ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5886/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.07.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare, solicitând anularea deciziei ASF nr. A/318/22.04.2014 și a deciziei ASF nr. A/508/10.06.2014, anularea măsurilor de sancționare contravențională stabilite în sarcina sa, respectiv o amendă în cuantum de 110.000 RON; obligarea pârâtei la sistarea solicitărilor de a derula oferta publică de preluare obligatorie a B. adresate către C. Invest și către A.; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1004 din 15 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond.

În motivarea recursului a prezentat situația de fapt și a arătat, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că sentința cuprinde motive străine de natura cauzei, referitor la faptul că sancțiunile aplicate au avut ca temei faptic încălcări repetate ale actelor administrative prin care reclamantul a fost obligat ori i s-a cerut imperios respectarea disp. art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, sens în care instanța pare să piardă din vedere faptul că sancțiunile contravenționale vizează nerespectarea legii și sub nicio formă nerespectarea dispozițiilor ASF. Or, instanța nu a fost învestită cu o acțiune în contencios împotriva unui act administrativ sancționator emis pentru nerespectarea dispozițiilor ASF.

Referitor la cel de-al doilea motiv de casare invocat a precizat că starea de fapt este extrem de simplă, necontestată de niciuna dintre părți și probațiunea este extrem de redusă în acest sens: în anul 2006 reclamantul a participat, alături de persoane cu care acționa în mod concertat, la o ofertă publică de preluare obligatorie a societății B.. Ulterior achiziției unui pachet de acțiuni de către societatea C. Invest S.R.L. (deținere indirectă a acționarului A.), CNVM (inițial) și ASF (ulterior) au aplicat o serie de sancțiuni pentru nerespectarea obligației de derulare a unei noi oferte publice de preluare obligatorie.

Recurentul a susținut că efectul pozitiv al lucrului judecat nu este incident în cauză, având în vedere că dezlegările acordate în dosarele anterioare vizează chestiuni de drept, interpretarea unor texte de lege de către instanțele de judecată din acele dosare și nu o dezlegare acordată unei chestiuni de fapt incidente între părți. Interpretările acordate în trecut prevederilor art. 66 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 nu se impun cu titlu de lucru judecat instanței din prezenta cauză, fiecare judecător având libera apreciere asupra interpretării și aplicării legii.

A mai susținut că instanța de fond în mod greșit interpretează disp. art. 273

3

din Legea nr. 297/2004, în forma actuală sau în oricare dintre formele anterioare. Astfel, în mod greșit apreciază că fapta contravențională reținută are ca suport legal un text de lege care obligă la respectarea actelor administrative emise de ASF. Un asemenea text legal nu există. În realitate, tipicitatea faptei contravenționale reținute constă în nerespectarea disp. art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Cu toate acestea, ASF aplică o serie lungă de sancțiuni, ca și când nerespectarea obligației de efectuare a ofertei publice reținute în sarcina recurentului ar decurge din propriile sale dispoziții sau adrese, încercând să justifice o conduită contrară principiului non bis in idem, în sensul existenței mai multor contravenții, câte una pentru fiecare solicitare a ASF de derulare a ofertei publice. Soluția propusă este total abuzivă, o asemenea interpretare a legii lipsind de orice previzibilitate textul sancționator și împuternicind ASF în a aplica sancțiuni contravenționale pentru aceeași faptă în fiecare lună, săptămână, zi sau chiar oră după depășirea termenului de efectuare a ofertei publice. Prin urmare, recurentul a invocat caracterul eronat al poziției instanței de fond în ceea ce privește tipicitatea faptei contravenționale reținute, în concret, în privința cărei obligații este sancționată contravențional conform textelor legale indicate de autoritate prin actele de sancționare.

A mai invocat greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a disp. art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, prin prisma caracterelor faptei contravenționale sancționate de art. 272 lit. a) din Legea nr. 297/2004 (forma inițială) sau de art. 273

2

alin. (1) din aceeași lege (forma ulterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 32/2012). În acest sens a menționat că prin cererea de chemare în judecată a susținut teza caracterului instantaneu al faptei contravenționale reținute în sarcina sa, demonstrând temeinic acest aspect prin raportare la obligația a cărei neîndeplinire este sancționată, prin analiza punctuală a textului incriminator, prin analogii cu fapte penale, precum și alte aspecte tangențiale care reprezintă efecte, urmări ale caracterizării faptei ca fiind continuă.

După modul de reglementare a textului sancționator, fapta reprezintă o contravenție omisivă, întrucât se incriminează neefectuarea ofertei publice de preluare în termen de maxim 2 luni de la data atingerii pragului de 33% din totalul drepturilor de vot asupra unei societăți emitente pe piața reglementată.

Recurentul a prezentat pe larg argumentele pentru care consideră că fapta reținută în sarcina sa are un caracter instantaneu, nu prezintă un caracter de continuitate, fiind susceptibilă de executare printr-un singur act material. În consecință, nici neîndeplinirea acestei obligații nu va avea un caracter continuu, ci fapta contravențională corelativă va avea un caracter instantaneu.

În cererea de recurs a mai fost prezentată cronologia formelor Legii nr. 297/2004 și s-a susținut că, față de caracterul instantaneu al faptei contravenționale imputate, recurentul are acces la analiza și stabilirea legii contravenționale mai favorabile, având în vedere prevederile exprese ale art. 12 din O.G. nr. 2/2001. Analizând formele Legii nr. 297/2004, se observă cu ușurință că forma incipientă a acesteia reprezintă legea contravențională mai favorabilă, raportat la o serie de aspecte: existența unui singur termen stabilit de lege pentru îndeplinirea obligației de efectuare a ofertei publice de preluare obligatorie; limitele de pedeapsă mai reduse.

