ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6028/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6028/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 2 decembrie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a (veche) contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare solicitând anularea deciziei nr. A/195/05.07.2013, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul a invocat excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale, față de disp. art. 13 din O.G. nr2/2001, apreciind că la data de 05.07.2013 era depășit termenul de 6 luni ce a început să curgă la 24.11.2012.
Prin sentința civilă nr. 1862/11.06.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de conexare formulată de pârât și a respins acțiunea ca nefondată.
Prin decizia nr. 1641/26.05.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de recurentul - reclamant și a casat sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În motivare, instanța de recurs a reținut în esență incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând că prima instanță a preluat argumentele pârâtei invocate în întâmpinare, fără a arăta care sunt motivele pentru care a respins criticile reclamantului, soluție ce reflectă o abordare superficială a raportului de drept administrativ supus examinării, a situației de fapt și a cadrului normativ incident; în cauză, lipsa unei motivări care să susțină soluția cuprinsă în dispozitiv echivalează cu o necercetare a fondului și determină soluția casării cu trimitere, asigurând astfel părților beneficiul dublului grad de jurisdicție.
Dosarul a fost înregistrat din nou pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a (veche) contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014*.
La termenul din data de 28.11.2019, Curtea a luat act că nu se mai solicită conexarea dosarului de față la dosarul nr. x/2014, ca urmare a soluționării definitive a acestuia.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 2629 din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale, ca neîntemeiată și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 2629 din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a susținut, în esență, că toate concluziile primei instanțe sunt preluate din întâmpinarea intimatei întrucat se observa aceeași nota cursiva in folosirea cu ușurința a negațiilor, pentru orice fraza si pentru orice apărare a petentului.
Astfel, cea mai importantă apărare este cea legata de noțiunea inițierii ofertei publice de preluare, pe care instanța o tratează, pe 2 pagini, doar evocând prevederile legale, ale articolelor menționate, iar la pagina 5 in directa referire la aceasta, instanța face următoarele precizări:
"Curtea constata sancționarea pentru nerespectarea obligației de inițiere, prin depășirea acelui termen cu mai mult de 60 de zile".
Pentru a concluziona in acest fel, instanța spunea ca acest text de lege trebuie lecturat in lumina premiselor de aplicare punând semn egal, respectiv initiere=lansare si de aici, concluzionează eronat ca obligația acționarului este aceea de a prezenta oferta publica de preluare obligatorie, astfel spus de a exista un act juridic unilateral prin care se inițiază procedura respectiva, in relația cu autoritatea publica.
Cu titlu de observații la adresa noțiunii, recurentul-reclamant a arătat că oferta publica de preluare, noțiune clar descrisa in legislația specifica (domeniu, unde nici apărare si nici intimata nu a făcut referiri, întrucât excede obiectului acțiunii) nu este un act unilateral al acționarului petent si nu poate imbraca aceasta formă, ci reprezintă un document final, emis in numele ofertantului (persoana juridica B. SRL) care lansează, acesta oferta, redactata si asumata doar de către un broker special autorizat de către ASF.
Deși excedează obiectul cauzei, a arătat în plus că oferta semnata de către broker, a fost respinsa de ASF si in cele din urma au fost obligați sa intreprindă alte demersuri, prin alt broker, pentru o alta oferta, ținuta in sah, tot de către intimata ASF, pentru inca 12 luni.
In concluzie, a susținut că actul unilateral la care se refera instanța nu poate fi oferta finala, adresata si aprobata de intimată si insusi actele si demersurile, efectuate de către societatea inițiatoare la care acționarul are aceasta calitate si la care a si fost obligat sa deruleze oferta publica.
A reiterat faptul că actul inițial al CNVM-ului (ASF in present) a fost obligarea celor 5 acționari (4 pers fizice si 1 persoana juridica) sa initieze OPP, la societatea C. S.A., obligație inițiata in cele 15 zile-termen de inițiere-, aspect la care s-au si conformat acționarii, inițiind derularea prin intermediul acționarului persoană juridică.
