ÎCCJ, Secția penală

Examinând conflictul de competență de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 514 din data de 03.11.2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița invocată de procurorul de ședință, și în consecință:

A fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de condamnatul A., aflat în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Tribunalului București.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, pe rolul Tribunalului Dâmbovița contestatorul condamnat A. a contestat mandatul de executare nr. 5804/01.11.2016 emis de Tribunalul București, secția I penală, și Decizia penală nr. 1633/01.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2012, invocând în esență nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută, precum și motivele de micșorare a cuantumului pedepsei aplicate, ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 418/2018, în vederea aplicării în mod legal a pedepselor pentru faptele pentru care condamnatul a fost judecat și pentru aplicarea în mod legal a sporului, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen.

La primul termen de judecată procurorul de ședință a invocat necompetența teritorială a Tribunalului Dâmbovița în soluționarea contestației, excepție apreciată ca întemeiată, pentru următoarele considerente:

Analizând actele dosarului s-a constatat că deținutul execută în Penitenciarul Mărgineni o pedeapsă de 24 ani și 4 luni închisoare rezultată în urma contopirii mai multor pedepse aplicate de Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia nr. 1633/1.11.2016, în urma desființării în parte a s.p. nr. 1873/4.11.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2012, prin aceeași decizie stabilindu-se concurența acestor fapte cu cele pentru care contestatorul a fost condamnat prin s.p. nr. 3/2.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești definitivă prin d.p. nr. 385/26.03.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, realizându-se contopirea conform C. pen. anterior.

În acest sens a fost emis mandatul de executare nr. 5804/1.11.2016 de către Tribunalul București, secția I penală.

În esență, contestatorul este nemulțumit de cuantumul pedepselor aplicate, apreciindu-l ca nelegal și de asemenea de mecanismul de aplicare al legii penale mai favorabile în ipoteza concursului de infracțiuni, operațiuni juridice realizate prin d.p. nr. 1633/1.11.2016 a Curții de Apel București, secția I penală,în calea de atac a apelului promovat împotriva Sentinței penale nr. 1873/2015 a Tribunalului București, secția I penală, în accepțiunea sa fiind necesară reducerea cuantumului lor, pedeapsa rezultantă fiind și ea nelegal stabilită, sporul de 11 ani adăugat de instanță contravenind disp. legale în materie, respectiv disp. art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, instanța creând lex tertia, în condițiile în care a calculat sporul conform art. 39 din C. pen., ceea ce contravine Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale.

Titularul contestației a invocat și împrejurarea că a mai suferit alte condamnări pentru fapte concurente, ce se impuneau a fi contopite, pentru care trebuia să i se aplice art. 6 din C. pen., fiind vorba de hotărâri definitive intrate în puterea lucrului judecat, făcând trimitere în acest sens la Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

De asemenea, se susține necesitatea aplicării Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale, pentru faptele comise împotriva mai multor subiecți pasivi trebuind reținut caracterul continuat al unei singure infracțiuni.

Titularul contestației a făcut referire și la Decizia nr. 418/2018 a Curții Constituționale, însă în motivele de fapt ale contestației nu a dezvoltat sub acest aspect.

Un alt capăt al contestației la executare promovată de contestator vizează calcularea zilelor câștig de care acesta nu a beneficiat, pentru perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu, date fiind condițiile de detenție ale Penitenciarului Mărgineni.

Având în vedere aspectele reclamate, instanța a apreciat că ele se circumscriu, atât cazului de contestație la executare prev. de art. 598 lit. c) din C. proc. pen., chiar contestatorul, prin avocat ales, folosind expresis verbis noțiunea de "nelămurire cu privire la hotărârea care se execută", cât și cazului de contestație la executare prev. de lit. d) al aceluiași text de lege, ce referă la existența unei cauze de micșorare a pedepsei ivită în cursul executării.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestație când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, care, în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., trebuie depusă la instanța care a pronunțat respectiva hotărâre.

În cazul prevăzut de disp. art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., ce privește situația în care se invocă între altele o cauză de micșorare a pedepsei, contestația se face la instanța prev. de art. 597 alin. (1) sau alin. (6), respectiv la instanța de executare sau la cea în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.

Așadar, instanța a constatat că instanța care a pronunțat hotărârea a cărei nelămurire se invocă, care este în același timp și instanța de executare, întrucât a emis mandatul în executarea căreia se află titularul contestației este Tribunalul București, și nu Tribunalul Dâmbovița, și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de condamnatul A., în favoarea Tribunalului București.

