ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1019/2023

Ședința publică din data de 23 februarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 8 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea deciziei nr. 1228/09.10.2019 emisă de pârâtă și obligarea acesteaia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 579 din 7 iulie 2020, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară și, în consecință, a anulat decizia ASF nr. 1228/9.10.2019.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat recurs principal, iar reclamanta A. a formulat recurs incident.

3.1. Prin recursul principal întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de anulare, ca neîntemeiată.

După o scurtă prezentare a circumstanțelor emiterii actului a cărui anulare se cerere în cauză, precum și a aspectelor privind motivele reținute în sentința recurată, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a pronunțat soluția cu aplicarea greșită a art. 272 lit. g) din Regulamentul Delegat 2015/35 de completare a Directivei nr. 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvency II), care reglementează atribuțiile funcției actuariale în ceea ce privește coordonarea activității de calcul a rezervelor tehnice, precum și a dispozițiilor art. 167 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond a făcut, astfel, o greșită interpretare atât a motivului sancționării intimatei-reclamante, așa cum acesta este reținut în Decizia ASF nr. 1228/09.10.2019, cât și a dispozițiilor referitoare la atribuțiile funcției actuariale în ceea ce privește coordonarea activității de calcul a rezervelor tehnice.

Recurenta-pârâtă arată că a desfășurat un control periodic la B. S.A., în baza Deciziei ASF nr. 1083/11.09.2018, având ca tematică "Evaluarea rezervelor tehnice înregistrate de societatea de asigurare/reasigurare în bilanțul Solvabilitate II, verificarea calității datelor utilizate în calculul rezervelor tehnice".

În vederea exercitării atribuțiilor stabilite prin decizia de control, B. S.A. a pus la dispoziția echipei de control următoarele înscrisuri: procedura de lucru privind constituirea și menținerea rezervelor tehnice, politica grupului B. privind evaluarea celei mai bune estimări a rezervelor tehnice, politica grupului B. privind calitatea datelor, politica actuarială, procedura de calcul a rezervelor tehnice sub regim Solvabilitate II, precum și comentariul actuarial - document întocmit pentru date de referință 31.12.2017 în vederea întrunirii cerințelor Solvabilitate II privind consemnarea proceselor necesare evaluării rezervelor tehnice, în temeiul art. 265 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

Ca urmare a multiplelor inadvertențe identificate în cadrul acțiunii de control, atât în documentele puse la dispoziția echipei ca răspuns la solicitarea de informații inițială, cât și în fișierele de calcul utilizate de entitate, prin cererea de informații nr. x din data de 18.01.2019, au fost solicitate documente suplimentare și note explicative pentru verificarea îndeplinirii atribuțiilor specifice de către funcția actuarială instituită la nivelul B. S.A.

Răspunzând acestei solicitări, societatea a furnizat doar niște instrucțiuni interne de lucru, în limba engleză, pentru calculul rezervelor tehnice conform regimului Solvabilitate II.

Din analiza documentelor transmise și a explicațiilor formulate tot pentru date de referință 31.12.2017, au reieșit următoarele:

- la nivel local, entitatea nu realiza validări proprii asupra calculului rezervelor tehnice constituite sub Regim Solvabilitate II, contrar prevederilor art. 264 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015;

- documentele furnizate nu acopereau cerințele privind consemnarea evaluării rezervelor tehnice, contrar prevederilor art. 264 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

Mai mult, în procesul-verbal de control s-a reținut faptul că, până la data de 30.09.2018, în vederea evaluării rezervelor tehnice, calculul celei mai bune estimări a acestora nu a fost realizat în mod transparent, astfel încât să poată fi revizuit de către un expert calificat, așa cum prevede art. 34 din Regulamentul Delegat menționat.

