ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 165 din 08 decembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie - a dispus condamnarea inculpaților:

- A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, la 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, constatându-se, totodată, că fapta din prezenta cauză este concurentă cu cele pentru care a fost condamnată prin Sentința penală nr. 80/F din 19 iulie 2013 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia nr. 140 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți, s-au contopit pedepsele, cu consecința stabilirii unei pedepse rezultante de 3 ani închisoare, a deducerii perioadei deja executate de la 17 aprilie 2015 la 04 mai 2016, precum și a menținerii, conform art. 61 C. pen. (1969), a liberării condiționate dispusă prin Sentința penală nr. 1041 din 28 aprilie 2016 a Judecătoriei Ploiești;

- B. pentru complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, la 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani termen de încercare, atrăgându-i se atenția asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. (1969) raportat la art. 83 C. pen. (1969) și art. 84 C. pen. (1969).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 17 alin. (2) raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., combinat cu art. 122 lit. d) C. pen. (1969) raportat la art. 124 C. pen. (1969), s-a încetat procesul penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969); art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 291 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), precum și față de inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen. (1969).

În baza art. 249 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-au menținut măsurile asigurătorii instituite asupra autoturismului marca x înmatriculat sub nr. x proprietatea inculpatei A. și a cotei de 1/2 din terenul extravilan în suprafață de 1000 m.p., arabil situat în satul Stănești, Tarlaua 46/2 parcela x, oraș Răcari, deținut în coproprietate de inculpatul B., prin Ordonanța nr. 217/P/2012 din 11 decembrie 2015 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, revocând sechestrul asigurător aplicat asupra celorlalte bunuri imobile ce aparțineau inculpatului.

Conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost desființate: chitanță din 30 august 2009, cererea de chemare în judecată și cea de preschimbare de termen, Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Răcari, iar în baza art. 19 alin. (1), (2) și (5) C. proc. pen., combinate cu art. 1357 C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile C., D. și E., fiind obligați, în solidar, inculpații A. și B. la plata despăgubiri civile materiale în cuantum de 3.000 RON, în timp ce cererile de despăgubiri privind dreptul de folosință și daunele morale au fost respinse ca nefondate, în final, cei doi inculpați impunându-li-se să plătească cheltuieli judiciare către stat și părțile civile.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, că în anul 2009, inculpata A., judecător și președinte al Judecătoriei Răcari, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu și ignorarea normelor imperative procesual civile, beneficiind de ajutorul nemijlocit al inculpatului B., a soluționat cauza care a format obiectul Dosarului civil nr. x/2009, pe baza unor înscrisuri necorespunzătoare adevărului, în lipsa părților și absența oricărei probe necesară adoptării unei soluții juste, pronunțând Sentința civilă nr. 3003 din 17 noiembrie 2009, prin care s-a creat o pagubă în dauna părților civile C., D. și E. și, totodată, un folos necuvenit în beneficiul coinculpatului.

La data de 28 octombrie 2009, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Răcari Dosarul civil nr. x/2009 având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată în numele lui F., fără să fie semnată de reclamant (aspect dovedit de propriile sale declarații și de concluziile Raportului de constatare criminalistică nr. 712171 din 11 aprilie 2014, ale Raportului de expertiză criminalistică nr. 37 din 14 februarie 2017 și ale Raportului nr. x din 26 octombrie 2017 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice), prin care s-a solicitat să se constate că între pârâta G. și acesta a intervenit un contract de vânzare-cumpărare privind suprafața de teren indicată în "chitanță" din 30 august 2009, cu consecința pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic, cauza fiind repartizată inculpatei A., cu termen la 02 decembrie 2009, termen ce a fost preschimbat din oficiu pentru data de 17 noiembrie 2009, întrucât, astfel, se influența pozitiv procentul dosarelor soluționate la nivelul instanței, așa cum a declarat, în mod constant, judecătorul, iar la acțiunea civilă au fost atașate Titlul de proprietate nr. x/1995, dovada plății taxei de timbru și o schiță a terenului în litigiu, precum și, în copie, chitanța din 30 august 2009, partajul voluntar din 20 iulie 2009 și cartea de identitate a vânzătoarei G.

Anterior introducerii acțiunii civile, inculpatul B. care cumpărase mai multe terenuri în județul Dâmbovița, cu scopul de a le înstrăina, a negociat cu moștenitorii suprafeței de teren indicați în Titlu de proprietate nr. x/1995, s-a deplasat la Primăria Răcari pentru a verifica situația terenului, a întocmit, în fals, înscrisurile olografe denumite partaj voluntar dintre G. și fratele său H. și chitanță de vânzare-cumpărare dintre G. și F. din datele de 20 iulie 2009, respectiv 30 august 2009, a încercat să legalizeze la un notar public contractul de vânzare-cumpărare din 30 august 2009 și s-a deplasat în instanță pe parcursul procedurii judiciare, în final, mandatându-și ginerele I. să dispună cu privire la imobilul în litigiu, demersuri ce au fost dovedite de declarațiile testimoniale ale martorilor F., J., K.,G. și L., ultimii doi audiați, din motive obiective, doar în faza de urmărire penală (deces sau afecțiuni grave medicale care au împiedicat transportul) și de Sentința civilă nr. 790 din 2 iulie 2012 a Judecătoriei Răcari prin care s-a constatat definitiv nulitatea partajului voluntar.

