ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 700/26.04.2022, Judecătoria Ploiești a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare, în regim de detenție, și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., comisă în concurs real cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 914/15.04.2016 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 516/24.04.2017 a Curții de Apel Ploiești.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În temeiul art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. durata reținerii din data de 31.01.2015.

În baza art. 397 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 1357 și urm. din C. civ., a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă B., ca neîntemeiată.

A dispus restituirea sumei de 8421 RON ridicată de la inculpatul A. și depusă la C. conform recipisei de consemnare nr. x din 04.02.2015.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 928 din 28 iulie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 700/26.04.2022, pronunțată de Judecătoria Ploiești, a desființat sentința penală apelată pe latura penală a cauzei și, rejudecând, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu contraveneau.

A constatat că inculpatul A. a fost reținut în cauză în data de 31.10.2015.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea a avut în vedere faptul că hotărârea instanței de fond este amplu și concis motivată, cu trimitere la probe, considerente pe care instanța de control judiciar și le-a însușit la rândul ei și a reținut că, în drept, faptele inculpatului A., care în cursul anului 2014, precum și în luna ianuarie 2015, inclusiv în data de 24.01.2015, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, a pătruns în mod repetat pe terenul proprietatea persoanei vătămate B., situat în com. Drăgănești, sat Cornu de Jos, tarlaua x, jud. Prahova, teren pe care se află mai multe construcții ce au aparținut fostului I.A.S. Cornu de Jos, de unde a sustras grinzi și căpriori din lemn, țevi metalice și plăci de azbociment de la mai multe hale dezafectate, pe care le-a transportat la locuința sa, aflată la aproximativ 400 m. de locul faptei, prejudiciul creat fiind estimat de persoana vătămată la suma de 100.000 euro, întrucât sustragerea acestor materiale de construcții din structura de rezistență a clădirilor a dus la prăbușirea a patru hale, întrunesc, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

Ca atare, constatând că situația de fapt a fost corect stabilită, iar raportat la probele administrate în cauză, atât în cursul urmării penale, la instanța de fond, cât și în apel, infracțiunea de furt calificat reținută în sarcină apelantului inculpat există, a fost comisă cu forma de vinovăție prevăzută de lege, nu există vreo cauză justificativă sau de neimputabilitate, curtea de apel a analizat cu prioritate împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, raportat la efectele produse de Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022.

Astfel, s-a reținut că în practica instanțelor de judecată s-au conturat două opinii. Prima opinie a fost în sensul că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituționale nu au prevăzut existența prescripției speciale, deci care practic nu au prevăzut cazurile de întrerupere a cursului prescripției și, implicit, reprezintă legea penală mai favorabilă.

Curtea de apel a apreciat că se desprinde concluzia certă că legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen. soluția normativă declarată neconstituțională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) și până la modificarea dispoziției legale prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanțială, în concret mai favorabilă persoanei acuzate până la soluționarea definitivă a cauzei, aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict, în consens cu Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014), prin care s-a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

S-a mai arătat că cea de a doua opinie este în sensul că în perioada 01.02.2014-24.06.2018 operează instituția întreruperii prescripției răspunderii penale, după care, în perioada 25.06.2018 -29.05.2022, cadrul legal nu mai prevede cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale. Deopotrivă, s-a mai reținut că, ulterior adoptării O.U.G. nr. 71/2022, începând cu data de 30.05.2022, este reglementată instituția întreruperii prescripției răspunderii penale.

Instanța de apel a constatat că, deși pe rolul instanței supreme sunt înregistrate mai multe cauze la completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea stabilirii modalității de aplicare a prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen., raportat la actele dosarului în cauză, indiferent de interpretarea care s-ar da prin prisma celor două opinii jurisprudențiale, termenul general al răspunderii penale este împlinit.

În concret, curtea de apel a reținut că, în cursul urmării penale, prin ordonanța nr. 1170/P/2015 din data de 30.01.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. 1it. b din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., față de apelantul inculpat A., iar prin ordonanța din data de 31.01.2015 a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

În data de 30.01.2015, apelantul A. a fost audiat în calitate de suspect, iar în datele de 31.01.2015 și 16.02.2015 în calitate de inculpat.

Prin ordonanța nr. 1170/P/2015 din data de 31.01.2015, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de apelantul inculpat A., măsura fiind prelungită prin ordonanța procurorului din data de 31.03.2015.

În data de 21.09.2018, prin ordonanță, procurorul i-a restituit inculpatului suma de 1000 euro, ridicată cu ocazia percheziției domiciliare din data de 30.01.2015, sens în care a fost întocmit actul denumit "Dovadă de predare-primire" din data de 18.02.2019.

Instanța de apel a reținut că, deși în cauză au fost întocmite acte procedurale sau procesuale, acestea au privit audieri de martori sau investigații ale organelor de urmărire penală.

Deopotrivă, s-a constatat că, la dosarul cauzei, nu sunt dovezi cu privire la comunicarea actelor întocmite de organele penale, cu excepția declarațiilor de suspect/inculpat date de A., în cursul urmăririi penale.

Astfel, reținând că toate celelalte acte cu posibil efect al întreruperii termenului de prescripție specială sunt anterioare datei de 31.03.2015 sau întocmite în intervalul 25.06.2018 - 29.05.2022, respectiv comunicarea hotărârii apelate inculpatului în data de 29.04.2022, curtea de apel a apreciat că, indiferent de ce interpretare va da instanța supremă chestiunii privind instituția prev. de art. 155 alin. (1) din C. pen., în cauză termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la data de 31.03.2020, când dosarul se afla pe rolul instanței de judecată.

Împotriva deciziei penale nr. 928 din 28 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat, la data de 24 august 2022, recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Cererea de recurs în casație a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 29 august 2022.