A invocat, de asemenea, nerespectarea disp. art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 (principiul non bis in idem) care este expres prevăzut atât în materie penală, cât și în materie contravențională. Astfel, se observă că latura obiectivă a contravenției este reprezentată de neefectuarea ofertei publice de preluare în termenul de 2 luni de la data atingerii deținerii de 33% din drepturile de vot asupra emitentului B.. Recurentul precizează că a fost sancționat deja pentru nerespectarea disp. art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în mai multe rânduri, în baza aceluiași art. 273

2

alin. (1) pct. (i), lit. c) din legea menționată. Se sancționează depășirea unui termen calculat de la o dată care, în mod obiectiv, nu poate fi decât singulară, depășirea pragului de 33% având loc o singură dată, la data achiziționării pachetului de acțiuni care a generat toată situația litigioasă. Astfel, în mod obiectiv, abstract, situația din speță nu permite reținerea mai multor contravenții deoarece nu este de conceput depășirea pragului de 33% de către recurent sau de către societatea C. de mai multe ori.

Recurentul a mai invocat și încălcarea principiului personalității răspunderii contravenționale. Astfel, prin decizia nr. 318/22.04.2014 se reține că societatea C. Invest S.R.L. a depășit pragul de 33% din drepturile de vot asupra emitentului B., prin achiziția a 51,89% din capitalul social al societății listate. Cu toate acestea, persoana sancționată este A., persoană fizică, reținându-se calitatea de asociat unic al societății C. Invest - deținătorul efectiv al acțiunilor. Nu se contestă faptul că societatea C. Invest S.R.L. reprezintă deținere indirectă a recurentului, însă acest aspect este reglementat prin Instrucțiunea CNVM nr. 3/2009, tocmai pentru a se analiza încadrarea deținerilor reale (directe și indirecte), precum și ale ipotezelor de concertare în cadrul pragului stabilit de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Rațiunea instituirii acestei noțiuni de deținere indirectă se justifică pentru a elimina ipotezele în care o persoană deține în mod indirect, prin intermediul unor entități diferite, drepturi de vot care, individual, nu ating pragul de 33%, însă împreună depășesc acest prag. În speță, societatea C. Invest S.R.L. deține singură acțiuni care depășesc pragul de 33%, astfel că din perspectiva stabilirii persoanei vinovate pentru săvârșirea contravenției nu prezintă relevanță faptul că entitatea este o deținere indirectă a recurentului.

Poziția ASF nu se justifică cu atât mai mult cu cât art. 277 din Legea nr. 297/2004 a fost abrogat prin O.U.G. nr. 32/2012, operând în mod efectiv o dezincriminare a faptei persoanelor menționate mai sus.

Instituția, în mod constant, aplică sancțiuni contravenționale direct recurentului, fără a avea vreun fundament legal, tocmai datorită faptului că societatea C. S.R.L. are cifra de afaceri 0, iar legea prevede, în cazul persoanelor juridice, o amendă în cuantum procentual din cifra de afaceri a deținătorului. Astfel, în mod abuziv, ASF extinde în mod nejustificat sfera de aplicare a sancțiunilor contravenționale și altor persoane care nu au calitatea de contravenient. Așadar, nu se justifică reținerea existenței unei răspunderi contravenționale atât în sarcina C. Invest, cât și în sarcina recurentului. A admite această poziție ar echivala cu situații total nejustificate, după cum urmează:

- în măsura în care deținerile C. Invest sunt considerate dețineri ale recurentului, inclusiv din perspectiva aplicării unor sancțiuni contravenționale, înseamnă că doar recurentul are calitatea de contravenient, fiind lipsite de temei sancțiunile deja aplicate societății C. Invest. Cu toate acestea, în mod definitiv, au fost menținute toate sancțiunile aplicate societății C. Invest. Drept consecință, existând calitatea de contravenient a C. Invest, calitate strict personală, conform principiului personalității răspunderii contravenționale, recurentul nu a depășit niciodată pragul de 33% din totalul drepturilor de vot din perspectiva aplicării unor sancțiuni acestuia.

- în măsura în care cei doi acționari vor fi considerați persoane care acționează în mod concertat, ținând cont de faptul că recurentul nu a depășit pragul de 33% din totalul drepturilor de vot, situația în prezent este identică cu cea din anul 2006. Față de aceste aspecte, a nu recunoaște oferta la care era obligat și a participat recurentul în anul 2006 și, în același timp a-l obliga pe recurent să efectueze în cursul anului 2012 o ofertă, în condițiile în care deținerile sale nu s-au modificat, este de neadmis. Cele două chestiuni sunt intrinsec legate și nu pot fi reținute concluzii diferite: fie recurentul nu avea obligația nici în anul 2006 și nici în anul 2012 de a efectua oferta (situație în care acesta nu poate avea calitate de contravenient astăzi), fie avea obligația și în 2006 și în anul 2012 de a efectua oferta (situație în care trebuie recunoscute efectele ofertei din anul 2006, ofertă obligatorie pentru recurent).

