ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5555/2022

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 iunie 2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară ("ASF"), a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 723/03.06.2021 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reclamantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000.000 RON și cu sancțiunea complementară a retragerii aprobării pentru funcția de președinte al Consiliului de supraveghere al B., până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea deciziei de sancționare.

Prin sentința civilă nr. 1096 din 7 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Împotriva sentinței civile nr. 1096 din 7 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare, prin raportare la îndeplinirea cerinței cazului bine justificat.

În motivarea recursului arată că decizia ASF de sancționare nr. 723/2021 s-a bazat pe situația de fapt nou identificată de către ASF în 2021, în ceea ce privește realitatea disponibilităților bănești deținute de societatea B. la banca elvețiană C., rezultată din informații obținute cu sprijinul autorității de reglementare și supraveghere financiare din Elveția.

Astfel de mecanisme de verificare a realității disponibilului dintr-un cont bancar nu sunt disponibile persoanelor cu funcție de membru în consiliul de supraveghere al societății de asigurare, ci numai autorităților de supraveghere și control și auditorilor financiari independenți desemnați de societate și care au obligația certificării situațiilor financiare.

Decizia de sancționare se raportează la aspecte care privesc exclusiv societatea B., respectiv raportările financiare ale societății de asigurare la ASF. Decizia nu descrie fapte proprii ale reclamantului, cum ar fi implicarea/participarea directă sau indirectă a acestuia în raportarea unor fonduri care nu ar exista.

Situația de fapt care a stat la baza deciziei ASF nr. 714/2021 privitoare la societatea B. nu este suficientă pentru justificarea sancționării tuturor persoanelor din conducerea societății, fără o individualizare a sancțiunilor prin raportare la fapte proprii și atribuții particulare funcției deținute de fiecare persoană.

Toate persoanele din conducerea executivă și conducerea neexecutivă a societății au fost sancționate, fără nicio individualizare, cu sancțiunea cea mai gravă, în motivare reținându-se aceeași situație de fapt cu cea descrisă în decizia ASF nr. 714/2021 care privește societatea.

Recurentul-reclamant mai arată că operațiunile privitoare la fondurile împrumutate societății datează din perioada 2016- septembrie 2019, în vreme ce recurentul deține funcția de membru al consiliului de supraveghere începând cu 28.10.2019. Aceste fonduri au fost contractate de către sau prin intermediul acționarului majoritar al societății, căruia îi revenea obligația de a susține cu fonduri bănești îndeplinirea de către societate a cerințelor financiare de solvabilitate MCR și SCR.

ASF nu a identificat prin decizia nr. 723/2021 implicarea sau participarea la faptele sancționate a reclamantului și a celorlalte persoane din conducerea societății, în condițiile în care pentru faptele respective a fost atrasă și răspunderea societății însăși, prin decizia nr. 714/2021.

Nu este îndeplinită condiția răspunderii personale a fiecărui membru din conducere, nefiind identificate elementele materiale ale faptelor contravenționale puse în sarcina reclamantului.

Este încălcată prezumția de nevinovăție, dincolo de împrejurarea că decizia a cărei suspendare se cere nu cuprinde descrierea faptei săvârșite în concret de către reclamant. Și actul de sesizare penală nr. P/961/5.04.2021, formulat de ASF, este întocmit în temeiul art. 61 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deci tot în baza unei suspiciuni rezonabile.

Recurentul-reclamant formulează următoarele critici de nelegalitate la adresa sentinței recurate:

Instanța a concluzionat în mod greșit și neîntemeiat că reclamantul a avut cunoștință de prevederile legale pretins încălcate, urmare a comunicării celor trei rapoarte de control permanent ale ASF.

Trebuia să se observe că ASF nu i-a notificat în prealabil constatarea faptelor contravenționale puse în sarcină, prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. a), p) și r). ASF nu a comunicat nici societății și nici persoanelor sancționate documentele sau informațiile obținute de la autoritatea de supraveghere financiară din Elveția. Ca atare, reclamantul a fost în imposibilitatea de a înțelege și a corecta o eventuală eroare în raportările financiare ale societății. ASF nu a dezvăluit că există suspiciunea că extrasele de cont și documentele emise de banca din Elveția ar fi false, astfel încât persoana sancționată să poată efectua verificări, dar și să formuleze apărări corespunzătoare.

