ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 aprilie 2023

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penala nr. 1843 din data de 15.06.2018 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr. x/2017 în temeiul art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea", faptă din perioada 2010 - 01.10.2014.

În temeiul art. 97 C. pen. a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești definitivă prin decizia nr. 301 din data de 01.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești în următoarele pedepse componente: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 253

1

C. pen. (1969); 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. (1969) cu aplic. art. 13

2

din Legea nr. 78/2000; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (1969) rap. la art. 150 C. pen. (1969); 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. (1969), art. 13

2

din Legea nr. 78/2000; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (1969) rap. la art. 150 C. pen. (1969).

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic art. 10 din Legea nr. 187/2002 s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedepsele individuale aplicate prin sentința penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani închisoare.

În temeiul art. 45 C. pen. a fost menținută dispoziția cuprinsă în sentința penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești privitoare la pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. (1969) pentru o perioadă de 3 ani; dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) cu aplic art. 47 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 pentru o perioadă de 3 ani.

A fost menținută dispoziția cuprinsă în sentința penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești privitoare la pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor anterior amintite pe durata executării pedepsei până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. S-a luat act că în perioada 10.04.2017 - 08.05.2018 inculpatul a fost cercetat și judecat sub control judiciar.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 642 din data de 21 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în baza art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. b) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de apelantul - inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 1843 din data de 15 iunie 2018 pronunțată de Judecătoria Găești.

A fost desființată în întregime hotărârea apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Judecătoria Găești.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Urmare incompatibilității judecătorului din cadrul Judecătoriei Găești, s-a procedat, în conformitate cu art. 68 alin. (9) C. proc. pen., la sesizarea Tribunalului Dâmbovița.

Prin încheierea din data de 26.11.2019 pronunțată de secția penală a Tribunalului Dâmbovița a fost desemnata Judecătoria Târgoviște, județul Dâmbovița, instanță egală în grad cu instanța competentă, să soluționeze cauza penală nr. 6483/232/2017*.

Astfel că, la data de 9.12.2019, cauza nr. 6483/232/2017* a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște.

Prin sentința penală nr. 33 din data de 26 ianuarie 2021 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea.

S-a constatat că prezenta faptă este în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 209/07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia nr. 301/01.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul art. 97 C. pen. s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 209/07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia nr. 301/01.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 209/07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești în următoarele pedepse componente: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 253

1

C. pen. (1969); 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. (1969) cu aplic. art. 13

2

din Legea 78/2000; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (1969) rap. la art. 150 C. pen. (1969); 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. (1969), art. 13

2

din Legea 78/2000; 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (1969) rap. la art. 150 C. pen. (1969).

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic art. 10 din Legea nr. 187/2002 s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedepsele descontopite aplicate prin sentința penală nr. 209/07.11.2013 a Curții de Apel Ploiești și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenție conform art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor anterior amintite pe durata executării pedepsei până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1.500 RON cheltuieli stabilite prin rechizitoriu.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A., care perioada 2011-01.10.2014 a administrat în fapt S.C. B. S.R.L. în condițiile în care îndeplinea și funcția de primar al comunei Crângurile jud. Dâmbovița, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă această faptă este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva sentinței penale nr. 33 din data de 26 ianuarie 2021 pronunțată de Judecătoria Târgoviște a declarat apel inculpatul A., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și în principal să se constate nulitatea declarațiilor formulate sub identitate protejată de către martora C., respectiv sub identitatea de "D.", să se dispună trimiterea cauzei la procuror pentru a se respecta normele în vigoare privind judecata, precum și dreptul la un proces echitabil, iar în subsidiar achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală și subsecvent nu există probe că inculpatul a săvârșit aceste fapte.

Prin decizia penală nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017 în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 33 din data de 26 ianuarie 2021 pronunțate de Judecătoria Târgoviște.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 272 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 275 alin. (6) C. proc. pen. s-a dispus obligarea la plata sumei de 250 RON, reprezentând onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu desemnat apelantului inculpat A., din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A., prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului în casație formulat și în temeiul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, desființarea deciziei penale nr. 331 din data de 15.03.2022 a Curții de Apel Ploiești precum și a sentinței penale nr. 33/26. OI.2021 a Judecătoriei Târgoviște, pentru motive de nelegalitate.

În temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., a solicitat suspendarea în totalitate a deciziei atacate.

În esență, a susținut că întreg materialul probator se referă la o pretinsă activitate a recurentului care s-a preocupat de administrarea din umbră a societății în discuție.

A arătat că elementul material al laturii obiective al infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 constă în efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț, astfel că pentru a fi în prezența elementului material al laturii obiective a infracțiunii, legea impune realizarea a două condiții, respectiv operațiunile financiare să fie realizate ca acte de comerț și operațiunile financiare să fie incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană.

În ceea ce privește latura subiectivă a arătat că scopul prevăzut de lege, respectiv obținerea de foloase pentru sine sau pentru altul, condiție care nu este îndeplinită, nefiind probată sub niciun aspect de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, și nici motivată corespunzător de prima instanță.

S-a mai arătat că într-o altă cauză, Înalta Curte a constatat că prin cererea de recurs în casație s-a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținându-se că infracțiunii de complicitate la spălare de bani îi lipsește atât latura subiectivă, cât și latura obiectivă. Având în vedere că este întrunit formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și sunt îndeplinite și celelalte condiții de formă, instanța a admis în principiu cererea de recurs în casație.

Prin urmare, C. proc. pen. nu permite în cadrul acestei căi extraordinare de atac, în examinarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., reținerea unei situații de fapt diferite față de cea descrisă în decizia curții de apel.

Prin încheierea din 15 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2017 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 15 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017.

A fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C8, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 28 septembrie 2022.

S-a dispus, citarea inculpatului A., precum și înștiințarea avocatului ales al inculpatului A., avocat E..

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul A. privind suspendarea executării hotărârii.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, în esență, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulată de inculpatul A. Înalta Curte a constatat că argumentele prezentate de recurent nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casație, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel legiuitorul prevăzând expres și limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casație.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație anterior menționat, recurentul inculpat A. a susținut că, în cauză, se impune pronunțarea unei soluții de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că recursul în casație este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susțin recursul în casație invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

Totodată, se constată că ulterior admiterii în principiu a recursului în casație întemeiat pe dispoz. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și anterior pronunțării asupra recursului în casație, prin decizia penală nr. 272 din data de 23 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 432 alin. (1) C. proc. pen. a fost admisă contestația în anulare, formulată de condamnatul A., împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, desființată, în parte, decizia penală recurată (nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017).

Au fost anulate toate formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 33 din data de 26 ianuarie 2021 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, definitivă prin decizia penală nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Totodată, au fost menținute dispozițiile sentinței penale nr. 209 din 07 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia nr. 301 din data de 01.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A fost fixat termen pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 33 din data de 21 ianuarie 2021 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, la data de 23 martie 2023, pentru când se va cita inculpatul.

Așadar, având în vedere că ulterior admiterii în principiu a recursului în casație întemeiat pe dispoz. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și anterior pronunțării unei soluții pe fondul recursului în casație, a fost admisă contestația în anulare, desființată decizia penală recurată, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 aprilie 2023.