S-a mai reținut, prin raportare la declarația dată în calitate de suspect de B. (11 decembrie 2015), declarația lui K. autentificată sub nr. x din 31 mai 2011 de notarul public M. și la concluziile Raportului de constatare criminalistică nr. 169296 din 16 iunie 2015 și ale raportului de expertiză criminalistică nr. 88 din 13 martie 2012 atașat la Dosarul civil nr. x/2010 al Judecătoriei Răcari că cele două înscrisuri ("chitanța" și "partaj voluntar"), au fost întocmite cu aceeași ocazie de inculpat, semnătura lui H. fiind contrafăcută în cuprinsul actului de partaj voluntar. Prin actul de partaj voluntar s-a stabilit ca din suprafața de 10.000 mp, să-i revină lui G. 3.200 m.p., iar diferența fratelui său, H., iar prin chitanța de mână vânzătoarea G. și-a înstrăinat terenul cu prețul de 3.000 RON către F.

Contrar susținerilor inculpatei A., judecătorul fondului a constatat că soluționarea cererii de preschimbare de termen nu s-a făcut în cameră de consiliu, în prezența părților, prin afișarea, în prealabil, a unei liste de ședință și consemnarea, în mod corespunzător, a concluziilor părților în caietul grefierului, încheierea de preschimbare a termenului de judecată fiind întocmită de martora N., la solicitarea magistratului, prin consemnarea unor aspecte nereale, ce au fost asumate prin semnătură de președintele completului. Astfel, deși nu a avut loc o ședință de judecată, iar părțile nu au fost prezente, inculpata a dispus prin încheiere preschimbarea termenului de judecată, apreciind ca fiind justificate motivele invocate de reclamant în susținerea cererii, chiar dacă nici în partea introductivă nici în considerentele actului procedural nu au fost inserate aceste motive, ba mai mult același mod de operarea a fost folosit și în ceea ce privește judecarea pe fond a cererii de chemare în judecată, care a fost soluționată, tot, la data de 17 noiembrie 2009, în lipsa părților, în Sentința civilă nr. 3003 a Judecătoriei Răcari, menționându-se în mod nereal prezența părților la judecată.

Din coroborarea depozițiilor testimoniale ale martorelor N. și O. (grefiere) a mai rezultat că inculpata A. aducea de acasă cereri de chemare în judecată redactate de fiica sa, avocat de profesie, în numele reclamantului sau al reprezentantului legal/convențional, care, dacă erau înregistrate miercurea, printre primele 6 - 7 dosare, ajungeau să fie repartizate aleatoriu completului format din inculpată, ce avea ședință de judecată tot într-o zi de miercuri, iar comunicarea hotărârilor pronunțate în astfel de acțiuni se făcea în ziua pronunțării, fiind predate, pe holurile instanței, părților, pe semnătură, care renunțând imediat la exercitarea căii de atac primeau pe loc mențiunea rămânerii definitive a soluției.

În acest context, s-a constatat că acțiunea promovată în numele lui F. a fost repartizată spre judecare inculpatei A., primind prim termen într-o zi de miercuri, iar motivarea soluției a fost predată de grefierul de ședință în aceeași zi în care a fost pronunțată, întrucât o redactase de urgență la cererea președintelui de complet, deși motivarea hotărârilor se făcea, ca regulă, spre finalul termenului de 30 de zile. În cuprinsul Sentinței civile nr. 3003 din data de 17 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Răcari, s-a consemnat că dezbaterile au avut loc în ședință publică, cu participarea reclamantului F. și pârâtei G., făcându-se referatul cauzei de către grefierul N., după care președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și a măsurilor dispuse de instanță, luând, din oficiu, interogatoriu pârâtei care s-a declarat de acord cu acțiunea, aspecte care s-a arătat ca nu corespund adevărului, în condițiile în care părțile au lipsit, iar martorul F. nu și-a însușit nici cererea de chemare în judecată și nici cea de preschimbare, în timp ce vânzătoarea G. a precizat la urmărire penală că inculpatul B. a luat-o de la domiciliu cu o mașină, fiind însoțită de nepotul său și transportată la Judecătoria Răcari, unde o femeie s-a deplasat la autoturism și a întrebat-o în legătură cu vânzarea terenului și primirea prețului, aspecte confirmate și de martorul K.

În legătură cu suprafața de teren ce a făcut obiectul litigiului s-a reținut că numiților G. și H., succesorii defunctului P., le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unui număr de 4 parcele de teren, în suprafață totală 1 ha și 9.900 m.p., prin Titlul de proprietate nr. x din 05 decembrie 1995, din care au încercat să-i vândă, prin mandatar Q., cumpărătoarei R. 1 ha, tranzacție rămasă nefinalizată, motiv pentru care, la data de 03 decembrie 2008, a fost revocată Procura nr. x din 25 octombrie 2004, în timp ce prin Sentința civilă nr. 1155 din 25 octombrie 2005, Judecătoria Răcari a luat act definitiv și irevocabil de învoiala părților materializată în tranzacția dintre G. și H., potrivit căreia 3 parcele din cele 4 înscrise în titlul de proprietate (parcela x - 2400 m.p., tarlaua x/1; parcela x - 2500 m.p., tarlaua x/4 și parcela x -5.000 m.p., tarlaua x/9), revenindu-i lui H., iar cealaltă (parcela x - 10.000 m.p., tarlaua x/2) a rămas în indiviziune, fără să fie partajată ulterior prin voința acestora sau a moștenitorilor ori pe calea justiției.