Abia prin întâmpinarea depusă în cauză, ASF informează partea reclamantă cu privire la suspiciunile asupra documentelor bancare prezentate de conducerea executivă a B..

Reclamantul nu dispune de competențele și prerogativele recunoscute autorităților de supraveghere financiară sau auditorilor financiari, de a solicita informații de tipul FINMA din Elveția, privind autenticitatea documentelor emise de o instituție de credit.

Aceste apărări au fost desconsiderate de către instanța de fond fără niciun argument juridic, cu atât mai mult cu cât reclamantul a preluat o situație verificată și acceptată de ASF prin deciziile emise în 2017 privind redresarea B., tocmai în baza fondurilor împrumutate de acționarul societății D. S.R.L.. Reclamantul nu a exercitat niciodată vreun atribut al societății cu privire la contul și disponibilitățile de la banca elvețiană, astfel de atribute fiind exercitate de conducerea executivă a B..

În notificările prealabile sancționării nu este descrisă nicio faptă săvârșită de reclamant în legătură cu realitatea fondurilor de care dispunea societatea.

Ca atare, s-a reținut greșit că ASF a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 163 alin. (18 indice 1) din Legea nr. 237/2015, prin raportare și la garanțiile de protecție similare unei acuzații în materie penală.

Această interpretare denotă o greșită aplicare a art. 13 din Regulamentul ASF nr. 2/2016 privind guvernanța corporativă și a art. 153 indice 9 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Esențial este că realitatea fondurilor societății este o chestiune pentru care răspunde în mod exclusiv conducerea executivă, aspect care reiese chiar din Norma ASF nr. 21/2016 (art. 10).

Regulamentul ASF nr. 2/2016 instituie în sarcina membrilor consiliului de supraveghere al societății obligația de a se asigura că există un cadru adecvat de verificare a modului în care se aplică legislația specifică privind raportarea către ASF. Aceste dispoziții nu cuprind obligația conducerii neexecutive de verificare a realității existenței fizice a sumelor în contul societății.

ASF nu a reținut că sistemul de guvernanță era deficient, respectiv că atribuțiile reclamantului au fost exercitate în mod deficient, ci a reținut că raportarea financiară în sine nu conține elemente reale. Or, reclamantul nu a avut și nu putea avea cunoștință de faptul că raportările anterioare deținerii funcției nu ar fi reale, acestea fiind confirmate de auditori financiari externi independenți și chiar de către ASF. Reclamantul nu a avut niciun indiciu care să conducă la suspiciunea inexistenței contului, neregula fiind aproape imposibil de depistat.

Mai mult, pentru realitatea fondurilor răspunderea revine, conform legii, conducerii executive a societății, acționarului majoritar (care conform art. 45 și următoarele din Legea nr. 237/2015 este singurul responsabil față de societate și ASF pentru veridicitatea și legalitatea fondurilor împrumutate societății), precum și în sarcina auditorilor financiari externi independenți și avizați de ASF.

Nicio dispoziție a Legii nr. 31/1990 nu instituie în sarcina membrilor consiliului de supraveghere atribuții de verificare a realității disponibilităților din conturile bancare, ci doar exercitarea controlului asupra directoratului, din perspectiva legalității operațiunilor efectuate.

Instanța a reținut că ASF a indicat forma de vinovăție a intenției, însă nu a observat că aceasta este o simplă mențiune, nemotivată și nesusținută în concret prin decizia ASF, nici măcar la un nivel minim. Cu alte cuvinte, reținerea încălcării dispozițiilor legale de către reclamant cu bună știință este o afirmație extrem de gravă, nedovedită. Or, instanța avea obligația de a analiza, la nivelul aparenței dreptului, dacă prin decizia ASF este motivată în concret statuarea asupra vinovăției reclamantului.