II. Cauza a fost înregistrată, spre competentă soluționare, la data de 23.12.2020 la Tribunalul București, secția I penală, sub nr. x/2020.

S-a stabilit termen la data de 07.01.2021 când contestatorul A. prin apărător a reiterat faptul că nelămuririle invocate sunt în legătură cu hotărârea Curții de Apel București, prin care s-a modificat soluția dată în primă instanță de tribunal. La același termen, tribunalul a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.

Astfel, prin Sentința penală nr. 11 din 07.01.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus, în temeiul art. 50 raportat la art. 598 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., cu referire la art. 598 alin. (1) lit. c) prima teză din C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare a contestației formulată de contestatorul condamnat A., împotriva Deciziei penale nr. 1633/A/01.11.2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2012, în favoarea Curții de Apel București, secția a II-a penală.

***

III. Cauza a fost înregistrată, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 25.01.2021, sub nr. x/2020.

Cauza a fost repartizată, conform art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., completului de judecată care a pronunțat hotărârea a cărei lămurire se solicită, respectiv Decizia penală nr. 1633/A/01.11.2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2012, conform art. 598 alin. (2) din C. proc. pen.

Persoana condamnată A. a fost legal citată, fiind asistată de apărător ales și prin videoconferință.

Curtea, la termenul din 01.03.2021 a luat act de faptul că cererea formulată are două capete, respectiv o contestație care vizează lămurirea dispozitivului Deciziei penale nr. 1633/A/01.11.2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., precum și o contestație întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., ce privește o cauză de micșorare a pedepsei.

Apărătorul persoanei condamnate, la același termen de judecată a învederat că înțelege să susțină și capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

La același termen de judecată, Curtea a dispus disjungerea contestației întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., aceasta fiind înregistrată sub nr. dosar x/2021.

***

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 1873/04.11.2015, Tribunalul București, secția I penală, a dispus, în ceea ce-l privește pe inculpatul A., următoarele:

"În temeiul disp. art. 386 din C. proc. pen. a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public privitor la infracțiunea de folosire de acte falsificate la Autoritatea Vamală în formă continuată pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B., în calitate de autor și a inculpaților C., A. și D., în calitate de complici și a dispus schimbarea încadrării juridice dată acestei fapte prin actul de sesizare, în sensul reținerii variantei agravate prev. de art. 274 din Legea nr. 86/2006.

I. În conformitate cu disp. art. 5 din C. pen., în interpretarea obligatorie dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265/06.05.2014 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 370/20.05.2014, a constatat ca lege penală mai favorabilă în cazul inculpatului A. legea veche, respectiv C. pen. din anul 1969.

A constatat că faptele deduse judecății și pentru care s-a dispus condamnarea prin prezenta hotărâre sunt concurente cu cele pentru care inculpatului A. i s-a aplicat, prin Sentința penală nr. 3/02.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 385/26.03.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pedeapsa rezultantă de 23 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și g) din C. pen. (cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 23 ani și 4 luni închisoare în pedepsele componente, astfel cum au fost acestea stabilite prin sentința penală definitivă mai sus menționată, respectiv:

13 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 din C. pen. (1969) rap. la art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 și la art. 189 alin. (1) și (2) din C. pen. (din anul 1969);

3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969);

2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002;

12 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012;

5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

În temeiul disp. art. 33 alin. (1) lit. a) - 34 alin. (1) lit. b), art. 35 din C. pen. din anul 1969 și art. 36 alin. (1) din același C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 13 ani și 4 luni închisoare, sporită în mod succesiv, în condițiile art. 34 alin. (1)lit. b) din C. pen. din anul 1969 cu 10 ani, inculpatul având în final de executat o pedeapsă de 23 de ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului următoarelor drepturi: dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii(cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale, [conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012].

În conformitate cu disp. art. 404 alin. (5) din C. proc. pen. și art. 71 din vechiul C. pen. persoana condamnată este lipsită de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969 [lit. c)] referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale).

În conformitate cu disp. art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 404 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpatul A. (MAP nr. x/02.08.2013 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2012).