S-a constatat că inculpata A. era obligată să amâne judecarea cauzei pentru a chema părțile să dea lămuriri în condițiile în care Titlul de proprietate nr. x din 05 decembrie 1995 a fost eliberat pe numele lui H. și al lui G., iar chitanța din 30 august 2009 nu a fost semnată și de coproprietarul H., în timp ce nici cererea de chemare în judecată nu era semnată de reclamantul F., motiv pentru care prin acțiunile sale judecătorul a afectat interesul persoanei (moștenitorilor) care avea un drept de proprietate indiviz asupra terenului de 3.200 m.p. înstrăinat în condiții frauduloase, favorizând producerea unui folos necuvenit pentru inculpatul B., având în vedere că acesta în doar două luni de la pronunțarea hotărârii a înstrăinat, la data de 13 ianuarie 2010, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 61, către S.C. S. S.A. Mediaș, la prețul de 60.587 RON, terenul pe care, prin intermediar F., îl dobândise de la G., cu suma de 3.000 RON, în condițiile în care toate demersurile pentru încheierea convenției translative de proprietate dintre reclamantul și pârâtul din Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Răcari au fost realizate de acesta, iar banii plătiți ca preț de cumpărătorul F. proveneau tot de la unchiul său.

De asemenea, prima instanță a reținut că inculpata A. este cea care a semnat în numele lui F. atât cererea de chemare în judecată cât și cea de preschimbarea de termen, relevante sub acest aspect fiind declarația martorei N. care a arătat că nu le-a tehnoredactat, așa cum făcuse în Dosarele civile nr. x/2009, nr. y/2009, nr. z/2009 și nr. w/284/2009 ale Judecătoriei Răcari, pentru care a fost condamnată alături de inculpată prin Sentința penală nr. 80/F din 19 iulie 2018 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 140 din 17 aprilie 2015 a instanței supreme, precum și concluziile Raportului de constatare criminalistică nr. 712171 din 11 aprilie 2014, ale Raportului de expertiză criminalistică nr. 37 din 14 februarie 2017 și ale raportului nr. x din 26 octombrie 2017 întocmit de I.N.E.C.

Ca atare, s-a concluzionat că modul defectuos în care și-a îndeplinit inculpata atribuțiile judiciare constând în încălcarea normelor procesual civile adoptate prin lege organică, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, care a redefinit conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, a fost utilizat și în alte cauze civile având ca obiect cereri de chemare în judecată similare cu cea din Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Răcari, în condițiile în care primul termen de judecată a fost preschimbat, în lipsa părților, fără să existat în realitate vreo cerere în acest sens, iar soluțiile s-au pronunțat la același termen, nefiind prezenți reclamanții și pârâții.

Sub aspectul încadrării juridice, prima instanță a reținut ca fapta inculpatei A. care în calitate de președinte și judecător la Judecătoria Răcari, în cursul lunii noiembrie 2009, prin exercitarea funcției cu încălcarea normelor de procedură civilă, a soluționat Dosarul civil nr. x/2009 având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic, pretins promovată de reclamantul F., prin preschimbarea termenului de judecată, în absența părților care au fost considerate prezente, fără să existe motive temeinice în vederea urgentării judecării cauzei, pronunțând, în aceeași zi, Sentința civilă nr. 3003 din 17 noiembrie 2009 prin care a constatat vânzarea cumpărarea terenului în suprafață de 3.200 m.p., arabil extravilan, situat în tarlaua x/2, parcela x, din localitatea Colacu, hotărâre care ține loc de act autentic cu consecința prejudicierii părților civile C., D. și E. și obținerii unui folos necuvenit pentru inculpatul B. constituie infracțiunea de abuz în serviciu prevăzuta de art. 246 C. pen. (1969) raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, motiv pentru care a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de prevăzută art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a incidenței art. 5 C. pen.

De asemenea, s-a constatat că faptele aceleiași inculpate care, în baza unei rezoluții infracționale unice, în luna noiembrie 2009, a falsificat, prin plăsmuire, cererea de chemare în judecată și cererea de preschimbare a termenului, înscrisuri pe care le-a folosit în Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Racari; a efectuat mențiuni nereale pe cele două cereri în sensul acordării termenului în cunoștință părților, consemnând, totodată, în fals, în cuprinsul încheierii de preschimbare de termen și al Sentinței civile nr. 3003 din 17 noiembrie 2009, după caz, că părțile au fost prezente și/au pus concluzii, respectiv li s-a luat interogatoriu și a introdus în Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Răcari, cererea de chemare în judecată, cererea de preschimbare a termenului de judecată, încheierea de preschimbare a termenului de judecată și Sentința civilă nr. 3003 din 17 noiembrie 2009 cunoscând ca aceste acte conțineau mențiuni nereale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), fals intelectual în formă continuată (4 acte materiale) prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și uz de fals în formă continuată (4 acte materiale) prevăzută art. 291 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), motiv pentru care a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a incidenței art. 5 C. pen.

Raportat la inculpatul B., s-a reținut că fapta sa de a o ajuta, prin falsificarea, înscrisului numit "partaj voluntar" din 20 iulie 2009, pe A. care, în calitate de judecător, prin pronunțarea Sentinței civile nr. 3003 din 17 noiembrie 2009, a prejudiciat părțile civile C. D. și E., obținându-i un folos necuvenit întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, în forma participației penale a complicității prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 246 C. pen. (1969) cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000, motiv pentru care a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, ca urmare a incidenței art. 5 C. pen.

