ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.09.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
11.09.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 11 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 390 din data de 16 octombrie 2024, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția Penală, s-a dispus în baza art. 50 din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., declinarea în favoarea Judecătoriei Moreni a competenței de soluționare a contestației la executare formulată de către condamnatul A., deținut în Penitenciarul Mărgineni.

Pentru a se pronunța în acest sens, Tribunalul Dâmbovița a reținut că în cauză, petentul a formulat contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În acest sens, față de împrejurarea că deținutul se află în executarea unei pedepse de 7 ani și 8 luni închisoare, conform mandatului nr. x din 05.10.2022 emis de către Judecătoria Bârlad, iar la data formulării cererii figura încarcerat în Penitenciarul Mărgineni, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni, instanță corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție se află locul de deținere al acestuia la data formulării cererii - Penitenciarul Mărgineni.

Prin sentința penală nr. 854 din data de 17.12.2024, pronunțată de Judecătoria Moreni, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., raportat la art. 47 din C. proc. pen., s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu.

În baza art. 50 din C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii, formulată de petentul condamnat A., în favoarea Judecătoriei Bârlad.

Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Moreni a reținut că petentul se află în executarea M.E.P.Î. nr. 190/05.10.2022 emis de Judecătoria Bârlad în baza sentinței penale nr. 146/18.05.2022 a Judecătoriei Bârlad, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 744/05.10.2022 a Curții de Apel Iași (dosarul nr. x/2022).

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. stabilesc în cauză competența de soluționare în sarcina instanței de executare sau a instanței de la locul deținerii corespunzătoare în grad instanței de executare, în funcție de motivul invocat.

Având în vedere obiectul cererii petentului, respectiv temeiul de drept invocat- art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. cu referire la dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Bârlad, s-a apreciat că în speță competența de soluționare a cauzei revine instanței care a pronunțat hotărârea, respectiv Judecătoriei Bârlad.

Prin sentința penală nr. 243 din data de 25 iulie 2025, pronunțată de Judecătoria Bârlad, în baza art. 47 alin. (3) și (4) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din C. proc. pen., a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de reprezentantul Ministerului Public.

În baza art. 50 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din C. proc. pen., interpretate conform Deciziei nr. 15/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petentul A., în favoarea Judecătoriei Moreni.

În temeiul art. 51 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Bârlad și Judecătoria Moreni și dispune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria Moreni a reținut că potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. "1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei."

Potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6) iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută; în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Judecătoria Bârlad a reținut că la data formulării cererii, 20.09.2024, contestatorul se afla în Penitenciarul Mărgineni. Raportat la motivul invocat de petent, întemeiat pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., când se invocă o cauză de micșorare a pedepsei, a constatat că legiuitorul a stabilit o competență teritorială în favoarea instanței de executare, care, în prezenta cauză, este Judecătoria Moreni.

De asemenea, a arătat că prin Decizia nr. 15/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 5 septembrie 2025, formând obiectul dosarului nr. x/2024, cu termen de judecată la data de 11 septembrie 2025.

Analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Moreni și Judecătoria Bârlad, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență îl constituie contestația la executare formulată de petentul A., întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., condamnatul solicitând, în esență, contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 146/2022, pronunțată de Judecătoria Bârlad și prin sentința penală nr. 66/2022 pronunțată de Judecătoria Bârlad.

Potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) (instanța de executare) sau alin. (6) (instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Prin Decizia nr. 15 din 17.09.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat, referitor la sintagma "loc de deținere", că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Înalta Curte apreciază că, în ce privește determinarea competenței de soluționare a cererii formulate de petentul condamnat A., criteriul unic este acela al locului încarcerării condamnatului la momentul învestirii instanței.

Se constată că la data formulării cererii, respectiv la data de 20 septembrie 2024, contestatorul se afla încarcerat în Penitenciarul Mărgineni, aflat în circumscripția Judecătoriei Moreni.

Drept urmare, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, precum și la Decizia nr. 15/2018 pronunțată în recurs în interesul legii, competența de a soluționa cererea formulată de condamnatul A. aparține Judecătoriei Moreni, întrucât aceasta este instanța în a cărei circumscripție se afla locul de deținere a contestatorului la momentul formulării cererii introductive.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Moreni, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Moreni, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-08-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală
mentul Executări Penale din cadrul Tribunalului Dâmbovița, secția penală, în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 554 alin. (2) C. proc. pen., a sesizat instanța de executare cu privire la situația
ÎCCJ 2021-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Examinând conflictul de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 514 din data de 03.11.2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă
ÎCCJ 2024-11-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024 Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin cererea formulată, la data de 18 martie 2024, din Penitenciarul Mărgineni, trimisă prin poștă, la aceeași dată și înregistrată, la data d
ÎCCJ 2021-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 677 din data de 15.09.2021 pronunțată de Judecătoria Moreni, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., rapor
ÎCCJ 2023-07-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra conflictului negativ de competență ce formează obiectul prezentei cauze, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 207/CO/02.05.2023 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția p
Sursă