ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2084/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 20.04.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în principal, constatarea nulității Deciziei ASF nr. 463 din 04.04.2017, iar în subsidiar, anularea Deciziei ASF nr. 463 din 04.04.2017.

Prin sentința civilă nr. 1291 din 20 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta ASF.

Împotriva sentinței civile nr. 1291 din 20 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea contestației formulate împotriva Deciziei ASF nr. 463/04.04.2017 și, în principal, constatarea nulității acesteia, iar în subsidiar, anularea deciziei.

În motivarea recursului a enumerat criticile de nelegalitate și netemeinicie menționate în contestație precizând că, după comunicarea documentelor ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, a invocat nulitatea deciziei deoarece Hotărârea Consiliului ASF a fost luată cu nerespectarea cvorumului legal pentru constituire, respectiv deliberare, conform art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012.

Instanța de fond a reținut în mod eronat situația de fapt considerând că la dezbateri ar fi participat 6 din cei 8 membri ai Consiliului ASF și a pronunțat hotărârea cu încălcarea disp. art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012.

A invocat disp. art. 163 alin. (18) din Legea nr. 237/2015 susținând că s-a făcut dovada că această constatare a prezumtivelor contravenții s-a realizat de către persoanele cu atribuții privind supravegherea și controlul din cadrul ASF, conform Notei privind analiza modului și a stadiului de îndeplinire a planului de redresare, prezentată în ședința Consiliului ASF din data de 27.03.2017, dar sancțiunile s-au aplicat prin hotărârea Consiliului ASF în condițiile în care ședința acestui consiliu din data de 27.03.2017 nu a fost legal constituită, întrucât nu a existat cvorumul legal pentru constituire, respectiv deliberare, conform dispozițiilor legale sus menționate.

În acest sens a invocat disp. art. 8 alin. (1) și (2), art. 14 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 93/2012, art. 1, art. 13 și art. 24 din Regulamentul ASF nr. 10/2016 privind organizarea și funcționarea ASF, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.006 din 15 decembrie 2016, Hotărârea Parlamentului României nr. 60/2013 prin care s-a aprobat componența nominală (inițială) a Consiliului ASF, respectiv: B. - președinte - membru executiv, C. - prim-vicepreședinte - membru executiv, D. - vicepreședinte - membru executiv - sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, E. - vicepreședinte - membru executiv - sectorul asigurărilor-reasigurărilor, F. - vicepreședinte - membru executiv - sectorul sistemului de pensii private, G. - membru neexecutiv, H. - membru neexecutiv, I. - membru neexecutiv, J. - membru neexecutiv.

Ulterior, prin Hotărârile Parlamentului României nr. 14/2014, nr. 26/2014, nr. 41/2014 și nr. 40/2015 s-a schimbat componența Consiliului ASF, păstrându-se numărul obligatoriu de 9 membri, prevăzut de actele normative mai sus indicate, astfel încât componența acestuia la data de 27.03.2017 era următoarea: K. - președinte - membru executiv, L. - prim-vicepreședinte - membru executiv, D. - vicepreședinte - membru executiv - sectorul instrumentelor și investițiilor financiare, M. - vicepreședinte - membru executiv - sectorul asigurărilor-reasigurărilor, F. - vicepreședinte - membru executiv - sectorul sistemului de pensii private, N. - membru neexecutiv, H. - membru neexecutiv, I. - membru neexecutiv, O. - membru neexecutiv.

În procesul-verbal al ședinței Consiliului ASF din 27.03.2017 sunt nominalizate 6 persoane în componența consiliului, dintre care doar 4 persoane au semnat procesul-verbal (semnătura domnului F. fiind mai amplă, peste spațiile libere ale ultimilor doi membri). În preambulul procesului-verbal nr. x al ședinței Consiliului ASF din 27.03.2017 se face mențiunea că doar 2 membri neexecutivi ai consiliului sunt absenți. În realitate, având în vedere lipsa semnăturilor lui N. și a O., toți cei 4 membri neexecutivi au fost absenți, lipsind și unul dintre membrii executivi. Pe de altă parte, adunând cei 6 membri nominalizați la pag. 12 a procesului-verbal cu cei 2 membri indicați a fi absenți, nu se ajunge la numărul legal de 9 membri prevăzut de actele normative indicate anterior. Practic, contrar celor reținute de instanța de fond, ședința s-a ținut numai cu 4 membri executivi ai consiliului, în frunte cu președintele ASF de la acea dată, care a și condus ședința. În concluzie, conform disp. art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, Consiliul ASF trebuia să delibereze valabil la data de 27.03.2017 în prezența a cel puțin jumătate plus unu dintre membrii săi, incluzând președintele sau, în absența acestuia, prim-vicepreședintele, deci în prezența a cel puțin 5 membri, or procesul-verbal poartă numai 4 semnături, ceea ce atrage nulitate acestuia și, implicit, a deciziei emise în temeiul acestei hotărâri a Consiliului ASF.

