ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 390/2025
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 390/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 2 octombrie 2025
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 2 iunie 2025 (data poștei), condamnatul A. (aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei de 6 ani și 1112 zile închisoare emis de Tribunalul București, secția I penală în baza sentinței penale nr. 350 din 25 martie 2021, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 1383/A din 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în aceeași cauză), a formulat contestație la executare împotriva deciziei nr. 429/RC din 28 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2020, invocând, ca temei de drept, dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., iar ca argumente de fapt, în esență, caracterul nelegal al pedepsei ce i-a fost aplicate, ca urmare a neaplicării dispozițiilor art. 308 C. pen. și a deciziilor nr. 1/2005 și nr. 461/2023 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 5 iunie 2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriul completului C10, cu termen de judecată la data de 2 octombrie 2025.
La termenul fixat, 2 octombrie 2025, în raport de susținerile orale și precizările contestatorului condamnat A., Înalta Curte a constatat că temeiul contestației la executare cu care a fost învestită îl reprezintă dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în concret, contestatorul invocând o pretinsă nelămurire cu privire la executarea deciziei penale nr. 1383/A din 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2020, prin care, printre altele, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de contestator împotriva sentinței penale nr. 350 din 25 martie 2021, pronunțată de Tribunul București, secția I penală în aceeași cauză.
Ca urmare, în raport cu obiectul contestației la executare astfel stabilit, în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte a pus în discuție trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel București, concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat și ale reprezentantului Ministerului Public asupra acestui aspect fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.
****
Evaluând chestiunea pusă în discuție, Înalta Curte reține, prioritar, că, raportat la precizările făcute în ședința din 2 octombrie 2025, prin prezenta contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., aparent, contestatorul condamnat A. invocă nelămuriri cu privire la motivele pentru care, prin decizia penală nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosar nr. x/2020 (prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de acesta împotriva sentinței penale nr. 350 din 25 martie 2021, pronunțată de Tribunul București, secția I penală în aceeași cauză), nu i-au fost reținute în încadrarea juridică a faptelor dispozițiile art. 308 din C. pen., cu consecințele firești în planul limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de lege și, implicit, a cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicate.
În al doilea rând, notează că, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., competența materială de soluționare a contestației la executare întemeiate pe cazul prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. revine instanței care a pronunțat hotărârea asupra căreia poartă nelămurirea.
Ca urmare, constatând că, în prezenta cauză, condamnatul A. a formulat contestație la executare, întemeiată pe cazul prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosar nr. x/2020, Înalta Curte, în temeiul art. 598 alin. (2) C. proc. pen., va dispune trimiterea acesteia la Curtea de Apel București, spre competentă soluționare.
Urmare acestei soluții, în temeiul disp art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 377 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Trimite cauza având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1383/A din data de 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosar nr. x/2020 la Curtea de Apel București, spre competentă soluționare.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2025.