În această privință motivarea ASF se limitează la redarea dispozițiilor legale privind răspunderea și competențele generale ale conducătorilor unei societăți de asigurare, fără individualizarea situației fiecărei persoane sancționate. Nu au fost clarificate și argumentate chestiunile ținând de comiterea de către reclamant a faptelor contravenționale reproșate.

Prima facie, trebuia să ridice un semn de întrebare împrejurarea că toate deciziile de sancționare, atât a membrilor directoratului cât și a conducerii neexecutive a societății, sunt motivate identic sub aspectul reținerii vinovăției deși este evident că latura subiectivă a răspunderii contravenționale este legată indisolubil de individualitatea subiectului de drept. Din această cauză motivarea trebuia să expună în mod clar și neechivoc raționamentul autorității privind individualizarea sancțiunilor aplicate.

În concluzie, la nivel de aparență, este evidentă insuficienta motivare a deciziei de sancționare.

O altă împrejurare care confirmă existența unei îndoieli serioase asupra legalității deciziei ASF, cel puțin din perspectiva unei aparente insuficiente motivări a atragerii răspunderii reclamantului, este hotărârea Curții de Apel București din dosarul nr. x/2021 de a suspenda judecarea acțiunii în anularea deciziei ASF nr. 723/2021 până la soluționarea dosarului penal nr. x/2021, aflat pe rolul DIICOT-Structura Centrală.

Prima instanță a reținut că decizia ASF ar cuprinde o analiză a criteriilor de individualizare a amenzii, prin raportare la situația particulară a reclamantului. Acest aspect nu este real întrucât criteriile invocate de ASF se referă la situația societății, iar nu a persoanei reclamantului, prin raportarea la indicatorii societății.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă ASF a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare a arătat că reclamantului i-a fost aplicată sancțiunea principală a amenzii contravenționale de 1.000.000 RON și sancțiunea contravențională complementară a retragerii aprobării acordate în calitate de președinte al consiliului de supraveghere al B. S.A..

S-a reținut că reclamantul a avut o influență susceptibilă de a aduce atingere administrării corecte și prudente a societății, dat fiind că în comunicările societății către ASF au fost transmise documente și informații cu privire la disponibilități aflate într-un cont despre care ASF a luat cunoștință că nu există. Reclamantul este responsabil de fapta de neasigurare a transmiterii la ASF a unor raportări conforme cu realitatea, cu încălcarea dispozițiilor art. 13 din Regulamentul ASF nr. 2/2016 care instituie în sarcina membrilor consiliului de supraveghere al asigurătorului obligația de a se asigura că există un cadru adecvat de verificare a modului în care se aplică legislația specifică privind raportarea către ASF.

Fapta constituie contravenție potrivit art. 163 alin. (1) lit. a) și r) din Legea nr. 237/2015.

Celelalte fapte reținute în sarcina reclamantului au fost: neasigurarea de respectarea termenelor de raportare stabilite de normele legale aplicabile societății; neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizia ASF nr. 455/2020; nerespectarea deciziei ASF nr. 457/2020; nerespectarea deciziei ASF nr. 325/2021, în sensul că planul de redresare transmis la ASF nu reflecta corespondența cu planul de afaceri elaborat conform legii pe o durată de 3 ani, nefiind detaliate ajustările asupra rezervelor tehnice și neexistând o documentare corespunzătoare din care să rezulte modul în care societatea urma să dețină permanent fondurile proprii eligibile pentru a acoperi SCR și MCR.

Criticile din recurs sunt nefondate. În primul rând trebuie reținută gravitatea fără precedent pe piața asigurărilor-reasigurărilor a situației de fapt reținute de ASF prin decizia de sancționare.

Gravitatea faptei este generată de împrejurarea că B. a raportat la ASF active constând în lichidități provenind din împrumuturi subordonate din partea acționarului majoritar D. S.R.L. și împrumuturi de la o altă societate, în cuantum de 125.000.000 euro, așa-zis deținute într-un cont bancar despre care ASF a luat cunoștință că nu există. A rezultat că indicatori societății sunt grav afectați și că aceasta nu a respectat cerințele art. 72 alin. (1) și 95 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, de a deține fonduri proprii eligibile pentru a acoperi SCR și MCR.