Motivat de acest aspect, în data de 04.02.2019, echipa de control a revenit asupra modului de documentare a rezervelor tehnice, solicitând o notă explicativă privind modalitatea de consemnare de către funcția actuarială B. S.A. a procesului de validare a rezervelor tehnice, potrivit cerințelor prevăzute la art. 265 alin. (1) lit. d) din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

Răspunzând și acestei solicitări, funcția actuarială a pus la dispoziția echipei de control un document referitor la consemnarea validării prin analiza variației, aferent tot datei de referință 31.12.2017, din verificarea căruia a rezultat că acesta reprezintă, în fapt, o analiză efectuată de către grup cu referire la coordonarea activității de calculare a rezervelor tehnice în ceea ce privește compararea și justificarea tuturor diferențelor semnificative intervenite în calculul rezervelor tehnice și nu o analiză/activitate/sarcină care în fapt revine funcției actuariale a societății, potrivit cerințelor prevăzute la art. 272 lit. g) din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

În fapt, această revenire a reprezentat o solicitare de completare a documentelor întocmite anterior datei de 15.05.2018 - data avizării în funcția de director al Direcției Actuariat a doamnei A. - astfel încât până la data încheierii procesului-verbal de control să fie respectate prevederile legale în vigoare referitoare la atribuțiile specifice funcției actuariale și să fie facilitată revizuirea calculelor.

În opinia recurentei-pârâte, de la preluarea funcției în cadrul B. S.A. și până la finalizarea acțiunii de control, intimata-reclamantă, avea obligația de a pune în aplicare prevederile legale, având în vedere inclusiv faptul că Ghidul Grupului prevede, în mod adecvat, că societatea trebuie să prezinte consemnarea probelor necesare evaluării rezervelor tehnice, inclusiv a procesului de validare, iar politica actuarială reiterează faptul că "Modul de aplicare locală al Standardului Grupului B. [...] ar trebui să fie revizuit de către Funcția Actuarială și, în caz de abateri, Funcția Actuarială trebuie să ofere o soluție alternativă, care să fie aliniată la standardul grupului". Consemnarea validării reprezintă o atribuție a funcției actuariale ce trebuie îndeplinită cel puțin o dată pe an, concomitent cu efectuarea procesului de validare.

Astfel, funcția actuarială, ca urmare a constatării inadvertețelor aferente datei de referință 31.12.2017, în ceea ce privește consemnarea validării, avea obligația remedierii acestora la o dată ulterioară, astfel încât să asigure respectarea prevederilor legale și a standardelor grupului.

Menționează că acțiunea de control a vizat activitatea B. în intervalul 01.01.2017 - 30.09.2018.

Astfel, funcția actuarială a B. S.A. putea proceda la revizuirea documentelor, în sensul îndeplinirii atribuțiilor referitoare la respectarea prevederilor legale, atât în perioada 15.05.2018 - 30.09.2018, cât și ulterior, în perioada desfășurării acțiunii de control la sediul societății (16.10.2018 - 22.02.2019), cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 265 alin. (1) din Regulamentul Delegat prevăd faptul că validarea calculului rezervelor tehnice se realizează cel puțin o dată pe an, iar consemnarea acesteia, prin compararea și justificarea diferențelor semnificative intervenite în calcul, reprezintă o sarcină a funcției actuariale, conform art. 272 alin. (1) lit. g) din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

Față de aceste aspecte, recurenta-pârâtă susține că este incontestabil faptul că abaterea reținută în sarcina intimatei-reclamante și sancționată prin Decizia ASF nr. 1228/09.10.2019 nu constă în nerespectarea prevederilor art. 167 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 237/2015, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond, ci în nerespectarea atribuțiilor funcției actuariale a cărei deținător era intimata-reclamantă.

3.2. Prin recursul incident formulat în temeiul prevederilor art. 490 alin. (2) raportat la art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ., reclamanta A. a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul anulării Deciziei ASF nr. 1228/09.10.2019 ca fiind emisă cu încălcarea principiului caracterului personal al răspunderii contravenționale, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

După o succintă expunere a situației de fapt, printr-o primă critică de recurs, se invocă nulitatea Deciziei ASF nr. 1228/09.10.2019, inclusiv prin raportare la împrejurarea încălcării principiului caracterului personal al răspunderii contravenționale.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că ASF i-a aplicat sancțiunea prin raportare la o faptă contravențională săvârșită la nivelul anilor 2016-2017, perioadă în care nu deținea funcția de Director Actuariat în cadrul B., fiind încadrată pe această poziție începând cu data de 05.05.2018 (avizată ASF din 15.05.2018). Acest aspect nu a fost contestat de către recurenta ASF, astfel cum reiese din poziția exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar.