Mai arată că instanța de fond în mod greșit aplică disp. art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și disp. art. 65 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, având în vedere teza subînțeleasă a acestor din urmă dispoziții. În concret, acest articol din Regulament nu va fi niciodată aplicabil în lipsa incidenței art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, care la rândul său, implică necesitatea depășirii pragului de 33% din totalul drepturilor de vot de către o persoană sau de către persoanele cu care acționează în mod concertat. Or, odată depășit pragul de 33% din drepturile de vot ale societății listate, în mod evident, o altă depășire a aceluiași prag este imposibilă pentru a atrage aplicabilitatea exonerării de la obligația de efectuare a ofertei prevăzute de Regulamentul CNVM nr. 1/2006. Astfel, devine lipsită de sens reglementarea cuprinsă în art. 66 alin. (1) din Regulament, dacă se va acorda acestui text interpretarea propusă de instanța de fond. În măsura în care însăși teza aplicabilității art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 presupune depășirea procentului de 33% din drepturile de vot, orice achiziție de acțiuni efectuată în cadrul ofertei publice reglementate de art. 203 alin. (1) va fi o achiziție efectuată peste acest procent. Obligația de derulare a ofertei nu va mai fi incidentă prin simplul fapt că nu mai operează o depășire a pragului instituit de lege. Așadar, a reglementa o derogare de la obligația de a efectua oferta publică, în condițiile în care oricum oferta publică nu e necesară în acea ipoteză, ar fi total inutil. Pe de altă parte, se impune mențiunea că analiza netemeiniciei actelor sancționatoare reprezintă un petit subsidiar motivelor de nelegalitate abordate mai sus. Raportat la situația deținerilor de la începutul anului 2012 (moment când încep solicitările de efectuare a ofertei publice), recurentul nu avea această obligație datorită faptului că societatea C. deținea singură un procent de acțiuni care depășește pragul de vot.

Recurentul a adus în discuție situația perfect identică din cursul anului 2006, dată la care a efectuat o ofertă publică de preluare pentru toate acțiunile care constituie capitalul social al societății B., alături de societățile F. S.R.L. și G. S.R.L., fiind incidente prevederile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în teza atingerii pragului de 33% de către persoanele cu care acționa în mod concertat la acea dată.

Astfel, devin incidente disp. art. 66 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 din care se desprinde, practic, o singură cerință pentru a exista posibilitatea achiziționării acțiunilor asupra aceluiași emitent, fără a efectua a nouă ofertă publică de preluare și anume "dobândirea" cu respectarea art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Acest articol cuprinde două teze, în speță fiind aplicabilă cea care vizează achizițiile persoanelor cu care recurentul acționa în mod concertat în anul 2006 și obligarea grupului concertat de efectuare a ofertei publice de preluare. În consecință, cerința pentru incidența art. 66 alin. (1) din Regulament este îndeplinită, întrucât în anul 2006 a avut loc o dobândire efectuată cu respectarea art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Interpretarea corectă a art. 66 alin. (1) din Regulament nu poate fi decât în sensul: pot achiziționa liber acțiuni asupra aceluiași emitent persoanele care au efectuat, în prealabil, o ofertă publică de preluare, în condițiile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Orice altă interpretare ar contraveni însăși rațiunii care stă la baza instituirii obligativității ofertei publice de preluare.

Recurentul a precizat că valabilitatea acestei oferte nu este condiționată de dobândirea efectivă de acțiuni, direct sau indirect, legislația specifică, națională și europeană, nestabilind o asemenea condiție de valabilitate a ofertei și, implicit, a efectelor care decurg din aceasta.

A susținut că a derulat o ofertă publică de preluare obligatorie în anul 2006, fiind incidente la acea dată disp. art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în sensul existenței unei dobândiri de către persoanele cu care acționa în mod concertat, la data efectuării achiziției din 2011 fiind liber să achiziționeze acțiuni ale aceluiași emitent, fără a mai fi necesară efectuarea unei oferte publice de preluare obligatorie, în raport cu disp. art. 66 alin. (1) din Regulament.

În cazul în care oferta deja derulată ar fi catalogată ca fiind una voluntară, în mod implicit și absolut necesar, nici în anul 2012 recurentului nu îi putea fi impusă parcurgerea ofertei publice de preluare obligatorie, având în vedere că situațiile sunt identice, motiv pentru care calitatea de contravenient nu poate să îi aparțină.

În primul rând, din punct de vedere al condițiilor procedurale, financiare sau de orice altă natură, nu există diferențe între oferta publică de preluare obligatorie și voluntară. Astfel, nu există nicio rațiune pentru instituirea unor diferențe între efectele celor două tipuri de oferte de preluare. Mai mult, chiar prin promovarea unei oferte voluntare, protecția celorlalți acționari este asigurată, fiindu-le oferită posibilitatea înstrăinării drepturilor de vot deținute către ofertant. Așadar, oferta voluntară de preluare obligatorie poate fi catalogată și ca un indicativ al intenției unui acționar de a dobândi o poziție privilegiată în cadrul societății, anterior atingerii efective a pragului impus de lege, acționar care preîntâmpină obligația de derulare a unei oferte obligatorii prin oferta voluntară de achiziție adresată tuturor deținătorilor de acțiuni. Ca și efecte ale unei oferte de preluare voluntare, legislația internă este lacunară, însă prevederile Directivei 2004/25/CE acoperă acest aspect (art. 5 alin. (2). Astfel, este în afara oricărui dubiu că scutirea de la obligația derulării ofertei obligatorii prevăzute la alin. (1) se aplică persoanelor care au achiziționat acțiuni după efectuarea unei oferte voluntare. Doar o asemenea interpretare are sens, raportat la scopul urmărit de instituirea ofertelor publice de preluare și la transparența de care dă dovadă acționarul care efectuează chiar o ofertă voluntară.

Chiar în ipoteza calificării ofertei recurentului din anul 2006 ca fiind una voluntară, începând cu acea dată avea dreptul de a achiziționa liber acțiuni ale emitentului B., atât în mod direct, cât și în mod indirect. Urmare a parcurgerii unei oferte publice în anul 2006 (fie voluntară sau obligatorie), recurentul era liber să achiziționeze în mod direct sau indirect acțiuni ale aceluiași emitent, motiv pentru care obligația stipulată de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 nu îi este aplicabilă.

Intimata pârâtă ASF a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A prezentat situația de fapt și a susținut că sentința este motivată corespunzător.