Prin raportul de control permanent nr. SA-DG 3764/4.05.2021, ASF a adus la cunoștința membrilor consiliului de supraveghere neidentificarea contului bancar și inexistența relațiilor contractuale ale B. cu banca elvețiană, cerând punctul de vedere al societății asupra acestei chestiuni, ca și asupra neîndeplinirii cerințelor de solvabilitate.

A urmat raportul de control permanent nr. SA-DG 3852/6.05.2021, prin care ASF a efectuat ajustări ale activelor lichide raportate de societate și raportul nr. x-DG 4182/20.05.2021 referitor la implementarea măsurilor dispuse de ASF prin deciziile nr. 455 și 457 din 2020 și nr. 325/2021.

Prin aceste trei rapoarte de control permanent, ASF a notificat atât societății, cât și conducerii acesteia, inclusiv membrilor consiliului de supraveghere, situațiile de nerespectare a legii. Recurentul-reclamant nu a răspuns acestor notificări, neexercitând niciuna dintre atribuțiile care îi revenea în calitate de președinte al consiliului de supraveghere, calitate în care putea convoca consiliul în vederea efectuării unor investigații asupra evenimentelor cu influențe semnificative asupra situației societății.

În calitatea sa, avea posibilitatea să verifice veridicitatea înscrisurilor bancare. Apărările recurentului ignoră propriile atribuții de supraveghere a activității societății de asigurare, acesta nedovedind nici măcar aparența ieșirii din pasivitate, respectiv a demersurilor minime efectuate pentru a verifica realitatea existenței fondurilor, care a fost contestată prin raportul de control permanent al ASF.

Reclamantul nu se poate deroba de propria responsabilitate în considerarea atribuțiilor auditorilor financiari. C. nu a emis documentele bancare de care s-a folosit B. și a infirmat colaborarea cu această societate, situație în care și auditorul financiar independent și-a retras rapoartele aferente anului 2020.

Reclamantul avea posibilitatea să solicite informații instituției bancare, dat fiind controlul pe care îl exercita asupra activității conducerii executive a societății.

Nici eroarea în care ASF s-a aflat cu privire la existența disponibilităților nu îl exonerează pe recurentul-reclamant de neexercitarea propriilor atribuții de verificare.

Toate cele trei rapoarte de control permanent au fost comunicate reclamantului. care deși avea posibilitatea expunerii unui punct de vedere, nici nu a răspuns acestor notificări și nici nu a exercitat vreuna dintre atribuțiile care îi reveneau.

Cât privește greșita interpretare și aplicare de către instanță a art. 13 din Regulamentul ASF nr. 2/2016 și a art. 153 indice 9 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, intimata-pârâtă arată că, potrivit ultimului temei legal indicat, consiliul de supraveghere are atribuția principală de a exercita controlul permanent asupra conducerii societății prin directorat. Consiliul de supraveghere poate solicita directoratului orice informații pe care le consideră necesare pentru exercitarea atribuțiilor sale de control și poate efectua verificări și investigații corespunzătoare.

În același sens sunt și prevederile actului constitutiv al B.. Recurentul se apără prin indicarea răspunderii directoratului pentru abaterile reținute, omițând însă să evidențieze propriile atribuții ce implicau supravegherea societății.

Este lipsită de fundament alegația din recurs potrivit căreia din decizia de sancționare ar lipsi elementele factuale concrete din care să rezulte participarea reclamantului la săvârșirea abaterii. Recurentului-reclamant nu i s-a imputat săvârșirea vreunei fapte privitoare la contul de la banca elvețiană, ci faptul că nu s-a asigurat de veridicitatea afirmațiilor directoratului potrivit cărora acest cont există și este alimentat.

Recurentul avea obligația de a verifica situațiile financiare ale societății, iar faptele imputate acestuia se raportează la atribuțiile funcției de președinte al consiliului de supraveghere.

Cât privește motivarea sancțiunii aplicate, raportat la criteriile de individualizare, ASF a avut în vedere principiul proporționalității și pe cel al raționamentului calificat, precum și toate circumstanțele relevante ale săvârșirii faptei, dar și consecințele - afectarea gravă a indicatorilor societății și riscul de lichiditate extrem de ridicat identificat.