Pe cale de consecință, întrucât nu există identitate între persoana căreia i se impută fapta contravențională (Directorul Direcției de Actuariat din intervalul 2016-2017) și persoana sancționată contravențional (Directorul Direcției de Actuariat ce ocupă această funcție începând cu 05.05.2018), Decizia nr. 1228/09.10.2019 a fost emisă cu încălcarea principiului răspunderii personale contravenționale și a legalității actului administrativ contravențional, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute a acesteia.

Menționează că, deși instanța de fond a reținut prin considerente inclusiv acest motiv de anulare (pag. 7, primul paragraf din sentință), el nu a fost valorificat, instanța nefundamentându-și soluția și pe această critică.

Printr-o a doua critică de recurs, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă încălcarea principiului legalității actului administrativ, susținând că hotărârea este nelegală, pentru încălcarea prevederilor art. 163 alin. (11) și (19) din Legea nr. 327/2015, raportat la prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001.

Având în vedere că potrivit art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, deciziile de sancționare emise de ASF trebuie să cuprinsă toate motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, susține că decizia de sancționare nu poate fi completată și/sau motivată prin explicații formulate pe cale de întâmpinare.

Cu toate acestea, instanța de fond a stabilit că ... nu poate reține apărarea reclamantei în sensul că are astfel loc o modificare/completare a deciziei, având în vedere că, prin acțiune, a invocat faptul că nu era atinsă data limită prevăzută de art. 167 alin. (5) din Legea nr. 237/2015, 19.04.2019, iar pârâta a invocat, prin întâmpinare, incidența art. 167 alin. (6) din Legea nr. 237/2015, privind transmiterea trimestrială iar nu anuală a informațiilor, susținând că art. 167 alin. (5) vizează depunerea raportului privind situația financiară și solvabilitatea.

Contrar acestui raționament, arată că actul de sesizare al instanței este reprezentat de cererea de chemare în judecată, care la rândul său este indisolubil legată de motivele de fapt și de drept reținute prin decizia contestată, nefiind admisibilă complinirea ulterioară a temeiniciei și legalității actului administrativ.

Eventuala complinire a actului administrativ prin explicații și/sau motivări formulate pe cale de întâmpinare nesocotește flagrant obligația motivării actului administrativ ca și cerință de legalitate [acceptată atât pe plan intern, cât și la nivel comunitar și care constituie o garanție împotriva arbitrariului, Hotărârea recurată fiind contrară prevederilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, raportat la art. 9 alin. (2) C. proc. civ. și la art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001].

Reținând posibilitatea autorității de a completa conținutul și-sau motivarea actului administrativ prin explicații și motivări formulate pe cale de întâmpinare, instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, raportat la art. 9 alin. (2) C. proc. civ. și la art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, solicită admiterea recursului incident și, pe cale de consecință, modificarea hotărârii recurate în sensul înlăturării faptei contravenționale invocate prin întâmpinare, ca inadmisibilă.

4.1. Recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare față de recursul principal formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare față de recursul incident formulat de reclamanta A., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul principal declarat de pârâtă este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Prin Decizia nr. 1228/09.10.2019 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, reclamanta A. a fost sancționată întrucât, în calitatea sa de director al Direcției de Actuariat - funcției cheie actuarială instituită la nivelul societății B. S.A. nu și-a îndeplinit sarcina referitoare la compararea și justificarea tuturor diferențelor semnificative intervenite în calculul rezervelor tehnice.

Atribuțiile reținute de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară ca fiind încălcate sunt cele prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. g) din Regulamentul Delegat al Comisiei 2015/35 din 10.10.2014 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și reasigurare (Solvabilitate II) potrivit cărora:

"pentru coordonarea activității de calculare a rezervelor tehnice, funcția actuarială cuprinde (...): (...); g) compararea și justificarea tuturor diferențelor semnificative intervenite în calculul rezervelor tehnice de la an la an."

De asemenea, prin decizie s-a reținut că fapta constituie contravenție în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare.

