ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113 din data de 23 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de de procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. e), alin. (2) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., așa cum a fost interpretat prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., faptă din data de 20.12.2017, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2020 din data de 11.11.2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., faptă din data de 20.12.2017.

Prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la acuzațiile de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., întrucât faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.

În fapt, s-a reținut că, alături de soția sa, B., inculpatul A. deținea, cel puțin până la sfârșitul anului 2017, un apartament cu două camere, situat la etajul trei al unui bloc de pe strada x din municipiul Câmpina . Bunul fusese dobândit prin vânzare-cumpărare în anul 1997, în timpul căsătoriei celor doi, astfel încât, sub aspectul naturii juridice, acesta se afla în proprietatea devălmașă a celor doi .

Cu o săptămână înainte de emiterea rechizitoriului în cauza nr. 129/P/2011, respectiv în data de 19.12.2017, organele de anchetă ale Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus următoarele măsuri asiguratorii în vederea recuperării pagubei cauzate prin infracțiunea reținută în acuzarea celor cercetați:

- prin ordonanțe distincte, datate 19.12.2017, indisponibilizarea unor bunuri/alte valori aparținând inculpaților principali în cauză, primarul și viceprimarul UAT Filipeștii de Pădure;

- prin ordonanța datată 19.12.2017, indisponibilizarea sumelor bani aflate într-un cont aparținând altei persoane, coinculpată cu A. în cauza disjunsă;

- prin ordonanța datată 19.12.2017, indisponibilizare prin instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A., respectiv cota de 1/2 din imobilul în suprafață de 41.54 mp situat în Câmpina, județul Prahova, până la concurența valorii de 2.204.986 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa .

Tot în cursul zilei de 19.12.2017, dar după emiterea ordonanței de sechestru, ofițerul de poliție judiciară care se ocupa cu instrumentarea cauzei cu nr. 129/P/2011 din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești l-a contactat telefonic pe inculpatul A. pe care l-a înștiințat astfel despre necesitatea de a se prezenta la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești pentru realizarea unei proceduri, convenind în acest sens ziua de 20.12.2017, adică a doua zi, . Referința la obiectul procedurii nu a fost una expresă, ofițerul de poliție al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești neoferindu-i vreun detaliu în acest sens inculpatului.

În dimineața zilei de 20.12.2017, împreună cu soția și cu fiica sa (C., născută în 21.11.1985), inculpatul A. s-a deplasat la biroul notarului public D., situat în centrul localității Filipeștii de Pădure, unde a ajuns înainte de deschiderea programului, respectiv înainte de ora 0830, i-a explicat notarului public că dorește autentificarea, în regim de urgență, a unui contract de vânzare a apartamentului în suprafață de 41,54 mp situat în Câmpina, strada x, nr. 11, județul Prahova, către fiica acestora, solicitare cu care notarul a fost de acord, mai ales că soții Apostol aveau asupra lor o parte din documentele necesare realizării operațiunii, apartament cu privire la care, în cursul zilei de 19.12.2017, a fost emisă o ordonanță de indisponibilizare prin instituirea sechestrului de către organele de anchetă ale Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, până la concurența valorii 2.204.986 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Începând cu ora 08:30 din dimineața zilei de 20.12.2017, odată cu deschiderea programului de lucru, notarul public D. și-a angajat resursele cabinetului în realizarea acestei proceduri de înstrăinare, iar soții Apostol s-au străduit și au reușit să obțină, în regim de urgență, certificatul de atestare fiscală a imobilului și adeverința ce atesta lipsa de datorii către asociația de proprietari din care făcea parte imobilul, acte necesare autentificării vânzării.

Încheierea de autentificare a vânzării, semnarea contractului de vânzare și efectul translativ de proprietatea asupra drepturilor reale ale părților aveau să fie realizate foarte aproape de ora 1000 din dimineața de 20.21.2017.