În privința motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a precizat că: recurentul nu a derulat oferta publică din anul 2006; nu avea calitatea de acționar la G. S.R.L. (societatea care a inițiat și derulat oferta publică); nu a inițiat și derulat în această calitate (de acționar la G. S.R.L. sau acționar S.C. F. SRL) oferta din anul 2006, pentru a putea beneficia de dispozițiile legale în materie; nu a achiziționat acțiuni; nu era acționar în structura S.C. F. S.R.L. și G. S.R.L., astfel încât nu putea influența politica investițională a acestora în mod direct sau indirect; a declarat în anul 2011 (sub semnătură privată) că nu mai acționează în mod concertat cu societatea rezultată din fuziune (H.); a înființat în anul 2011 S.C. C. Invest S.R.L.; a achiziționat la finele anului 2011 acțiuni de pe piața de capital, ce depășesc pragul de 33%, prin S.C. C. Invest S.R.L.; nu îi sunt aplicabile disp. art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006, modificat și completat prin Regulamentul nr. 3/2015; pragul de 33% a fost depășit de către recurent începând cu data de 30.12.2011, când a devenit și acționar indirect ca urmare a tranzacției derulate pe piața de capital, în urma căreia S.C. C. Invest S.R.L. a achiziționat acțiuni reprezentând 51,89% din capitalul social al S.C. B.. Oradea, moment de la care controlul asupra S.C B. s-a modificat; începând cu data de 30.12.2011 au devenit incidente disp. art. 203 din Legea nr. 297/2004; în încercarea de a eluda obligația legală instituită prin actele administrative individuale, recurentul și-a diminuat deținerea indirectă (de la 51% la 25,945%) prin cesionarea de părți sociale către I..

Intimata a susținut că în mod corect prima instanță a reținut efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire la hotărârile judecătorești menționate în sentință și a interpretat disp. art. 233 din Legea nr. 297/2004, astfel cum rezultă din considerentele amplu dezvoltate în întâmpinare.

Teza privind caracterul contravențional și instantaneu al faptei este neîntemeiată, întrucât procedura de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul pieței de capital face obiectul unei reglementări speciale, conform O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul a fost sancționat în considerarea deținerilor sale directe și indirecte (prin S.C. C. Invest S.R.L., societate controlată de acesta) de peste 33% din capitalul emitentului S.C. B.. Oradea și a faptului că, împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, nu a derulat în termen legal oferta publică de preluare obligatorie. În aplicarea dispozițiilor legale au fost avute în vedere atât calitatea persoanei sancționate, cât și raportul dintre contravenția reținută în sarcina societății și îndatoririle persoanei considerate răspunzătoare pentru săvârșirea contravenției (asociat unic și administrator).

Fapta constând în neexecutarea obligației de promovare a ofertei publice de preluare obligatorie și calificată drept contravenție de legislația pieței de capital are caracter de contravenție continuă, caracterizată prin aceea că nu se autonomizează în momentul consumării, deoarece activitatea contravențională se prelungește în timp după momentul consumării până la o altă dată, denumită epuizarea contravenției.

În cazul de față, realizarea elementului material al contravenției a început în fapt în anul 2012, dar efectele acesteia s-au perpetuat în timp. Momentul consumativ se realizează la data executării laturii obiective a faptei, dar epuizarea acesteia are loc la o altă dată, respectiv când dinamica contravențională s-a sfârșit. În cazul contravenției continue procesul ilicit se oprește în momentul când acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material a încetat și ultima evoluție a rezultatului s-a finalizat.

Cu privire la cronologia formelor Legii nr. 297/2004, stabilirea legii contravenționale mai favorabile și la nerespectarea principiului non bis in idem, intimata a arătat că obligația de a face ofertă publică de preluare, instituită de dispozițiile legale, a fost constatată de către autoritate ori de câte ori termenul de îndeplinire a obligației instituite prin actul administrativ individual emis anterior a expirat, datorită omisiunii și inacțiunii recurentului. Temeiurile de drept prin care s-a constatat neîndeplinirea obligației legale au avut la bază dispozițiile legale aplicabile la momentul constatării omisiunii.

Referitor la critica privind stabilirea legii contravenționale mai favorabile a precizat că procedura de constatare a contravențiilor și stabilire a sancțiunilor contravenționale, invocată de către recurent și astfel cum este prevăzută în O.G. nr. 2/2001, nu este aplicabilă în materia contravențiilor săvârșite pe piața de capital.

Sub aspectul încălcării principiului personalității răspunderii contravenționale a susținut că la sancționarea recurentului au fost avute în vedere atât calitatea persoanei sancționate, cât și raportul dintre contravenția reținută în sarcina societății și îndatoririle persoanei considerate răspunzătoare pentru săvârșirea contravenției (asociat unic și administrator).

Ipoteza reglementată de art. 66 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 ar fi devenit incidentă numai în condițiile în care în anul 2006, în cadrul ofertei publice obligatorii de preluare a S.C. B.. Oradea, recurentul achiziționa acțiuni, astfel încât să depășească pragul de 33%, ipoteză neîntrunită în speță. Ceea ce omite recurentul să menționeze este ipoteza prevăzută la același art. 66, dar la alin. (3), pe deplin aplicabilă în cazul său.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin decizia ASF nr. A/318/22.04.2014, reclamantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 110.000 RON, în calitate de asociat al C. Invest S.R.L. Oradea - acționar al B. Oradea, menținându-se obligația ca societatea C. Invest S.R.L. Oradea să depună la ASF în cel mult 15 zile de la data emiterii deciziei, singură sau împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. B. Oradea. În motivare, emitenta a arătat că societatea C., împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, nu a derulat în termenul legal oferta publică de preluare obligatorie (OPP) a societății B. Oradea, încălcând art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, domnul A. deține 50% din capitalul social al C., respectiv au fost avute în vedere decizia ASF nr. A/601/12.11.2013, Instrucțiunea CNVM nr. 3/2009 și dispoziții ale Legii nr. 297/2004. Împotriva deciziei ASF nr. A/318/22.04.2014 reclamantul a formulat contestație, respinsă de ASF prin decizia nr. 50/10.06.2014.