A susținut recurenta că disp. art. 14 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012 nu pot fi primite, întrucât vizează adoptarea hotărârilor, or recurenta a contestat legala constituire a Consiliului ASF (lipsa cvorumului) pentru deliberare, respectiv neîndeplinirea condițiilor imperative prevăzute de disp. art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012. Deci, cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material invocate anterior, instanța de fond a stabilit că a fost îndeplinit cvorumul, întrucât la dezbateri au participat 6 membri. Concluzia este eronată, deoarece procesul-verbal a fost semnat doar de 4 membri, în cuprinsul lui menționându-se că s-a aprobat în unanimitate; nu exista posibilitatea ca un membru să fi participat la dezbateri fără să voteze, deoarece legea prevede în mod expres că într-o astfel de situație trebuie prevăzut motivul abținerii sau al refuzului de a semna procesul-verbal; chiar și reprezentanta ASF a indicat (la ultimul termen) că au fost prezenți 5 membri, dar că semnătura unuia dintre ei "este ilizibilă".

O altă critică ar consta în faptul că judecătorul fondului a considerat că vacantarea unui post atrage în mod automat și diminuarea numărului de membri ai Consiliului, de la 9 la 8. În mod evident, nu poate fi primită o astfel de teorie, cvorumul se va raporta întotdeauna la numărul de membri prevăzut de lege, respectiv 9.

Pe fondul cauzei a menționat că situația financiară nu a fost modificată ulterior emiterii Deciziei ASF nr. 463/2017. În Decizia ASF nr. 1019 din 26.07.2017, ce are ca dată de referință 31.03.2017, se arată că acționarul majoritar, P., a vărsat împrumutul subordonat în valoare de 50.000.000 euro în data de 11.03.2017, adică la o dată anterioară ședinței Consiliului ASF (27.03.2017) ori deciziei contestate (04.04.2017).

În ceea ce privește indicarea în considerentele deciziei a existenței Deciziilor ASF nr. 901/2016 și nr. 1458/2016, care nu ar fost contestate de reclamantă, fiind astfel însușite, a invocat lipsa de obiectivitate a instanței de fond, care s-a pronunțat pe baza unui probatoriu insuficient, deoarece Decizia nr. 901/2016 a fost contestată, în timp ce Decizia nr. 1458/2016 reprezenta aprobarea planului de redresare financiară prezentat de societate (pe care societatea nu avea interes să o conteste).

De asemenea, a susținut că instanța a dat valență juridică acestei situații de fapt făcând confuzie între deschiderea procedurii de redresare financiară și deschiderea procedurii de rezoluție (falimentul asigurătorului). Instanța de fond a apreciat în mod eronat probatoriile administrate nefăcând altceva decât să preia, cu copy-paste, susținerile pârâtei și/sau paragrafe din lege, refuzând practic să judece cauza.

Din Decizia ASF nr. 463 din 04.04.2017 reiese că ASF ar fi constatat că la data de 31.12.2016 ar exista un coeficient de lichiditate subunitar (0.85 %), o rată a MCR de 70 % și o rată a SCR de 19 %. Constatarea a fost efectuată în cadrul ședinței Consiliului ASF din data de 27.03.2017 și a avut la bază refuzul autorității de a accepta mecanismul de finanțare construit de asigurător pentru împrumutul subordonat, comunicat autorității prin adresa nr. x/10.02.2017. (În fapt, contractul de împrumut subordonat în valoare de 30.000.000 euro a fost încheiat și comunicat autorității în luna septembrie 2016). Constatarea anterioară este infirmată de auditorul Q., care a auditat situațiile financiare chiar la cererea ASF, nefiind auditorul ales, și din care a rezultat că împrumutul subordonat îndeplinea cerințele legii și valoarea de 30.000.000 euro acoperea pe deplin necesarul de capital de solvabilitate.

În Decizia ASF nr. 1019 din 26.07.2017 (ce are ca referință data de 31.03.2017) se arată că "A. a prezentat ASF documente justificative care fac dovada achitării de către P., în calitate de acționar principal, a unui împrumut subordonat în cuantum de 50 mil. euro vărsat integral în contul A. în data de 11.03.2017 în scopul recapitalizării și restabilirii fondurilor proprii ale asigurătorului."

Recurenta a susținut că judecătorul fondului a refuzat să confere Deciziei ASF nr. 1019/2017 aceeași forță probantă ca cea a Deciziei nr. 463/2017. Astfel, situația de fapt reținută în Decizia ASF nr. 1019 răstoarnă prezumțiile de legalitate și veridicitate ale Deciziei ASF nr. 463, reținând o situație de fapt contrară celei prezentate în decizia contestată.