Referitor la atribuțiile pentru a căror încălcare reclamanta a fost sancționată, Înalta Curte constată că, așa cum a reținut instanța de fond, echipa de control a recurentei-pârâte a solicitat, la data de 04.02.2019, o notă explicativă privind modalitatea de consemnare a procesului de validare a rezervelor tehnice potrivit cerințelor prevăzute la art. 265 alin. (1) lit. d) din Regulamentul Delegat. Astfel, constatările Autorității de Supraveghere Financiară privind neîndeplinirea obligației de comparare și justificare a diferențelor semnificative intervenite în calculul rezervelor tehnice s-au efectuat pe baza datelor și informațiilor existente la data de 4.02.2019 și nu cele avute în vedere la data încheierii procesului-verbal, respectiv 25.06.2019.

Potrivit Regulamentului Delegat al Comisiei 2015/35 din 10.10.2014 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și reasigurare (Solvabilitate II), art. 272 alin. (1) lit. g), sarcina a cărei nerespectare a fost constatată privește compararea și justificarea tuturor diferențelor semnificative intervenite în calculul rezervelor tehnice de la an la an.

Întrucât reclamanta a preluat funcția de director al Direcției de Actuariat la data de 19.04.2018, prin încheierea contractului individual de muncă dintre reclamantă și societate, aceasta exercitând efectiv funcția de la data de 5.05.2018, sarcina privind transmiterea informațiilor privind exercițiul financiar, pentru care putea fi sancționată contravențional, privea doar exercițiul financiar care s-a încheiat la 31 decembrie 2018.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că termenul limită până la care se puteau transmite informațiile eferente acestei perioade, se impunea să aibă loc până la data de 19 aprilie 2019 și că la momentul la care pârâta a verificat îndeplinirea obligației, nu expirase termenul prevăzut de 167 alin. (5) din Legea nr. 237/2015.

Susținerile recurentei-pârâte, potrivit cărora se impunea transmiterea informărilor în legătură cu situația financiară și solvabilitatea trimestrial nu sunt în concordanță Regulamentului și exced obligației stabilite de acesta.

Dispozițiile art. 167 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 care se referă nu doar la depunerea raportului privind situația financiară și solvabilitatea ci și la transmiterea de informații trebuie interpretate în acord cu dispozițiile art. 272 alin. (1) lit. g) din Regulamentul Delegat al Comisiei 2015/35 din 10.10.2014 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului, neputându-se aprecia că aceste date ar putea fi transmise trimestrial, ci anual, până la data stabilită de art. 167 alin. (5) din Legea nr. 237/2015.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluția instanței de fond fiind pronunțată cu corecta aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente în cauză și, pentru menținerea sentinței ca fiind legală, recursul principal va fi respins.

II.2. În ceea ce privește recursul incident, Înalta Curte constată că este lipsit de interes, pentru următoarele:

Recurenta-reclamantă A. a formulat recurs incident, cale de atac reglementată prin dispozițiile art. 491 C. proc. civ.

Potrivit acestei norme legale, recursul incident se poate exercita în cazurile prevăzute de art. 472, din procedura apelului, care se aplică în mod corespunzător, respectiv, cu respectarea dispozițiilor speciale din procedura recursului.

Din cuprinsul celor două dispoziții rezultă caracterul accesoriu al recursului incident față de recursul principal.

În decelarea interesului de a acționa, reglementat de art. 33 C. proc. civ., instanța trebuie să prefigureze folosul actual și efectiv pe care partea l-ar obține în recurs.

În speță, deși a existat un prezumtiv interes în formularea unui recurs incident, având în vedere soluția de respingere a recursului principal, ca nefondat, și, pe cale de consecință, soluția definitivă de admitere a acțiunii reclamantei, interesul în susținerea recursului incident nu mai îndeplinește cerința de a fi actual.

Prin urmare, la momentul soluționării recursului incident, lipsește una dintre cerințele interesului ca și condiție de exercitare a căii de atac, motiv pentru care excepția va fi admisă iar recursul incident va fi respins ca fiind lipsit de interes.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul principal și ca lipsit de interes, recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței civile nr. 579 din 7 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 februarie 2023.