După ce a semnat acest contract, prin care și-a înstrăinat cota sa parte din dreptul de proprietate asupra menționatului imobil, inculpatul s-a deplasat, însoțit de avocatul său ales, la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești pentru a participa la procedura cu privire la care fusese generic încunoștințat cu o zi în urmă, unde, în prezența avocatului său din cauza nr. 129/P/2011, ofițerii de poliție judiciară delegați au efectuat procedura cerută de disp. art. 252-253 din C. proc. pen. în intervalul orar 1052 – 1105 din dimineața de 20.12.2017, respectiv identificarea propriu-zisă a bunului sechestrat, ocazie cu care inculpatului i-au fost comunicate formal un exemplar al ordonanței de sechestru dispusă cu o zi în urmă, faptul că nu are voie să înstrăineze sau să dispună în orice mod de bunul indisponibilizat (…), în caz contrar săvârșind infracțiunea de sustragere de sub sechestru.

În cadrul acestei proceduri inculpatul A. a obiectat în sensul că asupra imobilului sechestrat "nu are cota de 1/2 întrucât a fost achiziționat de soție prin contribuție exclusivă", trecând în totalitate sub tăcere faptul că tocmai își înstrăinase la D. dreptul de proprietate despre care pretindea că nu îl deține.

După orele 11:00, când s-a definitivat procedura de aplicare a sechestrului la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, inculpatul s-a deplasat la sediul primăriei Filipeștii de Pădure unde a participat la ședința Consiliului local prin care, printre altele, s-a decis ca unitatea administrativ – teritorială în discuție să nu se constituie parte civilă în cauza penală nr. 129/P/2017 a respectivei unități de parchet .

După efectuarea procedurii de aplicare a sechestrului, organele de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești au înaintat OCPI Prahova ordonanța de sechestru și procesul-verbal aferent procedurii în vederea înscrierii evenimentului în cartea funciară a imobilului, potrivit dispozițiilor art. 253 alin. (4) din C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 29173/28.12.2017 OCPI Prahova – BCPI Câmpina a respins cererea de notare în cartea funciară a măsurii sechestrului motivat de faptul că, la data înregistrării cererii de notare formulată de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, A. nu mai era proprietar al imobilului în discuție, deoarece vânzarea, operată de notarul public D. prin încheierea de autentificare nr. 3166/20.12.2017 apucase să fie notată deja în cartea funciară .

Inculpatul A. nu a contestat vreun moment legalitatea măsurii sechestrului dispusă de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

Prin procesul-verbal din 21.10.2020, procurorul ce instrumenta cauza în care era cercetat inculpatul (dosar nr. x/P/2017, disjuns din dosarul nr. x/2011), s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru și a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În rechizitoriu s-a reținut că ansamblul probator administrat în cauză este format din:

- ordonanța de luare a măsurii asiguratorii în dosarul nr. x/2011 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești din 19.12.2017;

- procesul-verbal de sechestru din 20.12.2017 întocmit în cauza nr. x/P/2011 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești;

- comunicarea formulată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești în cauza nr. 129/P/2011 către BCPI Câmpina, în scopul notării sechestrului în cartea funciară a imobilului;

- răspunsul și înscrisurile aferente emanând de la BCPI Câmpina în legătură cu solicitarea de notare a sechestrului;

- înscrisuri vizând calitatea de avocat a inculpatului;

- înscrisurile din arhiva biroului notarial "D." referitoare la procedura de autentificare purtând nr. 3166/20.12.2017, inclusiv copie din registrul de evidență al activităților din ziua respectivă;

- declarația dată ca suspect de A. și înscrisuri depuse în apărare de acesta cu respectiva ocazie;

- înscrisuri provenind de la ANCPI cu privire la procedura de emitere în format electronic a extrasului CF de autentificare ce a stat la baza autentificării contractului de vânzare asupra imobilului sechestrat;

- declarațiile martorilor E. și F. în legătură cu procedura de emitere în format electronic a extrasului CF de autentificare, precum și înscrisuri lămuritoare depuse de aceștia la dosar;

- proces-verbal de percheziție a sediului BNI "D." și de ridicare date informatice, însoțit de planșe foto;

- proces-verbal de consemnare a discuției avute cu ofițerul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești care l-a încunoștințat pe inculpat despre necesitatea de a se prezenta la sediul respectivei instituții în ziua de 20.12.2017;

