/2017 stabilesc că "săvârșirea contravențiilor prevăzute de prezentul capitol se constată de către persoanele împuternicite din cadrul structurilor de specialitate ale A.S.F.; dacă se constată nerespectarea uneia dintre dispozițiile legale a căror încălcare este prevăzută drept contravenție la art. 126, persoanei în cauză i se acordă un termen de 5 zile de la data comunicării celor constatate, în care să formuleze obiecții cu privire la încălcarea săvârșită."

Or, prin adresa nr. x/15.09.2020 au fost comunicate recurentului elementele de fapt și de drept vizate de verificări, iar faptul că în cuprinsul deciziei nu se regăsesc menționate obiecțiunile formulate nu determină sancțiunea nulității, cum correct s-a stabilit prin sentința recurată.

În plus, prevederile art. 133 alin. (8) din Legea 24/2017 stabilesc că dispozițiile sacestei legi se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, dar această completare se realizează "în mod corespunzător" și "în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel."

V. Pentru aceleași considerente sunt neîntemeiate criticile recurentului referitoare la faptul că instanța pune semnul egal între doua documente diferite și anume, nota de constatare si nota de aprobare a sancțiunii, încălcând astfel normele art. 133 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2017 și art. 21 indice 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2012.

VI. Privind criticile recurentului conform cărora fapta pentru care a fost sancționat nu este prevăzuta de lege, iar hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 1 din O.G. nr. 2/2001 și art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, Înalta Curte reiterează faptul că, așa cum s-a argumentat în precedent, recurentul a fost sancționat pentru încălcarea dispozițiilor art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la nulitatea deciziei de sancționare ca urmare a încălcării dispozițiilor legale imperative incidente în privința stabilirii vinovăției, a gradului de pericol social, a urmărilor faptei și individualizarea sancțiunii în funcție de circumstanțele reale și personale ale fiecărui membru al consiliului de administrație, Înalta Curte le va înlătura ca neîntemeiate.

Privind neîndeplinirea condiției vinovăției întrucât recurentul ar fi votat pentru amânarea convocării A.G.O.A. după finalizarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată, Înalta Curte observă că aceste elemente de fapt au fost analizate pe larg de prima instanță, care a concluzionat pe baza lor că, deși se invocă aparența existenței unui vot favorabil, în realitate acesta este unul condiționat de soluționarea litigiilor care făceau obiectul dosarelor nr. x/2019, nr. y/2019 și nr. 2634/63/2020, ceea ce face ca în realitate votul să fie unul naegativ față de solicitarea acționarilor, prin includerea unei condiționări a votului care nu este prevăzută de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017, "consiliul de administrație, respectiv directoratul sunt obligați să convoace adunarea generală la cererea acționarilor precizați la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care cererea cuprinde dispoziții ce intră în atribuția adunării, astfel încât adunarea să fie ținută, la prima sau la a doua convocare, în termen de 60 de zile de la data cererii."

Contrar criticilor recurentului, aceste dispoziții legale stabilesc o obligație clară și necondiționată în sarcina consiliului de administrație/directoratului.

De asemenea, contrar susținerilor recurentului, neexecutarea unei obligații legale exprese, clare, cum este cea stabilită de prevederile art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017 nu poate fi justificată prin existența unei obligații generice cum este cea prevăzută de art. 1441 alin. (1) din Legea 31/1990 care stabilesc că "Membrii consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator" sau prin obligația de analizare a riscurilor.

VII. Prin acest punct al recursului, recurentul susține că sentința recurată cuprinde motive contradictorii in raport cu actele cauzei întrucât instanța, deși retine că anexa la decizia de soluționare a plângerii prealabile nu este semnată de nimeni, totuși in mod nejustificat precizează ca este valabilă pentru simplu fapt ca este precizat ca face parte din decizie.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte reține că nu există contrarietate între considerentele sentinței.

Analizând pretinsa nulitate a deciziei de soluționare a plângerii prealabile pentru că nu ar cuprinde motivarea pe care se întemeiază soluția adoptată, prima instanță a respins această critică de nelegalitate în raport de faptul că decizia în discuție cuprinde o anexă în cuprinsul căreia sunt prezentate pe larg argumentele pe care pârâtul le-a avut în vedere pentru a respinge fiecare dintre criticile invocate de reclamant.

Instanța de fond a mai reținut, privind susținerile reclamantului în sensul că decizia nr. 58/2021 de soluționare a plângerii prealabile este nulă întrucât anexa la aceasta nu este semnată că și acestea sunt neîntemeiate întrucât anexa indicată este parte integrantă din decizia nr. 58/2021, care este semnată.

De asemenea, sunt neîntemeiate și susținerile reclamantului în sensul că decizia nr. 58/2021 este nulă întrucât nu cuprinde calea de atac. Acest argument de nelegalitate nu poate produce efecte decât dacă s-ar fi produs reclamantului o vătămare concretă ce nu poate fi înlăturată altfel, vătămare ce nu a avut loc întrucât reclamantul a exercitat calea de atac prevăzută de lege și care face obiectul prezentei cauze.