Cu privire la starea de fapt, a reamintit că ceilalți 3 acționari, împreuna cu al 4-lea (recurentul din dosarul prezent), împreuna cu persoana juridica, la care dețin acțiuni, au fost obligați sa demareze procedura OPP-ului (oferta publica), in termen de 15 zile, începând cu 30 noiembrie 2012, (decizia CNVM 348) fapt dus la îndeplinire prin semnarea contractului de intermediere cu brokerul, inca de la data 7.01.2013, asa cum a aratat si Înalta Curte, in decizia care a retrimis dosarul spre rejudecare.
Insa, in nesocotirea acestui document important, cele 4 persoane acționare au fost sancționați, in baza aceluiași act administrativ, prin 4 decizii diferite, iar instanța de fond, a conexat acțiunile recurenților, in acest dosar, respectiv x/2014, celalalt dosar judecandu-se separat in dosar x/2014
In opinia sa preliminară, nici ICCJ, ca instanța de recurs nu a avut in vedere cel mai important aspect, respectiv critica din recurs si anume, ca aceste persoane sancționate, nu se fac vinovate de săvârșirea vreunei obligații, care sa atragă sancționarea pecuniara cu 50.001 RON/fiecare, din moment, ce in calitatea de acționari, pe care o dețineau, au demarat procedura, la care au fost obligați, prin intermediul persoanei juridice, la care dețineau acțiuni.
Astfel, asa cum nici instanța de fond, nu a observat, nici instanța de recurs nu s-a aplecat asupra cererii de recurs, care viza cel mai important aspect si anume: faptul generativ al sancționării, și anume aceea decizie CNVM, care obliga persoanele care acționau împreuna (4 persoane fizice si una juridica) sa demareze oferta publica de preluare, la o alta societate comerciala. In atare situație persoanele fizice acționari ai persoanei juridice au demarat prin intermediul acestei persoane juridice procedurile la care au fost obligați.
Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.
Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 4 august 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată din oficiu la termenul din 2 decembrie 2021, față de împrejurarea că cererea de recurs nu era semnată, având în vedere că, după reținerea cauzei în pronunțare, dar înainte de terminarea ședinței de judecată, a fost depus la dosar un exemplar original al cererii de recurs semnat de reclamant, fiind îndeplinite astfel condițiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.
Argumente de fapt și de drept relevante
Prin Decizia nr. A/196/05.07.2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a fost sancționat numitul A. cu amendă în cuantum de 50.001 RON, în calitate de acționar al S.C. C. S.A. Sângeorz BĂI, întrucât în calitatea deținută nu a derulat în termenul legal, împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, oferta publică de preluare obligatorie a S.C. C. S.A. Sângeorz Băi, încălcând astfel prevederile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.
Acționarul S.C. C. S.A., a fost sancționat contravențional, în baza art. 271 și art. 273
2
alin. (1) pct. i) lit. c) și a) art. 275 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, avându-se în vedere circumstanțele reale și personale ale săvârșirii faptei.
Astfel, A.S.F. a învederat reclamantului necesitatea de se încadra în prevederile legale prin care a fost instituită obligația promovării ofertei publice de preluare obligatorie, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de stabilire a prețului ofertei. Astfel, prin ordonanța CNVM nr. 384/20.11.2012, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a obligat persoanele deținătoare a acțiunilor la S.C. C. S.A. Sangeroz Bai să inițieze și să deruleze oferta publică de preluare a S.C. C. S.A. în termen de 15 zile de emiterea ordonanței.
Sancțiunea aplicată prin decizia A.S.F. nr. A/196/05.07.2013 a avut ca fundamentare nerespectarea obligației legale de ofertare și nu neaducerea la îndeplinire a actelor individuale emise anterior de A.S.F. în termenul legal, respectiv a ordonanței CNVM nr. 384/20.11.2012.