A precizat că renunțarea la proba cu expertiză s-a făcut deoarece, între timp, a fost emisă Decizia ASF nr. 1019 din 26.07.2017, care confirmă temeinicia tuturor criticilor recurentei.

În cererea de recurs a mai arătat că judecătorul nu a analizat toate motivele de contestație indicate. Astfel, a indicat în mod expres că nu a fost îndeplinită cerința prevăzută de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 246/2015, respectiv "deteriorarea rapidă a situației financiare." ASF, pentru a putea lua, în mod legal, una dintre măsurile prevăzute de Legea nr. 246/2015, era obligată să analizeze situația financiară de la momentul deschiderii procedurii de redresare financiară, prin comparație cu situația financiară de la momentul aplicării măsurii de rezoluție. Autoritatea avea obligația să constate existența cumulată a două cerințe, respectiv o deteriorare a situației financiare față de cea existentă la momentul deschiderii redresării financiare, precum și ca respectiva deteriorare să fie "rapidă".

Aceste cerințe nu se verifică, situația de fapt prezentându-se total diferit. Chiar dacă ne-am raporta la valorile contestate, rezultă o îmbunătățire a coeficientului de lichiditate, de la 0.80 la 0.83. Dacă ne-am raporta, în schimb, la valorile SCR și MCR (prezentate în raportul din data de 31.12.2016), valori confirmate de Q., auditorul numit de ASF, rezultă că valorile sunt îmbunătățite, neexistând nici din această perspectivă o deteriorare, astfel:

Rata acoperire SCR la 01.01.2016 - 93,6 %, iar la 31.12.2016 - 146,25 %.

Rata acoperire MCR la 01.01.2016 - 375,1 %, iar la 31.12.2016 - 455,27 %.

Recurenta a mai arătat că judecătorul nu a analizat sub niciun aspect criticile invocate la pct. 1.2., 1.3., 1.4. și 1.5. din contestație.

La termenul de judecată din 4.03.2021, reprezentanta recurentei reclamante a invocat puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 5151/21.12.2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care s-a reținut că la ședința Consiliului ASF din data de 27.03.2017 nu a existat cvorumul legal pentru constituire și deliberare, conform art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, pe procesul-verbal al ședinței nefiind aplicate cele șase semnături ale membrilor Consiliului. Sentința a rămas definitivă prin Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 6109/18.11.2020, prin care a fost respins ca nefondat recursul formulat de pârâta ASF.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității cererii de recurs, susținând că la cererea de recurs nu este anexată dovada achitării taxei de timbru, iar recurenta nu aduce efectiv motive de nelegalitate ale sentinței recurate, ci dorește o rejudecare a fondului cauzei.

A solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând, în esență, că sentința cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, raportat, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Referitor la cvorumul din ședința din data de 27.03.2017, a arătat că la dezbateri au participat 6 din cei 8 membri, fiind absenți domnul I. și domnul H., ședința fiind legal constituită. Au fost aprobate cu unanimitate de voturi propunerile formulate, hotărârea fiind legal adoptată.

Pe fondul cauzei a prezentat conținutul deciziei contestate, obiectivele rezoluției definite de art. 2 lit. e) pct. 39 din Legea nr. 246/2015, a invocat disp. art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1) din aceeași lege. A precizat că la data de 31.03.2017, situația financiară a asigurătorului a suferit schimbări semnificative față de cea reținută în decizia a cărei anulare se cere, prin Decizia ASF nr. 1019/26.07.2017 dispunându-se închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară la reclamantă, măsurile stabilite prin aceasta având la bază hotărârea Consiliului ASF din ședința din 19.07.2017. Această decizie a fost adoptată la mai bine de 3 luni de la emiterea actului administrativ a cărui anulare se cere și are la bază analiza situației financiare a reclamantei la o dată de referință total diferită de cea avută în vedere când s-a adoptat măsura pusă în aplicare prin Decizia ASF nr. 463/04.04.2017.

La pagina 2 a Deciziei nr. 1019/2017 s-a reținut că "în urma analizării modului de îndeplinire a măsurilor stabilite prin planul de redresare financiară, coroborat cu raportările trimestrului IV ale anului 2016, cu termen de depunere la data de 08.03.2017, s-a constatat că activele A. S.A. erau inferioare obligațiilor aferente activității de asigurări generale, coeficientul de lichiditate al societății era subunitar, nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la cerința minimă de capital și, ținând seama de ponderea semnificativă în sistemul național de asigurări, a fost dispusă aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 246/2015".