- proces-verbal de consemnare a rezultatului operațiunilor de examinare a unor documente ridicate în vederea consultării de la sediul BNI "D.", însoțit de planșe foto și de copii ale unor documente considerate relevante;

- declarația martorei D.;

- declarația inculpatului și înscrisuri depuse cu respectiva ocazie;

- înscrisuri solicitate și obținute de la UAT Filipeștii de Pădure în legătură cu decizia asupra participării în calitate de parte civilă a acestei entități în cadrul dosarului nr. x/2011 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești;

- alte documente depuse în apărare de inculpat;

- copia rechizitoriului nr. x din 28.12.2017 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, prin care au fost trimiși în judecată primarul și viceprimarul UAT Filipeștii de Pădure și prin care s-au disjuns cercetările față de A.;

- copia rechizitoriului nr. x din 30.12.2020 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești prin care a fost trimis în judecată A. .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 15.11.2021 sub nr. x/2021, fiind format dosarul nr. x/2021, în procedura de cameră preliminară.

S-a dispus comunicarea rechizitoriului către inculpat, potrivit dispozițiilor art. 344 alin. (1) din C. proc. pen., aducându-i-se la cunoștință obiectul procedurii din camera preliminară, dreptul de a-și angaja apărător și termenul în care poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

În termenul stabilit, inculpatul a formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Prin încheierea din data de 11 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 345 alin. (1) și (2) rap. la art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate excepțiile privind nelegalitatea sesizării instanței, nulitatea actelor de urmărire penală, nelegalitatea administrării probelor, nelegalitatea efectuării actelor de urmărire penală și neregularitatea actului de sesizare invocate de inculpatul A. și a fost constatată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală cu privire la același inculpat trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2020, emis la data de 11.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., faptă din data de 20.12.2017.

Încheierea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 317 din 17 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2021, urmare respingerii, ca nefondată, a contestației formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 11 martie 2022.

Dosarul a fost repartizat la data de 15 noiembrie 2021 completului numerotat cu indicativul 2 C. proc. pen., ulterior rămânerii definitive a încheierii de începere a judecății, fiind fixat primul termen de fond la data de 21 iunie 2022.

La termenul din data de 07 septembrie 2022, Curtea a adus la cunoștința inculpatului, potrivit dispozițiilor art. 374 din C. proc. pen., dreptul de a da sau a nu da declarație, de a solicita ca judecata să aibă loc în procedura simplificată sau să se procedeze la administrarea de probe.

Inculpatul a arătat că va da declarație după administrarea probelor, întrucât la dosar există înscrisuri ce conțin dispoziții contradictorii.

De asemenea, i s-a adus la cunoștință inculpatului faptul că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, la data de 20 decembrie 2017, în jurul orei 10:00, a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Câmpina, județul Prahova, în suprafață de 41,54 mp și terenul aferent în condițiile în care acest imobil se afla într-o procedură de urmărire penală și fusese sechestrat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Ploiești.

După aducerea la cunoștință a învinuirii inculpatul A. a arătat că nu solicită judecarea potrivit procedurii simplificate, întrucât nu se consideră vinovat și dorește administrarea de probe, în acest sens fiind martorii menționați în rechizitoriu.

La termenul de judecată din data de 28 septembrie 2022, inculpatul A., asistat de apărător ales, a arătat că nu solicită continuarea procesului penal, potrivit dispozițiilor art. 18 din C. proc. pen., solicitând încetarea procesului penal ca urmare a prescripției răspunderii penale.

Cauza a fost amânată la data de 27 octombrie 2022, avându-se în vedere faptul că pe rolul Înaltei Curți de Csaație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se aflau sesizări cu privire la problema de drept a prescripției răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 pronunțate de Curtea Constituțională.

În cursul cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 07 septembrie 2022, s-au admis cererile de probatorii formulate de reprezentantul Ministerului Public și de inculpatul A., dispunându-se citarea martorilor conceptați în rechizitoriu, indicați la fila x, iar prin încheierea din data de 28 septembrie 2022 s-a luat act de precizarea făcută de inculpatul A., prin avocat ales, în sensul că nu solicită continuarea procesului penal, nefiind incidente prevederile art. 18 din C. proc. pen.

