ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 739/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 138/F din data de 20.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 597 alin. (4) din C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul- condamnat A..

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că, la data de 02.08.2022, pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2022, a fost înregistrată contestația la executare formulată de persoana condamnată A., în temeiul art. 595 din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) și art. 6 din C. proc. pen.

În motivarea cererii, contestatorul-condamnat a arătat că autoritățile judiciare din Italia l-au condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt și pentru racket și extorcare de fonduri (care, deși a fost recunoscută în plan internațional, descrierea faptei nu pare să îndeplinească toate condițiile legale privind normele de incriminare care să se identifice în legile ordinare sau speciale de pe teritoriul României).

Contestatorul-condamnat a mai arătat că instanța superioară nu și-a îndeplinit obligațiile din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Europei din 27.10.2008, privind principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală. A criticat faptul că, după recunoașterea prezentei hotărâri, nu a fost aplicată și legea penală mai favorabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din C. pen., în cazul pedepselor definitive.

Cu privire la infracțiunea de extorcare, contestatorul a arătat că autoritățile străine nu au specificat cu claritate elementele constitutive ale acesteia, neexistând nicio concordanță între conținutul legal și cel concret al infracțiunii. A arătat că nu există nicio dovadă că elementele materiale ale acestei infracțiuni, cu privire la care persoana vătămată a reclamat pierderea acestora, au fost obținute prin șantaj, amenințări sau violențe. El a fost acuzat de primirea acestora, aspect care pentru statul străin ar echivala cu infracțiunea de "extorcare". A arătat că, dacă situația descrisă ar fi una reală, în România această infracțiune are corespondent într-o infracțiune al cărei maxim special prevăzut de lege este de 3 luni închisoare.

Astfel, contestatorul a învederat că solicită aplicarea legii penale mai favorabile după condamnarea definitivă.

Cererea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 595 din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

S-au depus la dosarul cauzei înscrisuri- solicitare pusă în discuție și încuviințată de Curte, în limba italiană, ce cuprind acte medicale ale numitei B., înscrisuri privind cei trei copii minori, extras legislație.

Au fost atașate din oficiu extrase din aplicația ECRIS privind dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a II- a Penală.

S-a constatat că temeiul de drept - ce atrage competența Curții - este, prin raportare la motivele invocate, reprezentat de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea contestației la executare formulate în cauza de față.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat și reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 40/F din 23 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București de recunoaștere și punere în executare în România a hotărârii nr. 508/2012, pronunțată de Tribunalul Gup din La Spezia, Italia, la data de 4.12.2012, rămasă definitivă la data 1.12.2013, a hotărârii nr. 139/2012, pronunțată de Tribunalul din Chiavari, Italia, la data de 31.01.2012, rămasă definitivă la data 20.06.2015 și a hotărârii nr. 2504/2016, pronunțată de Tribunalul din Genova, Italia, la data de 19.04.2016, definitivă la data de 26.10.2017, privind persoana condamnată A..

În temeiul art. 172 raportat la art. 166 din Legea nr. 302/2004, s-au recunoscut hotărârile penale mai sus menționate, iar în temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus executarea în România a pedepsei de 7 ani și 2 luni închisoare (2615 zile) aplicată condamnatului A. prin hotărârile penale anterioare, fiind dedusă reținerea și arestarea preventivă a persoanei condamnate de la data de 25.09.2020 la data de 22.11.2020, inclusiv.

Nemulțumit fiind de soluție, împotriva acestei sentințe penale a formulat apel condamnatul A..

Prin decizia penală nr. 92/A din data de 18 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 40/F din 23 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II- a Penală, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva deciziei penale nr. 92/A din data de 18 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2020, condamnatul A. a formulat contestație în anulare, susținând că a fost judecat în lipsă de către autoritățile italiene, solicitând să fie extrădat, întrucât nu are cunoștință de fapta pentru care a fost condamnat în Italia. De asemenea, acesta a mai invocat faptul că, deși a formulat apel împotriva hotărârii de recunoaștere, el nu a fost legal citat pentru a participa la judecarea cauzei.