În conformitate cu disp. art. 404 alin. (4) lit. (a) din C. proc. pen., art. 36 alin. (3) din vechiul C. pen. și art. 88 din același C. pen. a dedus din pedeapsa de 23 de ani și 4(patru) luni închisoare perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, respectiv de la 06.04.2005 la data de 27.04.2006, precum și perioada executată de la data de 19.07.2013 la zi.

Conform art. 399 alin. (4) din C. proc. pen. hotărârea pronunțată în condițiile alin. (1) al aceluiași articol, cu privire la măsurile preventive, este executorie".

(...).

II. Prin Decizia penală nr. 1633/A din data de 01.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-au dispus următoarele: "În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală și de inculpații A., D., C. și B., împotriva Sentinței penale nr. 1873/04.11.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2012.

Desființează în parte sentința penală atacată și, rejudecând în fond, conform art. 5 din C. pen.:

I. În baza art. 386 din C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice dată prin actul de sesizare al instanței privitor la infracțiunea de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală în formă continuată pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. în calitate de complice, din dispozițiile art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 13 și art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 în disp. art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 23 de ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și g) din C. pen. (cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale aplicate inculpatului A., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, și înlătură sporul de 10 ani închisoare.

În baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal fata de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire de acte falsificate la autoritatea vamală în formă continuată prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Menține pedepsele principale de 10 ani închisoare, 12 ani închisoare, 13 ani și 4 luni închisoare, 6 ani închisoare, 6 ani închisoare, stabilite de instanța de fond pentru celelalte infracțiuni deduse judecății - prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen., art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 2151 alin. (1) și (2) din C. pen. din anul 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din același C. pen., art. 5 din C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) din C. pen. din anul 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din același C. pen., art. 5 din C. pen., art. 29 (fost art. 23) alin. (1) lit. b) și lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din același C. pen., art. 5 din C. pen., și art. 26 din C. pen. din anul 1969 rap. la art. 20 din C. pen. din anul 1969 și art. 215 alin. (1) și (5) din vechiul C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din același C. pen., art. 5 din C. pen. - precum și pedepsele complementare și accesorii aplicate pentru aceleași infracțiuni.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 23 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și g) din C. pen. (cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 3/02.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 385/26.03.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în pedepsele componente, respectiv:

- 13 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 din C. pen. (1969) rap. la art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 și la art. 189 alin. (1) și (2) din C. pen. (din anul 1969);

- 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 din C. pen. (1969);

- 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969);

- 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002;

- 12 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012;

- 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

- 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

- sporul de 10 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 33 alin. (1) lit. a) - 34 alin. (1) lit. b), art. 35 din C. pen. din 1969 și art. 36 alin. (1) din același C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. aplică inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 13 ani și 4 luni închisoare, sporită în mod succesiv, în condițiile art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 cu 11 ani, inculpatul având în final de executat o pedeapsă de 24 de ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului următoarelor drepturi: dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969 [lit. c)] referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale).

În baza art. 88 din C. pen. din 1969 deduce din pedeapsa de 24 de ani și 4 luni închisoare perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, respectiv de la 06.04.2005 la data de 27.04.2006, precum și perioada executată de la data de 19.07.2013 la zi."

Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2012 a emis la data de 01.11.2016, pe numele inculpatului A., mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 5804.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:

După cum s-a arătat în cuprinsul încheierii din data de 01.03.2021, cererea cu care petentul-condamnat A. a sesizat Tribunalul Dâmbovița a vizat două cazuri de contestație la executare diferite, și anume: art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (lămurirea dispozitivului Deciziei penale nr. 1633/A din 01.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2012 - ce face obiectul dosarului penal nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel București), respectiv dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în acest ultim caz invocându-se existența unei cauze de reducere a pedepsei determinată de aplicarea dispozițiilor privind recursul compensatoriu conform Legii nr. 169/2017, respectiv aplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale, în sensul reținerii dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. privind infracțiunea continuată.

Deși Tribunalul Dâmbovița a observat la rândul său existența celor două cazuri de contestație la executare, cu toate acestea a considerat, în mod eronat, că Tribunalul București este competent să procedeze la soluționarea ambelor, dispunând prin hotărâre declinarea de competență către această instanță.