Totodată, fapta aceluiași inculpat care, la data de 30 august 2009, a întocmit prin scriere olografă (de mână) înscrisul denumit "partaj voluntar" pretins intervenit între G. și H. (tatăl părților civile C., D. și E.) având ca obiect partajarea unei suprafețe de 10.000 m.p., (3.200 m.p. din această suprafață, care reprezintă terenul în litigiu, revenind numitei G.) în care a menționat în fals, atât învoiala părților cât și data încheierii înscrisului (20 iulie 2009), semnând totodată actul în numele lui H., act pe care l-a depus în Dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Răcari, s-a arătat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), motiv pentru care a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., ca urmare a incidenței art. 5 C. pen.

Judecătorul fondului a mai precizat că pentru infracțiunile de fals imputate inculpaților A. și B. a intervenit prescripția răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen. (1969) raportat la art. 124 C. pen. (1969), în condițiile în care faptele au fost comise în luna noiembrie 2009, respectiv 30 august 2009.

La individualizarea tratamentului sancționator aplicat inculpatei A. au fost avute în vedere atât circumstanțele sale personale (vârsta, afecțiunile medicale, sancționarea disciplinară cu excluderea din magistratură), conduita procesuală de nerecunoaștere a faptelor, precum și amploarea activității infracționale, apreciindu-se că o pedeapsă cu executare în regim de detenție, însă orientată spre minimul special răspunde exigențelor de a fi necesară, aptă și proporțională cu gravitatea faptelor săvârșite, pedeapsă ce a fost contopită cu cele stabilite prin Sentința penală nr. 80/F din 19 iulie 2013 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia nr. 140 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curți, pentru fapte concurente, iar, în final, s-a reținut că este oportună menținerea liberării condiționate dispuse față de inculpată prin Sentința penală nr. 1041 din 28 aprilie 2016 a Judecătoriei Ploiești, având în vedere că prin executarea parțială a pedepsei în regim privativ de libertate, față de instrucția școlară, nivelul superior de pregătire profesională, precum și de modul în care s-a adaptat vieții instituționalizate pe durata detenției, s-a atins scopul reformării conduitei sale sociale în spiritul respectării ordinii de drept și al reinserției sale în colectivitate.

Referitor la inculpatul B. atât la stabilirea cuantumul pedepsei cât și a modalității de executare s-a ținut seama de lipsa antecedentelor penale, de vârstă, dar și de contribuția efectivă la activitatea infracțională, elemente, în raport cu care s-a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate înspre minimul special, cu suspendată sub supraveghere, asigură funcțiile de represiune, reeducare și prevenție ale oricărei sancțiuni de drept penal, astfel încât să ducă la îndreptarea comportamentului viitor al acestuia.

În raport cu soluția dispusă față de infracțiunile de fals s-a considerat că se impune desființarea înscrisurilor falsificate (cerere de chemare în judecată, cerere de preschimbare de termen, chitanța din 30 august 2009).

Pe latură civilă s-a constatat că acțiunea civilă este parțial justificată și dovedită, reținându-se că prin activitatea infracțională s-a produs un prejudiciu de 3.000 RON, care reprezintă prețul stabilit între cele două părți contractante prin negociere, în condițiile în care cauza fraudării dreptului de proprietate al celor trei părți civile și, prin urmare, izvorul dreptului lor la dezdăunare constă în omisiunea, comisă cu intenție directă de inculpatul B., de a-l fi trecut în "chitanța" din 30 august 2009 ca și coproprietar al terenului, alături de G., și pe H., în condițiile în care pentru a fi exclus, s-a întocmit în fals "partajul voluntar".

Deși s-a recunoscut că suma dată cu titlu de despăgubiri materiale nu mai corespunde valorii actuale față de indicele de inflație, s-a constatat că în lipsa probelor propuse de părți nu poate fi reactualizată, în condițiile în care potrivit principiul disponibilității care guvernează procesul civil incident și în cazul reparării prejudiciului în procesul penal, așa cum stabilesc dispozițiile art. 19 alin. (5) C. proc. pen., se impune ca cel care invocă dreptul la dezdăunare sa probeze existența și întinderea pagubei suferite prin infracțiune.

În acest context, judecătorul fondului a constatat că părțile civile nu au făcut dovada nici a prejudiciului moral, dar nici a lipsei de folosință a ternului înstrăinat lui F.

De asemenea, raportându-se la valoarea relativ mică a despăgubirilor acordate, precum și la cuantumul cheltuielilor de judecată făcute de părțile civile s-a apreciat că nu se impune menținerea măsurilor asigurătorii instituite tocmai pentru acoperirea pagubelor suferite prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare asupra tuturor bunurilor proprietatea inculpatului B. și, ca atare, au fost revocate cele aplicate cu privire la anumite imobile, fiind exceptată cota de 1/2 din terenul extravilan în suprafață de 1000 m.p., arabil situat în satul Stănești, Tarlaua 46/2 parcela x, oraș Răcari.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, părțile civile C., D. și E. și inculpații B. și A.

Parchetul a criticat soluția primei instanțe sub aspect de netemeinicie, invocând că în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor, întinderea activității infracționale, valoarea prejudiciului, calitatea de judecător a inculpatei A., dar și cu contribuția avută de inculpatul B., se impune atât majorarea cuantumului pedepselor pentru fiecare dintre aceștia cât și executarea în regim de detenție, inclusiv pentru inculpată, ca urmare a înlăturării dispoziției de menținere a liberării condiționate față de aceasta, în condițiile în care a suferit o condamnare definitivă pentru fapte similare.