Totodată, s-a făcut precizarea că cererea de încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripției formulată de inculpat, este întemeiată pe dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din C. pen. raportat la prevederile art. 396 din C. proc. pen.

Analizând cu prioritate solicitarea cu privire la intervenirea prescripției răspunderii penale, formulată de inculpat, Curtea a reținut că instituția prescripției răspunderii penale este reglementată în ansamblul ei în C. pen., astfel că aceasta și întreruperea prescripției sunt instituții de drept substanțial. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, prin decizia nr. 443/2017, că printre principiile care guvernează răspunderea penală prezintă relevanță și cel al prescriptibilității răspunderii penale, potrivit căruia, dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni se stinge, dacă acesta nu este exercitat într-un anumit interval de timp, prescripția răspunderii penale având la bază ideea că, pentru a-și atinge scopul realizării ordinii de drept, răspunderea penală trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârșirii infracțiunii, întrucât doar în acest fel poate fi realizată prevenția generală și cea specială și poate fi creat sentimentul de securitate a valorilor sociale ocrotite, dar și încrederea în autoritatea legii.

În condițiile în care prescripția răspunderii penale este o instituție de drept substanțial, se vor aplica regulile legii penale mai favorabile atât în ceea ce privește termenele, cât și în ceea ce privește cauzele de întrerupere sau suspendare, în aces sens fiind și jurisprudența Curții Constituționale a României, cu titlu de exemplu putând fi citată decizia nr. 1092/18.12.2012.

Aceeași interpretare a fost adoptată și de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care prin decizia nr. 2/2014 a reținut că, "se poate afirma cu certitudine că prescripția răspunderii penale este guvernată de norme de drept penal substanțial, fiind susceptibilă de a beneficia de efectele aplicării mitior lex".

Prin decizia nr. 297/26.04.2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională, deoarece respectivele dispoziții legale sunt lipsite de previzibilitate și contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma oricărui act de procedură din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale.

De asemenea, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și prin decizia nr. 358/26.05.2022 și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor, reținând că decizia anterioară (nr. 297/26.04.2018) sancționează soluția legislativă pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că nu poate fi încadrată în categoria deciziilor interpretative sau cu rezervă de interpretare, ci, prin efectele pe care le produce, împrumută natura juridică a unei decizii simple.

La rândul său, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit prin decizia nr. 67/25.10.2022, că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen..".

În cauza de față, Curtea a reținut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 71/2022, nu pot produce efecte juridice întreruptive de prescripție după intrarea lor în vigoare în cauzele aflate deja pe rolul instanțelor, care sunt guvernate de legea penală mai favorabilă persoanei acuzate, lege care include și normele declarate ca fiind neconstituționale prin deciziile Curții Constituționale menționate mai sus.

Deciziile de admitere a unor excepții de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acestora, indiferent dacă invocarea excepției a avut loc până la publicarea deciziei de admitere, întrucât, în ceea ce privește aplicarea lor, relevant este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii constatate ca fiind neconstituțională să nu fie consolidat printr-o hotărâre definitivă.

În consecință, până la data de 30 mai 2022, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022, în materie penală nu a mai funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică care produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele aflate pe rolul instanțelor.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale în condițiile O.U.G. nr. 71/2022 va avea loc numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea dispoziții neputând fi aplicate retroactiv, întrucât nu au natura unei legi penale mai favorabile, potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României.

De altfel, și dispozițiile art. 7 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale interzic aplicarea retroactivă a legii penale în cazul unei persoane acuzate, un exemplu din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fiind hotărârea din cauza Del Río Prada împotriva Spaniei.

Prin urmare, în cauza de față, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018, a publicării deciziei nr. 297/2018, și data de 30 mai 2022, a intrării în vigoare a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2022, întrucât dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., care nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă legea penală mai favorabilă, astfel că prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 din C. pen.