În concret, ASF a avut în vedere că în anul 2006 a fost derulată o ofertă publică de preluare obligatorie a S.C. B. Oradea, inițiată de S.C. F. S.R.L. Timișoara (42,37%), societate care acționa în mod concertat cu S.C. G. S.R.L. (3,12%) și A. (28,13%).

Structura acționariatului S.C. B. Oradea, ulterior derulării ofertei mai sus menționate: S.C. F. S.R.L. 48,71%, S.C. G. S.R.L. 3,12%, A. 28,13%, alți acționari 20,04%. Structura asociaților S.C. F. S.R.L. Timișoara era următoarea: S.C. G. S.R.L. 95%, J. 5%, S.C. G. S.R.L. avea ca asociat unic pe S.C. H. S.R.L., iar structura asociaților S.C. H. S.R.L. era următoarea: K. 50% și L. 50%.

La data efectuării ofertei publice de preluare a S.C. B. de către S.C. F. S.R.L., A. - în calitate de persoană fizică - era acționar în cadrul S.C. B. Oradea cu un pachet reprezentând 28,13% din capitalul social. A. nu a achiziționat nicio acțiune în tranzacția în speță și nu și-a modificat deținerea în cadrul S.C. B. Oradea, ca urmare a ofertei publice derulate.

În anul 2007, S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. au fuzionat, iar capitalurile sociale ale acestora au fost absorbite de S.C. H. S.R.L., aceasta devenind astfel acționar majoritar al S.C. B. Oradea cu o deținere de 51,8% din capitalul social al societății emitente. H. S.R.L. nu îi erau incidente disp. art. 203 din Legea nr. 297/2004, deoarece respectivul transfer de acțiuni a fost efectuat între societatea mamă și filialele sale, ceea ce reprezenta o tranzacție exceptată de la obligația de derulare a OPP. Astfel, în structura acționariatului S.C. B., ca urmare a operațiunilor derulate în perioada 2006-2007, respectiv oferta publică de preluare (2006), fuziunea și absorbția - la cele 3 societăți mai sus menționate care dețineau acțiuni la S.C. B. Oradea, nu a existat nicio operațiune inițiată sau derulată de către S.C. C. Invest S.R.L. sau de către acționarul unic al acesteia, A.. Mai mult, s-a reținut că la momentul 2006 - 2007, societatea C. Invest S.R.L. nu exista.

La data de 25.07.2011 a fost înregistrată declarația reclamantului, formulată în atenția președintelui CA al B. Oradea (nr. înregistrare 3481/25.07.2011), prin care afirmă faptul că "...vă aduc la cunoștință că concertarea între H. și subsemnatul, A., nu mai produce efecte la inițiativa H.. În consecință, vă notific că 20% din acțiunile deținute de H. în B. Oradea sunt proprietatea mea și nu mai fac obiectul acțiunii concertate, așa cum a fost declarată CNVM la momentul achiziționării acțiunilor. Vă rog să luați act de această notificare și să acționați în consecință în cadrul Adunării Generale următoare, ținând cont de toate prevederile legale în materie". Așadar, s-a reținut că la momentul respectiv, controlul asupra S.C. B. Oradea revenea unei societăți cu care reclamantul nu mai acționa în mod concertat.

Societatea C. Invest S.R.L. a fost înființată în anul 2011, având unic asociat pe A., iar la data de 30.12.2011 a avut loc o tranzacție pe piața de capital în urma căreia C. Invest S.R.L. a achiziționat de la H. S.R.L. Timișoara un pachet de 34.305.693 acțiuni reprezentând 51,89% din capitalul social al B. Oradea, moment de la care controlul asupra B. s-a modificat; această tranzacție a fost raportată la CNVM în data de 03.01.2012. Prin adresa CNVM nr. x/11.01.2012, C. Invest S.R.L. Oradea și B. Oradea au fost notificați cu privire la incidența disp. art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Urmarea dobândirii pachetului de 51,89% din acțiunile emise de B. Oradea (STZ), societatea C. Invest S.R.L. a depășit pragul de 33% din capitalul social al emitentului STZ, a devenit acționar majoritar al acesteia și, drept urmare, a fost notificată prin adresa CNVM nr. x/11.01.2012 cu privire la incidența disp. art. 203 alin. (1) din Legea privind piața de capital. ASF a apreciat că reclamantul nu intră sub incidența dispozițiilor legale privind tranzacțiile exceptate, dat fiind că pachetul de acțiuni reprezentând 51,89% din capitalul social al B. Oradea, dobândit de către H. S.R.L. Timișoara (prin fuziunea celor două societăți mai sus menționate), a fost achiziționat de către C. Invest S.R.L. printr-o tranzacție de pe piața de capital în data de 30.12.2011.

În data de 13.09.2012, dl. I., ca urmare a unei cesiuni de creanță, dobândește calitatea de asociat al C. Invest S.R.L. și 10 părți sociale, reprezentând 50% din capitalul social. Astfel, structura deținerilor de capital social la C. Invest S.R.L. s-a modificat, în sensul că asociații erau A. (50%) și I. (50%). În consecință, ASF a apreciat că depășirea pragului de 33% din capitalul social al B. impune îndeplinirea obligațiilor legale incidente, iar neîndeplinirea obligațiilor legale impuse de legiuitor prin disp. art. 203 din Legea nr. 297/2004 atrage sancțiuni.

