ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 166/F din data de 28 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022 în baza art. 468, art. 469 alin. (4) rap. la art. 466 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul A..

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul secției I Penale a Curții de Apel București sub nr. x/2022 la data de 23.06.2022, condamnatul A. (deținut, la acel moment, în Penitenciarul Rahova) în temeiul art. 466 și urm. din C. proc. pen. a solicitat redeschiderea procesului penal în urma căruia prin sentința penală nr. 40/F din 23.02.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021 pronunțată de către ÎCCJ secția Penală, au fost recunoscute mai multe hotărâri pronunțate de autoritățile judiciare italiene și s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare (2615 zile).

În vederea soluționării cererii formulate de condamnatul A. s-a dispus atașarea dosarului penal nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de redeschiderea procesului penal, Curtea a apreciat cererea ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:

S-a reținut că, prin sentința penală nr. 40/F din 23.02.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021 pronunțată de către ÎCCJ secția Penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București de recunoaștere și punere în executare în România a hotărârilor:

- nr. 508/2012 pronunțată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013;

- nr. 139/2012 pronunțată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015;

- nr. 2504/2016 pronunțată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04.2016, definitivă la data de 26.10.2017, privind persoana condamnata A..

În baza art. 172 rap. la art. 166 din Legea nr. 302/2004 republicată s-a dispus recunoașterea hotărârile penale: nr. 508/2012 pronunțată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013; nr. 139/2012 pronunțată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015; nr. 2504/2016 pronunțată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04. 2016, definitivă la data de 26 10.2017, privind persoana condamnată A..

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare (2615 zile) aplicată condamnatului A. prin hotărârile penale nr. 508/2012 pronunțată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013; nr. 139/2012 pronunțată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015; nr. 2504/2016 pronunțată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04.2016, definitiva la data de 26.10.2017.

S-a dedus reținerea și arestarea preventivă a persoanei condamnate de la data de 25.09.2020 la data de 22.11.2020, inclusiv.

În temeiul art. 172 din Legea nr. 302/2004 republicată rap. la art. 399 C. proc. pen. cu referire la art. 208 alin. (5) C. proc. pen. s-a menținut măsura preventiva a controlului judiciar, luată față de persoana condamnată, prin încheierea din 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel, secția a II a Penală.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele condamnatului A..

Curtea a mai reținut că dosarul în care a fost pronunțată sentința penală nr. 40/F din 23.02.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect recunoașterea unor hotărâri de condamnare pronunțată de un stat european membru al Uniunii Europene și executarea în România a pedepsei aplicate prin aceste hotărâri, procedură reglementată de Legea nr. 302/2004, în care nu se antamează aspecte privind existența faptei, prevederea în legea penală, săvârșirea de către inculpat, vinovăția acestuia ori alte aspecte ce țin de răspunderea penală, se constată că aceasta nu face parte din acele cauze penale în privința cărora se poate formula o cerere de redeschidere a procesului penal, potrivit art. 466 din C. proc. pen.

Referitor la judecata desfășurată în cauzele în care s-au pronunțat hotărârile de condamnare, curtea a arătat că statul de executare nu are competența de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea respectivei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigențele legii interne); cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în căile extraordinare de atac interne, prerogative suplimentare de repunere în discuție a fondului soluției dispuse de către un stat străin.

Prin urmare, Curtea a apreciat astfel că solicitarea persoanei condamnate privind redeschiderea procesului penal desfășurat în Italia, în condițiile în care statul român nu a desfășurat nicio activitate de urmărire penală sau de judecată în cauză, ci a recunoscut doar o hotărâre penală străină, este inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 11 octombrie 2022, a formulat apel condamnatul A., învederând că nu i-a fost desemnat interpret și nici nu cunoaște motivele pentru care a fost condamnat de către autoritățile judiciare italiene în dosarul în legătură cu care a formulat cererea de redeschiderea procesului penal.

Examinând apelul formulat de apelantul condamnat A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect, instanța de fond apreciind că sentința penală nr. 40/F din 23.02.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală nu a fost pronunțată într-o cauză care poate forma obiectul unei cereri de redeschiderea procesului penal în condițiile art. 466 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte apreciază că argumentele ce au stat la baza deciziei nr. 22 din 9 iunie 2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 486 din 02 iulie 2015, prin care s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 466 alin. (1) din C. proc. pen., obiectul cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate îl reprezintă numai hotărârile penale definitive prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă judecata în primă instanță sau în calea ordinară de atac este consecința rejudecării cauzei ca urmare a admiterii contestației în anulare ori revizuirii", sunt valabile și în speță.

În considerentele deciziei menționate s-a reținut, în esență, că, raportat la modalitatea de reglementare a procedurii de redeschidere a procesului penal și la scopul în care a fost legiferată, respectiv garantarea dreptului la un proces echitabil, aceasta nu poate să vizeze decât hotărâri definitive prin care se rezolvă fondul cauzei (condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei), persoana condamnată în lipsă putând contesta, pe această cale, nu atât soluția definitivă pronunțată în cauza sa, cât mai ales procedura de desfășurare a judecății în lipsa sa, prin înfrângerea principiilor contradictorialității, nemijlocirii, reguli de bază ale judecății.

Or, în condițiile în care dosarul în care a fost pronunțată sentința penală nr. 40/F din 23.02.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect recunoașterea unei hotărâri de condamnare pronunțată de un stat european membru al Uniunii Europene și transferul persoanei condamnate în vederea executării pedepsei în România, procedură riguros reglementată de art. 150 și urm. din Legea nr. 302/2004, în care se verifică doar întrunirea cumulativă a cerințelor expres menționate în art. 155 din Legea nr. 302/2004 (caracterul definitiv și executoriu al hotărârii de condamnare pronunțată de statul străin, existența dublei incriminări a faptelor, existența cetățeniei române și a consimțământului la transfer, precum și incidența unor eventuale motive de nerecunoaștere și neexecutare) și nu se antamează aspecte privind existența faptei, prevederea în legea penală, săvârșirea de către inculpat, vinovăția acestuia ori alte aspecte ce țin de răspunderea penală, se constată că acesta nu face parte din acele cauze penale în privința cărora se poate formula o cerere de redeschidere a procesului penal, potrivit art. 466 C. proc. pen.. De altfel, instanța învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 150 și urm. din Legea nr. 302/2004 nici nu are competența funcțională să se pronunțe pe aspecte ce țin de fondul acuzației penale, de vreme ce, potrivit art. 154 alin. (3) din actul normativ, "dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri".

Pe de altă parte, dispozițiile art. 466 alin. (1) C. proc. pen. evidențiază existența unui proces penal cu o acțiune penală pusă în mișcare, situație specifică unei cauze care se judecă în primă instanță sau în calea ordinară de atac, iar, prin modalitatea de reglementare, redeschiderea procesului penal nu poate fi extinsă la toate categoriile de procese, interpretarea contrară conducând la o suprapunere a acestei proceduri speciale peste alte proceduri (categorii), de asemenea, cu caracter special, ce ar periclita principiul autorității de lucru judecat.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, Înalta Curte constată legală și temeinică hotărârea penală atacată, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 166/F din data de 28 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, apelantul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 680 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 166/F din data de 28 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.