A mai fost contestată și modalitatea de soluționare a acțiunii civile, arătându-se că, în mod greșit, prima instanță nu a obligat, în solidar, inculpații la plata sumei obținute de inculpatul B. din vânzarea ulterioară a terenului.

Inculpatul B. a solicitat, în principal, încetarea procesului penal pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție anterior trimiterii sale în judecată, iar, în subsidiar, achitarea, în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., întrucât, la dosar, nu există nicio probă din care să rezulte că a ajutat-o pe coinculpată să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cauzând astfel o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Inculpata A., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, a solicitat, în principal, achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea de abuz în serviciu, respectiv art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunile de fals, întrucât nu a falsificat nici un înscris, în condițiile în care a consemnat, întotdeauna, în cuprinsul acestora doar aspecte care corespundeau realității, iar, în conformitatea cu Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu a încălcat nicio dispoziție din legislația primară.

În subsidiar, a cerut încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție generală pentru toate infracțiunile ce i-au fost imputate prin actul de sesizare a instanței.

Părțile civile C., D. și E. au solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaților și executarea acestora în regim de detenție în raport cu circumstanțele reale ale cauzei, iar pe latură civilă au apreciat că se impune admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată, cu consecința menținerii măsurilor asigurătorii.

Înalta Curte, examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel dezvoltate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, părțile civile C., D. și E. și inculpații B. și A., cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că doar apelul promovat de parchet este fondat, restul căilor ordinare de atac declarate fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Prealabil verificării temeiniciei apelurilor, Înalta Curte apreciază că se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., în funcție de aceasta urmând a fi analizate toate criticile invocate cu privire la existența faptelor și întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ce formează obiectul acuzației penale, la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, precum și la individualizarea sancțiunilor penale aplicate celor doi inculpați.

Ca urmare, din punctul de vedere al aplicării în timp al legii penale, se constată că pentru ambii inculpați legea veche este mai favorabilă, identificarea acesteia realizându-se prin raportare la cele statuate, cu caracter general obligatoriu, de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, conform căreia dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, fapt ce implica compararea prevederilor din ambele Coduri cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speță și, în final, o evaluare a acestora, în vederea alegerii dintre cele două legi penale succesive a celei care este mai blândă, în ansamblul reglementărilor sale.

Astfel, inculpații A. (în calitate de autor) și B. (în calitate de complice) au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. art. 246 C. pen. (1969), sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 de ani, ce își găsește corespondent în noua reglementare în dispozițiile art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 2 ani și 8 luni la 9 ani și 4 luni. Spre deosebire de prevederile anterioare, se observă că art. 13 din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin art. 79 pct. 9 și art. 247 din Legea nr. 187/2012, introduce, sub aspectul urmării imediate a infracțiunii, cerința ca folosul obținut pentru sine sau pentru altul de funcționarul public să aibă caracter necuvenit, în timp ce art. 297 alin. (1) C. pen. nu instituie condiții de incriminare diferite față de cele reglementate de C. pen. anterior pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Totodată, inculpata A. a mai fost acuzată și de comiterea, în formă continuată, a infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri în sub semnătură privată și uz de fals prevăzute de art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969); art. 290 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 291 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), sancționate cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, respectiv de la 3 luni la 2 ani sau amendă, fapte incriminate de noua reglementare, în mod similar, în art. 321 C. pen., art. 322 C. pen. și art. 323 C. pen., care stabilesc pedepse cu închisoarea de la 1 an la 5 ani; de la 6 luni la 3 ani sau amendă, respectiv de la 3 luni la 2 ani sau amendă, în timp ce inculpatul B. a mai fost trimis în judecată doar pentru infracțiunea de fals în înscrisuri în sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (1969).

Astfel, se constată că în noua reglementare limita minimă a pedepsei este majorată la 1 an, respectiv 6 luni închisoare pentru infracțiunile de fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în timp ce pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată noile dispoziții ale Legii nr. 78/2000 apar ca fiind mai blânde sub aspect sancționator.

În aceste condiții, evaluându-se prevederile legale menționate în coroborare cu cele care reglementează prescripția răspunderii penale, efectele suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și sfera obligațiilor impuse condamnatului pe durata acesteia, se observă ca legea care, în ansamblul dispozițiilor sale incidente în speță, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpații A. și B. este legea penală anterioară, iar nu cea în vigoare la data soluționării prezentelor apeluri.

Astfel, deși termenele de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică sunt identice în ambele codificări, adică 5 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani [art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), respectiv art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.], cum este cazul infracțiunilor de fals, 10 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 15 ani, sau după caz, 8 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani, în cazul abuzului în serviciu, în formă calificată, încadrat juridic prin raportare la lege vechea sau cea noua [art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), respectiv art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.], termenul de prescripție specială era mai redus în vechiul C. pen., în forma în vigoare, anterior modificării intervenite prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012 [art. 124 C. pen. (1969)], având în vedere că se considera împlinit dacă a fost depășit cu încă o jumătate din durata termenelor prevăzute de art. 122 C. pen. (1969), oricâte întreruperi ar fi intervenit, în timp ce noul C. pen. stabilește în art. 155 că prescripția specială este incidență în situația în care termenele prevăzute de art. 154 au fost depășite cu încă o dată.

