ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4604/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în principal, anularea în tot a Deciziei nr. 414/27.03.2020, emise de pârâtă, și, pe cale de consecință, înlăturarea sancțiunii dispuse.

Totodată, a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 614/22.05.2020 prin intermediul căreia autoritatea pârâtă a răspuns la plângerea prealabilă și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 15.000 RON, dispusă prin Decizia nr. 414/27.03.2020, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

De asemenea, a solicitat obligarea autorității pârâte la restituirea oricăror sume încasate în temeiul Deciziei nr. 414/27.03.2020, dacă este cazul.

Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 571 din 19 aprilie 2021, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că prima instanță a încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din același Cod, întrucât nu a indicat considerentele pentru care s-a ajuns la soluția dată, demonstrarea raționamentului judiciar care stă la baza pronunțării soluției fiind o obligație esențială.

Astfel, recurentul a arătat că judecătorul fondului nu a analizat motivul de nelegalitate invocat cu privire la caracterul nedovedit și nelegal al susținerilor referitoare la "acțiunile conjugate" și s-a degrevat de analiza impusă de textul de lege amintit, limitându-se, pe lângă indicarea unor aspecte generale legate de situația de fapt, la expunerea unor "argumente" preluate tale quale din cuprinsul întâmpinării, fără ca să furnizeze o interpretare proprie a situației de fapt și raportului juridic dedus judecății în raport de întregul probatoriu aflat la dosar.

3.2. Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că sentința atacată este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor: art. 5 alin. (1)lit. b), art. 7 alin. (1) și (2), art. 12 alin. (2) și art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015; art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. b), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (4) lit. c) din RegulamentulA.S.F. nr. 1/2019; art. 12 alin. (1) și (2) și art. 55 din Legea nr. 74/2015, art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 și art. 211 din C. civ.

În continuare, a reiterat pe larg situația de fapt și motivele prezentate în primă instanță în privința actelor administrative contestate, cu trimitere la incompatibilitatea domnului B. cu funcția de membru al Consiliului de Supraveghere, a făcut referire la cele reținute de prima instanță, formulând următoarele critici, cuprinse în mai multe capitole (B, C, D, E, F, G), astfel:

- prima instanță a reținut în mod greșit faptul că decizia de sancționare are la bază ansamblul constatărilor și întreaga conduita a reclamantului aferentă ședințelor C.S. convocate pentru datele de din 19.02.2020, 02.03.2020, 05.03.2020 și 10.03.2020;

- prima instanță a reținut în mod greșit faptul că lipsa oricărui prejudiciu nu conduce la anularea deciziei contestate sau la înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului; - prima instanță a reținut în mod greșit faptul că aplicarea diferențiată nejustificată a prevederilor legale de către A.S.F. (dublul standard al A.S.F) nu ar conduce la anularea deciziei contestate;

- prima instanță a reținut în mod greșit faptul că decizia A.S.F. ar fi motivată;

- acțiunile conjugate invocate de A.S.F. sunt nedovedite și nu pot constitui un temei pentru sancționarea acestuia;

- înlocuirea sancțiunii cu avertismentul.

Potrivit recurentului, contrar argumentelor primei instanțe, pe care le-a apreciat ca fiind greșite, acesta a acționat în conformitate cu dispozițiile legale incidente și pentru salvgardarea intereselor societare.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat excepția nulității parțiale a recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât recurentul nu indicat, în concret, care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit, și pe fond a solicitat respingerea recursului.

Astfel, a arătat că la pct. 4 din recurs partea a invocat 16 norme de drept material presupus a fi încălcate de către prima instanță, care ulterior sunt reproduse la paginile 3 și 4 din recurs, iar la paginile 5-8 ale cererii a reiterat acțiunea cu privire la incompatibilitatea domnului B. cu funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania S.A., susținând că în niciunul din capitolele regăsite în cerere nu a arătat în ce fel prima instanță a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material, susținerile sale referindu-se la actul contestat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 414/27.03.2020 și a Deciziei nr. 614/22.05.2020 de soluționare a contestației administrative, emise de intimata-pârâtă, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 15.000 RON, dispuse prin Decizia nr. 414/27.03.2020, cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

Curtea de apel a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, reținând că actele administrative atacate sunt legale.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, prima instanță nu a analizat motivul de nelegalitate invocat cu privire la caracterul nedovedit și nelegal al susținerilor referitoare la "acțiunile conjugate", ci s-a limitat, pe lângă indicarea unor aspecte generale legate de situația de fapt, la expunerea unor "argumente" preluate tale quale din cuprinsul întâmpinării, apreciind, în esență, că au fost nesocotite argumentele și probele sale în susținerea acțiunii.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea 74/2015, art. 21 lit. c) din Regulamentul Delegat (UE) 231/2013 și art. 51 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 74/2015, menționate în decizia de sancționare, precum și al art. 17 alin. (4) din Actul constitutiv al societății, respectiv pct. 8.4. din ROF al CS, cu trimitere și la "acțiunile conjugate", respectiv la conduita reclamantului, reținându-se, printre altele, că acțiunea conjugată a acestuia și premeditată de a părăsi, împreună cu Președintele Consiliului de supraveghere, ședințele Consiliului de Supraveghere (CS), fără a desemna un înlocuitor, a urmărit să conducă la imposibilitatea adoptării deciziilor la nivelul CS, ajungând la concluzia că toate susținerile părții care au justificat comportamentul său în ședințele Consiliului de Supraveghere sunt nefondate, acesta încălcând prevederile legale reținute.

Astfel, prima instanță îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Judecătorul fondului a demonstrat analiza criticilor și apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme.

Totodată, se reține că motivarea hotărârii răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei cauze, ea presupunând însă ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei și Cauza Ruiz Torija contra Spaniei).

Faptul că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. Criticile recurentului circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nu pot fi încadrate în acest temei juridic.

Înalta Curte reține că acest motiv a fost invocat în mod formal, în realitate partea a făcut aprecieri raportat la reținerile primei instanțe legate de decizia de sancționare, care în opina sa sunt greșite, fără să indice însă dispozițiile legale pretins încălcate ori greșit aplicate de prima instanță sau să precizeze eventualele greșeli săvârșite de aceasta în legătură cu acele dispoziții legale.

Astfel, recurentul a reluat situația de fapt și argumentele pentru care a apreciat că hotărârea atacată este nelegală, expuse în acțiunea introductivă de instanță, nedezvoltând critici propriu-zise față de respectiva hotărâre, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a apreciat că a acționat în conformitate cu dispozițiile legale incidente, așa încât nu se poate exercita controlul judiciar, neputându-se analiza hotărârea atacată și din perspectiva acestui motiv de casare.

Recurentul-reclamant deși a invocat încălcarea mai multor prevederi legale nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, care ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, ceea ce nu se regăsește în memoriul de recurs.

În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 571 din 19 aprilie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.