Cu privire la infracțiunea de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., presupus a fi fost săvârșită la data de 20.12.2017, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. prin rechizitoriul nr. x/2020 din data de 11.11.2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din C. pen. rap. la art. 261 alin. (1) din C. pen., termenul de prescripție al răspunderii penale pentru persoana fizică, este de 3 ani de la data săvârșirii infracțiunii.

Termenul general de 3 ani al prescripției răspunderii penale, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen., a început să curgă de la data de 20.12.2017 și s-a împlinit la data de 19.12.2020, potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. e), alin. (2) C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., așa cum a fost interpretat prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., faptă din data de 20.12.2017, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Împotriva sentinței penale nr. 113 din data de 23 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticând-o sub aspectul netemeiniciei soluției de încetare a procesului penal dispusă în cauză.

În esență, Ministerul Public a precizat că efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 asupra dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. nu pot fi decât cele conferite de Constituție și de Legea nr. 47/1992.

Făcându-se o prezentare și o analiză teoretică a efectelor deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 prin prisma normelor constituționale și a prevederilor legale (și anume art. 155 alin. (1) din C. pen., deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, O.U.G. nr. 71/30.05.2020 și hotărârea nr. 67/25.10.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), procurorul a susținut că, în prezentul dosar, nu a intervenit prescripția răspunderii penale, în cauză fiind efectuate acte de procedură care potrivit legii au fost comunicate inculpatului A. și care au întrerupt cursul termenului prescripției penale.

Astfel, procurorul a precizat că decizia nr. 297 din data de 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale este o decizie interpretativă, prin care este transformată semnificația legii, pentru a nu se lăsa un vid juridic cu consecințe păgubitoare, armonizând reglementarea legală criticată cu exigențele constituționale. De asemenea, a făcut trimitere la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție care consacră efectul general obligatori al deciziilor Curții Constituționale, precizând că potrivit practicii constante a Curții Constituționale, toate deciziile sunt obligatorii atât în privința dispozitivului, cât și în privința considerentelor, indiferent dacă este vorba despre o decizie simplă sau o decizie interpretativă.

În consecință, s-a subliniat că decizia nr. 297 din data de 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale nu poate produce efecte juridice anterior datei de 26 aprilie 2018, tocmai pentru a se asigura stabilitatea și siguranța raporturilor juridice, dar mai ales a celor de drept penal și a principiului autorității de lucru judecat.

Deopotrivă, s-a susținut că decizia nr. 297 din data de 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale nu are și nu poate avea niciun efect asupra conținutului normativ al art. 155 alin. (1) din C. pen., ci doar asupra efectelor acestui articol, respectiv asupra raportului juridic de drept penal, impunând în acest sens o interpretare sistematică a normelor de drept penal și de drept constituțional.

Mai mult, s-a apreciat că decizia nr. 358 din data de 9 iunie 2022 a Curții Constituționale nu poate avea niciun efect asupra deciziei nr. 297 din data de 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale și nu o poate transforma dintr-o decizie interpretativă într-o decizie simplă, cu efecte majore asupra întregului sistem de drept penal românesc.

Nu în ultimul rând, s-a apreciat că, raportat la considerentele deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legea penală mai favorabilă în materia întreruperii cursului prescripției răspunderii penale este forma modificată prin O.U.G. nr. 71/2022 a art. 155 alin. (1) din C. pen., în vigoare la data de 30.05.2022.

În acest sens, s-a făcut trimitere la:

- Procesul-verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect, a drepturilor și obligațiilor suspectului, a învinuirii și a încadrării juridice, urmare a ordonanței de continuare a urmăririi penale in personam din data de 24.11.2020;

- Procesul-verbal de aducere la cunoștință a calității de inculpat, a drepturilor și obligațiilor inculpatului, a învinuirii și a încadrării juridice, urmare a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale față de inculpat din data de 17.09.2021;

- Comunicarea rechizitoriului către inculpatul A., de către Curtea de Apel Ploiești, odată cu începerea fazei de judecată a prezentului proces penal.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 113 din data de 23 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2021, și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță (pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și a dreptului la un proces echitabil).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 decembrie 2022, fiind fixat termen de judecată la data de 17 ianuarie 2023.