Consiliul ASF a reținut faptul că prin adresa nr. x/26.04.2017, înregistrată la ASF cu nr. x/26.04.2017, conducerea A. S.A. a prezentat ASF documente justificative care fac dovada acordării de către P., în calitate de acționar principal, a unui împrumut subordonat în cuantum de 50 milioane euro vărsat integral în contul societății în scopul capitalizării și restabilirii fondurilor proprii ale asigurătorului. Împrejurarea că, ulterior emiterii actului contestat, au existat modificări la nivelul reclamantei, de natură a conduce la închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan nu face decât să demonstreze eficiența măsurilor dispuse anterior de ASF.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu titlu prealabil, se reține că la termenul de judecată din 4 martie 2021, reprezentanta intimatei-pârâte a precizat că nu mai susține excepția tardivității recursului, iar instanța de control judiciar a respins excepția nulității recursului pentru considerentele cuprinse în respectiva încheiere de ședință.

Analizând sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin Decizia nr. 463/4.04.2017, pârâta ASF a decis următoarele:

"Art. 1. - Aplicarea dispozițiilor Legii nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, conform art. 17 alin. (3), A. S.A., reprezentată legal de dl. R., în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General.

Art. 2. - În conformitate cu prevederile art. 26. alin. (1), lit. a) din Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, până la modificarea formei de administrare a societății, prin trecere de la sistemul de administrare unitar la cel dualist, potrivit Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor A. S.A. nr. 1 din 15 martie 2017, organul de conducere al asigurătorului are obligația să implementeze următoarele măsuri, astfel:

(a) identificarea unor acțiuni de capitalizare și de restabilire a fondurilor proprii eligibile care să acopere cerințele de capital minim (MCR) și de solvabilitate (SCR), precum și a coeficientului de lichiditate, prin capitalizarea de către un potențial investitor, potrivit Memorandumului de înțelegere (MOU) cu Dr. S." din 16.12.2016;

(b) inventarierea și evaluarea creanțelor rezultate din relația cu foste și actuale entități afiliate, precum și alte creanțe deținute de asigurător și depunerea tuturor diligențelor în vederea recuperării acestora;

(c) analiza și evaluarea programului de reasigurare;

(d) analiza și evaluarea politicii de investiții;

(e) refacerea evaluării independente a portofoliului de imobiliare de către un evaluator cu reputație;

(f) analiza și evaluarea rezervelor tehnice aferente polițelor în vigoare la data de 31.12.2016;

(g) elaborarea/actualizarea lunară a fluxurilor de numerar de la data intrării în vigoare a prezentei decizii până la finalizarea formei de administrare a societății.

Art. 3. - (1) Conducerea asigurătorului are obligația transmiterii unui raport lunar, în format letric și electronic, până în ultima zi a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, privind stadiul de îndeplinire a măsurilor prevăzute la art. 2.

(2) Raportul menționat la alin. (1) va fi redactat și prezentat într-o formă concisă și tehnică, în sistem tabelar măsură, termen de aplicare a măsurii, realizare măsură, consecințe și observații.

Art. 4. - Conducerea asigurătorului răspunde de neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod necorespunzător a dispozițiilor prezentei decizii. (...)."

Așa cum reiese din acestă decizie, din analiza indicatorilor financiari neauditați, raportați de societate la 31.12.2016, recurenta înregistra:

- un risc de lichiditate semnificativ, ca urmare a existenței unui coeficient de lichiditate subunitar (0,85), fapt ce conduce la imposibilitatea onorării de către asigurător a obligațiilor rezultate din activitatea de asigurare. La data de 31.12.2016, la poziția titluri de stat, societatea a raportat o valoare maximă admisă de 138.023.556 RON. În fapt, titlurile la care se făcea referire reprezentau obligațiuni corporatiste emise de către T.. în baza cesiunii drepturilor deținute de P. asupra unui portofoliu de titluri de stat germane și olandeze. Operațiunea era eronat înregistrată în evidențele financiar - contabile ale reclamantei, din documentele prezentate în cadrul mecanismului de finanțare conceput cu privire la împrumutul subordonat, rezultând că societatea intra în posesia doar a unor obligațiuni corporatiste emise de către T..

- un risc de credit semnificativ, întrucât creanțele provenite din drepturi litigioase nu sunt certe, lichide și exigibile, astfel încât să fie executate imediat. Totodată, asigurătorul nu a prezentat informații cu privire la gradul de recuperare a acestor drepturi, respectiv posibilitatea de retrocedare a lor în natură sau de plată a unor despăgubiri. Ca urmare a lipsei unor astfel de elemente, creanțele provenite din drepturi litigioase nu pot fi considerate fonduri proprii eligibile de rang I, astfel cum prevede art. 67 din Legea nr. 237/2015, nefiind disponibile și apelabile pentru a acoperi pierderile atât în perspectiva continuării activității, cât și în caz de lichidare a asigurătorului;

- un risc de credit ridicat, întrucât la poziția creanțe de la debitori diverși, societatea înregistra, în continuare, sume semnificative de încasat, astfel: în cazul domnului U. este înregistrată suma de 3.787.118,19 euro; în cazul doamnei V. și a domnului W. este înregistrată suma de 1.336.167,87 euro; la X. se înregistra suma de 3.300.000 euro, iar la Y. este înregistrată suma de 2.684.995,42 euro.