De asemenea, vechea codificare apare mai favorabilă în materia prescripției răspunderii penale și din perspectiva faptului că întreruperea cursului acesteia avea loc când se îndeplinea orice act care trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului [art. 123 alin. (1) C. pen. (1969) ], spre deosebire de noua reglementare care stabilește în art. 155 alin. (1) C. pen. că efectuarea oricărui act de procedură în cauză atrage întreruperea termenului de prescripție generală.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, trebuie avută în vedere, în aplicarea art. 5 C. pen., sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării prevăzute de legile succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere. Ca urmare, deși art. 92 C. pen. prevede o durată a termenului de supraveghere mai redusă decât durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 86 C. pen. (1969), se observă că noua lege penală generală nu mai prevede ca efect al împlinirii termenului de supraveghere reabilitarea de drept a condamnatului ca vechea codificare (art. 86

6

), iar art. 93 C. pen. instituie obligativitatea unui set de măsuri, care anterior aveau caracter facultativ, situație în care, și din această perspectivă, dispozițiile vechii legi se învederează ca fiind mai avantajoase pentru inculpatul B.

Revenind la criticile formulate de inculpații A. și B. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate sau la inexistența unora dintre infracțiunile care formează obiectul acuzației penale Înalta Curte, constatând ca fiind corecte împrejurările faptice stabilite de prima instanță, reține, în esență, în baza propriului examen al mijloacelor de probă administrate la urmărire penală cât și în faza de judecată, că, la data de 05 decembrie 1995, s-a emis Titlul de proprietate nr. x/1995, prin care numiților G. și H., în calitate de moștenitori ai defunctului P., le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 19.900 mp (comuna Răcari, jud. Dâmbovița), formată din patru loturi de teren (parcela x - 2400 m.p., tarlaua x/1; parcela x - 2500 m.p., tarlaua x/4; parcela x - 5.000 m.p., tarlaua x/9 și parcela x - 10.000 m.p., tarlaua x/2), pentru ca prin Sentința civilă nr. 1155 din 25 octombrie 2005, Judecătoria Răcari să ia act, definitiv și irevocabil, de tranzacția încheiată între cei doi moștenitori, conform căreia H. a devenit unicul proprietar al primelor trei loturi, în timp ce parcela de 10.000 m.p. din tarlaua x/2 a rămas în indiviziune.

Ulterior, inculpatul B. care avea interesul achiziționării unor terenuri situate pe raza județului Dâmbovița a apelat la martorul F., nepotul său, solicitându-i sa figureze în calitate de cumpărător al unei parcele pe care dorea să o achiziționeze de la martora G. Având în vedere că terenul vizat era deținut de martoră în coproprietate cu H., persoană care refuzase să-și dea acordul pentru înstrăinarea acestuia, la data de 30 august 2009, inculpatul B. a întocmit, în fals, un înscris olograf denumit "partaj voluntar", în care a consemnat contrar realității că a fost încheiat la data de 20 iulie 2009, precum și că cei doi titulari ai titlului de proprietate nr. x/1995 și-au împărțit suprafața de 10.000 m.p., martorei G. revenindu-i 3.200 m.p., iar diferența fratelui său H., ai cărui succesori sunt părțile civile C., D. și E. Acest act a fost semnat doar de G., în condițiile în care s-a demonstrat științific, conform Raportului de constatare criminalistică nr. 169269 din 16 iunie 2015 întocmit de I.P.J. Prahova și Raportului de expertiză criminalistică nr. 88 din 13 martie 2012 al L.I.C.E. București, că semnătura titularului H. a fost contrafăcută. Cu aceeași ocazie, inculpatul B. a redactat și "chitanța" din 30 august 2009, prin care G. transmitea către F. proprietatea asupra suprafeței de 3.200 m.p. din parcela de 10.000 m.p., tarlaua x/2, contra prețului de 3.000 RON, care așa cum rezultă din declarațiile testimoniale (F., K., J. și L.) a fost achitat de B., martorii confirmând, totodată, redactarea celor două înscrisuri olografe de către inculpat, precum și implicarea acestuia în negocierea cu titularii dreptului de proprietate, dar și în verificarea situației juridice a trenului la Primăria Răcari.

De asemenea, în contextul în care inculpatul B. nu a reușit să legalizeze la notariat "chitanța" din 30 august 2009, la data de 28 octombrie 2009, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Răcari, sub nr. x/2009, acțiunea civilă formulată pe numele reclamantului F., prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să constate încheierea între vânzătoarea G. și reclamant, în calitate de cumpărător, a unui contract de vânzare-cumpărare privind ternul de 3.200 m.p., suprafață ce a format obiectul înscrisului olograf, în susținerea cereri de chemare în judecată fiind depuse Titlul de proprietate nr. x/1995, o schiță a terenului, dovada achitării taxei de timbru și copii după "chitanța" din 30 august 2009, "partajul voluntar" din 20 iulie 2009 și actul de identitate al pârâtei. Cauza a fost repartizată completului de judecată compus din inculpata A., președinta instanței, cu prim termen la data de 02 decembrie 2009.