De asemenea, s-a avut în vedere încălcarea dispozițiilor legale cu bună știință și cooperarea defectuoasă cu ASF.

În concluzie, criteriile de individualizare prevăzute la art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 au fost aplicate în cazul recurentului-reclamant.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, în limitele și pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Recurentul susține că ASF nu i-a notificat în prealabil constatarea faptelor contravenționale prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. a), p) și r) din Legea nr. 237/2015.

Înalta Curte constată că, așa cum a reținut prima instanță, ASF a comunicat în luna mai a anului 2021 către B. S.A., în atenția conducerii executive și a celei neexecutive a societății, trei rapoarte de control. Prin primul raport de control permanent x/4.05.2021, ASF a arătat explicit că în evidențele băncii elvețiene C. S.A. nu a fost identificat contul cu nr. x (care apărea pe extrasele de cont pe care B. S.A. le-a pus la dispoziția ASF în cadrul raportărilor) și că între această bancă și B. nu există relații contractuale, motiv pentru care ASF a efectuat ajustări ale fondurilor proprii ale societății de asigurare pentru data de raportare 31.12.2020 în valoare de 609.205.000 RON și a majorat nivelul cerinței de capital de solvabilitate (SCR) cu echivalentul în RON a 16,5 milioane euro.

Prin următoarele două rapoarte s-a constatat că raportările suplimentare nu au fost transmise în termenele legale, s-au efectuat ajustări ale activelor lichide raportate de societate în cadrul raportării suplimentare de lichiditate la 31.03.2021 și s-a cerut implementarea măsurilor impuse de ASF.

Prima instanță a reținut cu aplicarea corectă a art. 163 alin. (18 indice 1) din Legea nr. 237/2015 că rapoartele de control permanent au reprezentat notificări comunicate reclamantului cu privire la neregulile constatate în activitatea conducerii executive, dar și a celei neexecutive a B., ASF solicitând în mod expres punctul de vedere al celor notificați cu privire la nerespectarea prevederilor art. 163 alin. (1) lit. a), p) și r) din Legea nr. 237/2015.

Față de conținutul explicit al rapoartelor de control permanent, în mod corect prima instanță a reținut că nu rezultă, la prima vedere, că decizia ASF ar fi afectată de motivul de nelegalitate invocat de reclamant, al neadresării notificării prevăzute de art. 163 alin. (18 indice 1) din Legea nr. 237/2015.

Și această critică este nefondată, prima instanță făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 153 indice 9 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și a art. 11 și 13 din Regulamentul ASF nr. 2/2016.

Potrivit acestor norme, consiliul de supraveghere are atribuții de verificare a conformității cu legea, cu actul constitutiv și cu hotărârile adunării generale a societății, a operațiunilor de conducere a societății, având obligația de a exercita un control permanent asupra conducerii societății asigurate de către directorat. Consiliul de supraveghere este responsabil de evaluarea poziției financiare a entității și trebuie să se asigure că există un cadru adecvat de verificare a modului în care se aplică legislația specifică privind raportarea către ASF.

Față de aceste dispoziții, prima instanță a reținut corect că, la nivel de aparență, membrii consiliului de supraveghere au obligația de a verifica legalitatea operațiunilor directoratului, precum și conformitatea cu realitatea a informărilor și raportărilor acestuia.

Chiar potrivit actului constitutiv al B. S.A., reclamantului îi revenea, în calitate de membru al consiliului de supraveghere al societății, atribuții vizând exercitarea controlului permanent asupra conducerii societății de către directorat și verificarea conformității cu legea a operațiunilor de conducere a societății, precum și a situației financiare a societății.

Neexercitarea corectă a acestor atribuții în situația de raportare în mod nereal la ASF a unor active lichide ce nu s-au confirmat ca disponibilități de 125.000.000 euro, pe care B. S.A. pretindea că le deține la banca elvețiană, reprezintă esența faptei contravenționale prim reținute, în temeiul art. 163 alin. (1) lit. a) și r) și care a atras aplicarea amenzii contravenționale celei mai mari, de 1.000.000 RON, precum și aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a retragerii aprobării acordate de ASF, în temeiul art. 163 alin. (4) lit. b) și alin. (5) lit. a) din Legea nr. 237/2015.