În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare, a solicitat anularea deciziei nr. A/195/05.07.2013, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment, prin concluziile scrise depuse la dosar, invocând excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale, față de dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 2/2001.
În rejudecare, după casarea cu trimitere pentru nemotivarea sentinței, prin hotărârea recurată în prezentul dosar, acțiunea a fost respinsă, reclamantul înțelegând să formuleze critici din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a susținut, în esență, că persoanele sancționate nu se fac vinovate de săvârșirea vreunei obligații, care sa atragă sancționarea pecuniara cu 50.001 RON/fiecare, din moment, ce in calitatea de acționari, pe care o dețineau, au demarat procedura, la care au fost obligați, prin intermediul persoanei juridice, la care dețineau acțiuni, prima instanță concluzionând eronat ca obligația acționarului este aceea de a prezenta oferta publica de preluare obligatorie, astfel spus de a exista un act juridic unilateral prin care se inițiază procedura respectiva, in relația cu autoritatea publica, urmând să analizeze aceste argumente în mod unitar și să le răspundă în raport de finalitatea concretă a acestora.
Astfel, potrivit art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 (forma în vigoare la data faptelor) "O persoană care, urmare a achizițiilor sale sau ale persoanelor cu care acționează în mod concertat, deține mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăți comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare și având ca obiect toate deținerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei dețineri.".
Așadar, obligația instituită de textul legal este de a lansa oferta publică amintită, cel mai târziu la împlinirea unui termen de 2 luni de la data atingerii deținerii mai mari de 33% din drepturile de vot.
Totodată, art. 205 din Legea nr. 297/2004 stipulează că "(1) Prevederile art. 203 nu se vor aplica în cazul în care poziția reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului a fost dobândită ca urmare a unei tranzacții exceptate. (2) În contextul prezentei legi, tranzacție exceptată reprezintă dobândirea respectivei poziții: a) în cadrul procesului de privatizare; b) prin achiziționarea de acțiuni de la Ministerul Finanțelor Publice sau de la alte entități abilitate legal, în cadrul procedurii executării creanțelor bugetare; c) în urma transferurilor de acțiunii realizate între societatea-mamă și filialele sale sau între filialele aceleiași societăți-mamă; d) în urma unei oferte publice de preluare voluntară adresată tuturor deținătorilor respectivelor valori mobiliare și având ca obiect toate deținerile acestora. (3) În cazul în care dobândirea poziției reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului se realizează în mod neintenționat, deținătorul unei asemenea poziții are una dintre următoarele obligații alternative: a) să deruleze o ofertă publică, în condițiile și la prețul prevăzute la art. 203 și art. 204; b) să înstrăineze un număr de acțiuni, corespunzător pierderii poziției dobândite fără intenție. (4) Executarea uneia dintre obligațiile prevăzute la alin. (3) se va face în termen de 3 luni de la dobândirea respectivei poziții. (5) Dobândirea poziției reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot asupra emitentului se consideră neintenționată, dacă s-a realizat ca efect al unor operațiuni precum: a) reducerea capitalului, prin răscumpărarea de către societate a acțiunilor proprii, urmată de anularea acestora; b) depășirea pragului, ca rezultat al exercitării dreptului de preferință, subscriere sau conversie a drepturilor atribuite inițial, precum și al convertirii acțiunilor preferențiale în acțiuni ordinare; c) fuziunea/divizarea sau succesiunea.".
Înalta Curte constată că actul administrativ contestat a fost emis de A.S.F. având în vedere prevederile legale antereferite, coroborate și cu dispozițiile Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006 emis în aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piața de capital. Reclamantul a fost sancționat cu amendă în limitele prevăzute de lege, întrucât termenul legal de promovare a ofertei publice de preluare a fost depășit cu mai mult de 60 de zile, iar la aplicarea sancțiunii s-au avut în vedere circumstanțele reale și personale ale săvârșirii faptei și conduita făptuitorilor, prin aplicarea minimului amenzii prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.