La data de 16 ianuarie 2023, intimatul inculpat A. a transmis concluzii scrise prin care a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, prin care s-a dispus încetarea procesului penal, fiind mai presus de orice dubiu faptul că a intervenit prescripția generală a răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 pronunțate de către Curtea Constituțională.

Făcând o scurtă prezentare teoretică a instituției prescripției răspunderii penale, apărătorul ales al inculpatului a susținut că, în prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global, conform deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în perioada anterior menționată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, condiții în care prescripția specială nu va opera, iar prescripția răspunderii penale va fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

Drept urmare, legea penală mai favorabilă, evaluată global, este noul C. pen., în vigoare de la data de 01.02.2014. De altfel, a solicitat să se observe că, potrivit rechizitoriului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea unei fapte având încadrarea juridică stabilită conform noului C. pen.

În continuare, referitor la motivele scrise de apel, în sensul că decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 este o decizie interpretativă, apărarea a susținut că, așa cum s-a arătat deja în literatura de specialitate, decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 nu este una interpretativă, ci este o decizie simplă (extremă), prin care se declară neconstituționalitatea prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen.. Mai mult, ținând seama de considerentele deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 are natura juridică a unei decizii simple/extreme.

Deopotrivă, apărarea a precizat că, decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 nu poate fi calificată drept o decizie interpretativă de admitere stricto sensu, deoarece nu identifică o multitudine de interpretări potențiale ale normei unice reglementate în cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., urmată de eliminarea acelei interpretări contrare legii fundamentale, ca efect al declarației de neconstituționalitate. Altfel spus, este cert că respectivul act de jurisdicție constituțională nu a statuat nicio rezervă de interpretare neutralizantă, care să elimine interpretarea contrară Constituției aptă să "reconstruiască" norma într-un sens generator de efecte juridice substanțiale compatibile cu exigențele constituționale, ci, dimpotrivă, a sancționat însăși norma - "soluția legislativă" -, fiind lipsit de relevanță că a lăsat nealterat textul dispoziției normative.

În al doilea rând, considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 nu permit posibilitatea calificării deciziei nr. 297/2018 ca decizie (manipulativă) aditivă, deoarece instanța de contencios constituțional nu a sancționat vreo omisiune legislativă, ci o soluție legislativă existentă la nivelul dreptului pozitiv.

De asemenea, considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 exclud posibilitatea calificării deciziei nr. 297/2018 ca decizie (manipulativă) substitutivă, lipsind în dispozitivul acesteia soluția normativă destinată să substituie, cu sau fără alterarea textului dispoziției legale, norma declarată neconstituțională, respectiv, Curtea a reținut că, "68. (...) în paragraful 34 al deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a evidențiat faptul că soluția legislativă din C. pen. din 1969 îndeplinea exigențele de claritate și previzibilitate, (...) Curtea observă însă că indicarea soluției legislative din actul normativ anterior a avut rol orientativ și în niciun caz nu i se poate atribui o natură absolută, în sensul obligării adoptării de către legiuitor a unei norme identice cu cea conținută de C. pen. din 1969. Astfel, Curtea subliniază că, deși a sancționat soluția legislativă prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen., deoarece aceasta prevedea că se poate întrerupe cursul prescripției prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezența acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competența legiuitorului, cu condiția esențială ca acestea să îndeplinească exigențele menționate de către instanța de contencios constituțional".

Mai mult, considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 exclud posibilitatea calificării deciziei nr. 297/2018 drept o decizie (manipulativă) de admitere "parțială" non-textuală (decizie de ablație) pentru simplul argument că textul art. 155 alin. (1) din C. pen. conține o singură soluție normativă, iar nu o dualitate dintre care una să fie afectată de nelegitimitate constituțională. Altfel spus, în contextul unicității soluției legislative nu se poate discuta de plano despre reducerea sferei de aplicare a dispoziției legale afectate de nelegitimitate constituțională, ci chiar de anihilarea sa integrală în contextul declarării neconstituționale a soluției legislative însăși.

