ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 635/2024

Ședința publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 119/F din data de 13 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 599 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul A. cu privire la sentința penală nr. 40/23.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din 18.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 14.05.2024, a fost înregistrată contestația la executare formulată de contestatorul A. cu privire la sentința penală nr. 40/23.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 92/A/18.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

S-a arătat că persoana condamnată A. a formulat contestație la executare solicitând constatarea prescripției executării pedepselor, cu referire la Legea nr. 286/2009, art. 162 alin. (1) lit. b) și art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit căreia se aplică legea care guvernează statul de executare.

Astfel, contestatorul a solicitat să se analizeze actele și lucrările dosarului, mecanismul de contopire al pedepselor, astfel încât să corespundă dreptului execuțional român cu precizarea că pedeapsa rezultantă este de 7 ani și 2 luni închisoare, compusă din trei sentințe penale ale statului emitent italian, respectiv:

Referitor la aceasta, s-a arătat că a fost pusă în executare în 2021 de către statul român, iar potrivit actelor și lucrărilor dosarului nu se întrevede suspendarea, întreruperea sau reluarea prescripției executării pedepsei căreia, potrivit legislației române, adaugă 5 ani + 2 ani și 4 luni, luând în calcul drept termen data rămânerii definitive - textul de lege C. pen. italian art. 629 și art. 81.

Contestatorul a mai arătat că în cuprinsul sentinței sunt și erori materiale nerectificate.

Contestatorul a concluzionat că, adăugând 5 ani la aceste 6 luni, termenul de prescripție este împlinit potrivit art. 162 alin. (2) din Legea nr. 286/2009.

Totodată, contestatorul a solicitat modificarea acestui mecanism de contopire cu înlăturarea sau modificarea executării pedepselor verificând fiecare condiție în parte, ținând seama de aspectele legislației române cu prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) Legea nr. 286/2009, prescripția celor două sentințe penale cumulate sau contopite prezentului mandat de executare.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

În susținerea contestației la executare, a fost depusă de contestator sentința penală nr. 40/F/23.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2020.

Curtea, analizând contestația la executare formulată de contestatorul A., în raport de exigențele art. 598 din C. proc. pen., a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 40/F din data de 23.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București de recunoaștere și punere în executare în România a hotărârilor:

- nr. 508/2012 pronunțată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013;

- nr. 139/2012 pronunțată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015;

- nr. 2504/2016 pronunțată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04.2016, definitivă la data de 26.10.2017, privind persoana condamnată A..

În baza art. 172 rap. la art. 166 din Legea nr. 302/2004 republicată au fost recunoscute hotărârile penale: nr. 508/2012 pronunțată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013; nr. 139/2012 pronunțată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015; nr. 2504/2016 pronunțată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04. 2016, definitivă la data de 26 10.2017, privind persoana condamnata A..

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare (2615 zile) aplicată condamnatului A. prin hotărârile penale nr. 508/2012 pronunțată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013; nr. 139/2012 pronunțată de Tribunalul din Chiavari, Italia la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015; nr. 2504/2016 pronunțată de Tribunalul din Genova, Italia la data de 19.04.2016, definitiva la data de 26.10.2017

A fost dedusă reținerea și arestarea preventivă a persoanei condamnate de la data de 25.09.2020 la data de 22.11.2020, inclusiv.

În temeiul art. 172 din Legea nr. 302/2004 republicată rap. la art. 399 din C. proc. pen. cu referire la art. 208 alin. (5) din C. proc. pen. a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar, luată față de persoana condamnată, prin încheierea din 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele condamnatului A., la data rămânerii definitive a hotărârii.

Prin decizia penală nr. 92/A din data de 18.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 40/F din 23 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2020.

Conform art. 598 din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Curtea a constatat că motivul invocat de contestator nu se circumscrie cazului de contestație la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Astfel, instanța a subliniat că, în ceea ce privește contestația la executare, aceasta este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Potrivit dispozițiilor art. 585 alin. (1) din C. proc. pen., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:

a) concursul de infracțiuni;

b) recidiva;

c) pluralitatea intermediară;

d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

De asemenea, Curtea a reținut că în cazul concursului de infracțiuni prevederile art. 39 alin. (1) din C. pen. au ca premisă esențială existența mai multor pedepse individuale și executabile, or, în cauză, Curtea de Apel București a dispus, cu caracter definitiv, executarea în România de către condamnatul A. a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare (2615 zile), din care a dedus perioadele pe care le-a considerat executate.