La baza Deciziei litigioase nr. A/318/2.04.2014 a stat decizia ASF nr. A/601/12.11.2013 prin care reclamantul, în aceeași calitate de acționar al aceleași societăți S.C. C. Invest S.R.L., a fost sancționat cu amendă în cuantum de 100.000 RON pentru nerespectarea prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, iar această din urmă decizie a avut la bază decizia ASF nr. A/61/04.06.2013 prin care a fost sancționată chiar societatea în cauză, S.C. C. Invest S.R.L. cu amendă în cuantum de 150.000 RON pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, decizie care a avut la bază o altă Ordonanță nr. 5/15.01.2013 emisă de pârâtă, fosta CNVM, prin care aceeași societate a fost sancționată cu amendă în cuantum de 100.000 RON pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, Ordonanță care, la rândul său, a avut la bază Ordonanța nr. 323/25.09.2012 prin care reclamantul din prezenta cauză, în calitate de asociat unic al S.C. C. Invest S.R.L., a fost sancționat cu amendă în cuantum de 51.000 RON pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Această din urmă ordonanță a avut la bază Ordonanțele CNVM nr. 106/04.04.2012 - prin care C. Invest S.R.L., pentru nerespectarea acelorași prevederi, a fost sancționată cu avertisment și nr. 185/20.06.2012 - prin care reclamantul, în aceeași calitate de unic asociat al C. Invest S.R.L., a fost sancționat pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 în legătură cu același emitent, în calitate de asociat unic al C. Invest S.R.L., cu amendă în cuantum de 500 RON.

Instanța de fond a respins prezenta acțiune reținând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat cu referire la sentința civilă nr. 1336/16.04.2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2012, definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 2357/05.06.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta CNVM și intervenientul accesoriu M. S.A., având ca obiect anularea ordonanței CNVM nr. 323/25.09.2012 și a deciziei nr. 1027/06.11.2012 și obligarea pârâtei la sistarea solicitărilor adresate C. Invest S.R.L., de a derula oferta publică de preluare obligatorie a societății B.. Totodată, acest efect pozitiv a fost reținut și prin prisma deciziei nr. 1903/23.05.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2014, referitor la contestarea deciziei ASF nr. A/601/12.11.2013, ce a fost invocată în decizia litigioasă din prezenta cauză.

Pe fondul cauzei a reținut legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate pentru argumentele menționate în considerentele sentinței recurate.

Primul motiv de casare invocat de recurent este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizând situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare este nefondat, din moment ce sentința recurată respectă exigențele instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că instanța de fond a arătat motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția pronunțată, în urma analizei argumentelor invocate de părți prin cererea de chemare în judecată și, respectiv, prin întâmpinare, fiind prezentat în mod clar raționamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunțării sentinței recurate.

În privința susținerii recurentului potrivit căreia sentința ar cuprinde motive străine de natura cauzei, instanța de control judiciar reține, pe de o parte, că motivele la care se referă recurentul nu sunt străine de natura cauzei, astfel cum se va arăta în continuare, iar, pe de altă parte, că pentru a fi incident acest motiv de casare este necesar ca hotărârea să cuprindă numai motive străine. Existența unor asemenea motive nu implică în mod automat aplicabilitatea motivului de recurs în discuție, condiția legală fiind aceea ca hotărârea judecătorească să se bazeze exclusiv pe asemenea considerente, ipoteză ce nu se regăsește în cauza de față.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la pronunțarea hotărârii cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înainte de a trece la analiza efectivă a acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că se impune a fi făcută precizarea că nu toate susținerile recurentului pot fi examinate cu ocazia soluționării recursului, întrucât unele dintre acestea nu au fost invocate în fața instanței de fond prin cererea de chemare în judecată, prin răspunsul la întâmpinare sau printr-o cerere de modificare a acțiunii, formulată în condițiile art. 204 C. proc. civ.. Astfel, nu au făcut obiectul analizei primei instanțe, ci au fost invocate direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi, care nu au fost supuse dezbaterilor în fața instanței de fond, neputând face astfel obiectul căii de atac formulate, având în vedere disp. art. 478, raportat la art. 494 din C. proc. civ.

Este vorba despre susținerile referitoare la:

- caracterul instantaneu al faptei contravenționale reținute în sarcina recurentului;

- stabilirea legii contravenționale mai favorabile;

- nerespectarea principiului non bis in idem.

În condițiile în care în fața primei instanțe reclamantul nu a invocat aceste argumente în susținerea nelegalității celor două decizii contestate, nu le poate invoca direct în fața instanței de control judiciar, astfel că nu pot fi examinate cu ocazia soluționării prezentului recurs.

Împrejurarea că instanța de fond face referire în ultima pagină a sentinței la caracterul continuu al contravenției în discuție nu este de natură să conducă la obligația instanței de recurs de a analiza susținerile recurentului care vizează acest aspect, din moment ce nu a invocat la judecata în primă instanță, ca motiv de nelegalitate a deciziilor contestate, faptul că respectiva contravenție ar avea un caracter instantaneu. Contrar afirmației din cererea de recurs, reclamantul nu a susținut prin cererea de chemare în judecată teza caracterului instantaneu al faptei contravenționale reținute în sarcina sa, abia în cadrul recursului precizând ca unul dintre motivele de nelegalitate a deciziilor a căror anulare o solicită este acela că fapta contravențională are un caracter instantaneu.