Art. 273
2
alin. (1) pct. i) lit. c) din Legea nr. 297/2004 (forma în vigoare la data sancțiunii aplicate) prevede că "Nerespectarea obligațiilor prevăzute de art. 203 referitoare la inițierea, în termenul prevăzut de lege, a unei oferte publice de preluare obligatorie constituie contravenție și se sancționează după cum urmează: (i) pentru persoanele fizice: a) avertisment sau amendă de la 1.000 RON la 25.000 RON, în cazul în care termenul legal de lansare a ofertei a fost depășit cu cel mult 30 de zile; b) amendă de la 25.001 RON la 50.000 RON, în cazul în care termenul legal a fost depășit cu cel mult 60 de zile; c) prin excepție de la prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, amendă de la 50.001 RON la 500.000 RON, în cazul în care termenul legal a fost depășit cu mai mult de 60 de zile;". [s.n.]
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că se sancționează contravențional nerespectarea obligației de "inițiere" a ofertei publice de preluare obligatorie în termenul legal prevăzut de art. 203 din Lege, în cazul concret prin depășirea acelui termen legal cu mai mult de 60 de zile.
Or, în memoriu de recurs, principala critică invocată de reclamant privește interpretarea proprie în sensul că acesta avea doar obligația să inițieze procedura, aceasta însemnând, în opinia sa, că au demarat procedura, la care au fost obligați, prin intermediul persoanei juridice, la care dețineau acțiuni, reclamantul necontestând că se afla în situația vizată de art. 203 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, ci recunoaște că îi incumba obligația de a desfășura procedura ofertei publice de preluare obligatorie, încă din anul 2012.
Înalta Curte constată că noțiunea de "inițiere" reglementa de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 presupune ca titularul obligație să facă o ofertă, astfel încât partea interesată să o poată accepta.
Prin urmare, contrar interpretării date de recurentul-reclamant, pe care de altfel a susținut-o ca atare și în fața primei instanțe, fiind analizată în mod corespunzător de aceasta, este corectă aprecierea că textul art. 273
2
alin. (1) trebuie lecturat în lumina premisei sale de aplicare, anume art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, astfel urmând a fi înțeles sensul noțiunii de "inițiere" a ofertei publice de preluare, câtă vreme obligația incumbând acționarului respectiv este de "lansare" a ofertei publice potrivit textului legal premisă.
În acest context, sensul obligației incumbând acționarului este de a prezenta oferta publică de preluare obligatorie, altfel spus de a exista un astfel de înscris/act juridic unilateral prin care se inițiază procedura respectivă în relația cu autoritatea publică și acționarii vizați, întrucât, astfel cum rezultă din prevederile art. 203 din Legea nr. 297/2004 oferta respectivă este o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare, având ca obiect toate deținerile acestora. Așadar, aceasta implică existența unui act juridic unilateral în forma unei oferte, care să se adreseze celorlalți deținători de valori mobiliare ai societății vizate.
În aceste condiții, în absența actului juridic al ofertei publice nu se poate conchide că reclamantul, fie pe cont propriu, fie prin intermediul activităților desfășurate de acționarii împreună cu care acționează concertat, ar fi procedat la inițierea acesteia. Efectuarea unor demersuri în urma cărora se elaborează actul juridic unilateral amintit nu are semnificația inițierii ofertei publice, câtă vreme aceasta lipsește, ci are semnificația existenței unor premise ca la un moment dat respectiva oferta să existe.
În fine, sunt lipsite de suport și susținerile recurentului în sensul că toate concluziile primei instanțe sunt preluate din întâmpinarea intimatei, instanța de control judiciar constatând că hotărârea explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat actele și probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că este neîntemeiată cererea cu care a fost învestit, astfel cum s-a reținut anterior.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2629 din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.