În ceea ce privește optimizarea programului de reasigurare, cu toate că asigurătorul a diminuat riscul de concentrare, în continuare riscul de credit s-a menținut, deoarece reasigurătorii, participanți la tratatul de reasigurare RCA cu aplicabilitate începând cu data de 01.10.2016, sunt entități afiliate Z., societăți supravegheate sub regimuri diferite de Solvabilitate 2;

- un risc de rezervă ridicat, întrucât procesul de raportare a daunelor RCA nu este transparent și solid;

- un risc reputațional ridicat, asigurătorul înregistrând un număr semnificativ de petiții, ca urmare a faptului că diminuează nejustificat valoarea despăgubirilor. De asemenea, s-a constatat că asigurătorul nu efectuează, în termenul legal, plata despăgubirilor aferente dosarelor de daună deschise în baza polițelor de asigurare RCA;

- un risc de solvabilitate semnificativ, întrucât societatea înregistrează o rată a cerinței de capital minim - MCR de 70%, nefiind îndeplinite astfel cerințele legale pentru continuarea deținerii autorizației de funcționare. De asemenea, reclamanta înregistra o rată a SCR de 19%, nedeținând fonduri proprii eligibile care să acopere cerința de capital de solvabilitate - SCR.

Se mai menționează în decizie că ASF a comunicat reclamantei că mecanismul de finanțare construit de către asigurător pentru împrumutul subordonat nu justifică îndeplinirea caracteristicilor de clasificare și evaluare a fondurilor proprii de rang I, conform art. 67 din Legea nr. 237/2015.

Întrucât reclamanta înregistrează o rată a MCR de 70% sunt încălcate disp. art. 95 alin. (1) lit. d) pct. ii din Legea nr. 237/2015, nefiind îndeplinite cerințele legale pentru continuarea deținerii autorizației de funcționare. De asemenea, asigurătorul înregistrează o rată a SCR de 19%, astfel că nu deține fonduri proprii eligibile care să acopere cerința de capital de solvabilitate.

Astfel, având în vedere că la data de 31.12.2016 coeficientul de lichiditate al reclamantei era de 0,85%, se putea ajunge la concluzia că în viitorul apropiat societatea era susceptibilă a se afla în imposibilitatea de a achita despăgubirile cuvenite creditorilor de asigurări; în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) lit. d) pct. ii din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, pragul absolut pentru cerința de capital minim este de 3.700.000 euro; activele erau inferioare obligațiilor înregistrate de către asigurător, iar fondurile proprii fiind insuficiente pentru acoperirea cerinței minime de capital (MCR) se încălcau condițiile deținerii autorizației. Ținând cont de ponderea semnificativă în sistemul național de asigurări, respectiv că la data de 31.12.2016 valoarea rezervelor tehnice brute, date neauditate, reprezenta 9,07% din totalul rezervelor tehnice brute la nivel de piață; conform datelor neauditate, cota înregistrată de A. S.A. era de 10,87%, raportat la întreaga piață de asigurări, urmare a evaluării categoriilor de riscuri analizate, s-a constatat o deteriorare semnificativă a capacității financiare a A. S.A., precum și nerespectarea de către societate și persoanele care fac parte din conducerea acesteia a reglementărilor/deciziilor emise de A.S.F., a rezultat că reclamanta intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră, definită la art. 42 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Legea nr. 246/2015, fiind necesară aplicarea măsurilor de rezoluție în vederea protejării creditorilor de asigurări și evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilității financiare a pieței de asigurări, conform art. 42 alin. (1) lit. b) și art. 43 alin. (2) din acest act normativ.

Instanța de fond a respins acțiunea reținând că la ședința Consiliului ASF din data de 27.03.2017, când s-a dispus aplicarea dispozițiilor Legii nr. 246/2015 reclamantei, au participat 6 din cei 8 membri, fiind absenți domnul I. și domnul H., ședința fiind astfel legal constituită. Hotărârea Consiliului ASF a fost adoptată cu votul a 2/3 din numărul membrilor prezenți, în conformitate cu prevederile legale, întrucât la ședință au fost prezenți 6 membri din cei 8, care au aprobat cu unanimitate de voturi propunerile formulate, așa cum rezultă din procesul-verbal de ședință.

Pe fondul cauzei a reținut, în esență, că reclamanta a solicitat prin acțiune proba cu expertiză de specialitate, probă la care ulterior a renunțat. Sarcina probei în susținerea celor solicitate prin acțiune revine reclamantei, care trebuie să facă dovada nelegalității și netemeiniciei deciziei contestate.