În motivarea cererii de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a susținut că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârșită în cursul anului 2014, precum și în luna ianuarie 2015, inclusiv în data de 24.01.2015), întrucât în cauză termenul de prescripție prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani, nu a fost depășit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În argumentare, făcând trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, procurorul a arătat, în esență, că trebuie avută în natura juridică a actelor întreruptive de prescripție, legea penală mai favorabilă aplicându-se instituției prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție, întrucât, în timp ce prescripția este o instituție de drept substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, motiv pentru care actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum).

Procurorul a mai arătat că prin Decizia nr. 473/2018 instanța de control constituțional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituției prescripției, ceea ce este cert și constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituționalitate este faptul că legislațiile statelor semnatare ale Convenției trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenție, care reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii.

Deopotrivă, notând Decizia nr. 341/2014 a Curții Constituționale coroborat cu dispozițiile legale care suspendă cursul prescripției răspunderii penale, care se regăsesc în C. proc. pen., procurorul a susținut că, în opinia sa, examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.

Astfel, în ceea ce privește acte de procedură întreruptive de prescripție din perioada 1 februarie 2014 - 25 iunie 2018, făcând trimitere la Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale în care s-a reținut că între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022 "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", procurorul a susținut că actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum, ulterior îndeplinirii actului de procedură începând să curgă un nou termen general de prescripție.

S-a mai arătat că această concluzie este întrutotul în acord cu constatările Curții Constituționale:

"De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale."

De altfel, jurisprudența instanțelor ulterioară Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale a considerat că, pentru a avea efect întreruptiv de prescripție, actele de procedură trebuie să fi fost îndeplinite în condițiile descrise în acea decizie (acte de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului). Aceste efecte s-au reglat în perioada ulterioară Deciziei nr. 297/2018 când organele judiciare au verificat existența actelor cu aptitudine de a întrerupe prescripția.

În ceea ce privește actele de procedură întreruptive de prescripție după data de 30 mai 2022, procurorul a opinat că pentru termenele de prescripție generală neîmplinite (indiferent de data comiterii faptei) se aplică efectul întreruptiv de prescripție.

În concret, în cauză, în ceea ce-l privește pe inculpatul A., procurorul a susținut că, așa cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală nr. 1170/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, prin ordonanța nr. 1170/P/2015 din 30.01.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., iar prin ordonanța din data de 31.05.2015 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de acesta.

A mai arătat că, în data de 30.01.2015, inculpatul A. a fost audiat în calitate de suspect, iar în datele de 16.02.2015 și 31.05.2015 în calitate de inculpat.

Prin ordonanța nr. 1170/P/2015 din 31.01.2015, procurorul anchetator a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul A., măsura fiind prelungită prin ordonanța procurorului din data de 31.03.2015.

În data de 21.09.2018, prin ordonanța procurorului, inculpatului i-a fost restituită suma de 1000 euro ridicată cu ocazia percheziției domiciliare din data de 30.01.2015, sens în care a fost întocmit actul denumit "Dovadă de predare - primire" din data de 18.02.2019.

La data de 27.08.2019 a fost emis rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

Or, în opinia parchetului, aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripție și, ținând cont că fapta a fost săvârșită în cursul anului 2014 și în luna ianuarie 2015, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani, nu a fost depășit cu încă o dată, astfel că în cauză nu a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

În drept, procurorul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv, 06 decembrie 2022, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzațiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în cursul anului 2014, precum și în luna ianuarie 2015, inclusiv în data de 24.01.2015, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, acesta a pătruns în mod repetat pe terenul proprietatea persoanei vătămate B., situat în com. Drăgănești, sat Cornu de Jos, tarlaua x, jud. Prahova, teren pe care se află mai multe construcții ce au aparținut fostului I.A.S. Cornu de Jos, de unde a sustras grinzi și căpriori din lemn, țevi metalice și plăci de azbociment de la mai multe hale dezafectate, pe care le-a transportat la locuința sa, aflată la aproximativ 400 m. de locul faptei, prejudiciul creat fiind estimat de persoana vătămată la suma de 100.000 euro, întrucât sustragerea acestor materiale de construcții din structura de rezistență a clădirilor a dus la prăbușirea a patru hale, fapte ce se circumscriu infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

Curtea de Apel Ploiești a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă inculpatului este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție. A mai arătat instanța de apel că, în cauză au fost întocmite acte procedurale sau procesuale care au constat în audieri de martori sau investigații ale organelor de urmărire penală, că la dosarul cauzei nu sunt dovezi cu privire la comunicarea actelor întocmite de organele penale, cu excepția declarațiilor de suspect/inculpat date de A., în cursul urmării penale, precum și faptul că toate celelalte acte cu posibil efect al întreruperii termenului de prescripție specială, sunt anterioare datei de 31.03.2015 sau întocmite în intervalul 25.06.2018 -29.05.2022, respectiv comunicarea hotărârii apelate inculpatului în data de 29.04.2022.

Prin urmare, Curtea de Apel Ploiești a reținut că pentru faptele comise de către inculpatul A. în cursul anului 2014, precum și în luna ianuarie 2015, inclusiv în data de 24.01.2015, s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale, care este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.

Examinând critica formulată în recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanței supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Instanța supremă a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel Ploiești a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpatului A., inclusiv ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, prevăzute de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani și a început să curgă la data de 24.01.2015, data săvârșirii ultimului act material din conținutul infracțiunii de referință.

De vreme ce subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, la data de 24.01.2020, pentru infracțiunile ce au făcut obiectul acuzației penale.

În consecință, în privința inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 928 din data de 28 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 928 din data de 28 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2022.