Curtea a constatat că petentul a invocat prescripția executării pedepsei, cu referire la două dintre pedepsele aplicate de către instanțele italiene.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că pe calea contestației la executare nu se poate reanaliza hotărârea prin care s-au recunoscut hotărârile judecătorești italiene și s-a dispus executarea pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare (2615 zile), fără a analiza chiar modalitatea în care instanța română a făcut aplicarea acestor instituții de drept penal și fără a încălca autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care contestația la executare nu constituie o cale ordinară sau extraordinară de atac.

În acest sens, Curtea a constatat că prin sentința penală nr. 40/F din data de 23.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 92/A din data de 18.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost analizate toate cerințele prevăzute de Legea nr. 302/2004, apreciindu-se cu autoritate de lucru judecat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru executarea pe teritoriul României a pedepselor aplicate de autoritățile judiciare italiene, inclusiv în privința prescripției executării pedepselor.

Sub acest aspect, instanța a reținut, potrivit dispozițiilor art. 163 lit. f) din Legea nr. 302/2004, situația când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei care constituie un motiv obligatoriu de refuz al recunoașterii și punerii în executare a pedepselor privative de libertate pronunțate de instanțele din alte state membre ale Uniunii Europene.

Cum în cauză prin hotărârea definitivă de recunoaștere a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele italiene s-a analizat, cu autoritate de lucru judecat, posibila prescripție a executării pedepselor aplicate (cu mențiunea că în cazul în care s-ar fi apreciat că termenul de prescripție a executării pedepsei ar fi fost împlinit, solicitarea de recunoaștere a hotărârilor ar fi fost respinsă), s-a apreciat că prezenta contestație la executare, formulată de către petentul A., nu este temeinică.

Împotriva sentinței penale nr. 119/F din data de 13 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a formulat contestație condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2024.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale cu relevanță în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor.

În speță, contestatorul condamnat A. a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, înlăturarea executării pedepselor stabilite în sarcina contestatorului de către autoritățile judiciare ale statului italian, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei.

Înalta Curte are în vedere că, prin sentința penală nr. 40/F din data de 23.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 92/A din data de 18.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care au fost recunoscute și puse în executare în România hotărârile străine nr. 508/2012 pronunțată de Tribunalul Gup din La Spezia, nr. 139/2012 pronunțată de Tribunalul din Chiavari și nr. 2504/2016 pronunțată de Tribunalul din Genova și s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare (2615 zile) aplicată condamnatului A. prin hotărârile penale ale statului italian, s-a apreciat cu autoritate de lucru judecat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru executarea pe teritoriul României a pedepselor aplicate de autoritățile judiciare italiene, inclusiv în privința prescripției executării pedepselor.

Înalta Curte constată că, prin prezentul demers judiciar, este repusă în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârilor anterioare în care au fost analizate inclusiv aspectele referitoare la prescripția executării pedepselor.

Or, analizând cererea de contestație la executare de față, în raport cu aspectele menționate de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu se încadrează în dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în realitate, ceea ce se solicită este modificarea unei hotărâri definitive, de recunoaștere a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele italiene care a analizat, cu autoritate de lucru judecat, posibila prescripție a executării pedepselor aplicate, împrejurare care nu se circumscrie cazului de contestație la executare invocat.

În procedura contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre judecătorească definitivă, contestatorul neputându-se referi la aspecte care tind să repună în discuție ceea ce s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, printr-o hotărâre definitivă și care formează obiectul exclusiv al judecării în fond a cauzei, în căile ordinare sau extraordinare de atac.

Așadar, prin intermediul acestui demers judiciar, al contestației la executare, pot fi analizate doar aspecte de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive, fără a se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea.

Pentru aceste considerente, constatându-se că hotărârea atacată este legală și temeinică și că hotărârile rămase definitive nu pot fi modificate, în baza dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 119/F din data de 13 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 119/F din data de 13 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2024.