La dosarul cauzei pârâta a depus întreaga documentație ce a stat la baza deciziei, inclusiv toate documentele cerute de reclamantă, iar reclamanta a considerat suficiente înscrisurile depuse la dosar, a renunțat la proba cu expertiza tehnică pretinsă inițial și nu a făcut dovezi că situația financiară reținută de către pârâtă este nereală. Dimpotrivă, instanța a constatat că pârâta, urmare a evaluării categoriilor de riscuri analizate, a constatat o deteriorare semnificativă a capacității financiare a A. S.A., precum și nerespectarea de către societate și de către persoanele care fac parte din conducerea acesteia a reglementărilor/deciziilor emise de ASF, rezultând astfel că A. S.A. intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră definită la art. 42 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Legea nr. 246/2015, fiind necesară aplicarea măsurilor de rezoluție în vederea protejării creditorilor de asigurări și evitării efectelor negative semnificative asupra stabilității financiare a pieței de asigurări, conform art. 42 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 43 alin. (2) din lege.

Instanța a mai reținut că emiterea ulterioară a Deciziei ASF nr. 1019/26.07.2017, prin care s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară la A. S.A., nu presupune o înlăturare a situației financiare care a stat la baza emiterii deciziei contestate, ci chiar o confirmare a acesteia avându-se în vedere că la pagina nr. 2 din cuprinsul acesteia s-a reținut că, în urma analizării modului de îndeplinire a măsurilor stabilite prin planul de redresare financiară, coroborat cu raportările trimestrului IV ale anului 2016, cu termen de depunere la data de 08.03.2017, s-a constatat că activele A. S.A. erau inferioare obligațiilor aferente activității de asigurări generale, coeficientul de lichiditate al societății era subunitar, nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la cerința minimă de capital și, ținând seama de ponderea semnificativă în sistemul național de asigurări, a fost dispusă aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 246/2015.

Primul motiv de casare invocat de reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizând situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de recurs nu poate fi reținut în condițiile în care, deși în ceea ce privește temeinicia deciziei contestate instanța nu analizează fiecare susținere din cererea de chemare în judecată, motivarea sentinței răspunde exigențelor instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că prezintă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, raționamentul logico juridic al judecătorului, iar acestea susțin soluția pronunțată.

Cel de-al doilea motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și este întemeiat, întrucât sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, față de următoarele considerente:

Prin Decizia ASF nr. 1019/26.07.2017, în conformitate cu disp. art. 20 lit. a) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare, republicată, s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară la societatea reclamantă.

În cuprinsul deciziei s-a menționat că reclamanta înregistrează la data de 31.03.2017 o rată MCR de 368% respectându-se astfel prevederile art. 95 alin. (1) lit. d) pct. ii din Legea nr. 237/2015, precum și o rată SCR de 159% respectându-se astfel disp. art. 72 alin. (1) din Legea nr. 237/2015. Împrumutul subordonat, care a făcut obiectul adresei A. nr. x/26.04.2017, înregistrată ASF sub nr. x/26.04.2017, îndeplinește particularitățile fondurilor proprii de rang I conform disp. art. 71 din Regulamentul delegat nr. 35/2015 de punere în aplicare a disp. art. 67-69 din Legea nr. 237/2015. Prin urmare, se constată restabilirea fondurilor proprii pe baze eligibile la nivelul cerinței minime de capital conform disp. art. 71 alin. (3) și (4) din Legea nr. 237/2015, a nivelului fondurilor proprii eligibile la nivelul cerinței de capital de solvabilitate conform disp. art. 71 alin. (1) și (2) din aceeași lege, iar coeficientul de lichiditate este supraunitar.

Referitor la măsura de recuperare a împrumuturilor în relație cu entitățile afiliate și a creanțelor de la debitori diverși, reclamanta a făcut demersurile necesare în vederea recuperării acestora. Având în vedere că recuperarea creanțelor necesită un proces de lungă durată, reclamanta a apelat la mecanismul de acoperire a pierderilor pentru suma de 30 milioane euro conform disp. art. 71 alin. (1) lit. e) pct. i și alin. (5) din Regulamentul delegat al Comisiei Europene nr. 35/2015, astfel fiind îndeplinite măsurile stabilite prin art. 5 lit. d) și lit. e) din Decizia ASF nr. 901/18.04.2016.

În ceea ce privește reducerea riscului de concentrare și de credit, reclamanta a procedat la reanalizarea politicii de reasigurare, la plasarea riscurilor către reasigurători cu rating, a restructurat tratatul de reasigurare existent, prin sindicalizare (trei reasigurători față de unul, entități afiliate), precum și prin introducerea unei clauze de garantare în favoarea reasiguratului.