În drept, condamnatul A. a invocat dispozițiile art. 426 lit. a), b), e) și f) din C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 29/F/15.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 40 alin. (5) din C. proc. pen., art. 50 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., raportat la art. 426 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis excepția de necompetență formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-a declinat soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

Astfel, cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.08.2022, sub nr. x/2021, în care, prin decizia penală 37/A/22.02.2022, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 92/A din data de 18 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2020.

Prin contestația la executare formulată în cauza de față, condamnatul A. critică, în esență, modul în care Curtea de Apel București, secția a II- a Penală, prin sentința penală nr. 40/F din 23 februarie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 166 alin. (4) și (8) din Legea nr. 302/2004, susținând, în esență, faptul, că instanța nu a verificat îndeplinirea condițiilor legale pentru toate infracțiunile cu privire la care fusese condamnat în Italia și că nu a realizat adaptarea corectă a pedepselor.

Conform acestor dispoziții legale, "În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (6), instanța solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul."- art. 166 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, iar "În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când: a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare."- art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, din analiza acestor dispoziții legale s-a apreciat că aspectele criticate vizează judecarea în fond a cauzei, având ca obiect procedura recunoașterii hotărârilor pronunțate în străinătate - verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru toate infracțiunile cu privire la care petentul a fost condamnat în Italia; adaptarea pedepselor (instituție care vizează și aplicarea art. 6 din C. pen.) -, iar nu aspecte ulterioare ce țin de executarea hotărârii.

În mod evident condamnatul putea contesta aceste aspecte pe calea atacului.

Din actele dosarului rezultă că petentul a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 40/F din 23 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II- a Penală, în dosarul nr. x/2020.

Mai mult, în fața instanței de apel - contrar susținerilor formulate de condamnat în prezenta cauză - acesta a fost prezent și asistat de apărător ales, apelul său fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 92/A din data de 18 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020.

Cu privire la criticile formulate cu ocazia dezbaterilor în cauza de față - contestatorul invocând un alibi, deci contestându-și practic vinovăția - se constată faptul că acesta a formulat critici similare și în fața instanței supreme, la termenul din 18.03.2021, în dosarul nr. x/2020, prin decizia penală nr. 92/A din data de 18 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, reținându-se că asemenea susțineri nu pot face obiectul cenzurii în procedura recunoașterii hotărârilor pronunțate în străinătate.

Prin urmare, a constatat Curtea, în cauza de față se invocă aspecte ce nu intră sub incidența instituției contestației la executare, întrucât nu vizează executarea în sine a hotărârii, ci însăși judecata pe fond.

Contestația la executare este mijlocul procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și procesual penal care se referă la executarea unei hotărâri penale.

Criticând modalitatea în care a fost soluționată definitiv cauza, contestatorul tinde, în mod nepermis, la crearea unei căi atac neprevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat faptul că nu sunt îndeplinite în cauză exigențele art. 598 din C. proc. pen., demersul inițiat de contestator fiind inadmisibil.

Împotriva acestei sentințe penale, contestatorul A. a formulat contestație, fără a arăta care sunt motivele acesteia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind repartizată aleatoriu și stabilit termen pentru soluționare la data de 24.11.2022.

Examinând contestația formulată, în raport, cu dispozițiile legale aplicabile, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestația la executare este un mijloc procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta. Totodată, determinarea competenței instanței se realizează, în raport, cu cazul de contestație incident în cauză.

Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia postcondamnatorie, prescripția executării pedepsei, grațierea postcondamnatorie sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația contra executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără a putea fi, însă, analizate sau reanalizate aspecte ce țin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Având în vedere aceste considerații, se constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că aspectele criticate vizează judecarea în fond a cauzei, având ca obiect procedura recunoașterii hotărârilor pronunțate în străinătate (verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru toate infracțiunile cu privire la care petentul a fost condamnat în Italia; adaptarea pedepselor), iar nu aspecte ulterioare ce țin de executarea hotărârii.

Așadar, se constată că au fost invocate aspecte ce nu intră sub incidența instituției contestației la executare, întrucât nu vizează executarea în sine a hotărârii, ci însăși judecata pe fond.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 138/F din data de 20 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport cu alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 138/F din data de 20 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2022.