Cu privire la criticile recurentului referitoare la nulitatea deciziei de sancționare ca urmare a încălcării unor dispoziții legale imperative ce reglementează procedura de constatare a faptei reținute în sarcina sa, Înalta Curte reține că și acestea sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la încălcarea dispozițiilor legale incidente în privința stabilirii vinovăției, a gradului de pericol social, a urmărilor faptei și individualizarea sancțiunii în funcție de circumstanțele reale și personale ale fiecărui membru al consiliului de administrație, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate.

În primul rând, recurentul susține că nu este îndeplinită condiția vinovăției întrucât ar fi votat pentru amânarea convocării A.G.O.A. după finalizarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Aceste critici vizează aspecte de temeinicie a sentinței și de interpretare a probelor.

Prin sentința recurată au fost analizate susținerile recurentului, concluzionându-se că, deși se invocă aparența existenței unui vot favorabil, în realitate acesta este unul condiționat, ceea ce face ca în realitate votul să fie unul negativ față de solicitarea acționarilor, prin includerea unei condiționări a votului care nu este prevăzută de lege.

Tot astfel, analizând probele existente la dosar, instanța de fond a constatat, pe de o parte, că votul recurentului în cadrul ședinței Consiliului de administrație din data de 10.07.2020 a fost unul pozitiv condiționat, care în realitate a produs efecte negative constând în neconvocarea consiliului de administrație în interiorul termenului stabilit de lege.

Or, conform art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017,"consiliul de administrație, respectiv directoratul sunt obligați să convoace adunarea generală la cererea acționarilor precizați la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care cererea cuprinde dispoziții ce intră în atribuția adunării, astfel încât adunarea să fie ținută, la prima sau la a doua convocare, în termen de 60 de zile de la data cererii."

În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că aceste dispoziții legale stabilesc o obligație clară în sarcina consiliului de administrație/directoratului, iar neexecutarea unei obligații legale exprese, clare, cum este cea stabilită de prevederile art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017 nu poate fi justificată prin existența unei obligații generice cum este cea prevăzută de art. 1441 alin. (1) din Legea 31/1990 care stabilesc că "Membrii consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator" sau prin obligația de analizare a riscurilor.

Înalta Curte mai reține că potrivit dispozițiilor art. 127 pct. 2 din legea 24/2017 sancțiunea pentru fapta reținută în sarcina reclamantului este amenda de la 10.000 RON până la cea mai mare valoare dintre 9.000.000 RON sau de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare sau a pierderii evitate prin aceasta, în cazul în care aceste valori pot fi stabilite.

Tot contrar criticilor recurentului, prima instanță a analizat proporționalitatea sancțiunii, reținând că, în ceea ce privește criteriile de individualizare a sancțiunilor aplicate, sunt aplicabile prevederile cu caracter special stabilite prin art. 131 din Legea 24/2017, iar nu criteriile stabilite de prevederile O.G. nr. 2/2001.

Prin sentința recurată s-a reținut că, pentru stabilirea sancțiunii, A.S.F. a avut în vedere faptul că anterior recurentul a mai fost sancționat de două ori, în 2019 și 2020, pentru nerespectarea unei Deciziii A.S.F. prin care s-a instituit în sarcina Consiliului de administrație al S.I.F. OLTENIA S.A. obligația de a convoca și de a asigura desfășurarea adunării generale ordinare a acționarilor în termen de cel mult 45 de zile de la data emiterii deciziei, și, respectiv, pentru abținerea de la vot în ceea ce privește punctele 5 și 6 ale ordinii de zi a ședinței CA din data de 13.04.2020, precum și în ceea ce privește punctele 2 și 3 ale ordinii de zi a ședinței CA din data de 14.04.2020, respectiv propunerile privind aprobarea/respingerea completării ordinii de zi a AGOA convocată pentru data de 28.04.2020 cu punctele solicitate de către acționarii C., D., E., respectiv de către acționarii S.I.F. Banat-Crișana S.A. cu S.I.F. Muntenia S.A.

Totodată, s-a luat în considerare calitatea deținută de recurent în cadrul societății emitente, respectiv cea de membru al consiliului de administrație, persoană care are, potrivit legii, atribuții în ceea ce privește asigurarea desfășurării A.G.A., la solicitarea acționarilor îndreptățiți.

Având în vedere limitele speciale ale amenzii stabilite de prevederile art. 127, respectiv 10 000 RON limita minima și 9 000 000 RON limita maximă, în mod corect a apreciat prima instanță că sancțiunea aplicată recurentului este corect stabilită spre nivelul minim prevăzut de lege.

Constatând neîntemeiate criticile recurentului, recursul urmează a fi respins ca nefondat ăn temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1017 din 20 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 8 noiembrie 2023.