ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 538/2022

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 73 din data de 04 august 2022 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de persoana privată de libertate A. împotriva Sentinței penale nr. 103 din 12.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel în Dosarul nr. x/2021,modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a ICCJ.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 103 din 12 iulie 2021 Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 172, coroborat cu art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a respins, ca nefondată, sesizarea de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești italiene, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în ce o privește pe persoana condamnată A.

În temeiul art. 172 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 242 alin. (1) din C. proc. pen. a revocat măsura controlului judiciar dispusă față de intimatul A. prin încheierea din 24.06.2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Sentinței penale nr. 103 din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul persoană condamnată A.

A desființat hotărârea atacată și rejudecând:

A admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și în consecință:

A recunoscut Sentința penală nr. 229/2007, din data de 12.03.2007 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Piacenza, definitivă la data de 10.04.2007, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea unei infracțiuni de furt, prev. de art. 62 bis,110, 625 n 2 și 7 din C. pen. italian, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (3)-209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., Sentința penală nr. 169/2011, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Forli la data de 07.02.2011, rămasă definitivă la data de 08.06.2018, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de furt, fiecare prev. de art. 110, 624 bis, 625 n 2 și 5, art. 61 n 5 din C. pen. italian, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) și (3) - 209 alin. (1) lit. a), g), i) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., precum și ordonanța emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Forli, în data de 19.01.2021, prin care s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 4 ani și 4 luni închisoare.

A dispus executarea pedepsei rezultante de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată condamnatului A. într-un penitenciar din România.

A dedus perioada executată de la data de 19.04.2007 la 24.04.2007.

În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c). a art. 598 alin. (1) C. proc. pen.) sau când se invocă o cauză de stingere sau micșorare a executării pedepsei, care ar intră sub incidența exclusivă a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

A constatat că în cauză persoana condamnă invocă doar formal o cauză de stingere a executării pedepsei, care ar intră sub incidența exclusivă a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și care ar atrage competența instanței prevăzută de art. 598 alin. (2) C. proc. pen. Însă relevant este că legea are în vedere intervenirea prescripției executării pedepsei ca incident la executare și deci survenit pe parcursul executării acesteia și nu prescripția răspunderii penale a inculpatului - ca și cauză de încetare a procesului penal, invocată de contestator în prezenta cauză, astfel că cererea acestuia nu poate fi încadrată în dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Nelămurirea presupune existența unor dispoziții contradictorii sau confuze, care fac imposibilă punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, or, aspectele invocate nu pot să constituie o nelămurire, ci, o chestiune de fond.

A apreciat că strict formal, cererea persoanei condamnate ar putea fi mai degrabă încadrată în prev. art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II a C. proc. pen., ca împiedicare la executare, anume intervenirea unei legi penale mai favorabile - reprezentată, în opinia contestatorului, de către Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 2018 și nr. 387 din 2022 și care nu au fost aplicate de către Curtea de Apel Bacău sau Înalta Curte în Dosarul nr. x/2021, în care s-au pronunțat hotărârile penale contestate, inclusiv Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curți.

A mai arătat că principala chestiune în litigiu este cea menționată expres de contestator anume aplicarea în contestația la executare a instituției încetării procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

A considerat că este inadmisibilă contestația la executare.

În acest sens, a reținut că este admisibilă doar aplicarea dispozițiile art. 4 din C. pen. - Aplicarea legii penale de dezincriminare - care stabilesc că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. De asemenea este admisibilă și aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Dispozițiile art. 6 din C. pen. De altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 9/2016 a stabilit că "suntem în prezența legii de dezincriminare în două situații: atunci când legea nouă suprimă o incriminare, aceasta nemaiavând un corespondent în legea nouă; și, respectiv, în ipoteza în care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidență a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă de inculpat nu mai întrunește condițiile impuse de acesta".

Având în vedere dispozițiile anterior menționate a reținut că prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297 din 2018 și nr. 387 din 2022, invocate de contestator, nu operează dezincriminarea faptelor recunoscute de către instanța din România, dezincriminarea fiind numai atunci când fapta comisă de inculpat potrivit legii noi nu mai atrage răspunderea penală, ci eventual împlinirea termenului de prescripție generală a răspunderii penale dar care determină cf. art. 16 lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal.