Referitor la evaluarea creanțelor asigurătorului, a dosarelor de daună înregistrate și a rezervei de daună pe fiecare categorie de asigurare, reclamanta a desemnat un auditor financiar care a efectuat evaluarea activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la data de referință 31.03.2016 și care a întocmit raportul de evaluare în data de 15.12.2016, prezentat la ASF la data de 22.12.2016. Rezultatele evaluării au fost asumate și înregistrate de reclamantă în situațiile financiare de la sfârșitul anului 2016.

Înalta Curte reține că decizia contestată în prezenta cauză a fost emisă la data de 4.04.2017, ulterior datei de 31.03.2017 care este menționată în mod expres în cuprinsul Deciziei ASF nr. 1019/26.07.2017.

Așa cum s-a precizat anterior, în decizia contestată se invocă un risc de solvabilitate semnificativ, întrucât societatea înregistrează o rată a cerinței de capital minim - MCR de 70%, nefiind îndeplinite astfel cerințele legale pentru continuarea deținerii autorizației de funcționare. De asemenea, reclamanta înregistrează o rată a SCR de 19%, nedeținând fonduri proprii eligibile care să acopere cerința de capital de solvabilitate - SCR.

În Decizia ASF nr. 1019/26.07.2017 se precizează că reclamanta înregistrează la data de 31.03.2017 o rată MCR de 368% respectându-se astfel prevederile art. 95 alin. (1) lit. d) pct. ii din Legea nr. 237/2015, precum și o rată SCR de 159% respectându-se astfel disp. art. 72 alin. (1) din Legea nr. 237/2015.

Așadar, decizia prin care s-a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară la societatea reclamantă confirmă împrejurarea că, anterior emiterii deciziei a cărei anulare se solicită în prezentul litigiu, reclamanta respecta dispozițiile legale a căror încălcare s-a reținut prin decizia contestată, și anume disp. art. 95 alin. (1) lit. d) pct. ii din Legea nr. 237/2015, întrucât înregistra la 31.03.2017 o rată MCR de 368%, precum și disp. art. 72 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, având în vedere că înregistra la aceeași dată o rată SCR de 159%.

În ceea ce privește restabilirea fondurilor proprii, se face referire în Decizia nr. 1019/26.07.2017 la împrumutul subordonat, care a făcut obiectul adresei A. nr. x/26.04.2017, înregistrată la ASF sub nr. x/26.04.2017, și care îndeplinește particularitățile fondurilor proprii de rang I conform disp. art. 71 din Regulamentul delegat nr. 35/2015 de punere în aplicare a disp. art. 67-69 din Legea nr. 237/2015.

Este vorba despre un împrumut în valoare de 50 milioane euro acordat reclamantei de P. S.R.L., în calitate de acționar principal, împrumut vărsat integral în contul societății reclamante în data de 11.03.2017, în scopul capitalizării și restabilirii fondurilor proprii ale asigurătorului.

În decizie se precizează că măsura de recapitalizare stabilită prin art. 5 lit. g) și lit. h) din Decizia ASF nr. 901/18.04.2016 a fost îndeplinită ca urmare a împrumutului subordonat acordat societății de către acționarul majoritar.

Instanța de control judiciar reține că, în condițiile în care împrumutul respectiv a fost vărsat integral în contul societății reclamante în data de 11.03.2017, rezultă că măsura de recapitalizare stabilită prin art. 5 lit. g) și lit. h) din Decizia ASF nr. 901/18.04.2016 a fost îndeplinită anterior emiterii deciziei ce formează obiectul prezentului litigiu.

În întâmpinare se susține că împrejurarea că, ulterior emiterii actului contestat, au existat modificări la nivelul reclamantei, de natură a conduce la închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan nu face decât să demonstreze eficiența măsurilor dispuse anterior de ASF.

Instanța de recurs constată că aceste modificări sunt anterioare emiterii la data de 4.04.2017 a deciziei contestate, Decizia ASF nr. 1019/26.07.2017 făcând referire în mod expres la data de 31.03.2017, dată la care împrumutul subordonat în valoare de 50 milioane euro, vărsat integral în contul societății reclamante în data de 11.03.2017, îndeplinea particularitățile fondurilor proprii de rang I și determina alte valori ale indicatorilor menționați în decizia atacată, valori de natură să conducă la constatarea respectării prevederilor legale a căror încălcare se reține în decizie.

De asemenea, în privința evaluării creanțelor asigurătorului, a dosarelor de daună înregistrate și a rezervei de daună pe fiecare categorie de asigurare, se reține că reclamanta a desemnat un auditor financiar care a efectuat evaluarea activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la data de referință 31.03.2016 și care a întocmit raportul de evaluare în data de 15.12.2016, prezentat la ASF la data de 22.12.2016. Deci acest raport de evaluare a fost adus la cunoștința ASF chiar anterior datei de 31.12.2016 menționate în decizia contestată.