Apărătorul inculpatului a mai susținut că, din considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 nu se poate trage concluzia că decizia nr. 297/2018 era o decizie (manipulativă) de admitere "parțială" textuală, de vreme ce declarația de neconstituționalitate vizează soluția legislativă în ansamblul său, iar nu un fragment al dispoziției legale atacate, prin care aceasta este reglementată. Altfel spus, Curtea Constituțională nu a statuat că sintagma "oricărui act de procedura" în cauză" ar fi contrară legii fundamentale, declarația de neconstituționalitate privind soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză".

Pentru aceste motive, apărarea a precizat că decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 este o decizie simplă non-textuală care alterează activitatea substanțială a normei unice pe care textul o conține, în sensul că, până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen. prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, respectivul text normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale, deoarece unica soluție legislativă pe care textul a reglementat-o de la intrarea sa în vigoare la data de 1 februarie 2014 intră sub puterea general obligatorie a declarației de neconstituționalitate exprimate ca atare prin actul de jurisdicție constituțională.

Deopotrivă, criticând susținerile acuzării, apărarea a precizat că decizia nr. 358/2022 subliniază că, în perioada 26 aprilie 2018 - 30 mai 2022, "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale". Această constatare produce, însă, importante consecințe din punctul de vedere al aplicării legii penale mai favorabile, consecințe nereținute în "Nota privind criterii unitare de aplicare a deciziei CCR nr. 358/2022 și a O.U.G. nr. 71/2022", document emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Cabinetul Procurorului general, din care se inspira redactorul apelului.

Prin raportare la decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, mitior lex presupune aplicarea globală a unui fond legislativ. Or, perioada menționată reprezintă lege penală mai favorabilă prin aceea că fondul legislativ nu permite întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale. Nota bene, în asemenea situații nu se pune nicidecum problema unei aplicări ex tune a deciziei nr. 297/2018, ci pur și simplu a retroactivității și ultraactivității legii penale mai favorabile în temeiul art. 5 din C. pen.

Față de aceste considerente, a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului formulat.

Desfășurarea cercetării judecătorești în apel

La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2023, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor, ocazie cu care reprezentantul Ministerului Public nu a mai susținut motivele scrise, apreciind că se impune a fi respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Analizând actele și lucrările dosarului, conform dispozițiilor art. 417 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., în raport cu motivul de apel susținut în dezbaterile anterior menționate (în condițiile în care inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal), precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că apelul formulat este nefondat în raport de considerentele ce vor fi expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., exercitarea acțiunii penale este împiedicată de intervenirea prescripției răspunderii penale, iar, în acest caz, în faza de judecată, numai inculpatul poate solicita continuarea procesului penal, astfel cum prevede art. 18 din același cod, în lipsa unei astfel de cereri din partea sa acțiunea penală stingându-se, conform art. 17 alin. (2) rap. la art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., prin pronunțarea unei hotărâri de încetare a procesului penal.

De asemenea, potrivit art. 396 alin. (7) din C. proc. pen., numai în caz de continuare a procesului penal, la cererea inculpatului, se poate pronunța o soluție de achitare a acestuia, dacă se constată, ca urmare a continuării judecății, incidența vreunuia din cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din același cod.

Raportând aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că nu poate fi analizată temeinicia acuzației aduse inculpatului A., întrucât acesta nu a solicitat continuarea procesului penal, ci se va pronunța asupra cauzei de încetare a procesului penal, având în vedere situația de fapt reținută de prima instanță și încadrarea juridică stabilită de aceeași instanță.

Sub aspect factual, Înalta Curte reține că acuzația adusă inculpatului A. constă în aceea că, în data de 20 decembrie 2017, în jurul orei 10:00, a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Câmpina, județul Prahova, în suprafață de 41,54 mp și terenul aferent în condițiile în care acest imobil se afla într-o procedură de urmărire penală și fusese sechestrat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Ploiești.

Drept urmare, constatând că, formal, aceasta corespunde, din perspectiva tiparului normei de incriminare, faptei ce ar fi fost săvârșită de inculpat la data de 20 decembrie 2017, fapta respectivă întrunește, teoretic, elementele constitutive ale infracțiunii de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen.

Astfel, pentru infracțiunea de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 alin. (1) din C. pen., norma de incriminare prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an alternativ cu amenda.