Astfel a apreciat că cererea contestatorului este inadmisibilă, întrucât Deciziile Curții Constituționale nr. 297 din 2018 și nr. 387 din 2022, invocate de către contestator, pe de o parte, nu reprezintă o lege de dezincriminare, iar, pe de altă parte, aplicarea DCCR nr. 297 din 2018 și nr. 387 din 2022 nu se poate realiza după rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaștere a pedepselor aplicate definitiv în străinătate deoarece se înscrie în efectul autorității de lucru judecat al hotărârii definitive, nefiind posibilă reexaminarea hotărârii definitive în scopul obținerii unei soluții de încetare a procesului penal în condițiile în care în contestația la executare prevăzută în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat ce ține de incriminare. Pe această cale, se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive. Referitor la cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

Drept urmare, având în vedere aspectele invocate (în sensul că au fost recunoscute pedepse la care a fost condamnat definitiv de autoritățile judiciare din Italia, contrar prevederilor deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 2018 și nr. 387 din 2022, pentru fapte pentru care s-a împlinit termenul de prescripție generală raportat l a prev din legea română și DCCR nr. 297 din 2018 și nr. 387 din 2022), care legal nu pot încadrate în prev. art. 598 alin. (1), lit. c) sau d C. proc. pen., Curtea de apel urmează să să respingă ca inadmisibilă contestația la executare. Solicitarea de desființare a Sentinței penale nr. 103 din 12.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel în Dosarul nr. x/2021, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în maniera invocată de contestator, nu poate fi realizată în condițiile prevăzute în art. 598 C. proc. pen., întrucât se tinde, în realitate, la însăși modificarea soluției pronunțate de instanța de apel, prin hotărârea definitivă ce se execută.

În plus, a observat că prezenta contestație este promovată împotriva executării Sentinței penale nr. 103 din 12.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2021, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a ICCJ, prin care s-a dispus recunoașterea Sentinței penale nr. 229 din data de 12.03.2007 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Piacenza, definitivă la data de 10.04.2007, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea unei infracțiuni de furt, prev. de art. 62 bis,110, 625 n 2 și 7 din C. pen. italian, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (3)-209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., Sentința penală nr. 169/2011, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Forli la data de 07.02.2011, rămasă definitivă la data de 08.06.2018, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de furt, fiecare prev. de art. 110, 624 bis, 625 n 2 și 5, art. 61 n 5 din C. pen. italian, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) și (3) - 209 alin. (1) lit. a), g), i) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., precum și ordonanța emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Forli, în data de 19.01.2021, prin care s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 4 ani și 4 luni închisoare.

Or, potrivit art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaștere îl constituie numai verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și 163 din Legea nr. 302/2004 și, în cazul în care sunt îndeplinite, dispune recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine.

"(1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută si pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 167, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată s?i pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută s?i pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislația sa:

(i) persoana a fost încunoștiințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul s?i locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul s?i locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și a fost încunoștiințată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, s?i că, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

(2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum si în orice alte cazuri prevăzute de lege.

(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei și după consultarea autorității competente a statului emitent, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1)."

Or, prin Sentința penală nr. 103 din 12.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2021, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au analizat aspectele privind îndeplinirea condițiilor de formă și de fond cu privire la hotărârile de condamnare a căror recunoaștere se solicită, iar eventuala împlinire a unui termen de prescripție a răspunderii penale nu reprezintă o condiție de recunoaștere a unei hotărâri penale pronunțate de instanțele unui stat străin, ci reprezintă o chestiune de fond asupra căreia instanța română nu are competența funcțională să se pronunțe.

Împotriva acestei sentințe penale contestatorul A. a formulat contestație.

A solicitat admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale atacate și pe cale de consecință, să se constate că a intervenit prescripția pentru fapta reținută în sarcina sa și să se dispună încetarea procesului penal.