În cadrul celui de-al doilea motiv de casare, recurentul a criticat reținerea de către prima instanță a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al celor două hotărâri judecătorești anterior menționate susținând, în esență, că dezlegările acordate în dosarele anterioare vizează chestiuni de drept, interpretarea unor texte de lege de către instanțele de judecată din acele dosare și nu o dezlegare acordată unei chestiuni de fapt incidente între părți.

Înalta Curte constată critica nefondată, prin raportare la disp. art. 431 și art. 432 C. proc. civ.

Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, în esență, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză să nu mai fie cu putință.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat permite oricăreia dintre părți să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Pentru reținerea acestui efect pozitiv nu este necesară existența triplei identități de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, respectiv de părți, obiect și cauză, fiind suficient să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, astfel încât să nu se nesocotească ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese. Astfel, autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ. poate fi opusă ca apărare de fond.

Efectul pozitiv presupune deci existența unui proces în desfășurare între aceleași părți, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, iar efectul negativ oprește o nouă judecată în fond.

Este nefondată susținerea recurentului conform căreia dezlegările instanței din dosarele anterioare vizează doar chestiuni de drept, nu și chestiuni de fapt, întrucât rezultă cu claritate din considerentele hotărârilor menționate de instanța de fond, redate în sentința recurată în prezenta cauză, că instanțele au dezlegat chestiuni de fapt.

Astfel, în sentința civilă nr. 1336/2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a arătat că:

"Or, în speță, se constată că reclamantul A. nu a achiziționat nicio acțiune a S.C. B. ca urmare a ofertei publice derulate în anul 2006, deținerea sa în cadrul societății emitente rămânând nemodificată, respectiv de 28,13%.

De asemenea, deși potrivit art. 66 alin. (5) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 "În calculul procentului de 33% prevăzut la art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 se iau în considerare atât deținerile directe, cât și deținerile indirecte", având în vedere că la data derulării ofertei de preluare obligatorie a S.C. B. din anul 2006 reclamantul nu era asociat al celor două societăți cu care acționa concertat la momentul respectiv, S.C. F. S.R.L. sau al S.C. G. S.R.L., și nu putea influența în vreun fel politica investițională a acestora, deținerile celor două societăți nu pot fi considerate dețineri indirecte ale sale.

Prin urmare, Curtea reține că, în urma desfășurării ofertei publice de preluare obligatorie din anul 2006, reclamantul nu a dobândit nici direct și nici indirect peste 33% din drepturile de vot asupra S.C. B., deținerile sale rămânând de 28,13%, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 66 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, ipoteza la care se referă textul de lege neregăsindu-se în speță.

Pe cale de consecință, împrejurarea că deținerile S.C. C. Invest S.R.L. sunt dețineri indirecte ale reclamantului, necontestată de altfel, este irelevantă pentru soluționarea cauzei, această societate, care a depășit pragul de 33% din capitalul social al S.C. B., având obligația, potrivit art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, de a derula, împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, oferta publică de preluare a societății emitente, obligație ce nu a fost îndeplinită, termenul de 2 luni prevăzut de lege, care s-a împlinit la data de 29.02.2012, fiind depășit cu mai mult de 60 de zile la data emiterii ordonanței contestate prin prezenta acțiune."

Prin decizia nr. 1903/23.05.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a stabilit că:

"În speța analizată, numiții N. și I., împreună cu C. Invest S.R.L. Oradea, acționează în mod concertat în legătură cu B. Oradea, conform prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. c) din Legea nr. 297/2004 deoarece: A. este administrator al C. Invest S.R.L., I. este asociat majoritar în cadrul C. Invest S.R.L., deținând 50% din părțile sociale.

Prin acte administrative individuale succesive emise în perioada 2012 - 2013 de către CNVM/ASF s-a instituit în sarcina S.C. C. Invest S.R.L., respectiv în sarcina celor doi asociați, termen de câte 15 zile de la data emiterii actului administrativ individual pentru executarea obligației legale privind efectuarea ofertei publice de preluare obligatorie. (…)

Prin prezenta acțiune, reclamantul susține, în esență, că nu are obligația derulării ofertei publice de preluare a S.C. "B." S.A., prevalându-se, în acest sens, de oferta publică de preluare derulată în anul 2006, alături de S.C. "F." S.R.L. și S.C. "G." S.R.L. și de faptul că deținerile S.C. "C. Invest" S.R.L. sunt dețineri indirecte ale sale. (...)

Rezultă așadar că, pentru a fi exonerat de obligația în discuție, nu este suficient ca un anumit acționar, persoană fizică sau juridică, să fi participat anterior, alături de alte persoane cu care acționa concertat, la derularea unei oferte publice de preluare, ci este necesar ca, urmare a ofertei respective, să fi dobândit, să ajungă să dețină, peste 33% din acțiunile societății emitente.

Or, în speță, se constată că reclamantul A. nu a achiziționat nicio acțiune a S.C. B. ca urmare a ofertei publice derulate în anul 2006, deținerea sa în cadrul societății emitente rămânând nemodificată, respectiv de 28,13%.

Cu toate că art. 66 alin. (5) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 menționează că "În calculul procentului de 33%, prevăzut la art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, se iau în considerare atât deținerile directe, cât și deținerile indirecte", având în vedere că la data derulării ofertei de preluare obligatorie a S.C. "B." S.A. din anul 2006 reclamantul nu era asociat al celor două societăți cu care acționa concertat la momentul respectiv, S.C. "F." S.R.L. sau al S.C. "G." S.R.L., și nu putea influența în vreun fel politica investițională a acestora, deținerile celor două societăți nu pot fi considerate dețineri indirecte ale sale.

Prin urmare, în urma desfășurării ofertei publice de preluare obligatorie din anul 2006, reclamantul nu a dobândit nici direct și nici indirect peste 33% din drepturile de vot asupra S.C. "B." S.A., deținerile sale rămânând de 28,13%, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 66 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, ipoteza la care se referă dispoziția normativă neregăsindu-se în speță.