La rândul său, Tribunalul București a considerat la rândul său că nu este competent să soluționeze cererea cu care a fost investit, dispunând declinarea de competență în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel București a apreciat că într-adevăr, contestația întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. este de competența instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, în legătură cu care s-au invocat nelămuriri sau vreo împiedicare la executare (în speță Curtea de Apel București), însă după cum s-a arătat deja, cererea petentului viza și cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. care face obiectul prezentului dosar, pentru care competența de soluționare aparține, conform art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., instanței corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere al petentului-condamnat.

Or, din moment ce condamnatul A. se afla încarcerat în Penitenciarul Mărgineni la data formulării contestației, s-a constatat că instanța competentă în cauza pendinte, corespunzătoare în grad instanței de executare (în speță Tribunalul București), este Tribunalul Dâmbovița.

De asemenea, instanța a avut în vedere că Tribunalul Dâmbovița și-a declinat deja competența de soluționare a prezentei contestații, ce-i drept în favoarea Tribunalului București dar care la rândul său și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București (aceasta nefiind instanța ierarhic superioară comună celor două menționate), toate cele trei instanțe fiind implicate într-un circuit închis al declinărilor de competență, Curtea a constatat intervenit conflictul negativ de competență, în cauză fiind necesară intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție - ca instanță superioară comună instanțelor aflate în conflict - pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei.

Prin Decizia penală nr. 288/A din data de 09.03.2021, Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel București.

În baza art. 47 - 48 din C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a contestației la executare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., formulată de condamnatul A., în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În baza art. 51 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte, analizând cauza cu privire la competența materială de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul A., întemeiată pe cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. constată următoarele:

Obiectul cererii contestatorului A. îl formează existența unei cauze de reducere a pedepsei determinată de aplicarea dispozițiilor privind recursul compensatoriu conform Legii nr. 169/2017, respectiv aplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale, în sensul reținerii dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. privind infracțiunea continuată.

În cuprinsul cererii, contestatorul menționează că, unul dintre capetele din cererea de contestație la executare este întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în acest sens invocându-se existența unei cauze de reducere a pedepsei determinată de aplicarea dispozițiilor privind recursul compensatoriu conform Legii nr. 169/2017, respectiv aplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale în sensul reținerii dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. privind infracțiunea continuată.

Prin urmare, solicitarea contestatorului de a-i fi redusă pedeapsa ca urmare a aplicării dispozițiilor privind recursul compensatoriu conform Legii nr. 169/2017, respectiv aplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale, în sensul reținerii dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. privind infracțiunea continuată,reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei, ce se încadrează în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., așa cum, de altfel, se precizează expres și în cererea acestuia.

Astfel, conform art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., "În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6).".

În speță, dat fiind faptul că, contestatorul A. se află în executarea pedepsei, competența aparține instanței corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, așa cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885/22.10.2018.

Se constată că, la data formulării cererii, contestatorul A. se afla în Penitenciarul Mărgineni, din raza de competență a Tribunalului Dâmbovița, împrejurare ce atrage competența teritorială a acestei instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză nu a existat un veritabil conflict de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul București.

Potrivit prevederilor art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., pentru a exista conflict de competență trebuie să existe identitate de obiect și persoane, or, cauza numai e aceeași după ce Curtea de Apel București a dispus disjungerea contestației la executare cu privire la cazul prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., care îi atrăgea competența și, în mod corect a declinat competența de soluționare a contestației la executare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., fiind vorba de o cauză diferită.

Așadar, în speța de față nu există o veritabilă divergență între instanțe cu privire la competența de soluționare, întrucât ambele tribunale au considerat că în ceea ce privește contestația la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., competența aparține instanței care a pronunțat hotărârea, dispoziție acceptată de Curtea de Apel București. Ca atare, pentru noul obiect al cauzei care este constituit numai de o contestație întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., niciunul din tribunale nu a considerat că ar fi competent să o soluționeze.

În consecință, față de împrejurarea că obiectul prezentei cauze îl constituie contestația la executare formulată de contestatorul A. întemeiată doar pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestația la executare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., fiind înregistrată prin disjungere pe rolul Curții de Apel București, instanță care de altfel a pronunțat hotărârea ce se execută și în legătură cu care s-au invocat nelămuriri sau vreo împiedicare la executare, Înalta Curte va trimite cauza având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul A. întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la Tribunalul Dâmbovița, spre competentă soluționare.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cauza având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul A. întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la Tribunalul Dâmbovița, spre competentă soluționare.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 mai 2021.

GGC - GV