ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 204/F din data de 03.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 469 alin. (4) C. proc. pen.., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de redeschidere a procesului penal, formulată de condamnatul A. în Dosarul nr. x/2020, în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 40/F/23.02.2021 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 92/A/18.03.2021 a ÎCCJ, fiind obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În esență, pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut că prin cererea adresată instanței, condamnatul A. a solicitat, în temeiul art. 466 și urm. din C. proc. pen., redeschiderea procesului penal în urma căruia prin Sentința penală nr. 40/F din 23.02.2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a-II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, au fost recunoscute mai multe hotărâri pronunțate de autoritățile judiciare italiene și s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare (2615 zile).

A reținut instanța că, în motivarea cererii, petentul condamnat a solicitat redeschiderea procesului penal întrucât a fot judecat și condamnat în lipsă, în baza unor declarații false și probe prefabricate de către organele judiciare din localitatea Moneglia pe motive rasiale. Totodată, a arătat că nu a fost reprezentat de un apărător ales, nu i-a fost comunicat nici un act prin care să i se aducă la cunoștință că există pe rolul instanțelor italiene un proces în care are calitate de inculpat și nici sentința penală de condamnare cu mențiunea că aceasta poate fi spusă unei căi de atac.

Petentul a mai arătat că în perioada desfășurării procesului în Italia, el se afla pe teritoriul României, astfel că instanța din Italia avea, în conformitate cu art. 335 din Legea nr. 302/2004, posibilitatea audierii lui prin videoconferință. Ministerul Justiției prin intermediul Ministerului Public l-a privat de acest drept, fapt care a dus la judecarea și condamnarea sa în lipsă la 4 ani și 4 luni de detenție, fiindu-i îngrădit dreptul la un dublu grad de jurisdicție, conform art. 2 din Protocolul 7 la CEDO, întrucât nu și-a putut epuiza căile de atac ordinare.

În fapt, a solicitat redeschiderea procesului penal întrucât nu s-a luat nici o măsură de către procurorul din cadrul Parchetului din Genova care a emis mandatul de arestare și extrădare.

În drept, petentul condamnat și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 466 alin. (3) C. proc. pen.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal, Curtea de apel a apreciat că această cerere este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Astfel, s-a reținut că prin Sentința penală nr. 40/F din 23.02.2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a-II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021 pronunțată de către ÎCCJ secția penală, s-a dispus recunoașterea hotărârile penale pronunțate în Italia privind pe persoana condamnata A. și în consecință, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare (2615 zile) aplicată condamnatului A. prin Hotărârile penale nr. 508/2012 pronunțată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013; nr. 139/2012 pronunțată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015; nr. 2504/2016 pronunțată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04.2016, definitiva la data de 26.10.2017.

În concret, prima instanță a constatat că prezenta cauză nu face parte din acele cauze penale în privința cărora se poate formula o cerere de redeschidere a procesului penal, potrivit art. 466 din C. proc. pen., în condițiile în care dosarul în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 40/F din 23.02.2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, a avut ca obiect recunoașterea unor hotărâri de condamnare pronunțată de un stat european membru al Uniunii Europene și executarea în România a pedepsei aplicate prin aceste hotărâri, procedură reglementată de Legea nr. 302/2004, în care nu se antamează aspecte privind existența faptei, prevederea în legea penală, săvârșirea de către inculpat, vinovăția acestuia ori alte aspecte ce țin de răspunderea penală.

Ca atare, având în vedere dispozițiile art. 466 C. proc. pen. vizând obiectul cererii de redeschidere a procesului penal, dar și cele statuate prin Decizia nr. 22/2015 pronunțată de ÎCCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru motivele expuse, Curtea de Apel București a constatat că solicitarea persoanei condamnate privind redeschiderea procesului penal desfășurat în Italia, în condițiile în care statul român nu a desfășurat nicio activitate de urmărire penală sau de judecată în cauză, ci a recunoscut doar o hotărâre penală străină, este inadmisibilă.

Prin urmare, în baza art. 469 alin. (4) C. proc. pen.., Curtea de Apel București a respins cererea de redeschidere a procesului penal, formulată de condamnatul A. în Dosarul nr. x/2020, în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 40/F/23.02.2021 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 92/A/18.03.2021 a ÎCCJ, ca inadmisibilă.

*****

Împotriva acestei soluții, condamnatul A. a formulat apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 22.11.2023, în cauză fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 12.12.2023, cu citarea contestatorului și asigurarea apărării.

În esență, în susținerea apelului de față, apărarea apelantului condamnat A. a solicitat admiterea apelului și pe cale de consecință, admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, arătând că apelantul dorește să fie trimis de către autoritățile române în Italia, întrucât va declara cale de atac împotriva sentinței pronunțate de autoritățile judiciare din Geneva în anul 2017. Apărarea a susținut că apelantul nu a avut cunoștință de existența procesului penal, nu a avut un apărător ales, nu a fost audiat și nici nu i-a fost comunicată sentința prin care a fost condamnat de către instanța italiană.