La data de 17 noiembrie 2009, s-a depus la dosar cerere de preschimbare de termen, pe care inculpata A., în mod nereal, a consemnat acordarea datei de judecare a cererii în cunoștință părților, deși nu au fost prezente, dispunând, totodată, prin încheierea din aceeași dată, cu luarea concluziilor reclamantului și pârâtei, admiterea solicitării și fixarea termenului de judecată pe fond a cauzei, tot în ziua respectivă.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 3003 din 17 noiembrie 2009, în absența părților care însă au fost trecute prezente, menționându-se, totodată, susținerile din dezbateri, precum și că pârâtei i s-a luat din oficiu interogatoriu, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul F., constatându-se intervenită vânzarea-cumpărarea terenului de 3.200 m.p., arabil extravilan, situat în tarlaua x/2, parcela x, din localitatea Colacu, comuna Răcari, județul Dâmbovița. Prin hotărârea pronunțată care ține loc de act autentic au fost prejudiciate interesele părților civile C., D. și E., succesori ai lui H., coproprietar al suprafeței înstrăinate, creându-se un avantaj patrimonial inculpatului B. care era în realitate proprietarul imobilului dobândit de reclamant, ce a fost înstrăinat de acesta din urmă, prin mandatar, I., la data de 13.01.2010, către S.C. S. S.A. Mediaș, pentru suma de 60.587 RON, prețului vânzării revenindu-i inculpatului.

Deși pe întreg parcursul procedurii judiciare, inculpații A. și B. au susținut că faptele de care sunt acuzați fie nu există fie nu se înscriu în tiparul normelor de incriminare a infracțiunilor reținute în sarcina lor, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a stabilit că sunt îndeplinite, în cauză, toate elementele de conținut ale acestor infracțiuni, nefiind întemeiate criticile invocate sub acest aspect de apelanții inculpați.

Cu privire la cererile de chemare în judecată și de preschimbare de termen, intitulate "Doamnă președinte" și atribuite martorului F., se constată că inculpata A. este autoarea semnăturilor aplicate pe aceste două înscrisuri, având în vedere concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 127 din 26 noiembrie 2017 întocmit de I.N.E.C. și ale Raportului de constatare criminalistică nr. 712171 din 11 aprilie 2014 al I.P.J. Prahova, care, excluzându-l ca titularul pe reclamant, stabilesc că au fost executate de inculpată, fapt care dovedește veridicitatea celor declarate de martora N., grefier de ședință, condamnată definitiv, într-o altă cauză, alături de A. pentru fapte similare. Astfel, martora a susținut, în mod constant, că nu a tehnoredactat cele două înscrisuri, așa cum a făcut, în alte rânduri, la solicitarea președintelui de complet A., conform modelului pus la dispoziție de inculpată.

De asemenea, contrar apărărilor inculpatei, se reține că Raportul de expertiză criminalistică nr. 37 din 11 februarie 2017 efectuat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București nu o exclude pe A. ca semnatară a celor două înscrisuri, în condițiile în care nu s-a putut stabili dacă semnăturile contestate au fost sau nu executate de aceasta, fapt care însă nu creează vreun dubiu cu privire la autorul lor, în raport cu mijloacele de probă administrate în cauză, inclusiv cele științifice la care s-a făcut trimitere anterior.

Nu în ultimul rând, criticile inculpatei referitoare la efectuarea în cursul urmăririi penale a raportului de constatare tehnico-științifică, cu încălcarea dispozițiilor art. 172 C. proc. pen., care reclamă urgența, condiție ce nu era îndeplinită în cauză, nu poate fi examinată în acest stadiu procesul, în condițiile în care asupra legalității probelor se statuează, în mod definitiv, în procedura de cameră preliminară, când pot fi înlăturate mijloacele de probă obținute nelegal în cursul urmăririi penale dacă se constată incidența nulității relative, sancțiune care trebuie să fie invocată în termenul prevăzut de norma procesual penală, respectiv până la încheierea procedurii menționate.

Deopotrivă, lipsa oricărei mențiuni în caietul grefierului N. cu privire la desfășurarea ședințelor din 17 noiembrie 2009 (de preschimbare a termenului de judecată și de judecare a cauzei pe fond), faptul că cererile de chemare în judecată și de preschimbare a termenului fuseseră semnate de inculpata A., precum și că încheierea de admitere a cererii de preschimbare și hotărârea ce ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare au fost redactate, în aceeași zi (17 noiembrie 2009), de N. la solicitarea președintelui de complet, se coroborează cu declarațiile martorilor F. G. K., dar și cu declarația martorei T., conducând la concluzia certă ca F. nu a formulat asemenea cereri (care au fost semnate de inculpată și apoi utilizate de aceasta în dosarul plăsmuit), după cum nici așa-zisul reclamant și nici persoana care figura în calitate de pârât, nu au participat la soluționarea respectivelor cereri.

Mai mult, din probele administrate reiese și implicarea inculpatului B. în întreaga construcție infracțională, în condițiile în care declarațiile martorilor F., K., G., J. și L. oferă cronologia și acțiunile acestuia, respectiv falsificarea înscrisului olograf "partaj voluntar" prin antedatare și plăsmuirea conținutului său; redactarea "chitanței" din 30.08.2009, deplasarea la Primăria Răcari pentru verificarea situației juridice a terenului, negocierea vânzării terenului cu cei doi proprietari (G. și H.), plata prețului de cumpărare a terenului de 3.200 m.p., punerea celor două înscrisuri olografe la dispoziția președintelui Judecătoriei Racari pentru a fi atașate la dosarul plăsmuit; însoțirea pârâtei și nepotului acesteia la instanță, deplasându-i cu autoturismul lui; chemarea judecătorului la mașină pentru a o întreba pe pârâtă dacă dorește să vândă, ridicarea sentinței civile tehnoredactate de la grefierul N. în aceeași zi în care a fost pronunțată, iar concluziile Raportului de constatare criminalistică nr. 169269 din 16 iunie 2015 întocmit de I.P.J. Prahova și ale Raportului de expertiză criminalistică nr. 88 din 13 martie 2012 al L.I.C.E. București, stabilesc că semnătura titularului H. aplicată pe înscrisul denumit "partaj voluntar" a fost contrafăcută, confirmând, astfel, depozițiile testimoniale potrivit cărora B. a întocmit respectivul act.