Susținerile reclamantului. conform cărora nu avea atribuții de verificare a realității disponibilităților din contul bancar. au fost în mod corect înlăturate în procedura sumară a suspendării întrucât o astfel de verificare se încadrează în procedurile de evaluare a situației financiare a societății și verificare a legalității operațiunilor conducerii executive, conform temeiurilor de drept anterior invocate.

Justificat au fost înlăturate și argumentele potrivit cărora reclamantul nu a fost în situația de a avea suspiciuni cu privire la existența fondurilor în contul bancar, câtă vreme nu a exercitat atribuții cu privire la acest cont.

Înalta Curte constată că exercitarea atribuțiilor anterior menționate, ca și asigurarea cadrului adecvat de verificare a modului în care se aplică legislația specifică privind raportarea impunea reclamantului o conduită activă, corespunzătoare principiului raționamentului calificat definit în art. 1 pct. 40 din Legea nr. 237/2015.

Invocarea lipsei suspiciunilor, a identificării cu întârziere a situației (chiar de către ASF) sau a responsabilităților auditorilor financiari independenți cu privire la nereala raportare a disponibilităților la banca elvețiană, ignoră nepermis premisa competenței profesionale de care trebuie să dea dovadă membrii consiliului de supraveghere al societății de asigurare, în exercitarea atribuțiilor lor.

Inexistența fondurilor raportate de societate este o chestiune de care răspunde nu numai conducerea executivă, așa cum pretinde recurentul-reclamant. Membrii consiliului de supraveghere, la rândul lor, trebuie atât să se asigure că există un cadru formal adecvat de verificare a modului în care se aplică legislația specifică privind raportarea către ASF, cât și să exercite un control permanent efectiv asupra conducerii societății prin directorat, ca și o evaluare efectivă a situațiilor financiare.

Ca atare, în limitele cererii de suspendare, în mod corect a fost reținută, la prima vedere, răspunderea președintelui consiliului de supraveghere al societății de asigurare, atât pentru fapta de a nu se fi asigurat de transmiterea la ASF a unor raportări conforme cu realitatea, care a atras cea mai gravă sancțiune, cât și pentru celelalte patru fapte - neasigurarea de respectarea termenelor de raportare stabilite de normele legale aplicabile societății; neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizia ASF nr. 455/2020; nerespectarea deciziei ASF nr. 457/2020; nerespectarea deciziei ASF nr. 325/2021, în sensul identificării deficiențelor din planul de redresare transmis la ASF.

Este de remarcat că motivele de recurs se centrează pe prima faptă contravențională, împrejurare în care și analiza instanței de recurs este limitată corespunzător.

Criticile privesc tot săvârșirea faptei care a atras aplicarea sancțiunii contravenționale principale cu amenda de 1.000.000 RON. Recurentul afirmă că sentința este pronunțată, în această privință, cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 163 alin. (11) și (12) din Legea nr. 237/2015.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a fost sancționat pentru exercitarea defectuoasă a controlului permanent asupra conducerii societății de către directorat, în mod concret cât privește raportarea nereală a lichidităților constând în disponibilitățile în valoare de 125.000.000 euro pretinse a exista într-un cont bancar la C. din Elveția.

Reclamantul nu a fost sancționat pentru fapte legate de deschiderea sau alimentarea respectivului cont, ci pentru că nu s-a asigurat că afirmațiile directoratului, în sensul că respectivul cont există și este alimentat, sunt reale, în condițiile în care îi revenea obligația legală a verificării realității acestor informații.

În mod corect, prima instanță a reținut că decizia ASF este motivată în privința faptei contravenționale reținute, fiind identificate atât elementul material, cât și a forma de vinovăție imputată reclamantului.

Înalta Curte constată că, așa cum susține recurentul-reclamant, cele cinci contravenții menționate în decizia litigioasă au fost reținute în mod simetric în sarcina atât a membrilor conducerii executive a B. S.A., cât și în sarcina membrilor consiliului de supraveghere, pentru fiecare dintre faptele contravenționale fiind aplicat același cuantum al amenzii, indiferent de apartenența persoanei sancționate la conducerea executivă sau la cea neexecutivă a societății.