Examinând apelul formulat de apelantul condamnat A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală împotriva căreia s-a exercitat prezenta cale de atac, Curtea de Apel București a examinat cererea persoanei condamnate A., întemeiată pe dispozițiile art. 466 din C. proc. pen., privind redeschiderea procesului penal în Dosarul nr. x/2020, în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 40/F/23.02.2021 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 92/A/18.03.2021 a ÎCCJ.

Înalta Curte, cu titlu prealabil, constată că, anterior, referitor la Sentința penală nr. 40/F din 23.02.2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul A. a mai formulat o altă cerere de redeschidere a procesului penal, întemeiată pe dispozițiile art. 466 C. proc. pen., cerere ce a format obiectul Dosarului nr. x/2022

Astfel, se reține că, prin Sentința penală nr. 166/F din data de 28 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 468, art. 469 alin. (4) rap. la art. 466 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea formulată de petentul A. de redeschidere a procesului penal în urma căruia prin Sentința penală nr. 40/F din 23.02.2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021 pronunțată de către ÎCCJ, secția penală, au fost recunoscute mai multe hotărâri pronunțate de autoritățile judiciare italiene și s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare (2615 zile).

Această sentință, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea petentului A. de redeschidere a procesului penal, a rămas definitivă prin respingerea apelului formulat de apelantul condamnat, prin Decizia penală nr. 6/A din data de 11 ianuarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2022.

În esență, pentru a se dispune astfel, s-a reținut, cu titlu definitiv că, dosarul în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 40/F din 23.02.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, nr. 5932/2/2020, a avut ca obiect recunoașterea unor hotărâri de condamnare pronunțate de un stat european membru al Uniunii Europene și executarea în România a pedepsei aplicate prin aceste hotărâri, în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004, iar în această situație, cauza nu face parte din acele cauze penale în privința cărora se poate formula o cerere de redeschidere a procesului penal, potrivit art. 466 din C. proc. pen.

Ulterior, petentul condamnat A. a formulat o nouă cerere de redeschidere a procesului penal ce face obiectul cauzei de față, vizând aceeași hotărâre anterior menționată, în realitate prin intermediul prezentului demers juridic petentul fiind nemulțumit de soluția dispusă în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004, de recunoaștere a hotărârilor de condamnare dispuse de statul italian în ceea ce îl privește, arătând că dorește să redeschidă procesul penal finalizat în Italia prin condamnarea, în opinia sa, pe nedrept și în lipsă.

Înalta Curte, în considerarea aspectelor anterior menționate, apreciază neîntemeiat apelul de față, urmând a-l respinge, în condițiile în care, cererea persoanei condamnate A. de redeschidere a procesului penal vizând aceeași cauză a fost definitiv soluționată prin decizia instanței supreme, anterior menționată, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, având autoritate de lucru judecat, astfel că o cerere similară nu mai poate face obiectul cenzurii instanței de judecată.

De altfel, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță prin hotărârea apelată în cauză, solicitarea persoanei condamnate privind redeschiderea procesului penal desfășurat în Italia, în condițiile în care statul român nu a desfășurat nicio activitate de urmărire penală sau de judecată în cauză, ci doar a recunoscut hotărârile penale străine de condamnare, este inadmisibilă, neputând forma obiectul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 466 C. proc. pen., prin intermediul cererii de redeschidere a procesului penal putându-se critica, exclusiv, hotărâri definitive prin care se rezolvă fondul cauzei (condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei).

În același sens este și Decizia nr. 22/2015 pronunțată de ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 466 alin. (1) din C. proc. pen., obiectul cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate îl reprezintă numai hotărârile penale definitive prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, indiferent dacă judecata în primă instanță sau în calea ordinară de atac este consecința rejudecării cauzei ca urmare a admiterii contestației în anulare ori revizuirii.

Or, în prezenta cauză, hotărârea pronunțată în procesul a cărui redeschidere se cere nu este una prin care să se fi dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, ci recunoașterea unor condamnări dispuse de instanțe străine, în cadrul procedurii reglementate de legea specială, nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Concluzionând, în condițiile în care Dosarul nr. x/2020 vizat de cererea petentului de redeschidere a procesului penal a avut ca obiect recunoașterea unor hotărâri de condamnare pronunțate de un stat european membru al Uniunii Europene și transferul persoanei condamnate în vederea executării pedepsei în România, în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004, în care se verifică doar întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de lege pentru a se putea dispune recunoașterea acestora (caracterul definitiv și executoriu al hotărârii de condamnare pronunțată de statul străin, existența dublei incriminări a faptelor, existența cetățeniei române, consimțământului la transfer, precum și incidența unor eventuale motive de nerecunoaștere și neexecutare), Înalta Curte constată că, în mod corect, prin sentința apelată, cererea petentului A. a fost respinsă ca inadmisibilă motivat de faptul că, Sentința penală nr. 40/F din 23.02.2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu a fost pronunțată într-o cauză care poate forma obiectul unei cereri de redeschidere a procesului penal în temeiul art. 466 C. proc. pen.

Prin urmare, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, instanța de control judiciar constată nefondat apelul de față, urmând să îl respingă ca atare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat, apelul formulată de apelantul A. împotriva Sentinței penale nr. 204/F din data de 03.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel București.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulată de apelantul A. împotriva Sentinței penale nr. 204/F din data de 03.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2023.

GGC - NN