ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3625/2022

Ședința publică din data de 17 iunie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08.10.2020 pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună în sensul soluționării contestației ce este formulată, cu privire atât la Rezoluția de clasare nr. 1743/A din 02.06.2020, întocmită și emisă de către pârâtă, în dosarul înregistrat cu nr. x, precum și cu privire, în mod distinct, la Rezoluția din 10.09.2020, înregistrată în lucrarea nr. C20-1165, ce a fost dată de către Inspectorul Șef, în soluționarea plângerii, la soluția de clasare, din 02.06.2020.

Prin sentința civilă nr. 386 din data de 23 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamantul A. invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 5115 din 28 octombrie 2021, Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamantul A. ca nefondat.

Pentru a se pronunța în acest sens, a instanța de recurs a reținut, în esență, că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. întrucât, nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ținându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilității și contradictorialității ce guvernează procedura civilă, iar motivarea hotărârii recurate respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, fiind reținută corect situația de fapt și expuse în mod concret argumentele de fapt și de drept pentru care s-a apreciat netemeinicia cererii de chemare în judecată.

Împotriva Deciziei nr. 5115 pronunțată la data de 28 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul reclamant A. a formulat contestație în anulare, solicitând casarea deciziei atacate și, pe fondul recursului, admiterea acestuia, fiind invocate situațiile prevăzute de dispozițiile art. 502 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 din C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare, din perspectiva dispozițiilor art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. susține contestatorul că solicitarea de judecare în lipsă a recursului nu are suport legal și real, neexistând în acest sens o manifestare de voință din partea intimatei.

Astfel, se arată că cele două întâmpinări depuse de intimata Inspecția Judiciară și comunicate recurentului la data de 16.06.2021 și respectiv 05.07.2021 nu sunt datate și înregistrate în evidențele oficiale specifice așa cum dispun prevederile art. 21 alin. (1) și alin. (2) din C. civ., norme juridice care, în opinia contestatorului, impun a se constata că actele neînregistrate în evidențele oficiale, în registrele publice (ca număr și dată concretă) nu există și nici nu se pot lua în considerare.

Susține contestatorul că deși a invocat prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 05.07.2021 nulitatea întâmpinării, inclusiv valabilitatea cererii de judecare în lipsă, asupra acestor excepții instanța de recurs nu s-a pronunțat, ignorându-le total.

Prin urmare, susține contestatorul că instanța de recurs, în loc să constate și să sancționeze nulitatea efectelor unor astfel de întâmpinări, măcar sub aspectul cererii de judecare în lipsă, a trecut la judecarea cauzei, situație ce constituie o eroare materială rezultată și din neaplicarea și nerespectarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) și alin. (2) C. civ.

Afirmă contestatorul că cererea de judecare a cauzei în lipsă a existat doar din partea unei persoane fizice, fără calitate procesuală în cauză, situație care, dacă ar fi fost constată de instanță, ar fi condus la o soluție de suspendare a cauzei și nu de judecare a acesteia.

Din perspectiva dispozițiilor art. 502 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. susține contestatorul că prin recursul promovat se invocase și excepția decăderii intimatei în temeiul prevederilor art. 2545 alin. (2) C. civ. în referire la art. 2550 alin. (2) C. civ. pentru nulitatea și tardivitatea activității de "complinire" în afara termenului de decădere de 15 zile acordat pentru soluționarea, atâta reclamației administrative, cât și pentru soluționarea și măsuri adecvate de comunicare a informațiilor.

Susține că deși se consemnează și acest motiv distinct de recurs nu se identifică, în schimb, o analiză și soluționare a acestuia, aflându-ne în fața unei omisiuni din cele la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă întrucât eroare invocată ar fi trebuit să aibă un caracter esențial, adică să determine pronunțarea unei soluții greșite raportat la actele existente la dosar, or instanța de recurs a analizat și motivat complet și corespunzător criticile expuse prin cererea de recurs.

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică exclusiv incidența vreunuia dintre motivele limitativ prevăzute de dispozițiile procedurale.

Contestația în anulare îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (reglementată de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ.).

Contestația în anulare obișnuită poate fi exercitată împotriva hotărârilor definitive atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Art. 503 alin. (2) C. proc. civ. prevede patru motive pentru exercitarea contestației în anulare specială, respectiv:

Prezenta contestație este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatorul susținând că sentința atacată a fost pronunțată ca urmare a unor erori materiale comise de instanța de recurs prin neaplicarea și nerespectarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) și alin. (2) C. civ., norme juridice în temeiul cărora susține că instanța de recurs nu trebuia să ia în considerare întâmpinările depuse la dosar de intimată, și astfel nu ar fi existat nici cererea de judecare a cauzei în lipsă.

Ipoteza invocată de contestator și reglementată de dispozițiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În cadrul contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Aspectele invocate de contestator (faptul că instanța a ținut cont de întâmpinările formulate în cauză de intimată, și implicit de judecarea cauzei în lipsă, și nu a aplicat dispozițiile art. 21 alin. (1) și alin. (2) C. civ., norme care, în opinia contestatorului, cele două întâmpinări nu pot fi luate în considerare) nu reprezintă greșeli materiale, ci pot fi eventual cel mult erori de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale, dacă se probează acest fapt, astfel că motivele contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. sunt nefondate.

Nefondat este și motivul întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Prioritar, Înalta Curte amintește că principiul securității juridice civile impune ca o hotărâre judecătorească definitivă să nu poată fi repusă în discuție decât pentru motivele strict și restrictiv determinate în C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, o parte nemulțumită de o hotărâre judecătorească definitivă nu poate uza de calea prevăzută la art. 502 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. pentru a repune în discuție motivele de nelegalitate invocate și care au fost analizate de către instanța de recurs.

Conform prevederilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ.: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;"

Contestatorul a susținut că instanța de recurs nu a analizat și excepția decăderii intimatei în temeiul prevederilor art. 2545 alin. (2) C. civ. în referire la art. 2550 alin. (2) C. civ. pentru nulitatea și tardivitatea activității de "complinire" în afara termenului de decădere de 15 zile acordat pentru soluționarea, atât a reclamației administrative, cât și pentru soluționarea și măsuri adecvate de comunicare a informațiilor, astfel că deși se face și consemnare despre acest motiv distinct de recurs, nu se poate identifica în schimb o analiză și o soluționare a acestui motiv de recurs.

Or, Înalta Curte apreciază că o astfel de chestiune a reprezentat, în fapt, doar unul dintre argumentele aduse de recurentul A. în susținerea motivelor de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., prin care acesta a criticat soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în judecată.

Prevederile pct. 3 al alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. vizează exclusiv omisiunea cercetării motivelor de recurs, astfel cum au fost acestea formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat, sau demersul instanței de a grupa argumentele și a le cerceta în bloc, pe calea contestației în anulare neputând fi criticată modalitatea în care instanța de recurs a răspuns motivului de casare invocat.

Astfel, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv îndreptării unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În cuprinsul deciziei contestate, instanța de recurs a răspuns criticilor recurentului întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. fiind analizate toate susținerile recurentului.

Faptul că instanța de recurs a făcut o sinteză din argumentele invocate de recurent sub motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. și nu a tratat fiecare aspect cuprins în motivarea recursului nu poate face obiectul contestației în anulare, câtă vreme instanța de recurs a reținut aspectele determinante pentru care criticile subsumate motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecății prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5115 din 28 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2022.