Or, în raport de dispozițiile art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, individualizarea sancțiunilor trebuie să aibă în vedere principiul proporționalității și al raționamentului calificat, precum și toate circumstanțele relevante ale săvârșirii faptei, inclusiv natura și gravitatea faptelor persoanei sancționate și forma de vinovăție.

Prima instanță a reținut că și acest motiv de nelegalitate invocat de reclamant ar fi nefondat, în aparență, întrucât în finalul deciziei ASF sunt indicate criteriile de individualizare a sancțiunii, care trebuie coroborate cu situația de fapt și de drept descrisă anterior în cuprinsul deciziei.

Se constată, însă, că argumentele ASF în cadrul individualizării sancțiunilor se bazează pe aspecte care privesc numai situația societății B., fără circumstanțiere la conduita reclamantului și la contribuția sa efectivă la săvârșirea faptelor imputate, și în special a faptei prim reținute.

ASF a procedat de o manieră similară la prezentarea criteriilor de individualizare a sancțiunilor în cazul tuturor persoanelor fizice din conducerea B. S.A..

Ca atare, Înalta Curte reține o aparență de nelegalitate a deciziei ASF nr. 723/2021 limitată la nerespectarea principiului proporționalității, prin aplicarea maximului amenzii prevăzut de lege în condițiile în care aceeași amendă a fost aplicată tuturor membrilor directoratului și consiliului de supraveghere, deși aceștia exercită atribuții și funcții diferite în administrarea societății de asigurare.

În acest context este de menționat și reținerea formei de vinovăție, a intenției, în sarcina reclamantului, care trebuie coroborată cu situația sesizării penale pe care ASF a formulat-o cu privire la fapte și cu împrejurarea că instanța de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anularea deciziei nr. 723/2021 a ales să suspende judecarea cererii până la definitivarea laturii penale. Se înțelege că cercetarea penală va avea o influență în analiza legalității deciziei ASF, influență pe care instanța de recurs o vede a fi mai pregnantă în privința formei de vinovăție cu care a fost săvârșită prima faptă contravențională. Iar forma de vinovăție are relevanță în individualizarea sancțiunii.

Un alt motiv care impune reformarea sentinței și suspendarea executării amenzii este acela că pentru alți doi membri ai consiliului de supraveghere, amendați în aceleași condiții, au rămas definitive hotărâri judecătorești de suspendare a executării amenzii (dosarele nr. x/2021 și y/2021 ale Curții de Apel București).

Din aceste motive, Înalta Curte reține că există caz bine justificat care să permită suspendarea executării amenzii contravenționale.

Este îndeplinită și condiția necesității prevenirii pagubei iminente, dat fiind cuantumul foarte mare al amenzii aplicate, care este de natură a genera un prejudiciu material persoanei fizice sancționate. Câtă vreme există cazul bine justificat, respectiv există argumente aparent valabile privitoare la neindividualizarea corectă a sancțiunii amenzii contravenționale, executarea deciziei ASF este susceptibilă de a genera o pagubă iminentă, înainte de confirmarea validității sale.

De altfel, a doua condiție necesară pentru acordarea suspendării executării deciziei, cea a riscului de producere a unei pagube iminente, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, a fost consideră îndeplinită de către prima instanță, iar aceste statuări din sentință nu au fost recurate.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu aplicarea art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte cererea de suspendare, dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 723/03.06.2021 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în privința sancțiunii contravenționale principale a amenzii în sumă de 1.000.000 RON.

Va respinge, însă, cererea de suspendare a executării sancțiunii complementare întrucât cazul bine justificat reținut privește exclusiv individualizarea sancțiunii principale a amenzii, celelalte argumente de nelegalitate apreciate de recurent a fi evidente fiind înlăturate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1096 din 7 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Suspendă, în parte, executarea Deciziei nr. 723/03.06.2021 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, respectiv în privința sancțiunii contravenționale principale a amenzii în sumă de 1.000.000 RON.

Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2022.