Având în vedere aceste aspecte reținute în Decizia ASF nr. 1019/26.07.2017 se constată că la data de 4.04.2017 nu se mai justifica stabilirea măsurilor enumerate în decizia contestată, în conformitate cu prevederile art. 26. alin. (1), lit. a) din Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor.

În raport cu situația financiară a societății reclamante la data de 31.03.2017, nu mai poate fi susținută concluzia ASF din decizia contestată potrivit căreia reclamanta intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră, definită la art. 42 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Legea nr. 246/2015, fiind necesară aplicarea măsurilor de rezoluție în vederea protejării creditorilor de asigurări și evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilității financiare a pieței de asigurări, conform art. 42 alin. (1) lit. b) și art. 43 alin. (2) din acest act normativ.

Intimata mai arată în întâmpinare că Decizia nr. 1019/26.07.2017 a fost adoptată la mai bine de 3 luni de la emiterea actului administrativ a cărui anulare se cere și are la bază analiza situației financiare a reclamantei la o dată de referință total diferită de cea avută în vedere când s-a adoptat măsura pusă în aplicare prin Decizia ASF nr. 463/04.04.2017.

Sub acest aspect, instanța de recurs constată că, într-adevăr, decizia în discuție este ulterioară deciziei contestate, dar ea face referire la situația financiară a societății reclamante la o dată anterioară emiterii deciziei ce formează obiectul prezentei cauze, astfel că prezintă relevanță în soluționarea litigiului împrejurarea că la data emiterii Deciziei nr. 463/04.04.2017 situația societății reclamante nu era de natură să justifice stabilirea măsurilor menționate în această decizie.

În aceste condiții este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 246/2015, respectiv:

- art. 26 alin. (1) lit. a) conform căruia "(1) În cazul în care un asigurător încalcă sau este susceptibil să încalce, în viitorul apropiat, ca urmare a unei deteriorări rapide a situației financiare ce include o deteriorare a situației capitalului de solvabilitate și a fondurilor proprii care acoperă cerința de capital de solvabilitate, cerințele pentru menținerea autorizării prevăzute în Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, pe lângă măsurile de remediere sau de sancționare dispuse în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, poate lua, după caz, în principal, următoarele măsuri: (...)";

- art. 42 alin. (1) lit. a), care stabilește că "Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate lua o măsură de rezoluție cu privire la un asigurător dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile următoare: a) dacă aceasta stabilește că asigurătorul intră sau este susceptibil de a intra într-o stare de dificultate majoră";

- art. 43 alin. (1) potrivit căruia "În sensul art. 42 alin. (1) lit. a), se consideră că un asigurător intră sau este susceptibil de a intra într-o stare de dificultate majoră, dacă este îndeplinită una dintre condițiile următoare:

a) asigurătorul încalcă cerințele pentru continuarea deținerii autorizației sau este susceptibil să le încalce, în viitorul apropiat, ca urmare a unei deteriorări rapide a situației financiare ce include o deteriorare a situației capitalului de solvabilitate și a fondurilor proprii care acoperă cerința de capital de solvabilitate într-o măsură care ar justifica retragerea autorizației de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă, inclusiv în cazul în care asigurătorul a suportat sau este susceptibil de a suporta pierderi care îi vor epuiza toate sau o parte semnificativă din fondurile proprii;

b) activele asigurătorului sunt inferioare obligațiilor sau, potrivit unor elemente obiective, se poate ajunge la concluzia că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat;

c) asigurătorul se află în imposibilitatea de a achita despăgubirile/indemnizațiile cuvenite creditorilor de asigurări sau, potrivit unor elemente obiective, se poate ajunge la concluzia că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat".

Având în vedere incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în ceea ce privește soluția dată pe fondul cauzei, cu privire la temeinicia deciziei contestate, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor referitoare la reținerea de către prima instanță a existenței cvorumului cerut de lege pentru adoptarea hotărârii Consiliului ASF din data de 27.03.2017 și, implicit, examinarea susținerii recurentei reclamante privind existența puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 5151/21.12.2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care s-a reținut că la ședința Consiliului ASF din data de 27.03.2017 nu a existat cvorumul legal pentru constituire și deliberare, conform art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, sentință rămasă definitivă prin Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 6109/18.11.2020, decizie neredactată la data soluționării prezentului recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va admite recursul; va casa sentința recurată și, rejudecând: va admite acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. și va anula Decizia nr. 463 din 04.04.2017 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1291 din 20 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamanta A. S.A.

Anulează Decizia nr. 463 din 04.04.2017 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 31 martie 2021.