Examinând contestația formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte constată că obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care condamnatul A. a solicitat să se constate că a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la faptele pentru care a fost condamnat de instanța din Italia și recunoscute prin Sentința penală nr. 103 din 12.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2021, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest context, Înalta Curte reamintește că procedura jurisdicțională a contestației la executare este menită să rezolve situațiile juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În cauza de față, Înalta Curte constată că autoritățile judiciare italiene au solicitat recunoașterea hotărârilor judecătorești străine și executarea pedepsei închisorii într-un penitenciar din România privind persoana condamnată A., solicitare care a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău, prin Sentința penală nr. 103 din 12.07.2021, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus recunoașterea Sentinței penale nr. 229 din data de 12.03.2007 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Piacenza, definitivă la data de 10.04.2007, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea unei infracțiuni de furt, prev. de art. 62 bis,110, 625 n 2 și 7 din C. pen. italian, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și (3) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., Sentința penală nr. 169/2011, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Forli la data de 07.02.2011, rămasă definitivă la data de 08.06.2018, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de furt, fiecare prev. de art. 110, 624 bis, 625 n 2 și 5, art. 61 n 5 din C. pen. italian, având corespondent în legislația penală română în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) și (3) - 209 alin. (1) lit. a), g), i) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., precum și ordonanța emisă de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Forli, în data de 19.01.2021, prin care s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 4 ani și 4 luni închisoare.

Înalta Curte constată că motivele contestatorului nu se încadrează în cazurile de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., întrucât, prin prezentul demers judiciar nu au fost relevate aspecte care să determine stingerea pedepsei și nici nu au intervenit modificări în sensul micșorării cuantumului pedepsei ce se execută. În fapt, este repusă în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, fiind criticată recunoașterea, prin Sentința penală nr. 103 din 12.07.2021 a Curții de Apel Bacău, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a pedepsei rezultante de 4 ani și 4 luni închisoare aplicate contestatorului de către autoritățile italiene.

În raport de criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte mai notează că, în procedura contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei prin pronunțarea unei alte soluții și nu poate constata încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice, în condițiile în care instanța română a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, iar printre motivele de nerecunoaștere și neexecutare nefiind prescripția răspunderii penale, ci doar prescripția executării pedepsei, soluția căpătând, astfel, autoritate de lucru judecat, iar pe calea contestației la executare nu este admis să se revină asupra unor dispoziții care au autoritate de lucru judecat.

Prin sentința pe care o pronunță, instanța învestită cu recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri străine nu analizează existența faptei și a vinovăției inculpatului și nici condițiile de tragere la răspundere penală astfel cum sunt acestea reglementate de dreptul intern.

Potrivit art. 99 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 "autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

(...) c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

(...) g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române."

Din analiza coroborată a acestor dispoziții și în condițiile în care un mandat european de arestare poate fi emis de către autoritatea solicitantă atât în baza unei hotărâri interne date pe parcursul procesului penal, cât și în baza unei sentințe penale definitive de condamnare, reiese, pe de o parte că legiuitorul nu a înscris prescripția răspunderii penale în rândul cauzelor potrivit cărora persoana nu răspunde penal, iar pe de altă parte, că aceasta vizează numai situația în care nu există o hotărâre definitivă de condamnare.

În consecință, se constată că, în mod corect, instanța Curții de Apel Bacău a concluzionat că nu există nicio modificare cu privire la situația juridică a condamnatului A., respectiv cu privire la intervenirea prescripției răspunderii penale față de pedeapsa care trebuie executată, având în vedere că, pe calea prezentei contestații la executare nu se poate modifica Sentința penală nr. 103 din 12.07.2021 a Curții de Apel Bacău, modificată prin Decizia penală nr. 200/A din 05.08.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat cuantumul pedepsei a cărei executare a fost admisă a fi continuată în România, în raport cu Sentința penală nr. 229 din data de 12.03.2007 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Piacenza, definitivă la data de 10.04.2007.

Înalta Curte reține că verificarea modului în care instanța română a dat o rezolvare cererii de recunoaștere și executare a unei hotărâri străine, inclusiv în ceea ce privește stabilirea pedepsei aplicate de autoritatea judiciară de condamnare, se realizează în condițiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv prin intermediul căii de atac a apelului promovat împotriva hotărârii de recunoaștere, drept de care condamnatul a uzat în cauză. Prin intermediul contestației la executare nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării.

Față de considerentele mai sus expuse, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 73 din data de 04 august 2022 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 de RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 73 din data de 04 august 2022 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2022.

GGC - ED