În raport de prevederile art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen., termenul prescripției generale a răspunderii penale (calculat în raport cu pedeapsa închisorii) este de 3 ani, iar acel termen curge de la data săvârșirii faptei, astfel cum prevede art. 154 alin. (2) teza I din C. pen., aceasta fiind în speță 20 decembrie 2017.

Referitor la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, prin decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională, deoarece respectivele dispoziții legale "(…) sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale".

Ulterior, prin Decizia nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din data de 09 iunie 2022), Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, arătând, în considerentele acesteia, pe de o parte, că, în perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/2018 (25 iunie 2018) și data intrării în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma respectivă, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale (fapt realizat prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din data de 30 mai 2022), fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (parag. 73), iar, pe de altă parte, că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297/2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale, astfel că termenele de prescripție generală reglementate în art. 154 din același cod nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (parag. 74).

În considerentele aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reafirmat, făcând referire la premisa avută în vedere la pronunțarea deciziei anterioare, că prescripția răspunderii penale aparține dreptului penal material, iar nu dreptului procesual penal, fiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale (parag. 41) și a menționat că legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297/2018, cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav, generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale (parag. 76).

Prin Decizia nr. 67/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din data de 28 noiembrie 2022), Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat, conform pct. I din dispozitivul acesteia, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale, prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

Drept urmare, în raport cu deciziile anterior citate, dar având în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 (publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din data de 20 mai 2014) - prin care s-a statuat că dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că, în mod global, legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. în reglementarea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (când a fost publicată decizia Curții Constituționale nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022), perioadă în care nu a existat niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, fiind aplicabil astfel numai termenul de prescripție generală.

Prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, nu pot de plano produce efecte juridice întreruptive de prescripție după intrarea lor în vigoare în cauzele pendinte guvernate de legea penală mai favorabilă persoanei acuzate, care include norma declarată neconstituțională prin actele de jurisdicție constituțională sus iterate. Aceasta va ultraactiva, în aplicarea art. 5 din C. pen., guvernând regimul juridic al întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale și cu privire la actele subsecvente intrării în vigoare a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022.

În doctrină s-a arătat că "decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica situațiilor juridice pendinte", de vreme ce Curtea a statuat "că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia – cauze pendinte (...) în care respectivele dispoziții sunt aplicabile –, indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este raportul juridic guvernat de dispozițiile legii constatate ca fiind neconstituționale să nu fie definitiv consolidat".

În consecință, referirea expresă a instanței de contencios constituțional la perioada cuprinsă între momentele publicării celor două acte de jurisdicție constituțională în discuție (25 iunie 2018 - 9 iunie 2022), în interpretarea dată de decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu exclude aplicarea lor plenară situațiilor juridice pendinte, în care raportul de conflict nu s-a consolidat în lipsa unei hotărâri definitive pentru fapte anterioare, cum este situația juridică ce formează obiectul judecății în cauză.

Astfel, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală, sub imperiul noului C. pen., nu a funcționat, începând cu data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică care va produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte și pentru infracțiuni săvârșite înainte de data de 25 iunie 2018.

Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

În raport cu argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, la data săvârșirii infracțiunii care constituie obiectul judecății în prezenta cauză (20 decembrie 2017), a început să curgă termenul de prescripție generală a răspunderii penale, cu o durată de 3 ani, iar acel termen s-a împlinit, conform art. 154 alin. (1) lit. e) raportat la art. 154 alin. (2) teza I combinat cu art. 186 alin. (1) din C. pen., la data de 20 decembrie 2020.

În consecință, constatând împlinirea termenului prescripției generale a răspunderii penale, Înalta Curte reține că, în mod corect, prima instanță a dispus în temeiul art. 396 alin. (1), (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., încetarea procesului penal față de inculpatul A., cu privire la infracțiunea reținută în sarcina acestuia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței penale nr. 113 din data de 23 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privindu-l pe intimatul inculpat A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței penale nr. 113 din data de 23 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privindu-l pe intimatul inculpat A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de parchet rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2023.