Pe cale de consecință, situația de fapt a fost stabilită de judecătorul fondului în concordanță cu ceea ce rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, susținerile inculpaților B. și A., fiind contrazise de mijloacele de probă care conturează acuzațiile ce le-au fost aduse prin actul de sesizare a instanței.

Drept urmare, din moment ce s-a dovedit comiterea, în materialitatea lor, a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, se constată nefondată atât solicitarea de achitare în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu există, cât și cea bazată pe dispozițiile art. 16 lit. a) C. proc. pen., pentru lipsa elementelor de tipicitate.

Astfel, se reține că săvârșirea, pe baza unui plan prestabilit, a unor fapte constând în formularea și înregistrarea unei acțiuni fictive în justiție și a unei cereri de preschimbare de termen, precum și în soluționarea lor de către judecător, în baza unor înscrisuri falsificate, depuse în copie, în absența părților, fără înștiințarea acestora, cu finalitatea pronunțării unei hotărâri judecătorești, generează urmarea specifică infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată [art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (1969)]; pe de o parte, producându-se vătămarea intereselor celor care putea pretinde anumite drepturi legitime cu privire la imobilul în legătură cu care s-a pronunțat, în condițiile mai sus menționate, o sentința civilă în constatarea dreptului de proprietate al unei alte persoane, adică a moștenitorilor coproprietarului H., părțile civile în prezenta cauză (C., D. și E.), iar, pe de altă parte, obținându-se un avantaj patrimonial pentru inculpatul B.

Este adevărat că infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) sau forma calificată incriminată de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 a fost reconfigurată sub aspectul elementului material al laturii obiective de Curtea Constituțională, care, prin Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, a statuat ca prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din definiția infracțiunii se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", însă această împrejurare nu are consecințe în cauză, în condițiile în care exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către inculpata A. s-a materializat în nesocotirea unor dispoziții procesual civile din vechea codificare, în vigoare la data săvârșirii faptelor, respectiv dispozițiile art. 112 care impun ca cerere de chemare în judecată să fie însoțită de înscrisuri originale sau de copii certificate în conformitate cu originalul, ale art. 153 potrivit cărora numai partea care a depus cererea sau a fost prezentă la un termen de judecată ia termen în cunoștință și nu mai este citată, iar preschimbarea termenului se face la cererea părților sau din oficiu, dar numai pentru motive temeinice, judecarea făcându-se în cameră de consiliu fără citarea părților, urmând însă a fi citate pentru noul termen, prevederi la care s-a făcut trimitere în actul de sesizare a instanței.

De asemenea, se impune a se menționa că îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către judecător nu poate fi reținută prin prisma unei hotărâri judecătorești/soluții dispusă într-o anumită cauză, întrucât s-ar încălca principiile constituționale prevăzute de art. 124 și art. 129 din Constituția României și dezvoltate de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 304/2004, care consacră înfăptuirea justiției în numele legii, independența judecătorilor, realizarea justiției prin intermediul Înaltei Curți de Casație și Justiție și a celorlalte instanțe judecătorești și posibilitatea desființării sau modificării hotărârilor judecătorești numai în căile de atac exercitate în condițiile legii, ceea ce ar echivala cu efectuarea unui control asupra hotărârilor judecătorești în alt context decât cel legal.

În speță, însă, se constată că nu doar nerespectarea normelor procesual civile poate atrage răspunderea penală, având în vedere că organul de urmărire penală și instanța penală nu se pot substitui instanței civile de control ierarhic chemată să examineze legalitatea și temeinicia Sentinței civile nr. 3003 din 17.11.2009 și modul de desfășurare a procesului civil, în vederea îndreptării erorile de judecată strecurate în cuprinsul actelor judiciare și constatării oricărei încălcări de norme procedurale care pot fi remediate prin procedurile speciale sau prin exercitarea cailor de atac expres prevăzute de lege, fiind vorba despre erori neintenționate, care nu au produs urmări prevăzute de legea penală.

Or, răspunderea penală a inculpatei A. (autor) ajutată în activitatea infracțională de inculpatul B., în calitate de complice, nu a fost determinată de simple erori făcute de aceasta în actul de justiție, întrucât nu suntem în prezența unor încălcări ocazionale și neintenționate a normelor procedurale care pot apărea în desfășurarea normală a unui proces și, ca atare, pot fi îndreptate prin exercitarea căilor de atac sau prin alte remedii legale, ci a fost generată de conceperea și punerea în aplicare a unui plan infracțional prin încălcarea gravă, sistematică și cu bună-știință a atribuțiilor de serviciu, care impun respectarea legii în înfăptuirea actului de justiție, în contextul în care, așa cum s-a arătat, a plăsmuit atât înscrisuri sub semnătură privată cât și înscrisuri oficiale, în condițiile în care a semnat cereri de chemare în judecată și de preschimbare de termen fictive, în final inserând atât în încheierea din 17 noiembrie 2009 cât și în sentința civilă pronunțată la aceeași dată aspecte contrare adevărului (prezența părților, luarea interogatoriului pârâtei, consemnarea dezbaterilor), acțiuni în care a fost sprijinită de coinculpat, fără demersurile acestuia neputându-se realiza întreaga construcție a ilicitului penal.

Astfel, r