Pe cale de consecință, împrejurarea că deținerile S.C. "B." S.A. sunt dețineri indirecte ale reclamantului este irelevantă pentru soluționarea cauzei, în condițiile în care societatea a depășit pragul de 33% din capitalul social al S.C. "B." S.A. și avea obligația de a derula, împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, oferta publică de preluare a societății emitente, în termenul de 2 luni prevăzut de lege, iar pentru nerespectarea acestor prevederi legale a fost aplicată în mod corect reclamantului amenda în sumă de 100.000 RON.

Recurentul nu intră sub incidența dispozițiilor legale privind tranzacțiile exceptate, dat fiind faptul că pachetul de acțiuni reprezentând 51,89% din capitalul social al S.C. B. Oradea, dobândit de către S.C. H. S.R.L. Timișoara (prin fuziunea S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. în anul 2007) a fost achiziționat de către S.C. C. Invest S.R.L. printr-o tranzacție de pe piața de capital în data de 30.12.2011 - tranzacție ce a fost raportată la C.N.V.M. în data de 03.01.2012. (...)

Obligația unică de lansare a unei oferte publice de preluare obligatorie ar fi intervenit numai în condițiile în care, în anul 2006, în cadrul ofertei publice obligatorii de preluare a S.C. B. Oradea, inițiată de S.C. F. S.R.L Timișoara (42,37%), societate care acționa în mod concertat cu S.C. G. S.R.L. (3,12%), recurentul achiziționa acțiuni. Or, în cadrul ofertei din anul 2006, recurentul nu deținea nicio acțiune în cadrul S.C. F. S.R.L. Timișoara sau S.C. G. S.R.L. și, de asemenea, acesta astfel cum rezultă din structura acționariatului nu a achiziționat nicio acțiune.

Astfel, în structura acționariatului S.C. B., ca urmare a operațiunilor derulate în perioada 2006-2007, respectiv - oferta publică de preluare (2006), fuziunea și absorbția societăților care dețineau acțiuni la S.C. B. Oradea, nu a existat nicio operațiune inițiată sau derulată de către S.C. C. Invest S.R.L. sau de către acționarul unic al acesteia A..

Mai mult, la momentul 2006-2007 societatea C. Invest S.R.L. nu era înființată; aceasta a fost înființată în august 2011, având ca asociat unic pe A. și a achiziționat de pe piața de capital 51,88% din capitalul S.C. B. Oradea.

Astfel, A. și-a majorat deținerea în S.C. B. de la 28,13% (direct) la 80,02% (direct și indirect - în calitatea acestuia de unic asociat al S.C. C. Invest S.R.L.) devenindu-i incidente prevederile art. 203 din Legea nr. 297/2004. Chiar și după diminuarea deținerii de la 80,02% la 54,04%, ca urmare a cesiunii de acțiuni către un alt asociat, recurentul depășește procentul de 33% prevăzut de dispozițiile pieței de capital, fiindu-i incidente dispozițiile privind oferta publică de preluare obligatorie."

Aceste considerente ale hotărârilor judecătorești avute în vedere pentru reținerea puterii de lucru judecat contrazic afirmația recurentului că ceea ce s-a statuat în dosarele anterioare vizează strict interpretări acordate de instanțe unor texte de lege. Este evident că dezlegările instanțelor au vizat situația de fapt, făcându-se aplicarea prevederilor legale incidente la situația de fapt astfel stabilită, iar aceste dezlegări infirmă unele dintre motivele de anulare invocate în prezentul litigiu, cum în mod corect a apreciat prima instanță.

Astfel, nu se poate considera că reclamantul nu ar fi fost subiect activ al contravenției în discuție, câtă vreme îi revenea obligația de a desfășura cu societatea C. Invest S.R.L. Oradea procedura de ofertă publică de preluare obligatorie a societății B. Oradea, în calitate de asociat deținător a 50% din părțile sociale aparținând primei societăți amintite. De asemenea, reclamantului îi revenea obligația de a depune la ASF, împreună cu C. Invest S.R.L., documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie, din moment ce avea calitate de persoană implicată, potrivit considerentelor din precedent.

Este astfel nerelevant faptul că reclamantul avea calitatea de acționar al B. și la nivelul anului 2006, când a fost desfășurată procedura ofertei publice de preluare obligatorie de societatea F. S.R.L..

Concertarea pe care partea reclamantă ar fi avut-o cu societatea H. S.A. a încetat la data de 25.07.2011, când reclamantul a formulat în atenția președintelui Consiliului de Administrație al B. Oradea o informare în care a arătat că între acesta și H. S.A. nu mai subzistă elementele constitutive pentru îndeplinirea condițiilor de concertare.

Referitor la calitatea recurentului de contravenient, instanța de control judiciar reține că este de necontestat faptul că reclamantul este asociat unic al societății C. Invest S.R.L. și acționar la B., sens în care îi revenea obligația respectării disp. art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Faptul că aceeași obligație revine și societății comerciale care, singură, depășește pragul de 33%, nu exclude răspunderea reclamantului, raportat la textul art. 203. Având în vedere aceste aspecte de fapt, împrejurarea că recurentul deține mai mult de 33% din drepturile de vot asupra societății comerciale, acționează în mod concertat cu C. Invest S.R.L., precum și prevederile art. 4 lit. b) pct. i din Instrucțiunea CNVM nr. 3/2009 privind deținerile directe și indirecte, rezultă că recurentului îi revine obligația de a derula oferta publică de preluare a S.C. B. Oradea, în conformitate cu disp. art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, având calitatea de contravenient.

În